2,392 matches
-
suferință celuilalt, prezența lor nu reprezintă o condiție obligatorie. Nu este neapărat ca individul să fie furios pentru a agresa. se poate manifesta cu mult sânge rece sau în plină efervescență emoțională. Nici măcar nu este nevoie ca agresorul să-și deteste victima. Se întâmplă uneori ca agresorul să adopte chiar o atitudine pozitivă față de victimă mai ales în cazul agresiunii domestice. Intenționalitatea agresivității Intenționalitatea figurează printre dimensiunile ce diferențiază comportamentul agresiv de alte tipuri de comportament ale căror consecințe provoacă de
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]
-
Buss Durkee Hostility Inventory; Buss și Durkee, 1957). În opinia lui Buss (1961), ostilitatea este o reacție de atitudine, un răspuns verbal implicit ce presupune sentimente și evaluări negative față de alți indivizi sau față de anumite evenimente (de exemplu: Eu îl detest), în timp ce agresivitatea presupune prejudicierea celuilalt (de exemplu: Dacă el mă lovește, eu îl voi lovi și mai tare). Scala de personalitatea este formată din două părți: o parte pentru măsurarea atitudinii agresive (ostilitatea) și alta pentru măsurarea comportamentului agresiv. Pentru
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]
-
viitorii lor copii. Ulterior caută un model de perfecțiune în educație, însă, după ce ajung să fie părinți, nu reușesc întotdeauna să pună în aplicare planurile așa cum le-au gândit, ci uneori ajung să aplice pe proprii copii chiar ceea ce au detestat ei în copilărie. Pentru unii dintre noi, a fi părinte înseamnă, de cele mai multe ori, a reproduce în mare parte anumite comportamente pe care le-am deprins de la părinții noștri. Pentru alții, dimpotrivă, înseamnă a face lucrurile altfel: „nu voi face
ARTA DE A FI PĂRINTE by Mirela-Anca Bălănescu () [Corola-publishinghouse/Science/91745_a_93071]
-
nouă. Era chiulangiul care îmi spusese odată că dacă Lenin nu avea copii era pentru că nu știa să facă dragoste... Mini-societatea clasei noastre nutrea față de el același dispreț ca și pentru mine, dar din cu totul alte motive. Colegii îl detestau pentru că le oferea o imagine foarte neplăcută despre adulți. Cu doi ani mai mare decât noi, ajuns, deci, la vârsta aceea căreia elevii îi savurau dinainte libertățile, prietenul meu, chiulangiul, nu profita deloc de ea. Pașka, cum îi zicea toată lumea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
vreme drept „avangardist” și a practicat în lirica și teatrul său estetica expresionismului, descoperit și asumat pe vremea studiilor la Viena. Avea să mărturisească mai târziu că se simte foarte apropiat de Brâncuși, dar sub raportul unui „tradiționalism metafizic”, care detestă pitorescul etnografic sămănătorist și caută nota diferențială autohtonă în apriorismul inconștient. De asemenea, nu recunoștea ortodoxiei deținerea „adevărului revelat”, ci o socotea, ca și pe alte credințe religioase, o izvodire culturală, cu o amprentă stilistică proprie, adică o reprezentare subiectivă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
comic al absurdului derivat din perceperea distorsionată a "tragediei limbajului"100, ilustrată printr-o ingenioasă mise en abyme a noncomunicării. Se știe, din mărturisirile adunate în celebrele Note și contranote, că Eugen Ionescu a început să scrie teatru pentru că îl detesta profund. Aversiune, dispreț, ireverență suficiente motive pentru ca piesa ce va marca debutul unei cariere dramatice de mare prestigiu să ilustreze o intenție parodică. S-ar zice că, după ce critica literară fusese victima unei desconsiderări echivalente demitizării în deconcertantul și vehementul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sîngerosu-acel anunț să scap, Ce mă-urmărea, o, cît de dulce-i viața, Ca-n chin de moarte ceas de ceas murim, Decît deodată să murim! eu m-am schimbat În zdrențe de nebun, am luat un chip Că-l detestau și cîinii; -n acest strai Tata-mi găsii, cu sîngerînde-inele, Far' nestemate, de curînd; și i-am fost ghid, L-am dus, cerșit-am pentru el, l-am consolat; Nicicînd lui o, păcat! m-am dat pe față, Pîn-adineauri, cînd
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
prisma elementelor specifice comportamentului uman și explică unele aspecte ale comportamentului uman pe bază de motivație generată de premise pe care le-a denumit „teoria X” și „teoria Y”. Principalele premise care stau la baza „teoriei X” sunt: * omul obișnuit detestă în mod inerent munca și, dacă este posibil, o va evita; * decurgând din acesta, rezultă că majoritatea indivizilor organizaționali trebuie controlați, conduși și obligați (chiar prin metode coercitive) să muncească pentru atingerea obiectivelor organizației; * omul obișnuit (mediu) are ambiții relativ
Concepte specifice managementului modern în organizaţiile Sportive by Nicolae Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/719_a_1302]
-
e cam plin. Și-o să fie nevoie să sortați lucrurile și să faceți puțină ordine. În clipa asta e dezastru. — Nici o problemă, strigă Luke. Mersi, Jane! Mama dispare iar În casă, și el culege mingea Pilates. Ce facem, ne apucăm? Detest să triez lucrurile. Și să fac curat. Cum să fac să mă fofilez cu grație? — Știi ce, m-am gîndit s-o scot pe Minnie la o plimbărică, zic În treacăt. Cred că i-ar prinde bine niște aer proaspăt
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
o cafenea tot caldă, cu mult lemn, din centru, nici nu știu cum se cheamă... A fost o plăcută discuție în doi. Cum vezi, nu cu oamenii am ceva, ci cu oamenii în cantități prea mari în același timp! Am început să detest aglomerațiile umane, inclusiv cele mondene, din cauza zgomotului și a unui fel de isterie, care se instalează inevitabil la un moment dat. Chiar dacă ies în oraș la un restaurant, prefer să fiu cu o persoană, două, trei. Am ieșit astă-vară cu
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
Mentalitatea noastră n-a suferit încă metamorfoza nu doar necesară, ci și posibilă în atâta veac de vreme. Cine e de vină? Noi toți, însă în proporții variabile. Când sunt toți la fel de vinovați, sunt și la fel de nevinovați, de aceea și detest evaluările uniforme și uniformizatoare! Pe care, pe bună dreptate, cei cu adevărat vinovați le preferă! Dorin Popa: Este o povară prea mare lăsată pe umerii învățământului preuniversitar selecția automată în universități? Liviu Antonesei: Nu este o povară prea mare, este
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
aici ca într-un fel de exil interior, fie se luptă cu morile de vânt. Cine e de vină? Noi toți, de bună seamă, însă în proporții variabile. Când sunt toți la fel de vinovați, sunt și la fel de nevinovați, de aceea și detest evaluările uniforme și uniformizatoare! Pe care, pe bună dreptate, cei cu adevărat vinovați le și preferă, pentru că vinovăția se dizolvă în nevinovăție! Universitatea are dreptul să se pronunțe în toate domeniile vieții comunitare în care are experți, și are în
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
deja nu mai era același. Liviu Antonesei: Cât îi cunosc, pe d-l Breban mai mult, cred că amândoi colegii tăi de călătorie cu Mercedesul știu să se și bucure de viață, ceea ce mi se pare lăudabil în fond, eu detest, cordial desigur!, persoanele care cred că au venit pe acest pământ, în această lume și în această viață ca într-un exil. Nu, noi ne aflăm aici ca să ne bucurăm de viață, pentru că de asta a făcut Dumnezeu să sosim
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
cât de cât din presiunea "realității românești". Demisia lui CTP este importantă și, indiferent de faptul că mulți colegi din presă dar din alte trusturi! o bagatelizează și o "interpretează", are un impact public uriaș, imens, pentru că, iubit pasional și detestat pe măsură, este probabil primul/întâiul jurnalist de opinie din România. Nu cred să existe consumator de presă român căruia să-i fie indiferent: ori îl iubește, ori îl urăște! Cât privește aventura deconspirării, începusem să fac o depresie, conchizând
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
Mentalitatea noastră n-a suferit încă metamorfoza nu doar necesară, ci și posibilă în atâta veac de vreme. Cine e de vină? Noi toți, însă în proporții variabile. Când sunt toți la fel de vinovați, sunt și la fel de nevinovați, de aceea și detest evaluările uniforme și uniformizatoare! Pe care, pe bună dreptate, cei cu adevărat vinovați le preferă! / 152 Universitatea are dreptul să se pronunțe în toate domeniile vieții comunitare în care are experți, și are în toate, nu? E iluzoriu să credem
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
sensul. O ilustrare a acestei afirmații ar putea fi "flecăreala" din Rămășițele zilei de Kazuo Ishiguro. Ea apare pe prima și ultima pagină a romanului, dar e prezentă constant și pe tot parcursul narațiunii. Majordomul Stevens începe prin a o detesta, ca opusul idealului de perfecțiune, conform căruia orice majordom de seamă trebuie, înainte de toate, să-și îmbogățească, să-și rafineze constant vocabularul, pentru a se putea ridica la nivelul stăpânului (în cazul de față Lordul Darlington). Flecăreala pe care o
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
e binevenită, mila e jignitoare. Dacă lectorul dă semne că a trăit ceva asemănător cu ceea ce descrie textul și, prin urmare, l-ar putea deconspira pe autor, orice autor Desperado e profund derutat. El vrea să comunice cu cititorul, dar detestă să fie dat în vileag. Sunt romanceri care declară sus și tare că nu fac decât să imagineze, evitând orice aluzie la viața lor personală în roman; alții recunosc deschis că se folosesc de propria biografie, dar o prelucrează până când
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
trebuie să fie radicală. Woolf a refuzat teoretic romanul tradițional (Modern Fiction, 1919), numai că odată ce terminăm de citit unul din romanele ei, observăm că acesta se reașează în mintea noastră exact după schema pe care autoarea voit inovatoare o detesta. Mrs Dalloway rămâne în amintire ca o istorie obișnuită de iubire, povestită capricios. Pe de altă parte, dacă nu-i recunoaștem lui Joyce dreptul de a fi descoperit verbalizarea pre-verbalului, a gândului abia mijit, anulăm un roman capital, cum este
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
al refuzului, deși Woolf e teoreticiana acestui refuz; romanele ei nu scapă tiraniei convenției anterioare. Odată ce terminăm de citit unul dintre ele, episoadele lui sofisticat amalgamate se rearanjează în mintea lectorului tocmai după cele două principii pe care Woolf le detestă: cronologie și intrigă amoroasă. Cei care evadează din convenție și realmente dau un sens nou literaturii și lecturii sunt Joyce și Eliot. Ei privesc literatura într-o dispoziție care nu e nouă, dar care devine predominantă de la ei încolo: ironia
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de fapt refuzul povestirii clasice. Incidentul rămâne. Literatura n-ar exista în absența narațiunii. Doar că noile romane nu se mai pot repovesti. Experiența lecturii s-a însingurat, în sensul că nu poate fi comunicată, ci doar analizată, decodată. Eliot detesta ideea că poemele lui ar putea fi parafrazate, explicate altfel decât prin ele însele. Cu toate acestea, în marginea lor, ca și în marginea lui Ulysses, s-au scris biblioteci întregi. Ceea ce vroia Eliot să spună era de fapt că
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Orwell, Huxley. În lumea lui Platon se petrec toate invers decât în lumea noastră: "A sta nemișcat e un lucru sfânt" (p. 82). E obligatoriu să visezi, dar nu și să gândești. Oamenii trebuie să stea în interiorul orașului și să deteste călătoriile. Călătoria lui Platon în "lumea de jos" (rescriere a lui Dante?) îi e fatală. N-avem cum să știm dacă lumea pe care o descoperă (lumea noastră) e reală, ori doar un miraj, un univers paralel de amintiri. Nici măcar
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
limpede, cartea e fără îndoială bună și o lectură agreabilă. Prima pagină îl citează pe Michel Foucault ("Ce e un autor?"): Ce importanță are cine vorbește?" Bradbury deconstruiește deconstructivismul. Ni se spune: ... datorită Deconstructivismului, adevărul e o chestiune nerezolvată. Bradbury detestă snobismului complicării textului, dar știe că o opoziție deschisă duce la prozelitism, așa că el cochetează cu dușmanii deconstructivismului în șoaptă: Structuralismul-Deconstructivismul, în funcție de modă, sunt "fie absurdități, fie o filozofie remarcabilă". Persiflarea lui ambiguă ne previne în legătură cu "epoca semnificantului incert, când
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
bărbații din universitățile americane. E cu certitudine ceva trecător. Nu mai poate dura mult. America e uneori isterică din punct de vedere intelectual, și teribil de puritană. Presupun că vă mai și amuzați în intimitate, dar pe dinafară păreți să detestați simplul amuzament voi aveți ordinea de zi în locul spontaneității. Cumplită uniformizare. O adevărată poliție a minții. De aici la fanatism e un pas. Spaima lui Lessing de fanatism e probabil cea mai mare deschidere a spiritului ei. "Mi-e groază
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
să numească un cadru didactic care să fie "umbra" unei persoane angajate în conducerea superioară a industriei locale de bunuri..., pe timpul semestrului de iarnă. Robyn și Vic se trezesc amândoi vârâți în acest plan prin decizii de ultim moment. Amândoi detestă ideea, sunt nemulțumiți că sunt scoși din tabieturile lor, că trebuie să facă efortul de a se adapta la ceva necunoscut. În chip ironic, Robyn, specialista în romanul industrial al secolului XIX, dă ochii prima oară cu aspectul real al
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
s-a născut adjectivul derivat de la numele lui Pinter pentru a descrie mișcarea postmodernă majoră pe care maniera lui a creat-o: e vorba de "pinteresc" (varianta engleză a cuvântului este "pinteresque"). Pe nesimțite, mai lăudat, mai hulit, iubit sau detestat pentru marele mister pe care-l aduce pe scenă, Pinter a ajuns un clasic în viață al postmodernnității. Cu el începe și se încheie un capitol. Cred că foarte curând vom putea spune, cu el se încheie postmodernitatea însăși, după
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]