3,976 matches
-
ar fi aruncat în mare, să doarmă peștii somnul de veci. Până ce Bătrânul s-ar fi scârbit. „Niște viermi, ar fi bombănit el. Cum să fie demni niște viermi?” Dezgustat, ar fi început să apară din ce în ce mai rar pe coridoare. Era dezamăgit și se considera chiar jignit. Apoi n-a mai fost zărit deloc. S-a retras în sala cu oglinzi și n-a mai vrut să iasă de-acolo. Nu mai vroia să vadă, ar fi spus, niște epave care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Michelangelo. Păcat că nu trăise în vremea lui Michelangelo. Trăia în vremea mea. Dar prețuiam cum se cuvenea faptul că-mi încredințase mie o asemenea misiune. Dacă eram onorat? Doamne! Eram strivit de atâta onoare! Și nu vroiam să-l dezamăgesc. — Bei ceva, domnule sculptor? mă întrebă el brusc și m-am grăbit să zic „da”. Mi-a părut rău după aceea, însă nu mai puteam să dau înapoi. Bătrânul bea numai limonadă, o limonadă gălbuie și sălcie pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Dacă exista un plan al cavaleriei spirituale pentru cucerirea lumii, cele două ordine, templieri și teutoni, Își Împărțiseră zonele de influență. „Știi ce?“, zise Belbo. „De acord. Acum al cincilea grup. Unde sunt popelicanii ăștia?“ „Nu știu“, am spus. „Mă dezamăgești, Casaubon. Poate trebuie să-l Întrebăm pe Abulafia.“ „Nici vorbă, domnule,“ am răspuns eu Înțepat. „Abulafia trebuie să ne sugereze conexiuni inedite. Dar popelicanii reprezintă una dintre date, nu o conexiune, iar datele sunt specialitatea lui Sam Spade. Dați-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ar fi secretul care ne duce la mântuire, ori cunoașterea secretului s-ar identifica cu mântuirea. Există oare un secret atât de luminos? Desigur, cu condiția de a nu-l cunoaște vreodată. Dezvăluit, el n-ar putea decât să ne dezamăgească. Nu-mi vorbise Agliè de tendința către mister, care agita epoca Antoninilor? Și totuși, abia sosise cineva care se declarase fiul lui Dumnezeu, fiul Domnului care se face carne și mântuie păcatele lumii. Era acesta un mister oarecare? Și făgăduia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
fusese liantul care Îi ținuse la un loc, fie chiar cu excomunicări, lupte intestine, Întrajutorări. Acum, ei erau cât pe ce să-l cunoască. Și au fost asaltați de două spaime: că secretul ar putea fi de natură să-i dezamăgească și că - devenind cunoscut tuturor - n-ar mai rămâne nici un secret. Ar fi fost sfârșitul lor. Exact În momentul acela Agliè a intuit că, dacă Belbo ar fi vorbit, toți ar fi știut, iar el, Agliè, ar fi pierdut aureola
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
blestemăția aia. Zgomotul mă scoate din minți, mormăie Diavolul, Înghițind dintr-o sorbire ce-i mai rămăsese din whiskey. — Tu ești ăla cu puteri supranaturale, tu să-l Închizi, explodează Wakefield, uitînd de bunele maniere. Îmi pare rău să te dezamăgesc, spune Diavolul cu obidă, dar nu am nici o putere asupra celularelor, computerelor, televiziunii prin cablu, comunicațiilor prin satelit și microundelor. Nu, pe bune, e adevărul adevărat. Pe vremuri, lucrurile erau mai simple, mai nostime. Aveam o existență frivolă și agreabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
că e doar așa, hai să ne mascăm și să dăm o petrecere, spune jalnic. Știi, un soi de spectacol, vorbește mai departe, săpîndu-și Încă un pic groapa. Ca un happening, poate... Maggie se pricepe la happeninguri și este foarte dezamăgită de Wakefield. A studiat arta În colegiu! Tipul tocmai participase la cea mai fabuloasă căsătorie văzută vreodată În Typical și nu poate să vadă dincolo de artă, În miezul lucrurilor. Prietenii ei cugetaseră Îndelung cum să scoată În evidență cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Întîmplat pînă acum. Dar nu am vicii ascunse sau o viață secretă sau obsesii față de oarece bizarerie. De exemplu, cînd mă masturbez mă gîndesc la mine, nu am fantezii cu staruri de cinema sau orgii... — Mare păcat. Wakefield e ușor dezamăgit. — De fapt, am un viciu... oftează Maggie. Wakefield devine interesat. — Citesc, mărturisește Maggie, cărți. — Un viciu privat. — E un viciu grav, spune Maggie, dar este singurul care nu face rău nimănui și este credința mea fermă că trebuie să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
dacă mai fusese vreodată atât de nefericită. Făcuse ceea ce trebuia să facă, dar această certitudine nu-i aducea nici o alinare. În schimb, era conștientă de suferința pe care-o provocase - de faptul că se purtase execrabil cu Laurence, că o dezamăgise pe maică-sa și o umilise pe Camilla. Și cum rămânea cu ea însăși? Fran cea dintotdeauna, contemplând o altă relație care se dusese de râpă. Iar de data asta purta și responsabilitatea pentru încă o viață la care trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
oricum, ruptura ar fi intervenit, și mai bine e acum, și nu mai târziu. Am considerat că, după atâta sinceritate și înțelegere și compasiune și iubire, putem să rămânem cu sentimente prietenești. Ceea ce nu s-a-ntâmplat și sunt foarte dezamăgit și îndurerat de asta. Mai apoi, am dat un telefon la ea ca să văd ce face, după trei ani, și mi-a spus că n-o să mă uite - slabă consolare, în paranteză fie spus -, cu toate astea n-am reușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
dacă stau bine și mă gândesc, atuncea cred că aș fi putut să fac ceva. Bine, cred că însemna să-mi risc viața. Eram neobișnuit cu așa ceva. Puteam să fac ceva să împiedic. Cred, nu sunt sigur. Personal sunt foarte dezamăgit de ce-am făcut și prefer să nu vorbesc despre fapta în sine. Nici în ziua de azi nu pot să înțeleg cum am ajuns în situația aceea, fiindcă, practic, atunci mi-am încălcat toate principiile și tot ce știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
și patru de ani, frumoasă, suflet bun, acum e distrusă, dar mămica mea e frumoasă ca femeie, foarte înțelegătoare, mă ajuta la lecții și îmi punea bani la CEC fără să știu, și eram singurul din șase copii și am dezamăgit-o. Mi-e rușine de frații mei. Mămica mea îmi lua cămăși, pantofi, de ziua mea făcea mâncăruri, iulie anul ăsta am făcut 31 de ani. Orice face mama e bun, nu sunt mofturos. Sunt și eu lipicios de mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
am învățat să-l simt încă dinainte cu zile multe și anunț, dar ori anunț persoane nepotrivite, sau dezinteresate sau acele persoane chiar doresc să se convingă dacă mint sau spun adevărul. Și cred că până în prezent nu i-am dezamăgit niciodată dacă asta au dorit, doresc sincer să fiu bun și sunt poate chiar prea bun în multe momente, sincer, deschis la orice colaborare spre bine, dar mereu se interpun persoane care mă fac să redevin cel rău. Și atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Opțiune naturală, căci Vinea — discipol al lui N.D. Cocea, format în atmosfera cercurilor socialiste antebelice — era deja, în ciuda vîrstei tinere, un gazetar de stînga experimentat. Antiliberalismul lui, forjat în perioada neutralității, e comun multor intelectuali ai vremii, ostili războiului și dezamăgiți de consecințele economico-politice ale acestuia. Este și cazul grupului care înființa la Sibiu, în 1921, revista Gîndirea (Cezar Petrescu, Ion Marin Sadoveanu, Adrian Maniu, Nichifor Crainic). De asemenea, cazul unor scriitori moderniști precum Camil Petrescu, Gala Galaction și Tudor Arghezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
contribuție conceptuală în plan european a avangardismului românesc din epocă. În fapt, atît Contimporanul, cît și Gîndirea pornesc, la începutul anilor ’20, „umăr la umăr”. Membrii lor fondatori aparțin așa-numitei „generații a Marii Unirii” din 1918; sînt intelectuali independenți, dezamăgiți de compromiterea „politicianistă” a idealului național. Unii sînt adepți ai stîngii radicale, alții - ai dreptei autohtoniste, alții par mai degrabă centriști; unii încearcă să inventeze o tradiție modernă; alții - să „corecteze” vechiul sămănătorism prin apelul la spiritualitate, la bizantinism, ortodoxie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
univers urmuzian deopotrivă de substanțial și constituit ca acela, să zicem, al Hortensiei Papadat-Bengescu”. În centrul eseului se află afinitățile dintre proza lui Urmuz și cea a lui Arghezi — „probabil și întîiul emul” al autorului „Fuchsiadei”: „Cel care l-a dezamăgit (pe Arghezi) e Rebreanu. Ar dori să scrie ca Urmuz” (p. 542). Atît Tabletele din Țara de Kuty, cît și Cimitirul Buna-Vestire ilustrează, în opinia lui Nicolae Manolescu, „o reluare conștientă a viziunii și procedeelor urmuziene, precum și (...) a atitudinii polemice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a spus: — Gaston, vrei să mergem sus? — Da, da. Takamori a luat-o înainte, iar Gaston urcă scările încet după el. Tomoe, pe care au lăsat-o în sufragerie, a deschis radioul și-i așteptă să se întoarcă. A fost dezamăgită că n-a invitat-o Gaston și pe ea. În plus, era foarte curioasă să afle despre ce era vorba. La radio se cânta una dintre melodiile ei favorite, „Tabu“. Takamori și Gaston nu mai coborau. „Să mă duc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
plâns. — Deci nu-i place la noi. După tot ce-am făcut ca să-l primim cum se cuvine. Nu-i frumos din partea lui. — Nu, nu-i vorba de asta. — Probabil a fost prea mare șocul după cele întâmplate. L-a dezamăgit Japonia. Fără să mai spună ce gândește, Tomoe consideră că, deși Takamori și ea erau de vină pentru cele întâmplate, oaspetele lor ar fi putut să dea dovadă de mai mult curaj și să răspundă loviturilor. La urma urmei, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
el? — Eu... Ridică din umeri și zâmbi disprețuitor. Nu fi caraghios. Străinul ăsta e cam prostănac. Nu pot să-l sufăr. — Prostănac? Tu nu ești în stare să apreciezi un om adevărat când întâlnești așa ceva, răspunse Takamori în șoaptă, vădit dezamăgit de atitudinea surorii sale. Și-a întors privirile spre stradă și și-a dat seama că se apropia vara. Soarele strălucea puternic în Shibuya. Străzile din apropierea gării Shibuya erau înțesate de lume, ca la sărbători. Printre ei erau și familii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mâncare specifică regiunii în care călătoresc, dar majoritatea hotelurilor de mâna a doua au în meniu numai mâncăruri din cele mai obișnuite - șnițel de porc, tăiței soba - de care poți mânca oriunde. Cina servită la Araki Mataemon nu i-a dezamăgit însă nici măcar pe doi gurmanzi ca Takamori și Tomoe. Li s-a servit un pește bine gătit, o supă delicioasă și asparagus cum numai în această zonă se poate găsi. La desert au primit cireșe galbene, servite într-un bol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
e la hotelul Hoshioka. Satul era atât de mic, încât un străin care bătea la ochi cum era Gaston nu putea să nu devină subiect de bârfă pentru întreg satul. Când Takamori și Tomoe au trecut pe la Hoshioka, au fost dezamăgiți. Se afla într-adevăr un străin acolo, dar era profesor la universitatea din Sendai. Se făcuse seară când s-au întors, epuizați și amărâți. Proprietarul hotelului Araki Mataemon era la intrare când au coborât din taxi. — Am impresia că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
că e mai bine să vin și să te văd În noul tău apartament. — E drăguț, nu? Întrebă Dan, cu un zîmbet larg. — E o Îmbunătățire vizibilă față de cel de dinainte. — Asta nici n-ar fi greu, am adăugat eu, dezamăgită de faptul că se referise la apartamentul meu doar ca la o „Îmbunătățire“. — Bărbații ăștia! Linda Își dădu ochii peste cap, uitîndu-se la mine, iar eu am simțit din nou că mi-e dragă și m-a plăcut teribil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
casa ei. Nu m-am dus. Emoțiile pe care le-aș fi Încercat văzînd cît de mult sau cît de puțin se schimbaseră și cum mai arătau zilele astea nu au cîntărit mai mult decît teama că ei vor fi dezamăgiți de mine sau suprinși. CÎteodată, mă uimesc pe mine Însămi, dar, de cînd l-am cunoscut pe Dan, rareori am mai rîvnit la acele nopți alimentate de cocaină și aventuri trecătoare, și chiar și atunci cînd s-a Întîmplat, știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
mine, să fiu un erou? ― Depinde ce înțelegi prin acest cuvânt, Galilei. Dacă el înseamnă incapacitatea de a spune că pământul nu se învîrtește când tu ești convins că se învîrtește, atunci, într-adevăr, asta au așteptat. ― Și i-am dezamăgit. ― Mă tem că da. Au crezut mulți în tine. ― Și trebuia să mor ca să mă respecte mai departe? Viu, nu mai însemn nimic? ― Te-ar fi vrut curajos. ― Eu nu cred că a dansa pe vulcani e, neapărat, o dovadă
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
chiar fericirea poartă un nume simplu. Ca timpul. Sau ca moartea. Iar vara nu face decât să deștepte în mine toate dorințele și regretele. Sunt aproape ca Oedip. Suferința m-a învățat să fiu liber. ― Mă tem că te voi dezamăgi, și-ți voi spune ceva foarte neplăcut. Sufletul tău de copil nu-mi va ierta, poate, cruzimea, dar nu găsesc alte vorbe decât cele pe care le-am gândit ascultîndu-te. Rugul și-a îndeplinit rolul, Galilei, iar Inchiziția și-a
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]