43,048 matches
-
tautologic: "Le cinéaste est obligé de devoir choisir la réalité". În momentul cînd a pus camera pe ceva și prin modul cum a pus-o, cineastul a eliminat implicit altceva, a făcut o selecție, a manifestat o opțiune, susține un discurs și întreprinde o investiție personală. Iar în măsura în care m-am investit eu în film, s-a investit Răzvan Rădulescu în scenariu. Cumva, un anumit manifest, la care înțeleg că v-ați gîndit, s-a cristalizat între noi. Nu este pus pe
Manifest împotriva operei inventate din nimic by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15990_a_17315]
-
îl dă dl Sorin Antohi. După părerea sa, nu există o cultură română, ci mai multe, "interactive, inegale, eterogene, adesea polare și angajate în conflicte ireductibile". După 1989, s-a ieșit din "închiderea metafizică a național-comunismului" și s-au produs "discursuri (post)moderne pe teme care înainte fuseseră aproape integral confiscate de giganticul aparat al limbii de lemn." Această schimbare n-a rămas fără reacții. Exemplul manualelor alternative de istorie, respinse de "o clasă politică ignară" și de o intelectualitate plecată
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16024_a_17349]
-
noi articole "la stemă", pentru noi treceri în revistă a unei biografii exemplare etc. Despre best-seller-urile sale nu se vorbește decît pe ocolite, cărțile devin un pretext. Or, acest autor reprezintă un caz extrem de interesant - el a reușit printr-un discurs cultural aparte să ajungă la inima unui număr important de cititori și, mai ales, să conserve tipul de cititor specific perioadei de dinainte de '89. Dacă răsfoim puțin literatura gravă, serioasă, "subversivă", din acele timpuri, vom observa, în primul rînd, saturația
Eu sînt un anacronic by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16012_a_17337]
-
Emil Cioran este absolut necesară. Problematica este identică (moarte, singurătate, sinucidere) modul de abordare este complet diferit. Bibliografiile sînt cu totul altele. În timp ce Paler apelează la mai marii culturii, Cioran caută autori marginali, necunoscuți și își autentifică în acest fel discursul. El chiar spune în Exerciții de admirație că i-ar fi plăcut Borges dacă n-ar fi devenit un autor atît de la modă. În timp ce Emil Cioran își individualizează experiența, o face un rezultat al biografiei, Paler generalizează, caută să își
Eu sînt un anacronic by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16012_a_17337]
-
această găselniță s-a transformat treptat în neputința de a scrie memorii sau jurnal, autentice. Autorul și-a pierdut simțul realității (al autenticității, de fapt), iar retorica agilă care i-a cucerit pe cititorii săi s-a osificat. Sub comunism discursul cultural s-a decontextualizat, s-a dezrădăcinat. Să scrii că ești stoic sau hedonist avea o mie de înțelesuri sau nici unul, nu se preta însă la o lectură pragmatică. În mileniul trei, în care autorul nu dorește să se situeze
Eu sînt un anacronic by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16012_a_17337]
-
Nu poți fugi de tine însuți nici măcar cînd o vrei cu tot dinadinsul. Sau mai ales atunci." Așa a interpretat autorul visul, ca pe o imagine a fatalității. O interpretare la fel de valabilă, ca să facem și puțină oniromanție, ar fi că discursul confesiv este cel care s-a pietrificat, care și-a pierdut puterea referențială, s-a stereotipizat. Urmarea este că acea parte secretă este la Octavian Paler și cea mai atent controlată, construită. Un paradox, o ironie a destinului său de
Eu sînt un anacronic by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16012_a_17337]
-
capătă profunzime, rigoare, o lume în descompunere se pregătește, aproape septic, pentru un alt tip de descompunere, un proces definitiv și ireversibil. Cea în moarte. Am depistat o tendință de ușurătate la început, un soi de minimalizare și frivolizare a discursului, o alunecare spre derizoriu. ~ntr-un fel la asta contribuie și ideea de spațiu a scenografului Mihai Mădescu, care încarcă prea mult decorul și îl împinge spre kitsch. Capela, culoarea tapetului, îngerul din ghips devin elemente apăsătoare, dar nu în sensul
Nunta lui Artur cu Ala by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15594_a_16919]
-
gesturilor și obiceiurilor, prinse în țesătura păianjenului, Eleonora, Eugenia, Eugeniusz și Edek joacă, la o măsuță, cărți. Această atitudine brutală a tînărului Artur este, de fapt, momentul în care experimentul își face loc, se însinuează în disputa dintre generații, în discurs și replici. Nonconformismul lui Stomil și-a consumat forma. Și ia loc acela al lui Artur, mai dinamic, și zgomotos, mai elaborat, fatal însă în primul rînd lui. Un animal ce pare îmblînzit, dar își ucide îmblînzitorul la cel mai
Nunta lui Artur cu Ala by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15594_a_16919]
-
individualizată dar care totuși nu este construită fără fisură. Contribuția 'celui care scrie' la părerile personajelor sale este nu de puține ori neașteptat de stridentă; cu cît gradul de stranietate crește, Queneau pare a-și pierde capacitatea de a adecva discursul la personaj, astfel că atunci cînd o lasă să vorbească pe Hélène cea complet izolată de societate pînă în jurul vîrstei de 20 de ani, individualitatea personajului dispare aproape complet și cititorul rămîne cu neplăcuta impresie că autorul nu și-a
Pe timp de grevă la metrou by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15602_a_16927]
-
în acest pasaj prin paradoxuri facile și printr-o diversitate de figuri al căror caracter previzibil ajunge să obosească ' așa cum nu ne-am aștepta de la Queneau...). Interesant că autorul își permite atitudini etice față de civilizația contemporană, dar nu intervine în discursul opresorilor, al celor care nu s-ar da în lături de la nimic pentru a impune lumii adevărul lor. Discursul lui Pierre cel evident atins de paranoia, cu care se deschide romanul, este partea cea mai reușită literar (impecabilă chiar) a
Pe timp de grevă la metrou by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15602_a_16927]
-
așa cum nu ne-am aștepta de la Queneau...). Interesant că autorul își permite atitudini etice față de civilizația contemporană, dar nu intervine în discursul opresorilor, al celor care nu s-ar da în lături de la nimic pentru a impune lumii adevărul lor. Discursul lui Pierre cel evident atins de paranoia, cu care se deschide romanul, este partea cea mai reușită literar (impecabilă chiar) a acestei cărți. Faptul că în general în scrierile lui Queneau victima este judecată la sînge sau compromisă, iar opresorul
Pe timp de grevă la metrou by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15602_a_16927]
-
dacă ținem să descoperim una. Dincolo de asta, cartea permite numeroase lecturi, iar stilul este elegant în ironie și de o subtilitate a analizei admirabilă atunci cînd e 'pliat' pe ceea ce personajul exprimă și/ sau sim-te. Directețea și aparenta simplitate a discursului, ca și elementele de senzațional fac din acest roman, care ridică, în fond, multe probleme, o lectură, totuși, lejeră. Copiii Sabatului este, cum și cititorul român poate acum constata, una dintre acele cărți care nu se uită. Anne Hébert ' Copiii
Pe timp de grevă la metrou by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15602_a_16927]
-
în putere a omului de a crede că viața poate fi și frumoasă, dacă speră în justiția binelui, facilitatea în glumă sănătoasă. Nu a creat niciodată din afara subiectelor alese, nu a fost comentatorul lor ci, de zeci de ori, eroul discursului dramatic ' Cum se poate spune că Mozart a compus 'Don Giovanni' ' îi declara Goethe lui Eckermann. O 'compoziție' ca și cum ar fi o bucată de prăjitură sau de biscuit... spiritul demonic al geniului său îl domina în asemenea măsură, încât era
Identificare by Ada Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/15614_a_16939]
-
critico-poetică a absolutului literaturii. Sintagme precum 'operă demiurgică și scriere de sine totodată' fac parte dintr-un argou critic găunos. Înțelegem doar că lui Nicolae Bârna i-a plăcut Orbitor și cam atît ' motivul acestei 'plăceri' este încriptat într-un discurs fără cap și coadă: Această plăcere e suscitată de seva fluidă și extrem de trofică pentru (pentru imaginație și trăire) a textului, se iscă din bogăția, din versatilitatea lui grațioasă și ' reiau cuvîntul pentru a nu știu cîta oară, dar n-
Critica insuficientă by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15603_a_16928]
-
deșănțate nu s-au remarcat prin nimic. Convinși că suntem egali doar cu marile puteri, am ignorat ciocoiește eforturile nespectaculoase, dar pline de consecințe pozitive, ale vecinilor noștri. Și iată că la sfârșitul lui 2001 cade bomba: într-unul dintre discursurile sale, Václav Havel nu vede România între țările care vor fi invitate să adere la N.A.T.O. în 2002. Premierul Năstase a trecut imediat la atac, învinuindu-l pe Havel de 'ineleganță". Mare gafă, pentru că asta dovedește că nici acum
Retina opărită by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15620_a_16945]
-
Mihai Dorin De la I.H. Rădulescu și Titu Maiorescu până la M. Eliade și M. Vulcănescu, precum și de la iluminiști și pașoptiști, până la cele mai recente proiecte politice, problematica sensului și mijloacelor evoluției societății românești pe cale modernă domină discursul nostru politic și cultural. Crearea sistemului instituțional, dar și a deprinderilor moderne, reclamă însă mentalități capitaliste, agonale, menite să forjeze conduite de tip occidental, precum cultul lucrului bine făcut, al datoriei față de comunitate, al rigorii și preciziei. Pașoptismul propusese proiectul
Eminescu și modernizarea României by Mihai Dorin () [Corola-journal/Journalistic/15589_a_16914]
-
traversa ciclic crize de adaptare: soluțiile din afară sunt gata făcute și nu rămâne decât să le studiezi și cultivi, pe când cele dinlăuntru presupun schimbarea fondului, probă de foc, titanică și mai ales - fatalitate! - de durată lungă. De aici dedublarea discursului despre modernizare și inevitabila cenzură a simțului realității la cei mai mulți. Dar nici cei puțini, criticiștii, nu erau într-o postură mai comodă, ei neîntârziind să alunece în nostalgii paseiste și primind eticheta - atât de rezistentă în timp -, de reacționari. Critic
Eminescu și modernizarea României by Mihai Dorin () [Corola-journal/Journalistic/15589_a_16914]
-
societatea românească. Inflația gestului patriotic, carnavalul perorațiilor despre Europa, despre țară și strămoși, sunt expresii ale crizei de creștere pe care o traversa societatea românească. Caragiale le-a veștejit în registru comic și tragi-comic, în vreme ce Eminescu în cel tragic. Tușa discursului său este cert îngroșată, nedreaptă adesea, dar niciodată simplificatoare, iar mărturia sa este cea mai complexă, profundă și tulburătoare din câte s-au rostit vreodată despre ființa românească în cumpăna vremii. La fel ca și C. Rădulescu-Motru peste ani, Eminescu
Eminescu și modernizarea României by Mihai Dorin () [Corola-journal/Journalistic/15589_a_16914]
-
a spera totul de la schimbările politice, demoralizându-i sistematic, făcându-i lingușitori și servili către mărimile zilei, prefăcându-i adesea în denunțători și calomniatori" 12). Efectele perverse ale aplicării modelului liberal occidental la noi nu se regăsesc decât arareori în discursul liberal din epocă. Eminescu s-a dedicat analizei acestuia nu pentru că și-ar fi propus "ieșirea din istoric" și întoarcerea în illo tempore, precum mai cred unii cercetători, care nu au stăruit prea mult pe textele eminesciene, ci fiindcă, gânditor
Eminescu și modernizarea României by Mihai Dorin () [Corola-journal/Journalistic/15589_a_16914]
-
a raționalismului frazelor, gol, insipid și inexact. Acestei orientări Eminescu i-a opus "realismul naturii înnăscute a statului"19) și progresul libertății în cuprinsul ei real. Ordinea socială, statornicia dreptului și a adevărului, preeminența statului sunt opțiuni conservatoare curente în discursul eminescian. Fără garanții "de știință și integritate", fără a sprijini meritul și întrucât "numai votul cetățenilor nu-l face pe om nici mai cuminte, nici mai onest, nici mai muncitor de cum a fost", un "guvernământ" ratează legitimitatea autentică 20). Conservatorismul
Eminescu și modernizarea României by Mihai Dorin () [Corola-journal/Journalistic/15589_a_16914]
-
I. Ungureanu, Idealuri sociale și realități naționale, București 1974, p. 104 15. Al. Oprea, ~n căutarea lui Eminescu gazetarul, București 1983, p. 121 16. G. Gane, P P. Carp și rolul său..., București 1936, vol. II, p. 8 17. P.P. Carp, Discursuri, vol. I, București 1888, p. 266 18. M. Eminescu, Opere, vol. X, București 1989, p. 333 19. Idem, Opere, vol. XI, București 1984, p. 30 20. Idem, Opere, vol. XII, București 1985, p. 55
Eminescu și modernizarea României by Mihai Dorin () [Corola-journal/Journalistic/15589_a_16914]
-
prin aerul de superioritate pe care realizatoarea, ca reprezentantă a genului, și-l arogă și obositoare prin conținut, emisiunile pentru femei ale Mihaelei Tatu reușesc să fie, de fapt, împotriva femeilor. Un bărbat nu poate fi decît agasat de asemenea discursuri, mai ales din partea unei doamne nu tocmai în drept să le țină, după toate aparențele (din fericire prea puțini bărbați se uită la emisiunea ei, în afara situației în care se află acolo nevestele lor, care urmează să le aducă ceva
La anu' plecăm de Acasă by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15621_a_16946]
-
aci alături de autorul Marelui Alpha, după cum îi înțelegem decepția provocată de Valeriu Cristea, care se străduise și după 1989 să-l trateze pe autorul Moromeților ca pe un fetiș, insultîndu-i pe cei ce își îngăduiau a-l analiza în afara stereotipiilor discursului hagiografic: "Nicicînd nu am trăit un sentiment mai acut de consternare și perplexitate ca acum un timp, cînd am văzut ce scrie unul dintre cei mai apreciați critici ai momentului, Valeriu Cristea, de la care te-ai fi așteptat la cu
"Supărarea" d-lui Alexandru George by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15624_a_16949]
-
care îl acuză de antisemitism pe Liiceanu. Acuza nu e deloc directă. Ea provine dintr-un text extrem de confuz, un galimatias din care nu poți înțelege decît că Liiceanu este antisemit camuflat. Iată o mostră care pare desprinsă din vreun discurs miștocăresc al lui Panurge: "În fine, finalul. Prostia, vulgară sau rafinată, este într-adevăr impenetrabilă; împotriva ei, spunea poetul, pînă și Dumnezeu e neputincios. Ea este sîmburele răului fizic și metafizic. De acord. Dar răul și răutatea sînt două lucruri
Sentimentul groenlandez al polemicii by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15642_a_16967]
-
de ani. Trebuie deci să așteptăm patru decenii pentru o rectificare." Pasajul este tulburător, este o reflecție extrem de valoroasă asupra condiției criticului literar, în general. În fond, este prezisă soarta acestei "istorii" călinesciene. Ea își depășește, prin dimensiuni fizice, condiția discursului critic. Este tiranică, este monumentală, exclude replica, motiv de amărăciune pentru Sebastian. Să aștepți 4 decenii o rectificare, iată o stare de lucruri care nu face parte din normalitatea dialogului critic. Dar cine se bate cu 1000 de pagini in
Sentimentul groenlandez al polemicii by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15642_a_16967]