14,427 matches
-
Un om poate să facă față foamei, oboselii, fricii și chiar unui dușman net superior ca număr și armament. Cu îndrăzneală și mult noroc poate să reușească s-o scoată la capăt în împrejurările cele mai groaznice - dar există un dușman împotriva căruia nici o ființă n-a fost în stare să lupte niciodată: setea. Animalele cele mai rezistente și civilizațiile cele mai importante au dispărut de pe fața pământului în momentul în care n-au mai avut apă. Ori mă înșel foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
celălalt. Dar privește spre intrare; e orientată spre sud, ceea ce înseamnă că în curând soarele o să pătrundă chiar până la picioarele tale, așa încât locul ăsta va deveni un cuptor. Și ce-o să facem atunci? — Ferește-mă Doamne de prieteni, că de dușmani mă feresc singur! - interveni pe un ton plângăcios cel mai mic dintre frații Mendoza, care se vedea că e complet epuizat. În comparație cu tine, până și vulturii par mai sculativi. Ți-a spus cineva vreodată că pari o cucuvea, nu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
când ar fi fost greu de închipuit că în interiorul acelei tăcute peșteri încerca să supraviețuiască o duzină de ființe umane deznădăjduite, ce transpirau din abundență. Sam Muller știa foarte bine că din acel moment transpirația o să fie cel mai rău dușman al lui, așa încât pătrunse în labirintul de piatră și stânci fără să se grăbească, mergând mereu pe la umbră, cu steagul alb ridicat și cu privirea atentă la înălțimi, temându-se că dușmanul s-ar putea hotărî să nu apară, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
acel moment transpirația o să fie cel mai rău dușman al lui, așa încât pătrunse în labirintul de piatră și stânci fără să se grăbească, mergând mereu pe la umbră, cu steagul alb ridicat și cu privirea atentă la înălțimi, temându-se că dușmanul s-ar putea hotărî să nu apară, sau să apară dintr-o dată în fața lui și să-l împuște. Străbătu mai bine de un kilometru fără să zărească nici un suflet, alungă ideea de a aprinde o țigară, fiind convins că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
asta n-ați mai putea obliga nici măcar propriile voastre mâini să apuce o armă. — E foarte posibil. — E sigur. Noi, tuaregii, știm mai multe despre efectele setei, și de aceea nu ne face plăcere ca nici măcar cel mai rău dintre dușmanii noștri să sufere ceea ce, fără îndoială, este cea mai groaznică moarte. - Arătă cu degetul spre adversarul său: Fii sigur că în orice alte împrejurări n-aș fi acceptat niciodată să negociez. V-aș fi tăiat beregata fără milă, dar legile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cu viață. — Noroc? se scandaliză însoțitorul său. Despre ce dracu’ vorbești? Am avut tot ghinionul din lume. — Greșești... - îi răspunse Gacel cu naturalețe. Ați avut tot norocul din lume, fiindcă încă nu v-ați înfruntat cu cel mai rău dintre dușmani. — Mai rău decât căldura și setea? Glumești...! — Nu glumesc. Cel mai rău dușman în deșert nu este căldura, nici setea. În deșert, cel mai rău dușman a fost dintotdeauna vântul. În partea asta, deschisă spre nord și neprotejată de munți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
tot ghinionul din lume. — Greșești... - îi răspunse Gacel cu naturalețe. Ați avut tot norocul din lume, fiindcă încă nu v-ați înfruntat cu cel mai rău dintre dușmani. — Mai rău decât căldura și setea? Glumești...! — Nu glumesc. Cel mai rău dușman în deșert nu este căldura, nici setea. În deșert, cel mai rău dușman a fost dintotdeauna vântul. În partea asta, deschisă spre nord și neprotejată de munți, harmatanul suflă de obicei cu putere și destul de des se transformă în furtună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
norocul din lume, fiindcă încă nu v-ați înfruntat cu cel mai rău dintre dușmani. — Mai rău decât căldura și setea? Glumești...! — Nu glumesc. Cel mai rău dușman în deșert nu este căldura, nici setea. În deșert, cel mai rău dușman a fost dintotdeauna vântul. În partea asta, deschisă spre nord și neprotejată de munți, harmatanul suflă de obicei cu putere și destul de des se transformă în furtună. - Vorbele lui nu lăsau loc nici unei îndoieli: Nimeni dintre voi n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
-i scape o înjurătură porcoasă înainte de-a întreba: — Să mă ia prizonier...? Ai înnebunit? — Asta vor. Dar de ce eu? — Pentru că ești șef și ești vinovat de faptul că toată misiunea asta a fost plănuită cu curul, că ai subestimat dușmanul, și nu mă refer doar la tuaregi. Mă refer la totul, fiindcă tu s-ar putea să fii foarte bun când e vorba să bagi frica în oameni cu ajutorul câtorva bătăuși, dar ca strateg ești un adevărat imbecil. Mecanicul făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
peșteri, acesta îl observa. Ce s-a întâmplat? întrebă. — Ai fost cât pe ce să mori. — M-ai salvat? Dacă un imohag permite ca un om să moară de sete, i se închid pentru totdeauna porțile raiului. — Chiar dacă este un dușman? — Legea ospitalității nu face distincție între prieteni și dușmani. — Dar eu nu ți-am cerut ospitalitatea. — În starea în care te aflai nu era nevoie. Tradiția mă obligă să-ți ofer ospitalitatea chiar împotriva voinței mele. — Sunteți niște oameni foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Ai fost cât pe ce să mori. — M-ai salvat? Dacă un imohag permite ca un om să moară de sete, i se închid pentru totdeauna porțile raiului. — Chiar dacă este un dușman? — Legea ospitalității nu face distincție între prieteni și dușmani. — Dar eu nu ți-am cerut ospitalitatea. — În starea în care te aflai nu era nevoie. Tradiția mă obligă să-ți ofer ospitalitatea chiar împotriva voinței mele. — Sunteți niște oameni foarte ciudați. — În deșert, nu. În deșert, singura persoană ciudată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
celor două femei ca pe drumul de întoarcere spre marea peșteră să-și noteze dorințele pe o bucată de hârtie, și-l ajută pe Suleiman să încarce singurul dromader care le mai rămăsese. — Ai grijă... Bănuiesc că încă mai avem dușmani - îl sfătui. Nu face caz că ai bani și stai cât timp ai nevoie. — Sunt îngrijorat că te las singur... Dacă apar probleme? — Aici...? Nu cred. Femeile vor fi în siguranță în peșteră, iar eu am știut întotdeauna să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
imouchar, care dovedise că e capabil să facă față unor nenumărate primejdii fără să-și piardă calmul, se simțea înfricoșat de felul cum evoluau lucrurile. Tatăl său și experiența îl învățaseră să se înfrunte cu mizeria și cu toți posibilii dușmani ai locuitorilor celui mai neospitalier deșert, dar nimeni nu-l învățase să conviețuiască în armonie cu unul dintre cei mai vechi dușmani ai săi, banii. În mod tradițional, pentru beduini banii nu erau decât o formă practică de a acoperi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cum evoluau lucrurile. Tatăl său și experiența îl învățaseră să se înfrunte cu mizeria și cu toți posibilii dușmani ai locuitorilor celui mai neospitalier deșert, dar nimeni nu-l învățase să conviețuiască în armonie cu unul dintre cei mai vechi dușmani ai săi, banii. În mod tradițional, pentru beduini banii nu erau decât o formă practică de a acoperi mici diferențe când făceau un troc, folositori în special când trebuiau să compenseze prețul a două cămile cu prețul a șapte capre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
efort era o pierdere de timp. Fusese condamnat la moarte, știa asta, dar știa că fusese condamnat la cea mai cruntă și inumană moarte: cea pe care nici măcar cel mai crud dintre beduini nu ar rezerva-o celui mai crud dușman al său. Numai cineva născut foarte departe de Sahara ar fi în stare să aleagă o execuție atât de înspăimântătoare. Și nimeni născut în Sahara n-ar fi fost atât de crud încât să-i mai lase și apa necesară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
sînt transformați Într-un fel de iobagi legați de moșie, de unde derivă supunerea, compromisul, frica. Suportă toate chinurile posibile, dar tremură la gîndul că cineva le-ar putea răpi țara, singura avere! Așa proliferează xenofobia: Străinii sînt agenți! Străinii sînt dușmani! Înțelegi, toate acestea traumatizează moral - nu mai respecți omul pentru că e om, e pentru că e român și are un certificat legal de apartenență la vatra strămoșească. Întreaga țară devine un trib uriaș În care știința, arta, orice creație ajunge un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
loc unde să mă stabilesc, spunea personajul unei anecdote care nu se va perima niciodată. În R. apar cărți mutilate, cărți falsificate, transformate În reversul lor, În care cuvîntul „suferință“ trebuie Înlocuit cu „bucurie“, „moarte“ cu „viață“, „Întuneric“ cu „lumină“, „dușman“ cu „prieten“, „ură“ cu „iubire“ și toată această voioșie dementă Întinsă ca un celofan roșu peste un cadavru În putrefacție. Dincolo, În lumea cea mare, alte interese, alte manevre politice, și ele umilitoare, anihilante. Oare cum s-ar putea interpreta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
În ochii noștri trăsături atît de asemănătoare?) Dar acest exil, acești oameni Își asumaseră riscul, pactizaseră cu o putere care le oferea un spațiu prielnic de manifestare a unei nobile vocații, doar și el luptase pentru aceeași cauză, aici, cu dușmanul În față, dar acolo? Nu avea el oare impresia că lupta lui nu mai este Întîmpinată de gloanțe, ci de aplauze? Rudolf era un om prea mîndru și prea liber. Însăși ideea de pact sau de angajare, chiar atunci cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cearșaful înmuiat în apă, îi ceream biletul de tren. Tanti Amália era o femeie corpolentă, în halat albastru, și imaculată, și virgină, și tot conducea, conducea vila Engelhard, iar pe lângă asta și ștrandul, cu debarcader cu tot, iar lumea era dușmanul ei. Fauna, flora, plus umanitatea. Căci pe cabinele ei creșteau lichenii, ei i se pișau turiștii în lac - nu-i vedea, dar îi simțea, îi atenționa cu un fluier de polițist și se răstea la ei -, ca să nu mai vorbim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
pericol. Bărbații și băieții noștri au plecat de partea cealaltă a oceanului. Trăiesc ei întru Iisus acolo? Este El cu ei în tranșee? Trăiesc ei o viață curată de creștin? Sunt pierduți pe pământuri unde conducătorii cei nemiloși ne sunt dușmani. Trăiesc într-o lume de carnagiu și măcel care-L face pe Iisus Hristos să verse lacrimi de căință că a populat această lume. Eu nu spun că nu e necesar. E foarte necesar, dar ce fel de oameni se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
parte ca să-mi facă loc, evitând ostentativ orice contact cu mine. Mai, mai că mă așteptam să facă un gest victorian cu mantaua, ca o femeie virtuoasă care trece furioasă pe lângă o femeie ușoară. Nu prea îmi plăcea postura de dușman al poporului, dar am ieșit afară, cu capul sus, lăsând ușa să se trântească în urma mea. în timp ce coboram scările am auzit balamalele protestând. Familia Hammond urma să aibă o foarte interesantă conversație. * * * Nat mă aștepta, făcând ture în fața casei. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
pe cei doi iubiți ai vieții mele. Parcă ne țineam toți trei pe marginea prăpastiei. Râdeam către nimeni, în timp ce ei erau mai degrabă gânditori, chiar răniți în orgoliul lor masculin, poate uimiți de lipsa mea de feminitate. Prieteni falși și dușmani adevărați vorbeau despre faptul că nu sunt o adevărată femeie. Unei femei adevărate nu i-ar fi plăcut să-i întâlnească pe iubiții ei, încurajându-le pervers prietenia. Alții erau mai „blânzi“ numindu-mă „demon și înger“, cineva cu trăsături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
închipuia asta) mai mult decât pe sine însuși. - ÎNTR-ADEVĂR? Întrebarea fusese urmată de un hohot de râs plin de dispreț. Acum era clar pentru Feifel: avea mai mult de doi demoni în corpul său impunător. Încercă să-și învingă „dușmanii“ prin indiferență, în loc să se pună la masa de scris să scrie un articol. Se simțea toropit de oboseală fără să fi făcut nimic. Până la urmă își dădu un brânci ca să se scoale, ajungând până la masa unde îl aștepta mașina de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
cincisprezece kilograme! - Ești cumva bolnav? l-a întrebat el pe Noah. - Judit are un amant, a gemut Noah înfrânt. Vor să-mi facă de petrecanie cât mai repede cu putință. Apoi Noah i-a arătat prietenului său ceainicul în care „dușmanii“ puseseră otravă. - Nu ești în toate mințile, i-a spus Charlie. Hai să bem amândoi din ceainicul ăsta otrăvit! S-au așezat și au băut câte o ceașcă de ceai, după care Noah a întrebat puțin jenat: - Vrei să spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
tot în jur, în încercarea de a înțelege ce anume provoca sunetul acela perfect continuu, asemănător murmurului din piepturile și gâtlejurile a mii de războinici încurajându-se înaintea ultimei bătălii de pe tărâmul vieții, suscitând în același timp teroare în inimile dușmanilor aflați pe colinele din zare. Și iată că nestăvilita mea curiozitate a fost grabnic răsplătită. Cercetând încă o dată chipurile participanților la cenaclu, am înțeles, spre teribila mea groază, că ei erau cei care emiteau în chip atât de straniu sunetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]