2,465 matches
-
admirabil, păcat că nu m-ai putut vedea și mata, tata! c’est dommage!” (p. 24). Fapt de netăgăduit, întrucat fotografiile din acea perioadă îl arată a fi un domn distins și elegant. Capitolul de Corespondență se încheie cu o duioasa scrisoare a mamei Țină către unicul fecior aflat departe de protectoratul familial, a cărei adresare cuprinde tot dorul și toată iubirea de mama: „Vioriță scump al mamei tale”. Îndeosebi de starea sănătății este îngrijorată biată mama: „Te doare iubitule capul
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
ca toate perdelele metalice. Dar eu bat cu pumnii și voi ajunge oricum până la tine, Monica dragă. Mamina Te sărut, te iubesc, sunt tot timpul lângă tine; fii bună și curajoasă și mai ales fii sănătoasă și cuminte. Te strâng duios la piept. M. Nici o veste de la tine de 15 zile!!! 13/1947 I Duminecă, 2 noembrie [1947] Și astăzi nicio scrisoare de la tine. De dimineață, bucătărie și o fugă inutilă după gaz pentru gătit. Dejun caraghios și frugal. După dejun
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și chin ne unește sub același semn de credință, de speranță și de iubire. Dar uneori am îndoieli și atunci tu, copilița mea iubită, ești cea care pecetluiește asupra mea încrederea în justiția divină finală. Vai, mă strâng lângă tine duios, cu sfială și strig, speriată: scapă-mă! M. 39/1948 I [1 martie 1948] Mouetta mea, astăzi, întâi martie, luni, am primit frumoasa, minunata ta scrisoare din 28 decembrie. Mi-ar fi părut așa de rău să se piardă, căci
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
28 februarie. O mulțime de puișori umpleau curtea, iar Matei, vizitiul, se ntorcea de la adăpătoare cu doi superbi cai ungurești; cum trecea din nou, ducând două găleți pe cobiliță, Mitrana, cărând la rândul ei niște apă caldă, i-a șoptit duios, fără să mai aștepte întrebarea care țâșnea din ochii lui: «Îhî: o coconiță mică». Iar el, lăsând jos căldările pline cu apă rece, și-a făcut semnul crucii, spunând înfocat: «Să ne trăiască». Sus, pe prag, Maia, plină de ifose
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
plutind pe scări, și ținând strâns la piept un buchet fabulos de trandafiri și iederă. — Vai, Suzie, zice mami, ducându-și mâna la gură. Vai, ce rochie frumoasă! Vai... Becky! O să fiți... Se întoarce spre mine cu o privire extrem de duioasă și, pentru prima dată, pare să-mi observe cu adevărat rochia. — Becky... tu așa te îmbraci? O să-ngheți! Ba nu. Biserica o să fie încălzită. — E frumoasă, nu? zice Suze. Foarte deosebită. — Ce deosebită? Nu vezi că-i un tricou? Mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
iar Gheorghiță se gândi că ar putea să cânte puțin cu vioara. Intră în casă, dă cu ochii de Săndel care „studia” de zor revistele, scoase vioara din cutie, dă cu sacâz pe arcuș și începe să cînte o melodie duioasă, despre care Săndel știa că se numește „Sara pe deal” și pe care Gheorghiță o învățase de la domnul învățător Obreja. Momentul era bun ca să se așeze și Săndel pe prispă, lângă ceilalți ai casei. Deodată se auzi glasul cunoscut al
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
ca pe vremea când trăia soția. Pe de altă parte eu scot totul din dormitor, fac loc pentru aproximativ 25 de persoane și totul s-a desfășurat sub cele mai bune auspicii. Cadrul intim, familial, a dat aceeași notă de duioasă revedere la ultima noastră întâlnire! Eram acum ca niște adevărate rude apropiate, care serbau un eveniment important. Cu promisiuni că nu vom întrerupe legăturile dintre noi, ne-am despărțit, fiecare mergând la rostul său. Greu a fost pentru mine când
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
schimbat. Ei nu mai aveau nevoie de ajutorul meu și se ofereau să mă ajute. Era bine, dar emoțional sufeream cu toții, fiind departe unii de alții. Cu calm și echilibru moral și material îmi continuam viața și scriam lungi și duioase scrisori către fiică, așa cum scriam soției în tinerețea zbuciumată și amenințată de război! Ani întregi, un număr impresionant de scrisori au circulat între Bârlad și Paris, apoi de câțiva ani vorbim săptămânal la telefon, iar vara petrecem o lună la
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
la nevoie. Anul următor începe bine, cu vești bune de la cei plecați departe, precum și de la cei apropiați mie de aici, din România. O întâmplare banală. Într-o dimineață de 27 februarie 1996. Mergeam spre poșta locală, aveam o lungă și duioasă scrisoare pentru fiica mea spre a o expedia, mergeam bine dispus, poate puțin neatent. La Podul Verde de peste... fluviul nostru Cacaina, traversez și când ajung la trotuarul din partea opusă, pe gheața de lângă trotuar mă dezechilibrez urmând să cad cu șoldul
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
născut. Simt sentimentul întoarcerii acasă, deși aici nu mai am pe nimeni. Mă bucur că m-am născut în Rm. Vâlcea pentru că miroase ca nici unde altundeva. Acum artiștii, ca niște copii, primesc materialele dăruite de sponsori. Este o hărmălaia duioasă și, deși Ecaterina este disperată că lucrurile se vor bulversa, eu simt că va fi o zi reușită, totală, care va ridica ștacheta acestui loc binecuvântat de Dumnezeu. Dacă nu păcătuiesc prin bucurie vreau să spun că sunt fericită că
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
bravă: a declarat forfait și a părăsit sala, după ce a recuperat furios de pe scenă proprietatea soției, devenită temporar obiect istoric. Dacă ar fi așteptat sfârșitul spectacolului, poate că acesta ar fi avut darul să-i transmită puțină liniște prin cântecul duios și liric al pajului Lucius, jucat de Pittiș, care Își căuta stăpânul, pe Brutus. Era ca un copil pierdut printre cadavre, care, ca să-și dea curaj, fredona singur: Time, o time, where did you go?. A doua zi, cum era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
pe stradă sau la pub, toți acești coriști păreau oameni de treabă și cu totul normali, dar ca grup, și molipsiți de artificialitatea operei, se dovedeau epuizanți. Bancurile lor neîncetate Îmi tăiau concentrarea. Eu Încercam să-i aduc În atmosfera duioasă și sensibilă a lanurilor de grâu și a câmpiei slave nesfârșite, pe care o sugerau decorul și muzica, ei se jucau cu spicele ca la grădiniță și hohoteau de râs. Pierzându-mi răbdarea, m-am hotărât să mă arăt sever
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
barcarole și cântecele la modă („Ils se regardent tous deux, en se mangeant des yeux...“ „Elle est morte en fevrier, pauvre Colinette!...“ „Le soleil rayonnait encore, j’ai voulu revoir les grands bois...“ și multe altele). Compunea și el muzică duioasă, sentimentală și versuri franțuzești care În mod ciudat puteau fi scandate ca niște iambi englezești sau rusești, fiind marcate de un dispreț princiar față de plăcerea e-urilor mute. Se pricepea grozav la pocher. Întrucât se bâlbâia și pronunța cu dificultate
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și am Început să recit. În timpul acestei acțiuni, priveam fix peretele opus pe care văd și acum retrospectiv câteva mici dagherotipuri și niște siluete În rame ovale, o acuarelă a lui Somov (mesteceni tineri, o jumătate de curcubeu - totul foarte duios și umed), o splendidă toamnă la Versailles de Alexandre Benois și un desen În creion făcut de mama mamei În adolescență - și din nou acel pavilion cu frumoasele lui ferestre pe jumătate camuflate de o rețea de crengi. Somov-ul și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
germani și francezi pe care i-am cunoscut (În majoritate proprietărese și literați) mai mult de doi buni prieteni În total. Nu știu cum s-a făcut, dar În anii mei de izolare petrecuți În Germania, nu i-am Întâlnit niciodată pe duioșii muzicanți de odinioară care, În romanele lui Turgheniev, cântau vara rapsodii până noaptea târziu; nici pe acei bătrâni și fericiți vânători cu prada prinsă În ace de calota pălăriei, de care făcea atâta haz Epoca Rațiunii: nici pe gentleman-ului
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
în care se află: prinsă „în culpă” și „demascată”. Izbucnim în hohote, „incidentul” ne-a apropiat și mai mult, privim acum din nou cu toții filmul și ne simțim excelent... [Și totuși, abia mai târziu am realizat că acea clipă de duioasă comedie familială a fost în realitate o clipă de grație, de apropiere de Dumnezeu, de fericire absolută. Nu trăind-o, ci reamintindu-mi-o (de nenumărate ori, ca pe un reper) m-am pomenit că țin în mână aur]. * Singur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
trebuie să-ți lepezi crucea (n.n. V.Cr.)”. Nimic mai fals decât a-l considera pe Anton Pavlovici Cehov (ah, cum își mai dau ochii peste cap cuconițele noastre de pe micul ecran pronunțând cuvintele „Anton Pavlovici”) drept un autor sentimental și duios. Dimpotrivă, în realitate, el face parte dintre marii necruțători. Umanitatea sa, decentă în manifestări, câtuși de puțin clamoroasă, e teribil de tristă și de disperată: o umanitate abandonată, din care Duhul Sfânt s-a retras. * Parabolă a nepăsării dure ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și nuci. N-o s-o uit niciodată. Eu crescusem mai mare și eram de ajutor la creșterea fraților mei mai mici. Vară mergeam la muncă câmpului cu toții. Era o armonie plăcută, că ne întreceam la prăsit. Tata mereu cântă cântece duioase. Ele se numeau: Iisuse călător, Cruce sfântă, părăsita, Pasăre măiastra, Pe drum cu spini încununat, Blândul Pastor și altele. El cântă și lacrima de duioșia cuvintelor care-L înfățișau pe Domnul Iisus și Golgota. Apoi cântam cu toții. Era frumos și
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
ură pe fetele lor. Și cum Sf. Apostol Petru a tăiat urechea lui Malhus, slugă arhiereului. Și pe Iuda cum îl săruta pe Domnul. Să-L vezi pe Domnul Iisus ce blând și senin și cu ce privire atât de duioasa îi privește! Cu aceste priveliști triste și pline de durere ieșim din biserică, măi privim cu multă cutremurare și cu mult nesaț grădină, ne reculegem câteva momente, adunăm petalele de flori răspândite de vânt pe alee. Apoi facem poze, ne
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
ție și la toată lumea. Curtea flagerării unde a fost judecat Mântuitorul Iisus Hristos Este de necrezut! E îngrozitor de nedrept. Dacă ați putea vedea icoana cu Mântuitorul legat de mâini în fața judecătorului Pilat, cât de smerit și blând și ce ochi duioși are, ce Față senina și plină de lumină, câtă Iubire și smerenie răspândește, v-ar uimi. Catolicii au făcut și în această curte o biserică. Este de o mare valoare. În biserică, pe pereți sunt icoane mari, de mărimea unui
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Cruce. El, ca un Mielușel stă liniștit și privește călâii care lovesc cu ciocăne în piroane, străpungând Dumnezeieștile Mâini. Fără milă lovesc. Dacă I-ați vedea Chipul, Fata atât de senina, plină de durere și Sânge, ochii Lui blânzi și duioși și brațele Sale întinse, nu uiți niciodată. Te pătrunde în inimă, în suflet, ți se umplu ochii de lacrimi. Aceasta priveliște de pe perete este făcută din plăcute de faianța colorată și pătrațele de aur. Lângă El și calai, aproape este
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
A rămas prin puștiul Iordanului, apoi s-a nevoit la Mănăstirea Sf. Ana, la Hozeva. El a fost înger și Poet. A scris multe poezii de suflet. Plângi cu inima și sufletul, nu numai cu ochii, când citești frumoasele și duioasele lui rânduri. O comoară sfântă ne-a lăsat că zestre, de o mare valoare. A scris cu inima, cu dragoste și suferință ce-o purta în el pentru semeni. Dar mai presus pentru Dumnezeu, a Căruia este slavă în veci
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Apostolilor și tuturor celorlalți care erau cu ea. A dorit să fie toți Apostolii la înmormântarea ei. Și s-au adunat. Din toate părțile lumii au venit s-o petreacă, să-i cânte tropare de laudă. Multă jale și cântări duioase au fost la înmormântarea ei. Cor de îngeri în Cer și pe pamant au slăvit-o și toți au petrecut-o cu mare durere. Multe minuni s-au petrecut atunci. Se spune că un necredincios a vrut să răstoarne sicriul
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
a stat la masă cu neputincioșii, vămeșii și păcatoșii. Eu eram dintre cei din urmă iar ceilalți erau ca sfinții, așa i-am văzut eu. Masă a durat cam o oră. La sfârșitul ei, o măicuța Nicodima i-a cântat duios și dulce părintelui „Mulți ani trăiască!” și atunci am aflat că-i ziua lui de naștere. S-au făcut și fotografii cu pastorul în mijlocul oilor. Seară, înainte de plecare, am stat puțin de vorbă cu el, m-a rugat să transmit
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
lăsat afară Că lumea zice c-ai venit Să ne faci viața amară. De atunci trecut-au ani șirag Pe viața-mi amarata, Tu! tot ai plâns, Străine drag, La poarta zăvorâta. Târziu Ți-am auzit din nou Chemarea Ta duioasa; Aud și-acum al ei ecou: „O, lasă-Mă în casa! Mă lasă-n suflet să străbat Cu pacea Mea cerească, Cum Ceru-n lung și lumea-n lat Nu pot să-ți dăruiască.” Dar lumea-mi spune să Te
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]