2,466 matches
-
prin somn, ca om care m-am ridicat prin carte și o viață întreagă am recomandat insistent foștilor mei elevi și nu numai lor - ce cărți să citească. În zilele de început ale acestui an primesc o scrisoare lungă... și duioasă de pe meleagurile îndepărtate ale Canadei din partea d-nei Elena Nedelcu, pe care am întâlnit-o la Paris în 1992, în calitate de foarte bună și statornică prietenă a fiicei mele. Am cunoscut-o de Paști, în incinta bisericii românești de la Paris, când ele
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
pulsatile trec dincolo de așteptări suspendându-se una pe alta. Nu cerșesc blândețea zilelor de ieri, doar sunt tentat de atracția viitorului ce se poticnește în staționări echivoce. Liminar, clipele brodate timid se pierd, însă acum mă-nghesuie, oscilează, mă leagănă duios zvâcnesc în afară tot felul de versuri întâmplătoare declanșând flashul amintirilor înăbușite ce nu le-am întâlnit niciodată
At?t de cald by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83727_a_85052]
-
omphalos și celelalte mizilicuri. 29.09.1960 S-a pritocit În mine toată ambra zeiască din atâtea Încercări irosite (Sunt cu Întrebările departe de scâncetul lumii) Mi-adie prin labirintul ce nu mi-l cunosc, făr’ să le chem, vânturi duioase Pentru tine, mamă, care m-ai născut Îndurerată de bucuria facerii, Mă Încearcă iară o reverie tandră spre lucrurile domestice Cât de mult Înseamnă, semenilor, o bucurie mândră de mamă!... Oricând aș vrea să fiu mârșav, chipul tău Îmi cere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și altor fruntași, fiecare acoladă fiind pecetluită cu urale și aplauze cu atât mai prelungite, cu cât cei ce își împreunau emoțiile îmbrățișării fuseseră până ieri cei mai vajnici dușmani, ocărîndu-se și înjurîndu-se mai fără cruțare. În atmosfera de concordie duioasă fură apoi votate cu aclamații proiectele de legi ale noului guvern, toate privind restabilirea ordinii și, în primul rând, autorizația de a decreta starea de asediu unde va fi trebuință. ― Asta-i, fraților! mormăi Stan Răcani cu ironia-i mult
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
îi descriau vechii înțelepți chinezi : dragonul este acea făptură care se află acum pe pământ, în clipa următoare printre nori, dar nu știi care e drumul pe care l-a străbătut ca să ajungă de la pământ la cer“. „Nu sunt prea duioase gândurile astea care aruncă flăcări pe nări“, estimase Filip. Ea luase aerul îngăduitor al fetei care-și petrecuse adolescența printre cărți : „Focul e un fel de a fi al energiei. Gândul e și el un fel de energie, așa că și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
te-apucă dragostea, ești pierdută, nu mai ești în stare de nimica... — Da’ cine a vorbit de dragoste ? — Atunci, dacă vrei, plătești. Jancote ! Banu’ înainte... — Da’ de la băiatul ăsta de ce nu ceri ? mai nădăjdui Ologu. Lasă-l, săracu’... spuse Panselia duios, îndesându-i ultima bucată în gură. Nu te uiți la el, că nici măcar labă nu e-n stare să-și facă ? La vârsta lui, interveni orbul, poți s-o faci și-n vis... — Gata ! hotărî Costică, opintindu-se să se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Julien. Ea interpretează un rol de compoziție, cel al domnișoarei neprihănite, pure și romanțioase. Îi servește replicile pe care el le așteaptă, reprimând în același timp gesturile și atitudinile adevăratei sale firi. În saloanele mondene, Maud deapănă alături de Maxime amintirea duioasă a zilelor petrecute împreună la Saint-Amand, unde se cunoscuseră. Fără să își ascundă cu totul senzualitatea, fata se arată în general rezervată, gravă și pudică. În timpul unei plimbări sub clar de lună, cu iola, pe lac, Maxime își declară sentimentele
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
întoarcă viu din expediția în Turcia. Prin urmare, la naiba cu morala și cu principiile! Între două bătălii, Basile îi scrie "nașei" sale scrisori care între timp s-au pierdut, dar despre care putem bănui că erau nespus de tandre, duioase, încărcate de speranță, de deznădejde, mereu mai arzătoare, înflăcărate de spectrul morții omniprezente. Debarcat pe frontul din Dardanele, Basile își agață haina într-un gard de sârmă ghimpată, fiind cât pe-aci să fie străpuns de baioneta unui turc. Este
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
reda atmosfera unei epoci. Închipuire sau realitate, ceea ce scrie despre flirt ilustrează foarte bine regula acestui joc erotic în "anii nebuni". Începând din septembrie 1919, naratorul din Au temps du Boeuf sur le toit, un tânăr foarte chefliu, încearcă o duioasă atracție față de Louise d'Espard, o domnișoară din rândurile înaltei aristocrații pariziene. Încearcă s-o abordeze, ceea ce este relativ ușor, de vreme ce fata se bucură de o mare libertate de mișcare. Mama sa o lasă să iasă fără guvernantă. "Ce-i
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
luăm-naintea dimineții"117. Se dezvoltă astfel o nouă sensibilitate, pe care o exprimă perfect "nebunul care cântă" "înveșmântat în soare", Charles Trenet. Interpretul cunoaște primele succese abia spre sfârșitul lui 1937, însă atunci declanșează un adevărat "bum". Cântecele sale duioase, poetice sau hazlii, intonate pe refrene ușor de reținut, antrenul extraordinar, ochii de un albastru pătrunzător, cârlionții bălai care ies de sub pălăria de fetru, nelipsita garoafă purpurie de la reverul vestei... fiecare părticică a lui Trenet exprimă bucuria de a trăi
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
degetul, așa cum își amintește Daniel Picouly în romanul autobiografic Le Champ de personne. În momentul "evenimentelor din Algeria", scriitorul însuși este prea tânăr pentru a fi familiarizat cu temerile și dilemele amoroase. El abia încearcă primii fiori ai dragostei, flirturile duioase ale copilăriei, cu gust de acadele, de caramel și de nalbă mare. La rugămintea colegului său de clasă "Bonbec", ceva mai neîndemânatic, el, ca o adevărată "maimuță cățărătoare", este de acord s-o facă pe "poștașul" în timpul recreațiilor. În schimbul unei
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
Sângele scurs e adunat într-o oală din casă, apoi îngropat în grădină, ca un graal al sacrificării simbolice a părintelui opresiv. Formulate lucid, lucrurile au explicații simple: "Ea n-avea ochi pentru noi și nu ne privea decât arareori duios iubitor ca o mamă. În ochii ei eram mereu vinovați... (p. 196), "poate așa a fost Mica, ne-a putut iubi numai pe rând și de preferință pe unul contra celorlalți" (p. 238.) După plecarea fetelor, Mària își concentrează atenția
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
agresivitatea „aproape”-lui și a „departe”-lui, deopotrivă, de-construind acum o „fără-lume, reavănă”, în care străjuiește, emblematic, „șarpele-n-cerc”: „drumuri pe care nimeni nu răspunde”, „poveri migratoare”, de care „începi să te miri”, cu soarele - halucinant, într-un „tablou votiv” - „duios mâncat de furnici”. Este ordinea unei percepții de vârstă interioară, a „amiezii”, când sufletul „cu frig încercuindu-se, ca de piatră, tăcut/ pe trunchi așteaptă decapitarea/ la un semn nevăzut”. Semnele timpului apar proliferante, ca într-un irepresibil asediu: ,,Cosași
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288324_a_289653]
-
care o mențin țârcovnicii Ortodoxiei, ca pe o icoană luminoasă de culoare, sens și blândețe, dar aproape acoperită de fum și praf. Ortodoxia e religia noastră ideală fiindcă e mai transcendentalistă decât religiile Apusului și fiindcă e mai umană, mai duioasă, are ceva de livadă... Prin transcendentalismul său, Ortodoxia ne contrazice salutar, prin umanitatea sa discretă, colorată și adâncă, blândă, ea ne afirmă, ne completează mângâietor; astfel, ea e pentru noi ceea ce e protestantismul pentru germani. Tot așa, catolicismul e ideal
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
în familia tradițională (nereconstituită) așteptările la dragoste totală, fericire, înțelegere perfectă nu sunt realiste, cu atât mai mult în cele vitrege. Cercetările au dovedit că este destul de frecvent fenomenul conform căruia cu cât mama se străduiește să fie mai amabilă, duioasă, caldă față de copiii vitregi, cu atât aceștia o tratează cu o mai mare suspiciune și chiar ostilitate, judecând că ea face toate acestea doar cu scopul de a da impresia că o înlocuiește cu succes pe „adevărata” lor mamă. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
lesbiene?); determinarea asupra orientării sexuale (un băiat crescut de doi bărbați are toate șansele să devină homosexual?); părinții fiind de același sex, nu își pot îndeplini diferențiat rolul de mamă și de tată (cum poate fi un bărbat o mamă „duioasă” sau o femeie un tată „ferm”?). Este evident că acest argument este în strânsă legătură cu primul, cu diferența că accentul este pe rolul de „mamă” și „tată”, nu pe „femeie” și „bărbat” (masculinitate și feminitate); copiii crescuți în cupluri
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
băiete, tu te-ai... Octav: Mamă, despre morți numai de bine... Costache: Octave, eu știu că tu nu ții la băutură... dar acum chiar că te-ai pilit cam tare... Octav: Mai bine ai rosti un discurs... da ceva frumos... duios... să plîngă toată întristata adunare... Hai, spune că am fost un copil frumușel... deștept..., un adolescent sclipitor... bun... curajos..., bagă și "nu-l vom uita niciodată" și gata, amin! Groparul: Doamne miluiește, Doamne miluiește... Ne trebuie un popă. Marieta: Dom
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
inclasabil. Așa, cu referințe databile, impregnat de melancolie și vorbind destul de direct despre eroismul soldatului confruntat cu absurdul războlului, Les Champs d’honneur rămâne o carte excelent scrisă și plină de farmecului discret al detaliului - atribut tipic francez -, o cronică duioasă a unor vieți care au fost. Printre ruinele babelienelor construcții textualiste bântuite de spectre, abandonate, personajele anilor ’90 se strecoară pline de candoare - copii, uneori, copii Întârziați (persoanajele lui Rouaud nu sunt altceva), tineri excentrici sau fecioare trufașe, dezrădăcinați ce-
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
el nu este evocat, ci trăit efectiv. În acest complex timpul devine calendarul muncilor și al roadelor. Ion Horea descrie toamna cu belșugul ei în detalii de pastel surprinse în obiectivul aparatului de filmat, însoțite de o muzică melancolică și duioasă; timpului pillatian i se adaugă mai multă ceață, ochiul care se vrea senin se întunecă treptat: "Parcă ninge peste mine, parcă-aș fi deodată mire." Picturalul la Ion Horea este dominat de sentiment, de atmosferă, el se estompează în muzică
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
si discretă. Al. Andrițoiu este un poet livresc, îi găsim citați în versurile sale pe Francis James, Paul Valéry, Horațiu, femei celebre ca: Francesca da Rimini, Lucia di Lammermoor, Laura, Casandra, Beatrice. Îmi sună-n suflet tandra Ofelie, cu un duios tumult/ și beau în cinstea lor dement, ca-n Flandra." Al. Andrițoiu este un poet autentic pe care simți nevoia să-l citezi, pentru emoțiile pe care le transmite, pentru metaforele realizate într-o atmosferă plină de muzică, printr-o
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
coboară balanța spre cotidian și spre o permanentă putere de a o lua de la capăt ("în rest e o zi de luni"). P. Stoica reînvie o lume de mult apusă: orașe mici, târguri, cu existența lor banală, într-o melancolie duioasă, nu întotdeauna fără emoție: "Să știi, la noapte va ninge:/ prea îmi vorbești de ger,/ de vulpile din copilărie." Uneori, poezia este înglodată într-un limbaj prozaic: "Era o zi de vară,/ când menta colorează în verde lumina,/ iar ei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
întreg arsenal de sentimente. Ilustrativ este poemul "Desen invers" în care frunza poartă în ea seva întregii veri, ea va coborî în cerc ("Urcă frunza-n cerc deschis"). Poetul desenează în cuvinte poeziile, realizează portrete. Pământul este desenat cu smalț duios, profilul ulciorului a săpat o cută neagră, cerbul plânge-n fugă frântă și izvorul este oglindă spartă. Gestul mâinii este surprins cu încetinitorul, de aceea mișcarea este imperceptibilă și imaginile par suspendate undeva între pământ și cer: "Și-n oglinda
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și nici nu se muncește cine știe ce" ("Recapitulare"). . "Celula de viață umană și familială în ipostaza idilică" În volumul "La Lilieci", Sorescu îmbrățișează toate miturile compromise prin lipsă de talent de barzii de la "Sămănătorul", "Ramuri", "Luceafărul": copilăria, înstrăinarea de sat, viața duioasă de familie, poezia naturii, la plug, revelația divinității". Există în acest volum teme cunoscute în lirica tradiționaliștilor, în formula ușor parodică, realizată pe două laturi pe de o parte,ochii copilului ce se bucură și trăiesc cu uimire și înseninare
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și la "Desculț" al lui Zaharia Stancu. Celula familiei, cu tot soiul de rubedenii, copleșită de implicațiile sărăciei, ale despărțirilor, ale morților, cu o morală simplă, fără interiorizări grave, se află la limita măsurii și a echilibrului. Pitorescul balcanic, zâmbetul duios, întâmplarea unită cu misterul, eterna dramă țărănească incluzând măștile ce amintesc de volumele anterioare sunt componente interne ale unei structuri inerente literaturii de evocare. Aflăm că Bulzeștii nu sunt "un sat oarecare"; acolo oamenii sunt harnici și satul are "rânduielile
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sfaturi copilului ca o altă Smarandă; să nu-și pună țărână în cap pentru că face bube, să nu se culce în iarbă, că îi intră un șarpe în gură ("Momâile"). Tatăl era blând și visător, copilul îi păstrează o amintire duioasă; tatăl era un om puternic, capabil să-l scoată din coarnele vitei nărăvașe. Bunica era o ființă stranie, maniacă, dormea pe scândură și pe cergă după cuptor ("Baba"). Șirul de rubedenii sunt prezente, pentru a evoca alte întâmplări. Țața Manda
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]