2,823 matches
-
băștinași. La Craiova, aici unde avem teatru național, filarmonică, teatru liric și trei reviste culturale de nivel foarte bun, trăiesc și scriu poeți ca Ionel Ciupureanu, prozatori veritabili, așa cum e Cornel Mihai Ungureanu, critici ca Ion Buzera, Xenia Karo sau eseiști precum Ionel Bușe, Marius Ghica, Horia Dulvac, Mihai Ene, Ion Militaru, Cătălin Ghiță, Cosmin Dragoste ultimul, germanist excelent, autorul primei monografii în română despre opera Hertei Müller. Înainte ca ea să ia Nobelul, se cuvine precizat. Dacă îți voi spune
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
pornind tot de la naționalitate, unii fac aluzii că aș fi KGB-ist etc. Dom'le, rămâi blocat! Recent, pe această chestiune legată de originea mea a fabulat, scriind din străinătate, după ureche, bineînțeles, cine altul decât Luca Pițu. De la un eseist de tipul lui Pițu, ale cărui subiecte sunt, de vreo 12 ani încoace, cu vagi "devieri", trecutul și viețile altora, auzite și răstălmăcite, împotmolite într-o frază livresc-buruienoasă, ce necesită săptămâni de studiu atent și un set de bip-uri
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
nu mi-ar fi teamă de atragerea unor aversiuni. Am putea începe cu Ion Mureșan Radu Aldulescu Al. Cistelecan. Dar, să lăsăm doar un cap de listă. Sau am putea face liste paralele în cadrul aceleiași personalități: Mircea Cărtărescu: poet prozator eseist, Nichita Danilov așișderea, Adrian Alui Gheorghe. Țin neapărat să le arăt tuturor prietenilor, dar mai ales dușmanilor, că sunt un impostor, că proza scurtă a fost viața mea ratată... Lucrezi la "digestia" literaturii române, făcând o revistă, cred că o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
lui G. Călinescu își propune drept țel înalt să demonstreze că "nasc și în Moldova oameni", creatori, vorba Maiorescului, "în toată puterea cuvântului". Așadar suntem mimetici sau stăm pe picioarele proprii? Depinde de la caz la caz. Să exemplificăm mimetismul. Câțiva eseiști de bună condiție, precum Mihai Zamfir și Sorin Alexandrescu, au mizat, la un moment dat, pe fascinația structuralismului. Când valul structuralist a început să se retragă în Occident, s-au întors la "uneltele" criticii curente, așa cum, bunăoară, în Franța un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Muzica nu e spirit". Trasă prea mult într-o parte, plapuma ne dezgolește pe alta. Critica de acest fel fuge de literatură, privind-o cu condescendență, folosind-o ca un pretext, ca un simplu suport pentru construcții exterioare ei. Un eseist francez vorbea de o "păsărească de laborator". Nu s-a iscat oare o falie între, să zicem, un Thibaudet și, să zicem, un Jean Ricardou? Dintre ai noștri, Cioran, N. Steinhardt, Alexandru Paleologu au adnotat cu stupoare această "noutate" acest
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
mă confinează la prozaitate (când nu-mi neagă, aidoma Pelicanului din Țicău, existența textuală, sub pretextul că literatorii secretă doar poeme, narațiuni și critică literară, eventual teatru)? Po(i)etul, nescriind științific, nu-și justifică locul, slujba, agitația de la Universitate. Eseistul, pe de altă parte, negenitând versuri, proze sau cronici literare, nu-și are situl în dicționarele unor Zaciu, Papahagi & Sasu; este relegat într-un loc atopic, drept pentru care se poate spune, cu Mihai Ursachi, că el nu există. Ei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
scrieri ale lui Marcel Mihalaș, din domeniul poeziei și eseisticii, în volumul intitulat Întoarcerea la cuvinte, apărut la Cartea Românească în 1990. Această ediție, impecabil alcătuită, îl apără de uitare pe atât de discretul și de puțin productivul poet și eseist la al cărui singur volum apărut în timpul vieții (Nume, 1967) este greu de ajuns, ca și, de altfel, la eseistica și critica sa, rămase ascunse, până la ediția lui Valeriu Cristea, în paginile revistelor, îndeosebi ale României literare. Acum cititorul are
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
nu e totuși aridă, și chiar o pură reconstituire istorico-literară, cum este aceea a misiunii diplomatice a lui Vasile Alecsandri, e susținută de tensiuni ideatice care imprimă textului o caracteristică însuflețire. Fără a pierde vreun moment din vedere tema centrală, eseistul recurge des la comparații și asocieri care mărturisesc temeinica sa cultură umanistă. În tot ce susține nu-i simți nicicând vreo ezitare, iar uneori stilul său chiar pare sentențios, deși această impresie vine din faptul că el își domină în
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
în domenii ce priveau gestiunea zilnică a problemelor administrative și introducerea unor prerogative deosebit de puternice ale Florenței la nivelul puterii executive, situație ce se verifică și la Pistoia și în întreg statul toscan în secolele succesive. În anul 1581, cănd eseistul Michel de Montaigne a ajuns la Pistoia, a scris în al său Journal de voyage o pagină deosebit de frumoasă asupra condițiilor orașului ce se află în componență Marelui Ducat, ceea ce demonstrează că relațiile dintre orașe se schimbaseră puțin în comparație cu a
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
odată cu încetarea ultimelor acorduri jubiliare (puține, totuși) ale anului Eminescu, dar cercetarea lor a continuat în demersurile temeinice ale unor oameni interesați a desluși aici adevărul, nu atât din litera scrisă, cât din subtextualitatea ei. Între aceștia, Dan C. Mihăilescu, eseist din stirpea celor mai rafinați pe care i-a dat literatura noastră în ultimele decenii, critic literar cu o fină pătrundere în mecanismele creației literare, formator de opinie culturală în emisiuni de radio și TV. Având ca punct de pornire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
autor de înălțimea spirituală a lui Eminescu să producă asemenea texte "caragialești", de suspinător de mahala, fie și în regim privat?", adăugând întrebarea cu îndreptățită uimire:"Eminescu un personaj al lui Caragiale?" E aici unul din punctele ideatice pe care eseistul Dan C. Mihăilescu îl ia drept reper în pledoaria pentru o mai dreaptă și mai firească interpretare a acestei producții epistolare. "Important este zice domnia sa să gândim aceste texte în funcție de omul și nu de artistul Eminescu". Fără îndoială, are dreptate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
domeniile) tradițional caracterizate prin rigoare, calcul rece și stilistică à quatre épingles". Acestei mode (sau acestui model) i se supune și romanul de dragoste epistolar dintre Veronica Micle și Eminescu, "pe cât de omenesc, pe atât de românesc în esența lui!". Eseistul nu rămâne doar la această constatare. El îl urmărește pe Mihai Eminescu în timp, așa cum arăta în diverse schimburi epistolare, cu diverși inși (personalități) ; observând cu ușurință tehnica adaptabilității poetului la mediul căuia i se adresează:"un Eminescu în corespondența
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
de la caz la caz, în funcție de starea relațiilor dintre ei:"... șirul declarațiilor adânci, definitive, trece prin entuziame copilărești [...] alternând cu pasaje "pedagogice" patern-mustrătoare, în fine, formulele situate la un pas de versetul biblic ori tonalități de rugăciune" etc., totul în ceea ce eseistul numește "ludicul exacerbat al poetului", dublat însă de "destule contexte de severă observație socială, relatări artistice ș.a." În întreaga sa desfășurare eseistică, Dan C. Mihăilescu este preocupat de "citirea cuplului", interesat fiind nu de "eludarea cazului", cât de "deschiderea evantaiului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
vreun Mihai impotent, vreun avort, vreun Eminescu agent secret al Vienei ș.a.m.d. Atunci, de unde totuși beatitudinea cu care te cufunzi în bulboanele ei și febrilitatea cu care-i răsfoiești stufărișul?" Întrebarea nu este câtuși de puțin retorică, iar eseistul, prin toată desfășurarea discursului său, captivant ca putere de corelaționare între date și stări, între stiluri de adresare și atitudini morale etc., caută a pune în lumină, mereu convingător, omul Eminescu: "poetul învins de realitatea moldovalahă". Citite oarecum la rece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
în vibrație, în ardere, în intensități condiția îngrădirii în spațiu și durată". De cealaltă parte, ființele astrale au nemurirea, sunt neschimbătoare, dar nu cunosc fericirea pentru că "nu cunosc iubirea", nu cunosc "variata desfășurare de stări ale simțirii proprii sufletului omenesc". Eseistul își propune să urmărească astfel raportul dintre cele două spațialități umană și astrală în Luceafărul. Drama hyperionică rezultă din neputința schimbării unui "neconținut etern" într-un "conținut pământesc, dar extatic". De aici se ajunge la impasul de natură ontologică a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
poemul Povestea magului călător în stele, văzând aici "eul geniului" ca o "conștiință pură supratemporală". În fine, cel de al treilea eseu Eliberarea dincolo de dincolo se structurează pe întrebarea: "Ce este libertatea metafizică absolută?" Apelul se face la filosofia brahmaniană, eseistul venind apoi la gândirea lui Giordano Bruno, care "se afla în ideea lui Eminescu privind refundamentarea operei sale", căci într-un manuscris, poetul se exprima în sensul nevoii de a modifica finalul Luceafărului ("cu mult schimbat à la Giordano Bruno
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
mai diverse ale lumii. Este cercetat modul în care Eminescu apare în viziunea marilor scriitori români, fără a omite puzderia de Omagii lirice și odată cu acestea deschizând discuția despre Detractori și Antieminescieni, definind eminescologia și făcând, iarăși, catalogul eminescologilor, al eseiștilor și al traducătorilor. Nu lipsește, în final, reflectarea poetului în muzică, în artele plastice (în viziunea marilor pictori ai lumii), în cinematografie, filatelie și medalistică. Dicționarul de încheie cu enumerarea edițiilor importante ale operei, edițiile în limbi străine sau multilingve
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
criticul danez Georg Brandes și sociologul, astăzi uitat, Charles Letourneau; criminalistul de mare vâlvă pe atunci Cesare Lombroso și deconcertantul Thomas Carlyle, cu al său Sartor Resartus, tradus În franțuzește; Friedrich Nietzsche, abia-abia pe mintea noastră, și Rémy de Gourmont, eseistul atât de fecund În atâtea domenii; apoi autorii ruși descoperiți de vicontele de Vogüé, Tolstoi, Dostoievski și Gorki, cu operele lor construite pe mari probleme morale; și, În sfârșit, era să uit, Pour lire au bain și Pour lire au
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Reviste Române și din care lipsea, nici de sămânță măcar, vreun critic literar, vreun prozator sau poet, vreun profesionist sau simplu obișnuit al scrisului curent de revistă, care nu e nici al savan tului și nici al gazetarului, ci al eseistului. Dar penuria de material de oarecare interes pentru cititori (marea suferință de totdeauna a revistelor românești, care, toate, se iluzionează ușor asupra interesului pentru citit al publicului nostru) avea să se simtă după primele zeci de nu mere; așa că revista
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
cuvânt, de năravul inconformismului său, nepotrivit lumii noastre și conveniențelor ei [...]. Singur Nae Davidescu, poetul ciclic din Cântecul Omului, vastă antrepriză versificatorie În felul [a]celora ale clasicilor Întârziați sau preromanticilor pe care nu-i mai citește nimeni de mult, eseist, nuvelist, romancier și gazetar, de toate și fără ră su net prea simpatic printre cititori - singur, prin urmare, scriitorul multiplu N. Davidescu, după lectura numai a câteva pagini [memorialistice] ale mele, a adormit. Dar nu pentru atâta lucru i-aș
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
criticul literar atitrat al revistei, Ion Trivale, respectat până și de cafeneaua literară Încă cu reminiscențe sămănătoriste pe acea vreme; apoi I. Brucăr, credincios filozo fiei, cea atât de puțin darnică și de atentă cu slujitorii ei; apoi F. Aderca, eseist viu și temerar, polemizând, Încă de pe băncile liceului, cu directorul revistei și cu Duiliu Zamfirescu; apoi poe tul copil D. Iacobescu, trecut printre noi plăpând și sfios, braț la braț cu Muza-i deghizată capricios În rococo; și șt. Antim
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
ROMÂNĂ PRIN 1913, ca poet: Toamnă Antice columne cad pe zări și atmosfera geme un dezastru. Singură o pasăre-n albastru vâslește disperări. [...] Mai târziu poetul s-a completat cu cronicarul con tempo raneității lui, cu romancierul și nuvelistul, cu eseistul și cu polemistul - care, cu vremea, au Înăbușit și amuțit suspinul in spirat al Muzei. [...] Eu Însă - mulțumită unor rămășiți din junețea mea spiri tuală Întârziată până la pragul celei de a doua copilării - păs trez mai departe ecoul Îndepărtat al
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
toată lumea din prăvălia lor, În care-i găseai toată ziua, băieți călcând și ei Înspre șaizeci de ani, Îi spun tatălui lor: „Sărut mâna, tată!“... Nu cum erau băieții și fetele prietenului meu Emanoil Bucuța de la Ideea Europeană, poet, romancier, eseist și om de cultură, care le Închina versurile lui suave când erau Încă mititei, ca [ei] să-l bârfească când ajungeau ingineri și medici, iar tatăl lor bolnav și doborât de necazuri, și nici să [nu] asiste măcar la comemo
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
chiar toate, neîngrijindu-se nici de virtutea lor, cum nici de să nu le vadă lumea și de ce va zice lumea, Într-atâta sediul nostru din acel pasaj, eminamente cultural și frecventat de filo zofi, de sociologi, de esteți, de eseiști și de economiști, insufla respect și le apăra astfel În ochii lumii care le-ar fi zărit intrând și ieșind la ore chiar nepotrivite. Însă corpul (unii Îi ziceau: porcul) didactic, mai ales cel se cun dar și de ambe
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
mine nu atât de gura traducătoarei, care m-a somat să scriu ceva despre ea, ci mai mult pentru că mă bate gândul, Încă de acum vreo doi ani, să alcătuiesc o carte de cronici despre volumele dedicate de critici și eseiști Poetului, așa cum a făcut, bunăoară, Constantin Cubleșan, cu mult mai numeroasele exegeze dedicate lui Eminescu. Încă o utopie? 21 decembrie 2012 Iarna s-a așternut bine și pe dealurile Casienilor. Urgia vântului s-a potolit, dar gerul s-a Înăsprit
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]