2,623 matches
-
hotărârii reginei, el a fost trimis îndată într-o expediție grandioasă prin toată Rusia, de care visa chiar Mihail Lomonosov, cu scopul de a căuta noi resurse geologice, mineralogice, animale și vegetale și de a găsi particularitățile istorice, socio-economice și etnografice ale fiecărei regiuni rusești în parte. Academia îi promisese un salariu de 800 ruble pe an, o sumă importantă pe acele timpuri. Ecaterina a II-a se interesa de bogățiile imperiului său, iar ideea unei cercetări complexe a răsărit în urma
Peter Simon Pallas () [Corola-website/Science/311817_a_313146]
-
strânse în urma expedițiilor au fost trimise în Peterburg și arhivate în muzeul academiei. Unele din ele se păstrează și azi în muzeele Academiei de Științe din Rusia și, mai puțin, în Universitatea Humboldt din Berlin. Materialele geografice, geologice, botanice, zoologice, etnografice ș.a. au fost cercetate mai târziu de Pallas. În 1772 în regiunea Krasnoiarsk Pallas a avut ocazia să vadă un bloc de piatră și fier cu o masă de 680 kg. Aceasta a fost imediat trimisă la Peterburg și înfrumusețează
Peter Simon Pallas () [Corola-website/Science/311817_a_313146]
-
este unul dintre punctele de atracție ale orașului Năsăud. Colecția muzeului cuprinde repere istorice și etnografice locale. Clădirea este monument istoric datând din secolul al XVIII-lea, fiind fostul sediu al cazarmei Regimentului II românesc de graniță. Muzeul Năsăudean cuprinde o secție de artă populară și etnografie (unelte și piese de port specifice văii Someșului Mare
Muzeul Grăniceresc Năsăudean () [Corola-website/Science/311367_a_312696]
-
i sau tărcanii (in limba maghiară "tárkányok" sau "tárkány magyarság") reprezintă un subgrupuscul maghiar cu trăsături etnografice specifice, care se revendică a fi descendent din kavarii hazari sedentarizați în enclave împrăștiate pe teritoriul Ungariei, respectiv în vestul Transilvaniei, în Crișana. Etimologia etnonimului "tarcan" este departe de a fi lămurită. Denumirea de tarcani a fost uneori interpretata ca
Tarcani () [Corola-website/Science/311377_a_312706]
-
apă minerală și nămol, materiale de construcții. În raionul Vijnița există 32 școli și 18 muzee. În afară de acestea, mai există 32 cămine culturale și 35 biblioteci, Ansamblurile de dansuri populare "Smerychyna" și "Cheremshyna", un teatru național de amatori și grupul etnografic și de folclor "Toloka" în Bănila pe Ceremuș. De asemenea, funcționează aici 3 spitale, 3 clinici și 23 cabinete medicale . Conform recensământului din 2001, majoritatea populației raionului Vijnița era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%). La
Raionul Vijnița () [Corola-website/Science/311472_a_312801]
-
părțile sălăjene: Sânpaul, jud. Cluj, 1788; Agârbiciu jud. Cluj, 1801; Dângău Mic, jud. Cluj, 1802; Muntele Rece, jud. Cluj, 1803; Finișel, jud. Cluj, 1807; Păniceni, jud. Cluj, 1809; Tăuți, jud. Cluj, 1829; Petrindu, jud. Sălaj, 1835 (biserică transferată la Muzeul Etnografic al Transilvaniei „Traian Vuia” din Cluj). Creația maestrului zugrav din Gilău este de fiecare dată semnată (...„prin mâna mea smeritul zugrav Dimitrie Ispas” etc.). În absida altarului se păstrează fragmentar următoarea inscripție , redactată în română cu caractere chirilice: „Cine se
Biserica de lemn din Straja () [Corola-website/Science/312912_a_314241]
-
Munții Făgăraș și Valea Oltului, în "zona străbătută de numeroase ape, unde există toponime și hidronime de origine turcică". Pe teritoriul de azi al așezării făgărășene Viștea de jos a existat chiar o episcopie catolica a cumanilor. De altfel, zona etnografică a Viștei poartă denumirea de Valea Izinelor, numele "Izin" putând fi de proveniență turcică , dar si slavă Cumanii poate și-au lăsat amprenta în denumirile comunelor care până în ziua de azi se numesc Comana (care din Latinescul coma inseamnă coamă
Cumani și pecenegi în Țara Făgărașului () [Corola-website/Science/309513_a_310842]
-
acestei provincii, profesorul Reli a fost desemnat pentru a îndeplini mai multe demnități legate de protejarea patrimoniului istoric: membru în Comisia Monumentelor Istorice - secția pentru Bucovina, secretar apoi director delegat al Arhivelor Statului din Cernăuți, organizatorul Muzeului istoric bisericesc și etnografic al Mitropoliei din Cernăuți. A murit în refugiu la Suceava în anul 1945, fiind înmormântat în Cimitirul Pacea din fosta capitala a Moldovei. Prin Hotărârea nr. 97/2000 a Consiliului Local Siret, prof. Simeon Reli a primit post-mortem titlul de
Simeon Reli () [Corola-website/Science/309547_a_310876]
-
pe domnitorul Alexandru Ipsilanti de la București și pe români, în general . Prin această lucrare, Sulzer este unul dintre principalii precursori ai lui Rösler cu privire la teoria formării poporului român la sud de Dunăre (Teoria lui Rösler). Lucrarea conține de asemenea informații etnografice prețioase, precum și privitoare la folclor și muzica românească din cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Cele zece melodii populare românești culese de Sulzer se numără printre primele notații de acest fel consemnate de autori occidentali. Cartea
Franz Josef Sulzer () [Corola-website/Science/309566_a_310895]
-
în anii din urmă din bârne de lemn închetorate cu scopul de a adăposti un mic muzeu. Muzeul este dedicat lui Ion Oargă, zis Cloșca, fiul satului Cărpiniș, erou al răscoalei de la 1784, și cuprinde exponate cu caracter istoric și etnografic. Pe locul vechii vetre a casei lui Cloșca se află ridicată din 1967 o mică placă comemorativă cu textul: ""În acest loc a fost casa în care a trăit Ioan Oargă Cloșca, tovarăș de luptă al lui Horea și Crișan
Casa memorială Cloșca de la Cărpiniș () [Corola-website/Science/309557_a_310886]
-
din secolele XI-XII, "Molitvelnicul popei Bratu", "Cronica protopopului Radu Tempea II", "Parimiarul protopopului Vasile", alături de tablourile în ulei pe pânză ale fondatorilor liceului "Andrei Șaguna", realizate de Mișu Pop, precum și opereta "Crai nou" a lui Ciprian Porumbescu. Un mic colț etnografic reprezentat de vatră, icoane pe sticlă și obiecte casnice specifice Șcheiului, permit vizitatorului o impresie afectivă pentru cunoașterea tradițiilor locale. Se recunoaște cu ușurință caracterul sătesc al Șcheiului în perioada medievală, comun tuturor satelor de la periferia cetăților, care își durau
Prima școală românească () [Corola-website/Science/310078_a_311407]
-
formată din satele Almaș (reședința), Cil, Joia Mare și Rădești. Se află pe malul sudic al Crișului Alb, în Depresiunea Gurahonț. Evenimentul cultural tradițional almășenesc este "Nuntă Almășană". O casă almășeneasca datând din anul 1884 poate fi vizitată la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Almaș se ridică la de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (95,93%), cu o minoritate de romi (1
Comuna Almaș, Arad () [Corola-website/Science/310102_a_311431]
-
și om politic român, care a candidat la președinția României în anul 1996, din partea Partidului Pensionarilor. Născut din părinți țărani, a căror gospodărie străveche a completat-o și organizat-o muzeal, împreună cu soția, donând-o la 1 iunie 2000, Muzeului Etnografic al Bucovinei, având denumirea de Casa-muzeu Bilca. A absolvit cursuri la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți (1953) și apoi la Facultatea de Litere a Universității din București (1959). În anul 1959 a devenit cercetător principal la Institutul de Istorie și
George Muntean () [Corola-website/Science/309126_a_310455]
-
apropiere de Cetatea de Scaun a Sucevei, Cimitirul Pacea și Parcul Șipote-Cetate. a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004, având codul de clasificare . Ideea înființării unui muzeu în aer liber care să valorifice potențialul etnografic al Bucovinei datează din anul 1958, când satul bucovinean dispunea încă de numeroase monumente de arhitectura populară. Cu toate acestea, abia în anul 1971 s-au început primele campanii de cercetări în teren, de culegere de material folcloric și etnografic
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
etnografic al Bucovinei datează din anul 1958, când satul bucovinean dispunea încă de numeroase monumente de arhitectura populară. Cu toate acestea, abia în anul 1971 s-au început primele campanii de cercetări în teren, de culegere de material folcloric și etnografic. Consiliul Popular Municipal Suceava a alocat atunci o porțiune de 1,7 hectare de teren pe platoul din apropierea Cetății de Scaun a Sucevei, pentru a se instala 11 obiective. În acei ani au fost transferate mai multe obiective și s-
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
dintre acestea și un hogeag pe tabla din spate. Pardoseala este din lut stabilizat. În fața casei se află o prispă. Una dintre primele case achiziționate de Muzeul Satului Bucovinean este o casă de locuit din localitatea Roșu, aflată în zona etnografică Dorna. Casa datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, ultimul său proprietar fiind Varvara Negrea. Ea a fost reconstruită în muzeu în anul 1992. Obiectivul are dimensiuni impunătoare; el a aparținut unor gospodari înstăriți, dovadă stând cele două cuptoare cu
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
al sătenilor pentru a discuta diverse probleme. În zona de munte, unde casele sunt mai îndepărtate una de cealaltă decât în satele de câmpie, crâșma era folosită ca loc de socializare între cetățeni. Localitatea Șaru Dornei face parte din zona etnografică Dorna. Crâșma din localitate datează din prima jumătate a secolului al XX-lea (1928-1930), fiind inițial casă de locuit și apoi transformată în crâșmă, ființând în această calitate până după cel de-al doilea război mondial. Ultimul său proprietar a
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
case de locuit care păstrează o arhitectură cu o vechime de mai mult de 100 de ani. Muzeul Satului Bucovinean a achiziționat un atelier de olar cu două camere și plecătoare pe două laturi din localitatea Marginea, aflată în zona etnografică Rădăuți. Construcția datează de la începutul secolului al XX-lea, ultimul său proprietar fiind Gavril Moldovan. Atelierul a fost reconstruit în muzeu în anul 2001. Construcția are două încăperi. Atelierul de olărit este construit din bârne de brad cioplite în 4
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
și moara de vânt, acestea având o largă aplicabilitate și utilizându-se în anumite zone chiar și în prezent. Muzeul Satului Bucovinean a achiziționat o moară de apă pentru măcinat grâu și porumb din localitatea Mănăstirea Humorului, aflată în zona etnografică Humor. Construcția (denumită și Moara lui Boca) datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea (aproximativ anul 1870), ultimul său proprietar fiind Ioan Boca. Obiectivul a fost reconstruit în muzeu în anul 1998, fiind amplasată pe un mic curs de apă
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
în cădere, rotește roata verticală care acționează grindeiul și roțile cu masele ce pun în mișcare axele verticale ale pietrelor umblătoare prin intermediul a doi prâsnei. Muzeul Satului Bucovinean a achiziționat o casă de locuit din localitatea Cacica, aflată în zona etnografică Humor. Casa datează din anul 1900, ultimul său proprietar fiind Maria Lazarovici. Ea a fost reconstruită în muzeu în anul 2002. Construcția avea rolul de locuință, fiind de tip cameră-tindă-cameră, specific zonei montane a Bucovinei și avea o cămară sub
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
folosite de meșterul fierar: De asemenea, se află și produsele unui atelier caracteristic începutului de secol XX: potcoave, obiecte de uz casnic și gospodăresc, lucrate manual. Toate aceste unelte au fost folosite într-o fierărie din satul Gura Haitii, zona etnografică Dorna. Atelierul de fierărie a fost folosit și pentru confecționarea unor obiecte pentru celelalte construcții expuse în Muzeul Satului Bucovinean. Casa de locuit din localitatea Volovăț, zona etnografică Rădăuți, datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, aproximativ
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
unelte au fost folosite într-o fierărie din satul Gura Haitii, zona etnografică Dorna. Atelierul de fierărie a fost folosit și pentru confecționarea unor obiecte pentru celelalte construcții expuse în Muzeul Satului Bucovinean. Casa de locuit din localitatea Volovăț, zona etnografică Rădăuți, datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, aproximativ anul 1860, ultimul său proprietar fiind Gheorghe Buliga. Ea a fost reconstruită în muzeu în anul 2001, obiectivul fiind deschis publicului la data de 14 iunie 2006. Construcția
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
suprapuse pe fiecare dintre acestea și două lucarne pe tabla din față. Oloinița este o construcție tradițională, folosită de țărani pentru obținerea „oloiului”, denumirea arhaică pentru uleiul nerafinat. Oloinița reconstituită în incinta Muzeului Satului Bucovinean provine din satul Volovăț, zona etnografică Rădăuți. Este o construcție monocelulară, cu pereții din bârne și acoperișul în două ape, cu învelitoare din draniță. În interior se găsește un atelier tradițional de obținere a oloiului din semințe de dovleac, nucă, in, floarea soarelui sau cânepă. Instalația
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
cinci părți principale: oloinița propriu-zisă cu teasc, doi berbeci pentru izbirea penelor, doi chilugi, râșnița cu două mânere pentru zdrobirea semințelor de cânepă, cuptor cu horn și vatră pentru prăjit semințele. Casa de locuit din localitatea Vicovu de Jos, zona etnografică Rădăuți, datează de la începutul secolului al XX-lea, la temelia casei fiind găsită o monedă din anul 1924, ultimul său proprietar fiind Ion Chifan. Ea a fost reconstruită în muzeu în anul 2001, obiectivul fiind deschis publicului la data de
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
capetele căpriorilor ce susțin acoperișul din draniță este reprezentat un motiv zoomorf („capul de cal”). În plecătoarea casei a fost reconstituit un atelier de lingurar, meșteșug practicat în zonă, cu uneltele tradiționale de lucru. Gospodăria tradițională din localitatea Straja, zona etnografică Rădăuți, datează de la mijlocul secolului al XIX-lea, ultimul său proprietar fiind Ion Hasna. Ea a fost reconstruită în muzeu în anul 1976, fiind printre primele trei obiective restaurate. Gospodăria este formată din casă de locuit de tip cameră-tindă-cameră, grajd
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]