2,779 matches
-
pe peretele din spate‑ le personajelor, îi scoate în evidență; numai Iuda rămâne în umbră. Gesturile apostolilor denotă surpriză și panică. Cristos abia pare să le remarce, fiindcă gestul său cuprinzător arătând spre pâine și vin, vorbește despre instituirea sfintei Euharistii. Prin caracterul său misterios și prin toată detașarea și complexitatea perso‑ nală, caracterul lui Leonardo este o mărturie elocventă a imaginației, creativi‑ tății, cunoașterii și demnității forțelor omenești în același timp; el este un propagator al mesajului creștin 27. Leonardo
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
și misterul lumii dând expresie lui Dumnezeu Ta‑ tăl, lui Cristos judecător, omului în drumul său obositor de la origini la lima‑ nul istoriei. De asemenea, Raffaelo prin varietatea picturilor sale scoate în evidență misterul revelației lui Dumnezeu trinitar care în Euharistie proiec‑ tează lumină asupra întrebărilor și așteptărilor inteligenței omenești și exem‑ plele pot continua. Arta sacră a găsit în acest ansamblu extraordinar o expresie de o excep‑ țională putere atingând niveluri de o valoare nepieritoare simultan estetică și religioasă. Constatarea
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
pentru meditația de astăzi, de mâine și poimâine, și m-am gândit la un episod din Evanghelie, și pentru faptul că, în aceste zile, scriu Scrisoarea Pastorală. În partea programatică a Scrisorii, pentru a face să se înțeleagă ce este Euharistia pentru om, urmez de aproape capitolul 21 din Ioan; este un capitol adăugat Evangheliei lui Ioan, care are 20 și o concluzie, iar capitolul 21 a fost scris mai târziu. În sine nu era prevăzut împreună cu restul, totuși, fiind un
E Domnul!: aceasta este credinţa noastră by Carlo Maria Martini () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100981_a_102273]
-
Este răbdarea de a da încredere. 3. Ce-mi spune mie textul? Răspunsul pe care îl sugerez, foarte simplu, este o ulterioară întrebare: „Știu să mă încred, știu să am încredere în semne?” Semnele sunt, ca să spun doar câteva: rugăciunea, Euharistia, caritatea, sacrificiul. Trebuie să am încredere în rugăciune. Dacă eu vreau să obțin totul și repede și mă agit, nu am avut încredere: vom face ca apostolii care la jumătatea nopții se întorc acasă. Rugăciunea cere o acordare de încredere
E Domnul!: aceasta este credinţa noastră by Carlo Maria Martini () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100981_a_102273]
-
acordă nu prin intermediul unei exigențe personale, dar prin mărturisire și încredere. Dumnezeu răspunde doar după ce a încercat răbdarea omului. Să ne întrebăm cum este rugăciunea noastră: dacă este perseverentă sau ocazională, capricioasă sau făcută cu indispoziție. Un alt semn este Euharistia, legată de Sacramentul Spovezii: sunt semne prin care Isus ni se arată. Dar trebuie să ne folosim în mod perseverent, în mod inteligent, pentru că altfel devin lucruri obișnuite. Chiar și Euharistia poate deveni o obișnuință, nu un act de iubire
E Domnul!: aceasta este credinţa noastră by Carlo Maria Martini () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100981_a_102273]
-
capricioasă sau făcută cu indispoziție. Un alt semn este Euharistia, legată de Sacramentul Spovezii: sunt semne prin care Isus ni se arată. Dar trebuie să ne folosim în mod perseverent, în mod inteligent, pentru că altfel devin lucruri obișnuite. Chiar și Euharistia poate deveni o obișnuință, nu un act de iubire din partea lui Dumnezeu de care noi ne apropiem cu iubirea noastră. Alte semne sunt caritatea, sacrificiul, tot ceea ce ne costă, mai ales când ne costă cu adevărat. Am citit un decalog
E Domnul!: aceasta este credinţa noastră by Carlo Maria Martini () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100981_a_102273]
-
făcut un pas adevărat pentru cunoașterea lui Isus în viața sa. Aș vrea să mai spun un lucru, adică ce se întâmplă când nu acordăm încredere acestor semne și nu perseverăm în rugăciune, nu trăim în mod atent Spovada și Euharistia, nu ne sacrificăm în caritate, nu răspundem cerințelor de a ne angaja în micile lucruri cotidiene. Se întâmplă acestea: nu creștem în cunoașterea de noi înșine și dorințele noastre intră în conflict, se strivesc, și chiar Dumnezeu, la un moment
E Domnul!: aceasta este credinţa noastră by Carlo Maria Martini () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100981_a_102273]
-
ansamblul dorințelor puse în act, până la deziluzie; apoi, în mod gradual, recunoașterea lui Isus care vine în moduri și în grade diferite, până la strigătul: „E Domnul vieții mele...” Voi înșivă ați făcut acest parcurs deoarece, în Sacramentul Reconcilierii și al Euharistiei, ați strigat: „E Domnul!” și L-ați primit ca Domn în viața voastră. Acum luăm ca și obiect al meditației ceea ce Isus îi spune lui Petru. După ce au stat la masă, Isus i-a spus lui Simon Petru: Simon, fiul
E Domnul!: aceasta este credinţa noastră by Carlo Maria Martini () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100981_a_102273]
-
ale fidelității sunt cu adevărat valorile cele mai mari? Sunt valorile pentru care ești dispus să sacrifici interesul tău, egoismul tău, plăcerea ta...?” • Al doilea: „Trăiești aceste valori ale iubirii ale prieteniei... cu mine personal: în rugăciune, în adorație, în Euharistie, în a te gândi adesea la mine?” • Al treilea: „Trăiești aceste valori cu alții, cu oile mele, cu cei pe care eu îi iubesc?” Iată întrebarea fundamentală asupra iubirii care anticipă asumarea responsabilității. Isus mă întreabă asupra iubirii și apoi
E Domnul!: aceasta este credinţa noastră by Carlo Maria Martini () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100981_a_102273]
-
dă formă, imagine, dinamism. Acum voi înțelegeți că momentul culminant în care trăim experiența comunității cu Isus la centru, care dă imagine, formă, o hrănește pe aceasta (chiar dacă cere comunității să poarte din peștele ei și așadar angajând-o) este Euharistia. Euharistia este simbolul perfect -fie din punct de vedere uman, antropologic, fie din punct de vedere evanghelic - a ceea ce este comunitatea în Cristos. De aceea, orice alegere vocațională face referință la comunitatea care trăiește ca și oglindire a Euharistiei. În
E Domnul!: aceasta este credinţa noastră by Carlo Maria Martini () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100981_a_102273]
-
formă, imagine, dinamism. Acum voi înțelegeți că momentul culminant în care trăim experiența comunității cu Isus la centru, care dă imagine, formă, o hrănește pe aceasta (chiar dacă cere comunității să poarte din peștele ei și așadar angajând-o) este Euharistia. Euharistia este simbolul perfect -fie din punct de vedere uman, antropologic, fie din punct de vedere evanghelic - a ceea ce este comunitatea în Cristos. De aceea, orice alegere vocațională face referință la comunitatea care trăiește ca și oglindire a Euharistiei. În consecință
E Domnul!: aceasta este credinţa noastră by Carlo Maria Martini () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100981_a_102273]
-
este Euharistia. Euharistia este simbolul perfect -fie din punct de vedere uman, antropologic, fie din punct de vedere evanghelic - a ceea ce este comunitatea în Cristos. De aceea, orice alegere vocațională face referință la comunitatea care trăiește ca și oglindire a Euharistiei. În consecință, noi descoperim în mod dinamic vocația noastră trăind viața de comunitate; trăind experiența parohială, trăind experiența de grup, decanală, diecezană, trăind experiența Bisericii universale. Doar în acest cadru vocația noastră se poate numi vocație creștină, altfel ar fi
E Domnul!: aceasta este credinţa noastră by Carlo Maria Martini () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100981_a_102273]
-
opune rezistență, dar din partea Lui este irezistibilă) asupra unei imagini de om, de Biserică și de societate. Scrisoarea Pastorală a Congresului Euharistic pentru acest an este intitulată chiar: Îi voi atrage pe toți la Mine: adică Isus de pe Cruce, din Euharistie, atrage la sine orice lucru. Iată voința lui Dumnezeu: este iubirea care ne atrage la sine și, atrăgându-ne la sine, ne configurează lui Cristos în Duhul Sfânt; ne configurează nu doar ca persoane, dar chiar ca și grup, ca
E Domnul!: aceasta este credinţa noastră by Carlo Maria Martini () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100981_a_102273]
-
este ca toți oamenii să ajungă la plinătatea staturii morale, umane, în Cristos prin Duhul Sfânt. Voința lui Dumnezeu, așadar, se îndeplinește: pentru El este foarte clară, este deja scrisă deoarece Cristos a fost răstignit, a înviat, este prezent în Euharistie și vrea ca noi să devenim un singur lucru în Duhul Sfânt, făcându-ne ca El, capabili de a ne da viața pentru frați. Voința lui Dumnezeu este viața veșnică, orașul lui Dumnezeu, noul Ierusalim, orașul unde nu mai sunt
E Domnul!: aceasta este credinţa noastră by Carlo Maria Martini () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100981_a_102273]
-
cunoaște toate acestea este rugăciunea care ne pune înaintea lui Dumnezeu în adorație și ne deschide ochii la lumina Duhului. Chiar și citirea Sfintei Scripturi ne face să cunoaștem modul de a trăi al lui Cristos și al poporului Său. Euharistia ne face să experimentăm această comunitate care trăiește iubirea lui Isus. Acestea sunt mijloacele prin care noi cunoaștem voința lui Dumnezeu și creștem în înțelegerea planului Său de iubire, prin intermediul căruia Dumnezeu se face prezent în lume; și noi Îl
E Domnul!: aceasta este credinţa noastră by Carlo Maria Martini () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100981_a_102273]
-
educate în caracterul lor absolut; nu ne este dat un răspuns precis, dar este alimentat dinamismul căutării autentice a unei vocații. Pentru acest nivel este valabil ceea ce am indicat pentru a cunoaște voința lui Dumnezeu: rugăciunea, Sfânta Scriptură, Sacramentul Reconcilierii, Euharistia, angajarea în slujire. În Scriptură găsim marile vocații istorice (Abraham, Moise, Isaia, Ieremia, Isus, Petru, Ioan, Paul etc.) care reprezintă pentru noi modele de căutare și de instruire vocațională. Sacramentul Reconcilierii, unit cu direcțiunea spirituală, este unul dintre mijloacele principale
E Domnul!: aceasta este credinţa noastră by Carlo Maria Martini () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100981_a_102273]
-
noi modele de căutare și de instruire vocațională. Sacramentul Reconcilierii, unit cu direcțiunea spirituală, este unul dintre mijloacele principale pentru a cunoaște vocația, deoarece înseamnă a te consulta cu un altul care reprezintă Biserica și care te poate ilumina. În Euharistie se face experiența comunității despre care deja am vorbit. Este apoi angajamentul în slujire: a face experiența de a sluji chiar și fizic, „corporal”, așa cum se face în multe oratorii și în multe comunități; experiențe care se fac de la strângerea
E Domnul!: aceasta este credinţa noastră by Carlo Maria Martini () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100981_a_102273]
-
Există și aici ca și la alți reprezentanți ai generației sale un dialog, un joc subtil între simbolurile consacrate și posibilitatea de a fi reinventate, resemantizate. Grâul este un simbol al vieții, al regenerării, pâinea însăși este legată de ritualul euharistiei, expresie a morții urmate obligatoriu de înviere și mântuire. Nu doar în cultul creștin, grăul își leagă semnificațiile de imaginea vieții, a fertilității și a perpetuării, ci în aproape toate culturile care l-au cunoscut: simbol al purității la chinezi
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
respingând filantropia declarativă pur verbală și îndemnând imperativ la faptă, iar Apostolul Iacob mărturisește: "Credința fără fapte este moartă" (Iacob 2, 13-26). "Filantropia nu este o teorie abstractă despre morală, nici un sistem de valori codificat în porunci. Ea este evenimentul Euharistiei și lărgirea ei până la dimensiunile universale ale vieții, realizarea dinamică a altruismului și libertății personale în cadrul întâlnirii dintre înfăptuire și har" (Yannaras, 2002, p.242). Teologic vorbind, orice persoană umană reflectă lumea în sine și pe semenii săi, prin aceasta
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
în gât, "Odihnească-se în pace!", căci nu m-ar mira să-l revăd, neobosit, așteptându-ne în ceruri, când ne va veni și nouă sorocul, cu o foaie aburoasă pe care să fi dăltuit, cu aripă de înger, poemul Euharistie. De Florin Zamfirescu. 11 februarie 2010 Blogul, un substitut modern al jurnalului adolescentin, cu poze, panseuri și motto, și-a depășit în ultimii ani rostul fundamental de mesaj solitar ambalat în sticla pixelilor și aruncat în oceanul planetar al internauților
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
care unifică toate epocile și pe baza căruia putem trasa o istorie a mentalităților și a imaginarului colectiv. Îl găsim astfel prezent în civilizațiile păgâne dar și în cea creștină, în care, după cum se știe, reprezintă elementul fără de care Taina Euharistiei n-ar putea avea loc. Este, deci, elementul care ne leagă de transcendent prin excelență, mărturie fiind, în plus, atât numeroasele sărbători ale vinului cât și cultul unor sfinți ocrotitori ai viticultorilor. Mai este, de asemeni, elementul cu ajutorul căruia putem
Istoria vinului by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER () [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
trecerea (Pessah, Paște, semnifică de asemenea trecere în limba ebraică) copiilor lui Israel de la robie la libertate. Masa luată cu ocazia Paștelui evreiesc, sau Seder, este fundamentul Cinei creștine (din latinescul cena, masă de seară) și în consecință, baza Tainei Euharistiei. Împărtășania creștină are ca origine directă sacrificiile simbolice pe care elenii le făceau în timpul unei mese luate în comun (grecescul eukharistia a aduce mulțumire face trimitere la acest gen de ceremonie păgână). Identificarea viței de vie cu Pământul Făgăduinței va
Istoria vinului by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER () [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
anul 313, împăratul roman Constantin proclamă libera practică a religiei creștine prin edictul de la Milano. Apoi, în 392, Teodosie I cel Mare conferă creștinismului statutul de religie unică în Imperiul Roman. Civilizația creștină începe să devină încet, încet, prin taina Euharistiei, sinonimă cu civilizația vinului. În urma cuceririi Mexicului în secolul al XVI-lea, misionarii spanioli se vor servi de cultura vinului pentru a aduce religia creștină, și prin urmare civilizația vinului, în ceea ce va deveni Noua Lume Viticolă. America, pe care
Istoria vinului by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER () [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
în apropiere de Dijon, ctitorită de Filip cel Îndrăzneț în anul 1383 pentru a servi drept necropolă familiei regale, conservă opera sculptorului francez de origine olandeză Claus Sluter, Puțul lui Moise, unde artistul a simbolizat amestecul dintre apa și vinul Euharistiei. Arta creștină a folosit simboluri specifice pentru reprezentarea anotimpurilor și a lunilor, folosind strugurele drept imagine a lunii septembrie, perioada culesului. De altfel, Fabre d'Eglantine nu va fi recurs la altă sursă de inspirație atunci când, în calendarul republican, a
Istoria vinului by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER () [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
proverb viticol francez, "podgoria trebuie să cunoască fluviul 26". Extinderea podgoriilor a fost cu atât mai rapidă cu cât în anumite regiuni franceze numărul preoților reprezenta a cincea parte din populația adultă. Înainte de Conciliul de la Constanz din anul 1414, taina Euharistiei a fost împărtășită laicilor în cele două feluri. După ce s-a renunțat la vin pentru împărtășania credincioșilor, principalul său rol va fi acela de a întâmpina oaspeții. Toate marile ordine monastice, benedictin, cistercian și în special cel cartusian au stat
Istoria vinului by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER () [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]