KorAP: Find »[drukola/base=filosof & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...93 94 95 ...489 >

12,214 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378

vor afirma că nici conceptul de câine nu latră. Căci, într-o lume a ideilor pure, viața lipsește atunci când triumfă fantomele, fantasmele și ficțiunile... Mai târziu, discipolul Diogene - zis „Câinele Regal” -, face varațiuni asemănătoare pe aceeași temă. De unde și anecdota filosofului cu felinarul, care a avut o contribuție importantă pentru reputația cinicului - dar și contra ei! Cu părul lung, bărbos, desculț, cu traista pe umăr și toiagul în mână, cu o mantie înfășurându-i de două ori trupul care cam mirosea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
nou! - omul drept un biped fără pene. Fără să fie descumpănit și fără să renunțe la calmul său proverbial, Diogene îi aruncă la picioare un pui de găină jumulit pe care-l prezintă ca fiind omul său - obligându-l pe filosoful ideilor pure să-și precizeze conceptul și să adauge: cu unghiile plate... Orice s-ar spune, ambianța filosofică din agora Atenei nu era lipsită de picanterie! Pe atunci, ideile pure, idealismul și intelectualismul platonician erau combătute cu argumente mai bune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
o cetate guvernată după bunele sale principii, să-l bage pe Diogene la închisoare sau chiar să-i ofere o cupă de cucută. Pentru că, după cum ni s-a transmis de-a lungul veacurilor prin celebra anecdotă, așa acționa în public filosoful cinic, folosindu-și penisul pe post de obiect filosofic. Să nu se îngrijoreze nimeni, o făcea pentru o cauză nobilă: edificarea cetățenilor! Lecția ar fi putut fi servită cu mai puțină teatralitate, emfază sau șiretenie ironică, dar concluziile ar rămâne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
edificarea cetățenilor! Lecția ar fi putut fi servită cu mai puțină teatralitate, emfază sau șiretenie ironică, dar concluziile ar rămâne aceleași: era vorba de a face elogiul physis-ului contra nomos-ului, de a arăta calea de urmat în practica unui bun filosof capabil să înțeleagă necesara indexare a comportamentului său în funcție de natură, de a recuza cultura, de a lua model de la animale și de a respinge reproșurile legii, ale moralei, ale binelui și răului, ale viciului și virtuții, reproșuri promulgate de ordinea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
fără nicio explicație de critica universitară cu un simplu gest de respingere, într-o scurtă notă, ca neaparținând efectiv corpusului... - pune în scenă un Diogene care elogiază consumul de carne de om! Anecdota ar putea să treacă: onanist și petoman, filosoful ar adăuga ușor canibalismul la lista talentelor sale, numai că justificarea ridică niște probleme... Pentru că Diogene afirmă în aceste câteva rânduri un materialism prost văzut în tradiția filosofică: el susține principiul, foarte puțin platonician, dar de factură tipic materialistă, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
a sufletului. Exersându-și mușchii, pielea, suflul, adoptând o anumită dietă și mâncând mai puțin, muncind din greu pentru a urma lecțiile de rezistență și de sobrietate oferite de animale - broaștele și șoarecii, care se bucură de afecțiunea lui Diogene... -, filosoful își creează libertate, se construiește ca propriu-i demiurg. în această ordine de idei, Diogene ajunge, în mod paradoxal, să facă elogiul Medeei, îndeobște prost văzută și coborâtă la statutul de prototip al femeii isterice, orbită de gelozie, răzbunătoare, capabilă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
ei doar cazanele în care-i fierbe pe anumiți oameni pentru a-i întineri pe alții, Diogene celebrează puterea dobândită asupra propriei ființe prin solicitările la care este supus trupul. Odată trupul și sufletul reconciliate în, prin și pentru efort, filosoful cinic îndeamnă la o stăpânire absolută de sine: fie că este vorba de dorințele, instinctele sau pulsiunile individului, scopul este de fiecare dată același: cunoașterea și stăpânirea propriei ființe. Pentru aceasta, el îndeamnă și la o purificare a plăcerilor: de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
în a te feri de pasiunile nefaste. De unde o dietetică nu a dorințelor, cum se va întâmpla mai târziu la Epicur, ci chiar a plăcerilor. Din negarea anumitor plăceri apare o altă plăcere mai fină, mai subtilă, mai densă: doar filosoful o poate cunoaște. -4Plăceri care țin de a avea, plăceri care țin de a fi. Compararea anumitor texte permite o mai bună înțelegere a funcționării interioare a gândirii cinice. Sigur, Antistene asimilează plăcerea cu răul suveran, el ne îndeamnă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
a face politică sunt tot atâtea vicii, perversiuni și obiective care corup existența. Căutarea acestor false valori nu poate duce decât la decepție, deziluzie și regrete. Ficțiuni, praf în ochi, frivolități, fleacuri și vanități... în schimb, plăcerile bune, cele ale filosofului, întrețin o relație directă cu a fi. De altfel, numiții filosofi pot gusta aceleași plăceri ca și ceilalți - de exemplu, prostituatele trecute ale lui Aristene, dar și prăjiturile și mesele bune asociate uneori cu Diogene din Sinope - doar că altfel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
corup existența. Căutarea acestor false valori nu poate duce decât la decepție, deziluzie și regrete. Ficțiuni, praf în ochi, frivolități, fleacuri și vanități... în schimb, plăcerile bune, cele ale filosofului, întrețin o relație directă cu a fi. De altfel, numiții filosofi pot gusta aceleași plăceri ca și ceilalți - de exemplu, prostituatele trecute ale lui Aristene, dar și prăjiturile și mesele bune asociate uneori cu Diogene din Sinope - doar că altfel, într-o altă stare de spirit decât omul obișnuit. Celor care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
și prăjiturile și mesele bune asociate uneori cu Diogene din Sinope - doar că altfel, într-o altă stare de spirit decât omul obișnuit. Celor care-i reproșează că-și petrece o parte din timp în astfel de locuri, ca mulți filosofi care sunt clienți reputați ai caselor de toleranță, Diogene le răspunde că soarele pătrunde și în latrine fără a înceta să fie el însuși și, mai ales, fără să se întineze... Adevărata plăcere constă în a-ți râde de plăcere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
reputați ai caselor de toleranță, Diogene le răspunde că soarele pătrunde și în latrine fără a înceta să fie el însuși și, mai ales, fără să se întineze... Adevărata plăcere constă în a-ți râde de plăcere - altfel spus: plăcerea filosofului implică disprețul pentru plăcerea omului de rând. Cea autentică presupune o bucurie neîncetată, absența tristeții, pacea sufletească, seninătatea, spiritul radios și alte dovezi dinamice ale jubilației în act. Contrafacerile sporesc chinul, amplifică dorința și alimentează nevoia pe principiul eternei întoarceri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
dezvăluie semnătura radioasă a unui efort reușit asupra propriei ființe. MOMENTUL AL CINCILEA SALVAȚI PRIN POLEMICĂ: TREI MUȘCHETARI HEDONIȘTI VIII PHILEBOS și „viața fericită” -1Luptător și dramaturg. Dacă Diogene Laerțiu spune adevărul despre Platon - și niciun argument nu arată contrariul... -, filosoful a participat la o competiție de lupte la Jocurile istmice și a debutat în viața publică scriind versuri, desigur, dar și tragedii. Eu unul cred că formația sa inițială de luptător și tropismul său pentru teatru nu-l părăsesc pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
atunci când ne punem întrebări asupra interlocutorilor lui Socrate, înlocuitorul său pe vecie, sclavul său conceptual pentru totdeauna. Philebos și Protarh, care-i servesc drept saci de box asupra cărora se năpustește fără menajamente, nu au decât foarte puține legături cu filosofii hedoniști demni de acest nume... Avertizați asupra acestor precauții de rigoare, am avea de câștigat dacă i-am privi pe Gorgias, Protagoras și alți sofiști cu alți ochi; la fel și pe Alcibiade și, bineînțeles, pe Socrate, confiscat complet de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
și, bineînțeles, pe Socrate, confiscat complet de Platon. Prăpastia dintre figura istorică reală și ceea ce, după Deleuze, voi numi personajul conceptual este de o adâncime insondabilă. Absența detaliilor asupra unuia sau a altuia ar putea face să se creadă că filosoful Academiei profesează cuvinte evanghelice: să luăm mai degrabă travestirea platoniciană ca pe o nefastă perdea de fum interpusă între realitate și ficțiune. Dintr-o persoană, Platon face un personaj; cu ajutorul unei figuri, el construiește un actor: pe scena filosofică, Platon

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
face un personaj; cu ajutorul unei figuri, el construiește un actor: pe scena filosofică, Platon fabrică tragedii cu Socrate și, foarte adesea, niște comedii sau chiar bufonerii cu ceilalți actori... Așadar, ce se poate spune despre Philebos, care dă numele dialogului filosofului - un luptător însărcinat să incarneze Plăcerea? Dar despre Protarh? Istoria ideilor nu reține aceste două nume, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în cazul numelor altor interlocutori mai mult sau mai puțin celebri puși în scenă în dialoguri. Cu ajutorul etimologiei, vedem că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
vorbă. Socrate poate foarte bine să-și desfășoare argumentația, să facă digresiuni după digresiuni, să dezvolte analize subtile, să arunce praf în ochi înseriind, disociind, definind sau contrapunând: el efectuează o performanță de actor jucând rolul retorului, al dialecticianului, al filosofului care obține adeziunea publicului cu o ușurință uluitoare. Cu un absent și cu un amărât, hedonismul nu prezintă mari riscuri. Refutația anunțată seamănă mai degrabă cu o răfuială. Philebos înfățișează un Socrate care se pregătește să-i trimită un glonte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
lui Platon... Ca perfect imbecil, pradă ideală, el îmbrățișează teza hedonistă încă de la începutul dialogului și termină făcând din plăcere cea mai mare impostoare. între extreme, el oscilează, evoluând în voia valurilor, legănat de verbul socratic - sau cel puțin platonician. Filosoful idealului ascetic își alege cel mai bun rol pentru a evita comunicarea, dialogul și dezbaterea. Alegând un personaj sărac conceptual, teza sa va suferi de aceleași lipsuri. Dar procedeul își arată limitele! Socrate evoluează într-un decor în care celorlalți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
emblematice ale plăcerii fără conștiință, brută și brutală, bestială, instinctivă, inumană? De îndată ce un partizan al idealului ascetic vrea să vorbească despre plăcere, el recurge la dobitoacele din curte, la boi și la cai, așa cum ne îndeamnă sfârșitul dialogului... Cine, dintre filosofii hedoniști ai Antichității, contemporani cu Platon sau anteriori lui, a susținut această teză a rutului animal pentru a califica excelența plăcerii? Nimeni în afară de polemiștii preocupați să evite lectura textelor și examinarea argumentelor demne de acest nume. -3Dincolo de caricatură. Platon

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-și apere realmente poziția. Probitatea intelectuală? O lasă în seama altora... Pentru că Platon îl știe pe Aristip din Cirene, ca să nu-l amintim decât pe acesta. Perfidia sa îl acuză, căci, așa cum s-a văzut, în Phaidon el menționează numele filosofului pentru a-i semnala absența de la moartea lui Socrate și prezența nu departe, la Egina - ar fi putut deci să vină fără nicio problemă... Iar în timpul unei călătorii în Cirenaica, Platon s-a întâlnit neîndoielnic cu Aristip sau cu ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
putut deci să vină fără nicio problemă... Iar în timpul unei călătorii în Cirenaica, Platon s-a întâlnit neîndoielnic cu Aristip sau cu ai săi. Oricum, la curtea lui Denis din Siracuza - unde autorul Republicii imaginează un rege-filosof după gustul lui -, filosoful hedonist și fostul sportiv schimbă destule vorbe de duh și înțepături! Se știe prea bine că se cunosc... Cum pot atunci oamenii să se dispenseze de teze într-o configurație ca aceasta? Un dialog consacrat exclusiv plăcerii, și niciun cuvințel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
dintre plăcere și reflecție și presupune amestecul celor două, apoi își mărturisește preferința pentru această opțiune, lăsându-l pe Protarh să se marineze în expectativă, înainte de a constata ralierea lui cu arme și bagaje. Formularea acestei alternative îl constrânge pe filosoful hedonist să apere teza unei vieți de plăceri care exclude orice reflecție - capcană eficace și reductabilă, în care adversarul său, evident, cade... Stăpân pe situație și conducându-și interlocutorul pe unde vrea el, lui Socrate îi rămâne să-i lase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
Platon. Dar să precizăm... Eudoxiu îi întâlnește mai întâi pe sofiști, căci nimeni nu-i poate ocoli în Grecia, unde ei deplasează mulțimile și nu trec neobservați. Sărac, originar din Cnidos îAsia Mică), Eudoxiu pleacă în Grecia pentru a întâlni filosofi. Prea lipsit de resurse pentru a locui în oraș, el stă la Pireu și vine zilnic la Atena pentru a urmări performanțele lui Protagoras și ale altor câțiva - poate și ale lui Prodicos, printre aceștia. Patru kilometri dus, patru întors

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
în Egipt, acesta i-a dat o lecție - de geometrie, dar și o lecție umană - învățându-l cum să repartizeze în semicerc o adunare la un banchet. Detaliile anecdotei nu ne-au parvenit, dar n-avem nicio îndoială că iscusitul filosof l-a rănit în amorul propriu pe gânditorul instalat în superbia sa, înainte de a-i deveni un aliat mai util ca prieten decât ca adversar sau dușman. După ce Eudoxiu fusese refuzat în tinerețe la conducerea Academiei, episodul geometriei aplicate contează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
ci o poziție ontologică și metafizică cu totul diferită. Ceea ce se cunoaște ca esențial pentru înțelegerea articulării acestor două opțiuni filosofice a priori contradictorii constă în negarea de către Eudoxiu a separației dintre o lume sensibilă și o lume inteligibilă. Pentru filosoful hedonist, Forma este imanentă lucrurilor sensibile. Aceasta nu rezidă în afara materialității sale, ci în ea. Nicio participare a sensibilului terestru la inteligibilul celest, nicio degradare a ideii în materie, nicio transcendență a principiilor genealogice, ci o lectură care face un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]