4,656 matches
-
tuturor și unei serii de Întrebări josnice. Pe cine salvezi? Îi poți salva pe amândoi, sau te salvezi doar pe tine? Stai pasiv, fără să riști, sau mori din orice se ivește, În timp ce stai, așteptând să se Întâmple orice? Se frământau În tăcere, dorindu-și să poată ignora valorile morale și să iasă odată de-acolo. Cine se mai salvase În detrimentul eticii? Reușise oare după aceea să se Împace cu ideea? Dacă ignorau interesele celor din trib, cât le va lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
de alinare În cazul În care situația se Înrăutățea. Buștenii aprinși aruncau licăriri sperioase pe fețe. În primele zile ale exilului lor, discutaseră despre posibile variante de a pleca din Locul Fără Nume. Pe măsură ce șederea lor neplanificată se prelungea, se frământau Întrebându-se cum vor fi salvați. Cât timp malaria făcea ravagii, s-au rugat la Dumnezeu și la divinitățile tribului, oricare ar fi ele. Iar acum când erau cu toții pe cale de a se reface după boală, au aflat că barcagiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
nici cereri, nici rugăciuni pentru ei, și nu stărui pe lîngă Mine, căci nu te voi asculta. 17. Nu vezi ce fac ei în cetățile lui Iuda și pe ulițele Ierusalimului? 18. Copiii strîng lemne, părinții aprind focul, și femeile frămîntă plămădeala, ca să pregătească turte împărătesei cerului, și să toarne jertfe de băutură altor dumnezei, ca să Mă mînie." 19. "Pe Mine Mă mînie ei, oare, zice Domnul, nu pe ei înșiși, spre rușinea lor?" 20. De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
cu ea, mă simțeam tare neliniștit. Toate astea se întâmplaseră tocmai la ora la care ea se afla încă în metrou. «Oare o fi în regulă? Ce bine ar fi să nu i se fi întâmplat nimic rău», mă tot frământam eu. Oricât de îngrijorat eram, nu aveam ce face. Eu lucrez ca agent comercial și am multă treabă. M-am urcat în mașină și m-am dus la un client. Apoi am primit un telefon de la firmă. Mi-au spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
al meu. Eu, în mod inconștient, urmăresc privirea ei. Dar în cameră nu sunt decât pereți. În seara aceea, când am fost la spital, m-am gândit că trebuie să o încurajez. «Dar cum să o fac?» M-am tot frământat. Era ceva ce voiam să fac. Apoi m-am gândit că o să vină de la sine. Dar nu a fost deloc așa, dimpotrivă, eu am fost cel încurajat. De când scriu carte asta, am început să mă gândesc foarte serios ce înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
bărbatului erau niște ziare ude. Nu știam ce era cu ele. Probabil că bărbatul acela făcuse pe el și cineva acoperise cu ziare. Dar, lichidul acela era transparent și incolor. Exact ca apa. Urina are o culoare gălbuie. Mă tot frământau aceste gânduri. Mergeam în șir, unul după altul, însă nu ne-am oprit deloc. Mă întrebam. «Oare ce se întâmplă?» Mergeam mai departe. Nu am discutat cu ceilalți despre asta. Eu mă aflam cel mai aproape de linia de metrou. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
să nu mai aduci nici o fată aici până nu te hotărăști că o vrei doar pe ea și că o iei de soție.» Înainte să o aducă pe Yoshiko mi-a explicat că intenționează să se însoare cu ea. Mă frământam: Ar fi mai bine să aibă niște frați? Sau mai bine să fie singură la părinți? Mă rog, și-a ales-o singur și eu trebuie să-l susțin.»“ (Tatăl) „Orice decizie ar fi luat, eu aș fi fost de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
strict în privința asta. Era o mâncare care nu stimula papilele gustative. Scopul nostru era să le dăm oamenilor hrana necesară pentru activitate, nu să pregătim mâncare gustoasă. Prăjiturile și pâinea le coceam tot acolo. Fabrica era mare, aveam mașini care frământau aluatul, îl tăiau și-l coceau. Aveam oameni de specilitate care ne aprovizionau. Nu făcusem cursuri de bucătari sau ceva de genul ăsta. Fondatorul (Shōkō Asahara) ne atrăgea mereu atenția: «Să pregătiți fiecare lucru în parte din toată inima.» Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
participi.» Mi-aș fi ascuns sentimentele într-un colțișor al inimii, aș fi acceptat pe moment, apoi aș fi fugit chiar înainte de atac. La fel cum Hirose (Kenichi) a încercat să fugă din tren. Probabil că m-aș fi tot frământat cum să procedez și în cele din urmă aș fi dat bir cu fugiții. Totuși Inoue avea ceva ce mă captiva. Era foarte serios în cea ce privea datoriile lui religioase. Dacă s-ar fi aflat la ananghie, aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
să asculți adevărul. Cel mai greu mi s-a părut, aș putea spune că a fost o dilemă, faptul că pentru unii discuția despre incident era ca o descăracare, iar pentru alții înrăutățea situația. Pe parcurs a început să mă frământe problema aceasta. Kawai: Vă înțeleg perfect. Murakami: Am scris o carte pe tema asta și, pentru a scoate la iveală adevărul, a trebuit să nu pun la îndoială veridicitatea lui. A fost dificil să știu până unde să merg cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
au îmbrățișat reciproc, iar partea bolnavă se va vindeca în timp.“ Nu pot spune exact de ce parte sunt eu. Trebuie să ne gândim bine dacă acesta este un rău individual sau unul la nivel de sistem. Această întrebare mă tot frământă de când am terminat de scris Underground. Ce este rău? Încă nu m-am lămurit. Am impresia că insistând în căutările mele, la un moment dat, voi găsi un indiciu vag. Kawai: Chiar este o problemă grea. În general este dificil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
sinceritate ce au simțit când au citit cartea. Asta e cea mai mare fericire pentru mine ca scriitor. Poate că nu e cazul să folosesc acest cuvânt, „fericire“, dar consider că reacțiile acestea sentimentale sunt mult mai eficiente decât concluziile frământate în minte, lecțiile de viață. Kawai: Nici cititorul nu vrea un răspuns imediat, ci o ia ca pe o experiență, în care va găsi răspuns pentru următoarea problemă. Trebuie să trăiască amintindu-și de asta. Murakami: Cred că cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
destinelor, nu un participant la ele. Privea neîncrezător pragul salonului ca pe un hotar al unui spațiu în care, o dată intrat, propriul său destin ar fi putut să fie schimbat. Intră totuși și se rezemă imediat de peretele de lângă ușă, frământându-și melonul în mâini. Doamna K puse florile în glastra de pe masă și îl invită să se așeze pe un scaun în fața ei. Se priviră pe sub buchetul de flori, când printr-o parte, când prin alta a glastrei. Ai o
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
atât de firești și de umane. Singurătatea de-o viață, lipsită de zbucium, petrecută de Bătrân în labirintul arhivei, îl făcea să-l înțeleagă pe Pimen. Se ascultau fără să-și vorbească, se vedeau fără să se privească, se simțeau frământați din același aluat, dospit în alte forme. Ca aerul și marea se simțeau a fi fiecare reflecția celuilalt, așa cum două oglinzi puse față în față se reflectă reciproc până când imaginea începe de la sine să basculeze la infinit, într-un perpetuum
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de care e conștient, pentru că nu e așa de mare încât să-l fi lăsat inconștient. S-a dus chiar și la câțiva doctori și pe mulți i-a minunat cu întrebarea lui; după ce intra respectuos în cabinet, cu mâinile frământând de zor ceva în față, că auzise el că nu e bine să mergi la doctor așa chiar cu mâna goală, văzându-l așa de încurcat, îl întrebau: - Ce ai dumneata? Ia să vedem! - De avut nu am nimic, dom
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
de aur, stați așa un moment, să-mi scuip în sân). Fiindcă vrem, sau nu vrem, până la urmă viața noastră atârnă al naibii de cifrele astea, care la prima vedere par numai niște abstracții, dar ia să vedem în problema ce mă frământă pe mine și pe alți aproape 22.000.000 de români, cine ne tratează dacă ne îmbolnăvim. Și aici apar cifrele alea care ne fac părul măciucă. Cifrele într-adevăr sunt sumbre. România avea în 2007 un total de 40
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
obicei, a început curând să mă tulbure? Sau bucuria de a-mi găsi o scuză și de a arunca, laș, numai pe Irina tot disprețul pe care-l meritam amîndoi? Și acum, după atâția ani, când a pornit să mă frământe gândul micimii mele de atunci - totul n-o fi decât încercarea de a o ponegri pe Irina și astfel a mă consola? Dar o altă ocazie îmi precizează sensibilitatea ei față de moarte. În absența mea, murise tatăl unui bun prieten
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a dus cu alții. Nu s-a întors decât târziu de tot. Priveam mereu în întuneric pe unde plecase ea, dar nu vedeam nimic. A râs, a țopăit între străini, aș fi vrut să urlu. "O să fim fericiți!" Durerea mă frământă tot, dar respirația ei domoală continuă. De-ar ști Irina ce-am scris, mi-ar strânge mâna ca de obicei, apoi ar căuta să mă îmbune. Sau poate - cine știe? - văzând că este un mijloc ca să fiu mai aproape de ea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
și mai ales unde să-ți scriu". Acum, când de două săptămâni nu mai primesc nimic și când mă întreb dacă nu m-a părăsit! Aș prefera-o moartă! 3 octombrie. Și iarăși o zi și iarăși aceeași întrebare mă frămîntă: se mărită sau s-a omorît? Am examinat-o atât, și cum nu știu de ce e în stare. Să se fi omorât repede, nemafiind eu acolo ca s-o împiedic cu teoriile! Cum va fi fost moartă? Au văzut-o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nouă scrisoare de la ea (înainte de a fi primit răutățile) în care-mi vorbește iarăși amical de noi planuri împreună. Apoi nimic de 20 de zile. A luat, se vede, o hotărâre, în urma rândurilor mele. Care? Asta e întrebarea ce mă frământă. Prima ei înfățișare este de a nu-mi mai scrie nimic. Procedeu crud și nedrept. E nedrept față de prietenia noastră veche, de faptele noastre laolaltă, de imposibilitatea de a întoarce în minte ultimii cinci ani fără să ne întîlnim, la
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
că acum, pentru prima oară, s-a întîmplat ceva real în viața mea. Tot ce a fost timp de cinci ani - lacrimi, scene, veselie, conversații interminabile - erau numai la suprafață, fără nici o profunzime în suflet. 7 octombrie. Azi m-am frământat mai puțin. Am avut tăria - și nu mă socoteam în stare de această tărie - să nu mă mai gândesc. Sau mai bine, să nu mai întorc în toate felurile frazele ei și toate posibilitățile. Căci gândurile, printre rândurile cărților, printre
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fiecărui individ în parte. Trebuie să fi suferit enorm și și-o fi simțit enorm existența. Și-a țipat-o, și atunci a fost nevoit să lase și pe alții să și-o țipe. Rezultate altruiste pornesc dintr-un temperament frământat de el, în el. Copiii țipă, sar după o minge care alunecă repede în toate ungherele, sfărâmând frunzele galbene. Culcat într-un colț, privesc și scriu. Contemplu cu hârtia înainte, ca un pictor cu paleta. De ce în jurul meu nu se
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
rămânea cu mine. Depindea deci de moment. E greu de știut dacă în toate întîmplările ei avea și ea vreo hotărâre personală. Ființă ușuratecă și iresponsabilă. După o zi, înainte de a pleca la Sinaia, a trecut pe la Gina. Remușcările o frământau. Mi-a trimes veste ca "se va gândi toată viața ei frumos la mine" și că "mă roagă să nu fac nici o prostie" (să nu mă omor poate). Oamenii rămân greoi sau ușurateci orice s-ar întîmpla cu ei. Căci
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
-am face, orice-am drege, Viața către fine trece; Doar de-am face ceva bun, Să rămână ca tribun. * Tot și toate-s în mișcare, tot și toate sunt în luptă, Numai Ea, Divinitatea, e aceeași, ne- ntreruptă. În zadar frămânți în viață zeci și sute de probleme, Vine-o vreme că pe toate cad uitările - poeme. 5-8 septembrie 2004 De când e cu „treacă-meargă” ori „ e bine și așa” Batem tot pe loc noi pasul, fără a mai progresa. Ne uităm
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
noaptea, însă, temperatura scădea mult, iar aerul umed ce urca dinspre râu nu era, cu siguranță, remediul cel mai potrivit pentru reumatismele lui Audbert. înfășurându-se în învelitoare, închise ochii și hotărî că nu avea nici un rost să se mai frământe; mai bine să doarmă: urma o zi lungă și istovitoare. 4 Ceea ce localnicii numeau „luntrea lui Fergal“ nu era, de fapt, decât o plută mare, veche, folosită înainte la transportul sării, și căreia de câțiva ani bătrânul mattiace - obosit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]