24,647 matches
-
se operează prin nunta cu moartea, înțeleasă aici drept simbol și anume, simbolul comuniunii universale, al contopirii omului cu Natura cu elementele care-i înscriu spațiul fizic și sufletesc: la planul terestru, plaiul luminos ca o gură de rai, semnând frumusețea cerească a locului unde se desfășoară viața zi de zi a eroului baladei alături de oile sale simbol al iubirii, câinii simbol al puterii, caii simbol al înțelepciunii; se trece apoi nemijlocit la planul înălțării deoarece înălțarea este simbolul central al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
panteismul, ideea că totul este în Unul, iar pe de altă parte, kama, iubirea care asigură monada universală. Exaltarea bucuriei cuprinde, pe de o parte, privilegiul de a fi fost trimis oaspete ale acestei existențe sub diversele ei aspecte, de la frumusețile naturii la iubire și bucuria de a putea parcurge diversele lumi ale Creatorului: Simt că toate stelele palpită în mine. Lumea țâșnește în viața mea ca o apă curgătoare. Florile se vor desface în ființa mea. Toată primăvara priveliștilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cu lumini, atingerea ta face să se nască flori, trena rochiei tale mătură un dans de stele și muzicile tale cu note felurite își află ecoul prin lumile fără număr! Imnurile adresate vieții de Tagore sunt de mare puritate și frumusețe, un elan liric pasionat incluzând atât ființarea de aici, cât și cea din spațiul morții, înțeleasă ca șansă a eternității alături de Unul. Volume precum Grădinarul dragostei, Fugitiva, Lebăda, Coșul cu fructe sunt catehisme ale exaltării vieții, iar Jertfa lirică o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de a trăi este exprimată prin excelență și de pictură, sculptură, arhitectură, precum și de arta cântului. El Greco exaltă viața întru îndumnezeire prin lumina selenară care transfigurează eteric omul năzuind spre lumina cerească; Tițian serbează în imagini strălucitoare erotismul și gloria frumuseții feminine; arta lui Vermeer exprimă bucuria luminii pure, de cleștar, emanată și simbolizată de perlă; Rembrandt face să răzbată în densa beznă ce ne înconjoară lumina din sufletele curate, Monet bucuria miriadelor de fotoni iradiind din fiecare lucru, mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Pământule, atunci când te voi fi părăsit. Câteva ecouri din sufletul meu se vor adăuga la armonia anotimpurilor tale; În zile viitoare, când vara va izbucni în grădina îndrăgostiților, ei nu vor ști că florile boschetelor lor împrumută o mai vie frumusețe din cântecele mele, nici că iubirea lor pentru această lume sporește din iubirea mea. Nașterea poemului mărturisește forța creatoare cosmică a omului. Prin geniu, arta este a doua creație a lumii, afirmă Kant și Eminescu. Îngerii însăși se uimesc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pe înălțimile sofiei". Iar autorul romanului Hyperion este poetul spiritualității absolute pe plan universal. "A fost arhetipul poeților, scrie Herman Hesse despre Hölderlin, predestinat de Dumnezeu și jertfit de Dumnezeu, strălucind în puritatea sa supraomenească, plin de noblețe și dureroasă frumusețe". De aici dificultatea de a-l apropia. Iată avertismentul lui Heidegger, infinit dator lui Hölderlin: Ne-ar trebui multe zile cu multe ore privilegiate pentru ca meditația noastră să poată urmări la modul cuvenit drumul către un poem". De acest lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de vară un tablou expresiv al celor trei mari "condamnați" la imaginarul poetic: Nebunu, -ndrăgostitul și poetul Din fantezie pe de-a-ntregul sunt făcuți; Diavoli mai numeroși ca-n vastul iad Nebunul vede; îndrăgostitul, în delirul său, Vede-a Elenei frumusețe pe-o frunte din Egipt. Rotindu-și ochiul de extaz cuprins, Poetul vede cerul pe pământ, pe cer pământul. Celor neștiute, condeiul lui, le dă un chip Iar vaporosului nimic îi află Sălaș să locuiască, și un nume. Rainer Maria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a lui Dumnezeu. O altă originalitate constă în termenul de arheu definind identitatea ontică a fiecărui om, unică pentru fiecare dintre noi. Concepții noi a formulat pe plan universal de asemenea despre libertatea metafizică, despre prezentul poetic etern, sau despre frumusețe ca fiind nu o armonie statică, încremenită "secțiunea de aur" a vechilor greci ci o armonie în mișcare, așa cum are loc în dans. Este de la sine înțeles că "poezie gânditoare" nu însemnează filozofare versificată, ci acea poezie iluminată activă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a fi, totalitatea Ființei, este condamnat la reluarea sisifică a aceeași formule existențiale a durerii, a răului și a pieirii, Nietzsche aduce o inovație radicală acestui concept. Opera sa fiind un imn adus vieții umane, purtată la cea mai înaltă frumusețe și puritate spirituală, consideră că se vor întoarce identitar mereu și mereu numai cei care au meritat viața, pentru că au afirmat-o, au slăvit-o, au iubit-o la înalt patos sufletesc. Căci este ca și cum ei înșiși ar fi re-creat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
rotește sfera pe pământ. Centrul este pretutindeni. Curb este drumul Veșniciei !" Pentru Nietzsche, Eternitatea este cea a Devenirii prin care viața se perfectează neîncetat, o muzică infinită ce renaște mereu din ea însăși purtând existența la cea mai de sus frumusețe, la transfigurare. "Vreau să dau eternitate celui mai umil lucru". "Denn alle Lust will Ewigkeit, will tiefe, tiefe Ewigkeit" "Căci toate bucuriile vor Eternitatea, vor adânca, adânca Eternitate". Iar această eternitate este un prezent absolut și inefabil, o stare extatică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
luminii absolute. În teatrul grecesc antic și cel shakespearean de câte ori intervine justiția poetică, triumfă frumosul, sublimul: "Poezia restabilește acordul majestuos, ordinea sublimă", afirmă Hölderlin. În expresia sa cea mai înaltă, poetul a fost creat de natură pentru a-i sărbători frumusețile și a-i perfecta ceea ce nu a reușit pe deplin, a-i conferi perenitate prezentul etern. Poetul este justițiarul frumuseții lumii și demiurgul înveșnicirii ei. Pentru că poetul, în calitate de homo significans caută și are intuiția semnificațiilor vieții, ale lumii și creează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ordinea sublimă", afirmă Hölderlin. În expresia sa cea mai înaltă, poetul a fost creat de natură pentru a-i sărbători frumusețile și a-i perfecta ceea ce nu a reușit pe deplin, a-i conferi perenitate prezentul etern. Poetul este justițiarul frumuseții lumii și demiurgul înveșnicirii ei. Pentru că poetul, în calitate de homo significans caută și are intuiția semnificațiilor vieții, ale lumii și creează noi semnificații. Muzica instituie justiția supremă în eliberarea omului de servituțile vieții de fiecare zi, prin dizolvarea eului nostru empiric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a poetului, cât și a vieții, a naturii aflate mereu în paranteza morții. Poemul: realitate absolută, prezent peren, eliberare metafizică ultimă. Astfel, justiția poetică salvează Natura de eșecul ei, salvează Ființa, o înveșnicește totodată, o poartă spre cea mai înaltă frumusețe. Căci poezia este o compensație din partea justiției universale, care încearcă să repare destinul uman al perisabilității și al nesemnificativului. Poezia este o experiență entelechială a unui mai înalt posibil. Cassius Longinus scria în Tratatul despre sublim: sublimul poeziei ne înalță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
construim propria noastră interioritate ireductibilă la oricare alta: o stare existențială al cărei unic conținut este o veșnicie aflată în exil, dar oricând putând locui pe cel care am putea fi, eliberat spre împlinire. Poezia întoarce fața clipei tale către frumusețea pe care tu i-o dăruiești. Fără poezie, clipa trece pe alături de tine. Poezia este eroism, este unica posibilitate de reîntemeiere sub specie aeternitatis a oricăruia dintre noi. Homo sui transcendentalis ideal al lui Nietzsche. Hölderlin afirma: "un zeu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
femeile, și supușii și jivinele trăiesc, iar turnurile de aur ale palatului (metaforă a Poeziei, reluată în poemul Cântec din cel mai înalt turn) strălucesc la fel ca înainte. Galopând, într-o seară, Prințul se întâlnește cu Geniul, "de o frumusețe inefabilă", și se aneantizează unul în celălalt au murit împreună într-o "sănătate esențială". "Prințul era Geniul, Geniul era Prințul". Or, prințul confundat cu Geniul este Poetul care a supus totul transmutației lirice, adică unei morți inițiatice întru extatică renaștere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
rațiunea oarbă și șchioapă, este de mirare că primul foc pe care-l întâlnesc mă face să ard ca un fulger ? Și dacă sunt mereu egal cu ceea ce mă mistuie și mă răpește mie însumi, astfel încât posed această artă a frumuseții smulsă cerului și care poate învinge natura, vina este a celui care m-a creat pentru foc". Adresându-se nopții, aducătoare de alinare a zbuciumului omenesc: "O, noapte, o, dulce timp, în pacea ta sfârșește fapta noastră, ne înalți din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
emoțională, o poate exercita asupra unei profunde stări de neliniște. Adresându-se prietenei sale, poetul începe prin a-și deplânge starea de mâhnire "nedureroasă, goală, sumbră, mohorâtă, înăbușită, atonă, apatică", astfel că nici inima nici gândul nu mai reacționează la frumusețile naturii, precum apusul de soare, norii diafani care își împrumută mișcarea de la stele, strălucirea astrelor, luna de pe lacul de azur. Deși contemplă aceste splendori ale naturii, nu le simte frumusețea. "Nu sper să aflu printre formele din afară/ Pasiunea vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
astfel că nici inima nici gândul nu mai reacționează la frumusețile naturii, precum apusul de soare, norii diafani care își împrumută mișcarea de la stele, strălucirea astrelor, luna de pe lacul de azur. Deși contemplă aceste splendori ale naturii, nu le simte frumusețea. "Nu sper să aflu printre formele din afară/ Pasiunea vieții ale cărei izvoare sunt în noi înșine". Ah, din suflet trebuie să vină O lumină, un nimb, o ceață strălucitoare Învăluind întreg pământul. Și din suflet trebuie să se înalțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fiul pradă cruzimii umane. O triadă Van Gogh, Nerval, Georg Trakl s-au autoeliminat din viață prin intensitatea unei neliniști nevindecabile. Dar gloria unei picturi în care lumina este absolută, neagresată de umbre, la Vincent, iar pe de altă parte, frumusețea discursului liric, cromatismul feeric și melancolia cuceritoare la Trakl și Nerval, exorcizează umbrele angoasei. Poezia lui Eminescu este o vastă epopee a neliniștii pe diverse planuri. Neliniștea față de moarte este inaugurată cu Mortua est! și culminează cu Strigoii. Neliniștea față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
miraculos a vieții care va urma s-o petreacă ? Pentru el basmul, mitul este un joc de-a realitatea, un joc al imposibilului fabulos. Poetul este cel care rămâne în starea de har a copilului. Arta este primul copil al frumuseții omenești, al frumuseții divine. Al doilea copil este religia, sunt zeii, afirma Hölderlin. Armonia Constituită din triada melodicitatea, metrica și logica internă armonia dezvoltă virtuți sine qua non pentru ființa unui poem. (Baudelaire considera obligatorie și rima "Cel care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
care va urma s-o petreacă ? Pentru el basmul, mitul este un joc de-a realitatea, un joc al imposibilului fabulos. Poetul este cel care rămâne în starea de har a copilului. Arta este primul copil al frumuseții omenești, al frumuseții divine. Al doilea copil este religia, sunt zeii, afirma Hölderlin. Armonia Constituită din triada melodicitatea, metrica și logica internă armonia dezvoltă virtuți sine qua non pentru ființa unui poem. (Baudelaire considera obligatorie și rima "Cel care nu știe să rimeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
un adevăr comprehensibil, nu este mulțumită cu nici un adevăr finit, ci tinde mereu către acel adevăr care nu este comprehensibil." A fost ziua celei de a doua nașteri: o transmutare fulgurantă într-un niciunde invadat de o lumină de o frumusețe și liniște inexprimabile. În acel moment de grație unic am trăit efectiv sentimentul desprinderii nelimitate, urmarea firească a acelei îndelungi perioade de meditație ce parcursese progresiv etapele eliberării ultime depășirea oricărei determinări, depășirea ideii de sine eliberat, și încheind cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ei dormitau sau fuseseră smulși din orbite, nu putea ști. Nici dacă nu cumva îi tăiaseră nasul sau limba sau, pur și simplu, îi crestaseră chipul din tâmplă în tâmplă, cum făceau adesea maurii cu femeile păcătoase, hulindu-le, astfel, frumusețea. Nu ajungea, însă, niciodată să-l atingă. Nu reușea decât să redeschidă șuvoiul dureros dintre coaste pe care-l simțea gâlgâind din vreme în vreme, semn că, da, era în viață. Încă în viață. După ceasuri multe, care poate că
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
ci un Babel al mărfurilor, al accentelor și al călă torilor de pretutindeni. Câte spectacole fără bilet a mai văzut aici! Și uite că nici acesta nu pare de colea. Undeva, în stânga, s-a încins un scan dal de toată frumusețea între un negustor de midii și cumpă ră torul care, din ce ghicește Alexandre în spaniola mârâită pe deasupra tarabelor și scrijelită, pe alocuri, de câte-o înjurătură franțuzească, le-a comandat cu trei zile în urmă și acum pare nemulțumit
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
traversa. Îl speria privirea ei chihlimbarie. Îl și chema. Contrar imaginii mentale a iubitei pe care avea s-o întâl nească, fără doar și poate, într-o zi cu ploaie, la Paris, Léa nu avea nimic dulce, nimic modelabil. O frumusețe dură, angulară, o voce adâncă, frumoasă, dar lipsită de căldură, mișcări sigure, prea sigure, poate, care-l făceau să se simtă stângaci chiar și atunci când sincronizările lor, adesea fără cusur, îi transformau în acei îndrăgostiți după care lumea întorcea capul
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]