70,946 matches
-
dovedește - pe lângă faptul mai sus arătat că nu este existență omenească fără un anumit sistem de drept, - marele număr de asemănări și analogii ce se Întâlnesc În sistemele juridice ale tuturor popoarelor. Prin aceasta se confirmă - aprecia filosoful italian - identitatea fundamentală a acțiunii umane, În care dreptul Își are rădăcinile sale”. Acest caracter al dreptului - deopotrivă fenomenal și istoric - este numit de către filosof, caracter metaistoric, căci transcende istoria particulară a unei națiuni. O a treia dimensiune a filosofiei dreptului este cercetarea
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
și norma, forța și dreptul, pot să atribuie oricărui stat existent, pentru simplul motiv ca există o rațiune de a fi absolută și o valoare etică imanentă”. Critica filosofică nu poate decât să dizolve această statolatrie, conchide Mircea Djuvara. Rațiunea fundamentală a statului, aceea din care se trag toate celelalte, trebuie deci să consiste În realizarea justiției prin punerea În practică a principiului suprem al Eticii, În cursul tuturor realităților istorice și vicisitudinilor concrete ale vieții sociale și naționale „căci norma
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
a statului, aceea din care se trag toate celelalte, trebuie deci să consiste În realizarea justiției prin punerea În practică a principiului suprem al Eticii, În cursul tuturor realităților istorice și vicisitudinilor concrete ale vieții sociale și naționale „căci norma fundamentală se reflectă și se traduce În mod consecvent Într-o serie de norme aplicate tuturor elementelor și tuturor aspectelor vieții persoanelor asupra tuturor activităților posibile”. Principiile filosofiei dreptului, așa cum le rezumă Giorgio Del Vecchio, reprezintă o reacție necesară Împotriva pozitivismului
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
reale, adică al ideilor generale din care s-a produs realitatea obiectivă. Transferând această concepție În domeniul etic, și mai ales În domeniul juridic, concepem personalitatea ca un simplu centru, căruia i se atribuie obiectiv drepturi și obligații”. O problemă fundamentală pentru drept este aceea a diferenței dintre moral și juridic. Ea nu este străină problemei personalității, deoarece aceasta trebuie să aibă aceeași natură În cele două domenii - susțin ambii filosofi. Del Vecchio afirmă riguros, că gândirea morală și gândirea juridică
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
și universalului normativității. Există o deosebire esențială care desparte ca un abis lumea empirică, fenomenală de lumea moralității, și anume: În planul fenomenal acționează legea cauzalității, pe când În domeniul moralei, principiul suprem este reprezentat de libertatea voinței. Este aceeași distincție fundamentală, ontologică și totodată axiologică Între ceeea ce este (Sein), și ceea ce trebuie să fie (Sollen), din punct de vedere moral. Această deosebire presupune implicit o altă distincție fundamentală pentru Întemeierea moralității, dintre autonomia voinței - ca principiu suprem al moralității, și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
domeniul moralei, principiul suprem este reprezentat de libertatea voinței. Este aceeași distincție fundamentală, ontologică și totodată axiologică Între ceeea ce este (Sein), și ceea ce trebuie să fie (Sollen), din punct de vedere moral. Această deosebire presupune implicit o altă distincție fundamentală pentru Întemeierea moralității, dintre autonomia voinței - ca principiu suprem al moralității, și eteronomia voinței - ca izvor al tuturor opiniilor false ale moralității. În explicarea autonomiei voinței, conceptul-cheie este libertatea. Autonomia voinței nu este decât proprietatea voinței prin care ea Își
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
imperativ aparține autonomiei voinței, deoarece respectarea și realizarea lui efectivă nu depinde de nici un factor exterior. În Întemeierea metafizicii moravurilor, filosoful german formulează mai multe exprimări ale imperativului categoric, ce reprezintă universalitatea acestuia. Legea pe care Immanuel Kant o consideră fundamentală, din care derivă celelalte, este următoarea: „acționează conform acelei maxime prin care poți avea totodată ca ea să devină o lege universală”. O primă formulă derivată adaugă faptul că maxima ce guvernează acțiunea să poată deveni o lege a naturii
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Ibidem, p. 47/footnote>. Cele trei falii pe care le putem distinge constituie laolaltă omul ființă rațională și mai ales ca persoană, deosebită net de lucrurile care alcătuiesc natura. Ultima derivare a imperativului categoric pune În lumină autonomia ca principiu fundamental al moralității. Ea se formulează astfel: acționează În așa fel Încât voința ta să se poată considera ca fiind ea Însăși autoarea legii morale. Autonomia voinței se opune În totalitate eteronomiei acesteia, adică determinării ei prin motive sensibile. Imperativul ipotetic
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
cel pe care noi Îl stimăm!” Încrederea În luminile Rațiunii și În Progres, lupta Împotriva superstițiilor și pledoaria pentru toleranța, apărarea egalității dintre popoare, și a libertății individuale, spiritul antifeudal și antiteologal etc., constituie doar câteva dintre obiectivele și trăsăturile fundamentale specifice gândirii iluministe. Cea de a doua lucrare, din „micile scrieri” kantiene, este Spre Pacea eternă (1794). Aspirația larg umanistă a unei păci eterne, definitive, este organică viziunii kantiene, crescută din ceea ce este peren În om - ieșit de sub concepția fluidității
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
procesul neîntrerupt de punere la punct a propriei certitudini, proces care până astăzi a Însuflețit modernitatea, În orizontul unei noi conștiințe istorice. Capitolul II Normativitate și deontologie Deontologia neokantiană 1. Obiectivitatea fundată cu ajutorul metodei transcendentale Immanuel Kant Își intitula opera fundamentală Critica Rațiunii Pure „un tratat despre metodă” care nu ne Învață nici o filosofie, ci „cum să filosofăm”, să gândim filosofic. Deci, după Kant, o primă necesitate era Înțelegerea acestei metode critice sau transcendentale, care reprezintă drumul de la ceea ce este dat
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
fie exterioară obiectului, În sens de obiect abstract al gândirii, ci să-i dea temeiurile, structura și valabilitatea. Între orientările, șapte la număr, ale Școlilor neokantiene „metafizica critică” reprezentată de Otto Liebmann și Friedrich Paulsen, se axează pe chestiunea kantiană fundamentală - esența și condițiile valabilității. Friedrich Paulsen (1846 1909) a creat o operă fundată pe ideea centrală a filosofiei moderne: antagonismul dintre religie și știință. Al. Boboc a văzut - mai accentuat decât alți interpreți neokantieni, În filosofia kantiană fundamentele filosofiei viitorului
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
religie și știință”. La monografia sa despre viața și opera lui Kant, Paulsen avea să adauge lucrările de amplă analiză: Kant - der Philosoph des Protestantismus (1899) și Kants Verhältnis zur Metaphyisk (1900), În care el socotea că metafizica rămâne preocuparea fundamentală a lui Kant, În opera căruia pe lângă idealismul practic și idealismul teoretico gnoseologic, Întâlnim idealismul metafizic, conform căruia „ideile sunt principiile creatoare ale realității Înseși”. Cu alte cuvinte, „Între imperiul propriu cunoașterii științifice și imperiul credinței practice se află un
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
raționează astfel: nu se poate da in concreto, „nici un fel de morală universal valabilă, ci În funcție de diferite tipuri de oameni; căci pentru tipuri diferite este valabilă o morală diferită”. Filosoful a făcut o analiză de detaliu istorico sistematică a categoriilor fundamentale ale eticii (bun-rău, bunul suprem, datorie, virtute, fericire, libertate etc.). În ceea ce privește raportul dintre morală și religie, Paulsen păstrează ideea că „o moralitate perfectă este imposibilă fără religiozitate”. În sistemul său de etică, Paulsen abordează și problemele social-politice. Astfel, după studiul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
universalul și necesarul) și nu de partea aposteriori-ului, empiricului (particularul și contingentul). De aceea, Paulsen va opta, cu toată seriozitatea filosofică, pentru Aristotel din Etica nicomahică, În care Stagiritul Întemeia: „Datoria” de a fi fericit. Trebuie reamintit că problema fundamentală a eticii aristotelice gravitează În jurul naturii și mijloacelor de realizare a Binelui Suprem, instituit ca scop abscolut, spre care tinde totul. Să mai adăugăm că nu este vorba de Binele În sine, abstract și transcendent, preferat de Școala platonică, prin
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
acțiune este bună În măsura În care se efectuează ținând seama de caracterul generalității sau al legității; și este submorală sau imorală (deci rea) În măsura În care respinge acest caracter și urmează excitația instinctuală particulară”. Paulsen vorbește simplu și conform adevărului, apreciind că: „Este ideea fundamentală platonico aristotelică, de care și gândirea kantiană se lasă pretutindeni condusă (s.n. - V.V.); opoziția dintre rațiune și senzorialitate, dintre superior și inferior, determină structura fundamentală a Întregii sale filosofii. Așa este În filosofia teoretică: senzorialitatea dă numai materia, senzația, iar
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
și urmează excitația instinctuală particulară”. Paulsen vorbește simplu și conform adevărului, apreciind că: „Este ideea fundamentală platonico aristotelică, de care și gândirea kantiană se lasă pretutindeni condusă (s.n. - V.V.); opoziția dintre rațiune și senzorialitate, dintre superior și inferior, determină structura fundamentală a Întregii sale filosofii. Așa este În filosofia teoretică: senzorialitatea dă numai materia, senzația, iar numai intelectul ca o capacitate legislatoare, face din ea cunoaștere. Și iarăși la fel este În filosofia practică: senzualitatea, dorințele și Înclinațiile dau materia vrerii
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
se disting, de asemenea: virtuți individuale și virtuți sociale. Primele sunt forțele morale pe care se bazează formarea onestă a vieții solitare, celelalte sunt forțele care te fac capabil să rezolvi sarcinile impuse de viața În comun. Ca formă generală, fundamentală, a datoriilor și virtuților fundamentale, poate fi indicată stăpânirea de sine. Ca virtute ea Înseamnă puterea de a structura viața solitară În sensul desăvârșirii umane prin voința rațional-morală, independent de instinctele naturale și de afecte. Stăpânirea de sine apare sub
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
individuale și virtuți sociale. Primele sunt forțele morale pe care se bazează formarea onestă a vieții solitare, celelalte sunt forțele care te fac capabil să rezolvi sarcinile impuse de viața În comun. Ca formă generală, fundamentală, a datoriilor și virtuților fundamentale, poate fi indicată stăpânirea de sine. Ca virtute ea Înseamnă puterea de a structura viața solitară În sensul desăvârșirii umane prin voința rațional-morală, independent de instinctele naturale și de afecte. Stăpânirea de sine apare sub două forme principale: moderația și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
orientarea subiectivă” a conștiinței. Dualismul acesta constituie o lege imanentă și ireductibilă a ființei noastre care poate Într-un mod arbitrar, În virtutea structurii sale originare, să se orienteze Înspre una sau cealaltă dintre cele două direcții. Aceste două principii antitetice fundamentale sunt valabile și legitime, atât unul cât și celălalt, pentru că fiecare dintre ele cuprinde și domină pe celălalt fără ca, totuși, să reușească să-l excludă definitiv, și asta deoarece, de vreme ce există o Încrucișare a punctelor de vedere, unul este la
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
empiric nu ar putea aspira la un caracter etic și la valoare absolută; această manifestare nu-și găsește caracterul și valoarea decât În măsura În care subiectul se ridică, prin deciziile sale, la acea universalitate pură existentă În el prin putere, ca tendință fundamentală a ființei sale, precum un ordin categoric al conștiinței sale, dar care așteaptă tocmai de la el această realizare. Dacă subiectul nu se conformează acestui ordin, el va continua, bineînțeles, să facă parte (În calitate de particula) din universul natural și va fi
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
necesară, atitudinea conștiinței ne permite precizarea unei serii Întregi de evaluări și aprecieri ale conduitei, dintr-un punct de vedere pe care Îl putem numi drept intersubiectiv. Caracterul absolut al persoanei umane, imaginată sub speciae aeternitatis, constituie Într-adevăr norma fundamentală a relațiilor dintre mai multe persoane, dintre care fiecare are, În virtutea acestui principiu, dreptul de a fi recunoscută ca atare de către celelalte și pentru care toate manifestă o obligație corespondentă În fața celorlalte. Tocmai din această normă fundamentală decurge un mare
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Într-adevăr norma fundamentală a relațiilor dintre mai multe persoane, dintre care fiecare are, În virtutea acestui principiu, dreptul de a fi recunoscută ca atare de către celelalte și pentru care toate manifestă o obligație corespondentă În fața celorlalte. Tocmai din această normă fundamentală decurge un mare număr de alte norme, la fel de reciproce, norme care cuprind diversele reguli și obligații ale fiecărei persoane și care Îi privesc toate aspectele de activitate. Astfel ia naștere sistemul de Etică intersubiectivă care stă pe aceeași bază a
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
o multitudine variată și s-ar putea spune, o Înflorire de concepții și de norme chemate să realizeze modurile de existență cele mai diverse, dar În care se manifestă totuși, anumite concordanțe importante și-un fel de unitate În tendințele fundamentale. Se poate afirma, cu o anumită aproximație, că legile și cutumele diferitelor popoare reflectă nu numai formule imuabile de evaluare etică, dar, de asemenea, Într-o anumită măsură, conținutul propriu al principiului suprem, care nu apare În toată plenitudinea sa
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ceilalți. Astfel se realizează un control al celei secunde și din partea celorlalți asupra voinței primare pentru ca individul uman să nu cedeze prea ușor dorinței și să intre În contradicție cu normele morale. Aceasta oferă baza, În jurul căreia se conturează problemele fundamentale ale eticii: probleme referitoare la originea, temeiul valabilității sau obligativității normelor constrângătoare! Acestor chestiuni li se găsesc o serie de răspunsuri În filosofia morală kantiană. Dacă etica aristotelică este În Întregime o teorie a valorilor, filosofia morală kantiană este deontologie
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
și urmează numai manifestarea instinctuală. Pretenția de legalitate a normei rațiunii față de determinarea instictuală este, pentru Kant, de la sine Înțeleasă: pentru el, senzorialul este, fără Îndoială partea animalică, inferioară, a ființei noastre, rațiunea fiind partea superioară, specific umană. Este ideea fundamentală platonico-artistotelică, evident suficient de puternic și În gândirea kantiană. Opoziția dintre senzorialitate și rațiune, dintre inferior și superior, determină structura fundamentală a Întregii sale filosofii. În fîlosofia teoretică este astfel: senzorialitatea oferă numai materia, senzația, iar intelectualul - și numai intelectul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]