4,454 matches
-
învelit de-o auroră ca apa rece. Erau la modă zorelele care-și deschideau cupele albastre, cu vine violete, pe după aproape fiecare grilaj. La amiază tramvaiul era foarte aglomerat. Un țărănet vesel, cu băști, șepci și treninguri, iar femeile în fuste cu imprimeuri înflorate și broboade, umplea vagonul, râzând, făcând gălăgie, certîndu-se cu taxatoarea. Câte unul mai șmecher spunea cu voce joasă: "Biletele la control!" și înghețai chiar dacă aveai bilet. Pe înserate, tramvaiul era aproape gol, taxatoarea dormea între stații cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
nostru de sub mașina de cusut, și-o zi întreagă. El își aducea mașinuțele paradite și-o plimbam pe Zizi peste tot, în remorcă. Se prefăcea că o răstoarnă până mă făcea să plâng de-a binelea ,i se uita pe sub fustă; în acest timp, peste capetele noastre treceau conversația celor două femei, lătratul lui Chombe, melodiile dulcege ale Angelei Moldovan: "Lunca-i lungă, iarba-i verde / Ce-am iubit nu se mai vede." Cea mai veche amintire a mea se leagă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
prin colțuri case cu perdeluțe la fereastră, cu garduri galbene care aproape că nici nu se vedeau, cu pomi ca niște dreptunghiuri maro din care porneau ramuri cu mere roșii. Mai desenam prințese cu ochi albaștri, cu cozi împletite și fuste lungi, colorate fantezist. Foloseam culoarea fisticului pentru frunzele trandafirului pe care-l țineau între degetele lor portocalii. Gemenele, Ada și Carmina, desenau monstruos, le făceau picioarele scurte și butucănoase, iar mâinile până mai jos de genunchi. Amuzant era însă să
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mimare: Balena se lungise, șoldurile și sânii i se îngreunaseră, părul i se închisese la culoare. Era acum cu adevărat demnă de porecla ei: o femeie totemică, rotundă ca planeta Jupiter, la fel de masivă. Hainele i se modificau în timpul mersului, tivul fustei se ridica sau cobora, pantofii aveau când tocuri subțiri, când butucănoase. De pe la jumătatea spațiului al treilea, pe deget începu să-i lucească o verighetă groasă de aur și, depășind a patra linie, părul începu să-i încărunțească. Era mai mult
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cai între buzele asiatice, o aluniță i-a apărut lângă nară. A devenit un hoit dezgustător după linia a șaptea. Garoafa, dimpotrivă, s-a pipernicit, s-a înnegrit în basmaua ei verde cu desene roșii, în haina bărbătească și cu fusta creață, roșie cu flori albastre și portocalii, cu picioarele goale, ca de catran. Pe la cincizeci de ani era o cotoroanță într-un fel de fulgarin jerpelit, cu buzunarele rupte. Avea o mână în ghips legată după gât cu o fașă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Esterei, obrajii ei plini, ultimul ei zâmbet care-i dădea expresia amară, exotică, a africanelor. Când mai aveam nu mai mult de douăzeci de pași până la poartă, a trecut pe lângă mine o femeie foarte fardată, mișcîndu-și șoldurile caraghios sub o fustă imposibilă. Avea brațele pline de lalele galbene. Oricât eram de nostalgică și de fericit-nefericită, i-am privit uimită șoldurile ca de iapă în timp ce, lăsând o umbră neagră CA de gândac, se îndepărta peste câmp, pe cărarea spre foișor. Foarte departe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu flori în mînă? Poate că aveam să aflu chiar diseară. Am mâncat și-am ieșit în curte, îmbrăcată într-o rochiță tiroleză. Aș fi putut să pariez: pe poarta noastră se dădea huța Garoafa, mai mereu prima sosită, în fusta ei roșie luată de la maică-sa, pe care-o mai purtaseră câteva surori, și în papuci cu pompon. Avea râsul acela de parcă s-ar strâmba de ceva neplăcut, al indiencelor. Și totuși voluptuos, vicios, fățarnic. Ne-am apucat să aranjăm
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Era geloasă pe privirile noastre, dar și fericită în același timp: Puia ne domina ca o zeiță a dragostei și-a morții. Balena a luat floarea și, după puțină ezitare, a îngenuncheat și i-a cusut-o jos, între faldurile fustei, doar la o palmă de gleznă. Puia avea pantofiori cu toc, din piele de șarpe. S-a așezat pe tron și a tras din faimoasa pălărie un bilețel pe care scria "camion". Apoi și-a primit și obiectul: pixul acela
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sub călcâi. Și zeul întunecat al adâncurilor, Nife răzbunătorul, își făcu deodată auzită vocea de lavă aruncând scoarța în aer, evaporând oceanul. Și Marianele și cele Unsprezece mii de fecioare și toate uraganele cu nume de femei fugeau țipând, cu fustele-n flăcări, cu părul pârlit, cu sânii goi, împiedicîndu-se de metropole. Și fluvii de wolfram și râuri de iridiu și fiorduri de crom și estuare de indiu și lagune de stronțiu și cascade de platină și pârâuri de cadmiu și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
încremenise ca un idol și urla spre lună ca o cățea. Coronița i se rostogolise, iar floarea de gura-leului atârna frântă. Încercam să sărim peste foc și de mai multe ori a fost cât pe-aci să ne aprindem. Poalele fustelor noastre miroseau a ars. Când am obosit de-atîta jucat în jurul rugului, ne-am constituit în Marele Tribunal. Era condus, firește, de Garoafa, Regina Portocalie, iar noi, celelalte, eram ajutoarele ei, judecătorii și călăii. Avea să apară în fața noastră Păpușa. Fiindcă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mâncat și-am început să mă gândesc cu ce să mă îmbrac. Nu aveam prea multe alternative: adusesem de acasă o singură bluziță roșie (mai bine zis cărămizie) și niște ciorapi trei sferturi cu dunguliță roșie. Dar mi-am pus fusta albă, în lipsă de altceva, iar pe cap o eșarfă lungă de mătase, imprimată cu flori vișinii. M-am fâțâit nițel în fața oglinzii, care stătea cam înclinată, și-apoi am ieșit să culeg un trandafir. Am tăiat cu cuțitul codița
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sclipitoare din turnuri. Ajunsă acasă, am mâncat repede, răbdând sâcâielile lui Marcel cu stoicism și tăcând, rnai mult distrată decât încăpățînată, la întrebările și alintările mătușii mele. Dânsa, de altfel, săraca, până și la masă cosea un tiv la vreo fustă sau la altceva. Rupea ața cu dinții și mai mușca din pâine. M-am culcat, ghemuită în așternut, cu scoica minunat de dulce la pipăit sub pernă. Ardeam toată, în capul meu era un vârtej, simțurile mi se întorseseră înăuntru
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
murise de spaimă când trăsnetul căzuse la câțiva pași de ea. Era o femeie în vârstă, cu părul cărunt, tuns scurt. Nu părea ucisă de revărsarea pietrelor, deși un bolovan ajunsese chiar lângă ea și-i prinsese un colț din fustă. I se păru că aude un geamăt și începu să cerceteze atent peretele și stâncile din jurul lui. - Veronica! strigă de mai multe ori, înaintînd încet de-a lungul peretelui. Auziră amândoi geamătul, apoi câteva țipete scurte, urmate de cuvinte necunoscute
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
când o aude, odată se-ncruntă : — Mai taci, Vico, ce dracu, te-aude băiatul ăsta... Ai ajuns femeie bătrână, și tot cu prostiile-n gură... — Eeee-te... Și ce dac-aude ?... S-auză ! Parcă mult ai să-l mai ții între fustele tale !... N-avea tu grijă, c-am fost io și-n case mari, știu io cum vorbesc și cucoanele... Pe unde am fost, m-am înțeles, toți mă iubea și mă aprecia, și la madam Ioaniu, ce mai râdeam cu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pe neașteptate în loc. Ca și când și-ar fi dat brusc seama că nu mai are putere să ajungă până la ușă. — Au revoir, Papa, spusese, și vocea șoptită și-o auzise stridentă, nefiresc de tare și grăbită. Se răsucise brusc, învârtejindu-și fusta écossaise, de călătorie, sub pardesiu ; era gata să coboare scara de lemn, tropăind ușurată. Încă mai ținea mâna pe clanța al cărei mâner striat i se încălzise sub palmă când îi auzise șuieratul înfundat : — Drum bun... în viață... Da, sigur
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
o canapea de mahon. Speteaza, formată din trei semiovale, se termină cu un chenar de ghirlande. Pe canapea, o fată tânără - franjuri pe frunte, cârlionți în dreptul urechilor, cotul sprijinit de un coussin - un gest țeapăn, de lene și delăsare. Din fusta dreaptă îi ies gleznele ascuțite și ghetuțele de lac, cu toculeț și catarame argintate. Un scaun tras alături, lângă canapea. Așezat de-a latul pe el, picior peste picior, cu mâinile înțepenite molatic și stângaci pe spătarul rotund, un june
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Filipeasca. Dar de ce viața care curge mult timp logic și lin te aduce pe neobservate într-un asemenea punct din care nu mai poți fugi înapoi, așa cum ai vrea s-o faci : ca un copil ce s-ar refugia în fustele mamei, după ce a făcut câțiva pași, singur, prin întuneric ? Și de ce un lucru în ordinea firii, ca nașterea - de vreme ce el reînnoiește viața - trebuie să fie dezgustător și dureros ? Și madam Ana ce are astăzi de nu mai apare ? La ora
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
sfârșitu lumii, donșoară, asta a fost atunci ! Ăsta-i sfârșitu lumii, am zis atunci, mă bate Dumnezeu pentru păcatele mele multe, cum de s-a-ndurat El să mă ierte ? Nu știu... Cum de m-am trezit de-a bușilea, numa cu fusta-n cap și picioru scrântit, asta numa drăguțu de Dumnezeu a făcut minunea ! A zis El, las-o, să-și mai ispășească păcatele și pe pământ, că prea are multe... Ori poate s-o-ndurat de bietu Spiridon, că știa că n-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
crede că a ieșit să-și controleze straturile de trandafiri, dar cum se face că a ales tocmai ora aceasta fierbinte ? Și ce exagerare să te îmbraci așa ! Ce voit epatantă ținută de grădină : cu pălăria de pai veche și fusta puțin suflecată ! Nu cumva are și saboți în picioare ? Ai putea crede că a ieșit să ude florile, dar de ce să uzi florile pe zăpușeală ? Și un ageamiu știe că nu se face ! Că și-a pierdut capul, se vede
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
chioșcul din fundul grădinii, printre băltoacele de apă de pe alee... Desigur, l-a ademenit doar ca să-l compromită... Iar acum iat-o cum intră, ca și când nimic nu s ar fi întâmplat, doar că nu mai e la fel îmbrăcată ; adio fustă suflecată și berjeră, și-a pus rochia de după-amiază vieil-or în care nici nu știe ce rău îi vine ! Iat-o cum se face a fi surprinsă când dă cu ochii de Titi Ialomițeanu, care, bietul de el, roșește, ea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
strădaniile ei ar putea să-mi trezească mila : cu toate eforturile, rămâne la fel de urâțică. Cât despre fire, o superficialitate îngrijorătoare, cum scrie și în caracterizarea din acest an. Îmi amintesc și acel : „pretenții mari de la ceilalți, devotament nestatornic“. Sub volanul fustei de grădină am un buzunar ascuns din care mai scoteam din când în când un merișor și-l ronțăiam, până mi s-a pungit gura. Dacă aș mai fi avut vreo îndoială, pofta aceasta era un argument suficient ; apoi casa
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
în întâmpinarea micuței Yvonne, pe care, cu îndrăzneală, Nela o împinge de la spate prin ușa întredeschisă. — ...Hai, mon petit, hai, îndrăznește... Micuța face câțiva pași și apoi, speriată de așa multă lume, se repede, cu un țipăt scurt, înapoi între fustele Nelei. Cu mâinile lăsându-i-se încet-încet, ca spițele unei umbrele ce se închide, Profesorul Mironescu privește derutat spre jețul soției sale. Da, Sophie cea înțeleaptă pare să aibă și de astă dată dreptate : programul fetiței ar trebui, într-adevăr
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
obraz neatent și binevoitor, potrivindu-și rama ochelarilor pe nas. Freamătul viu și odihnitor al camerei îl înconjoară, briliantele unei broșe scânteiază într-un jabou, dantelăria spumoasă a unei dantele despică penumbra... Ferește ! Vai de mine, donșoară ! Ferește ! Foșnet de fuste, țipete, tropăituri, zgomot de cești lăsate în grabă pe farfurioare. Și totuși el, cel fără de reflexe, el, distratul ochelarist, a ajuns, dintr-un salt, primul. El desprinde mânuțele umede ale Yvonnei - cum de pot fi atât de mici ? - de pe marginea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
o palmă, cu curți noroioase prin care mișunau purcei, câini, găini și copii mucoși, îmbrăcați ca vai de lume și la care striga acrită câte o femeie ofilită de treabă, cu părul adunat neglijent într-un conci soios, fluturându-și fustele în jurul pirostriilor pe care fierbea bulionul sau săpunul - chiar și această vulgară priveliște stârnea o duioșie adâncă în sufletul meu. Bietele de ele, rămase singure cu droaia de copii, așteptându-și bărbații, poate mobilizați de cine știe când, unele de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
care, cu fața plină de lacrimi și muci și sugându-și două degete, adormise. Doi cercetași veniți chiar în urma mea au încercat să ridice femeia. S-au oprit însă, fie îngroziți de sângele ce i-a izbucnit deodată gârlă de sub fuste, fie de răcnetul ei neomenesc. Tot chinuindu-se să aprindă o lumânare pe care mereu i-o stingea vântul, bătrâna a trezit bietul copil care, privind nedumerit în jur, a început iarăși să urle. Am mers mai departe, pierzându-i
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]