3,476 matches
-
mele adevărate, însă știam că, fără uniformă, originile mele modeste ar fi devenit vizibile, incomodând astfel consolidarea camaraderiei noastre. Preferam așadar să sacrific bijuteriile mamei și să o plătesc pe Sanda să-mi împrumute unul dintre cele cinci tricouri cu guler - cadou de la vară-sa din Canada. Oricare dintre ele mergea super cu blugii românești de la taică-meu. Pe Mioara o mulțumeam cu puțin. Pentru un săpun, îi ajungea și un pahar de cristal roșu dintr-un serviciu deja desperecheat pe
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
pe Paltinul. E declarată monument al naturii. Vânarea ei se face în condiții, de asemenea, cu totul speciale. Iepurele, (Lepus europaeus), mamifer rozător cu blană cenușie, brună, vânat pentru calitatea cărnii sale și pentru blana din care se confecționează haine, gulere, căciuli după cum din părul său se fac frumoase pălării bărbătești. Are coada scurtă, urechile lungi, membrele anterioare foarte scurte, în timp ce cele posterioare sunt foarte lungi, fâcându-l campion la fugă, aceasta fiind principala lui armă de apărare în fața dușmanilor săi foarte
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
fată de iobag, ori o fată de boier să se mărite cu un iobag, desbinarea asta a durat și după obăgie în unele sate până în primul război mondial, știu că la Scorei boierii îi cunoșteai după cămașă, aveau cămeșile cu guler lat în formă ungurească, iar iobagii guler mic făcut din arniciu port românesc.... 4 aprilie 1973 Erariu După ce s-a stricat obăgia, grofului nu i-a mai mers așa bine ca-n obăgie, eșa în fiecare an tot cu deficit
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
boier să se mărite cu un iobag, desbinarea asta a durat și după obăgie în unele sate până în primul război mondial, știu că la Scorei boierii îi cunoșteai după cămașă, aveau cămeșile cu guler lat în formă ungurească, iar iobagii guler mic făcut din arniciu port românesc.... 4 aprilie 1973 Erariu După ce s-a stricat obăgia, grofului nu i-a mai mers așa bine ca-n obăgie, eșa în fiecare an tot cu deficit. Oamenii (pe) care-i angaja la lucru
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
tocmai ca să „tragem una mică“. Nu conta că aveam de urcat un deal și că, ajunși sus, gîfîiam amîndoi, nu conta dacă era ploaie, viscol sau ger. Noi ne făceam datoria. Ba mai mult, cînd era vreme urîtă ne ridicam gulerul - și atunci eram încă și mai duri. și apoi, ce gust avea țigara pe ger ! ți se lipeau nările, te dureau gingiile și dinții, dar țigara atunci era cu totul specială, nemaipunînd la socoteală efectele speciale (și ele) - fumul care
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
timpul în urmă ca să vedem dacă nu e pe urmele noastre dirigul (care stătea pe lîngă noi) sau vreun alt profesor. Să ne mascăm matricola la nevoie, dacă nu era prinsă cu un elastic sau în copci. Să ne ridicăm gulerele pentru a nu fi recunoscuți. Să avem tot timpul gumă de mestecat la noi sau, și mai bine, frunze de pătrunjel sau rămurele de tisă, pentru a nu ne mirosi gura (pătrunjelul și tisa făceau minuni, iar tisa avea și
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
fumam), îmi aprin deam țigara și meditam la întrebarea : „Oare viața merită să fie trăită ?“. Bineînțeles, cochetam și cu ideea sinuciderii (sinucidere din rațiuni înalte, filozofice, cum altfel ?). Vremea urîtă îmi convenea de minune, căci mă facea să-mi ridic gulerul... Numai că plimbarea de unul singur, adîncit în gînduri și fumînd agale, îi favorizează doar pe eroii din filme ; atunci muzica e corespunzătoare, iar personajul nu-și iro sește talentul în van - spectatorii îl văd, deși sînt nevăzuți. În realitate
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
puternice de mal du siècle și „filozofare“ melan colică. El fusese cel care, în clasa a noua, mă învățase să fumez ; de data aceasta, eu eram maestrul. și tratamentul a dat roade. Ne plimbam amîndoi tăcuți, fumînd dezabuzați și cu gulerele ridicate (cînd vre mea ne permitea), și din cînd în cînd unul spunea cîte o cugetare adîncă. Așa a fost, de exemplu, o dată cînd, pe o vreme mohorîtă, Preotu’ mi-a zis : „Pe o vreme ca asta, la volanul unei
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
-i pusesem eu în spate). A dat la Facultatea de Construcții și a devenit un culti vat șantierist. Acum are o firmă și destul de mulți bani./ Orizontul meu cultural s-a lărgit - mi-l și închipui cum se lărgește, ca gulerul unui tricou vechi și spălat de foarte multe ori - în timpul pregătirii mele pentru Facultatea de Filologie, cînd am început meditațiile în București (făceam naveta Pitești - București, o dată pe săptămînă). Călătoream în personale cu vagoane supraetajate și cu navetiști care beau
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
încolo. În scurt timp, ajun gea inevitabil la episodul cu bunicul. Într-o vacanță deci, în gară la Titu, se întîlnise cu viitorul ei bărbat, Puiu Bădescu. Acesta, proaspăt învățător, fusese atras de uniforma fetei, o frumusețe, nu alta, cu gulerul acela cusut de mînuța ei, un guler fin, de un alb scrobit, cum rareori se întîlnea chiar și la școala Normală, care era renumită prin uniformele elevelor ei. Era o zi însorită, gîzele fremătau, în aer se roteau pitulici. Pe
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
la episodul cu bunicul. Într-o vacanță deci, în gară la Titu, se întîlnise cu viitorul ei bărbat, Puiu Bădescu. Acesta, proaspăt învățător, fusese atras de uniforma fetei, o frumusețe, nu alta, cu gulerul acela cusut de mînuța ei, un guler fin, de un alb scrobit, cum rareori se întîlnea chiar și la școala Normală, care era renumită prin uniformele elevelor ei. Era o zi însorită, gîzele fremătau, în aer se roteau pitulici. Pe un picior, ciorapul alb căzuse puțin și
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
și blând. Domnu’ Cornel e chiar frumos, după cum nea spus și domnu’ Dan Claudiu Tănăsescu, cel care la invitat în emisiunea sa, Prețul performanței de la Realitatea TV. Îi stătea așa de bine în cămașa lui albastră ca cerul senin, cu gulerul și manșetele albe, cu cravata tot albă... Nouă doamna învățătoare nea spus că albul înseamnă puritate și cred că albul i se potrivește cel mai bine domnului Cornel. Oricum, cămașa albastră cu guler și manșete albe semăna cu uni forma
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
cămașa lui albastră ca cerul senin, cu gulerul și manșetele albe, cu cravata tot albă... Nouă doamna învățătoare nea spus că albul înseamnă puritate și cred că albul i se potrivește cel mai bine domnului Cornel. Oricum, cămașa albastră cu guler și manșete albe semăna cu uni forma noastră, a școlarilor, așa că am considerat apariția domnului Cornel la televizor, acum, la început de an școlar, drept cel mai frumos cadou care ni se putea face. Asta cu atât mai mult cu
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
primiți, să nu mai primească nimeni. Voi, marii inventatori!... La noi, dacă vrei să știi, fiecare operație e ceva nou. Tac și mănînc în liniște, aruncîndu-mi din cînd în cînd privirea spre Livia: îmbrăcată în capotul ei albastru, lung, cu guler mare, alb, cu părul tăiat pînă deasupra umerilor, cu ochi negri, rotunzi, față creolă, buze pline, fără să fie cărnoase, bine conturate și o dantură albă, lucrată cu migală și pricepere, pare o adevărată prințesă. Dacă închid ochii pentru o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
știind că Paul intra întotdeauna strigîndu-mi cîte un "salut, bătrîne!" M-am ridicat de pe scaun și m-am întors, rămînînd perplex. În fața mea, rezemată cu spatele de tocul ușii, stătea doamna Tamara: cizme negre, bine mulate pe picior, palton gri, guler mare, din vulpe argintie cu puf des, lucios și cu fire negre de păr țepos, al căror vîrf era alb-argintiu; părul ei brumat și-l strînsese sub o broboadă de cașmir gri, cu motive florale mici pe margini. Zăpada de pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
din țigară. Stropii mărunți ai ploii reci de primăvară ne lovesc fără cruțare. Cei ce trec pe lîngă noi și intră în pavilionul administrativ merg iute, zgribuliți, pitiți sub umbrele, ori cu căștile de protecție înfipte pe cap și cu gulerele ridicate. Puțini dintre ei ne observă și ne salută. Ajuns la jumătatea țigării, Don Șef mai trage un fum, apoi o aruncă în băltoaca de la picioarele noastre. Eu mă duc la secție, îmi zice. Dacă mai aveți nevoie de mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
moartă și nu zgîrie, și să încep s-o rotesc deasupra capului. Doi: o jupoi, tăbăcesc pielea și-mi fac o pereche de mănuși, să fiu "un tip cu mănuși". Apoi... ar mai fi o a treia soluție: îi fac guler tovarășei Brîndușa... Hm! surîde Don Șef. Am impresia că ați băut cafea cu coniac, nicidecum cu frișcă. Dacă sînteți cumva amețit, schimbă el tonul, devenind grav, lăsați-mă pe mine să vorbesc. N-am băut, Don Șef, nimic, zău! Nici măcar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a învățat-o el! Ești... Sînt! Da-da, sînt! La ce te-ai fi așteptat? S-o fac pe Hristos? Voi să-mi dați o palmă, iar eu să vă întorc și celălalt obraz?! Apoi voi să mă luați de guler, să mă întoarceți și să-mi dați cu șutul ?... Nu, doamnă, nu fac asta. Dar nici la șantaj nu pot să recurg: "pornesc instalația dacă-mi dați casă"... Vă las vouă ție, Brîndușei și altora drumurile astea; eu am cărarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
culoarul de ieșire a femeilor văd ultimele salariate, prezentîndu-și din mers, în fața portăriței, geanta deschisă. Ultima e Teona: are un mers calm și o ținută dreaptă, cu capul lăsat pe spate, atît cît buclele părului ei castaniu să-i atingă gulerul pardesiului bej, dintr-o stofuliță fină, strîns de cordon pe talie; la gît poartă o eșarfă de mătase naturală, vopsită în cîteva nuanțe de verde crud, cumpărată de la Fondul plastic; pantofii, geanta și mănușile îi sînt maro amănunte care doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
întreb eu. Mare pagubă! Cu sau fără numire de adjunct eu tot aceeași muncă fac... Don Șef vrea să mai spună ceva, dar se abține. Își strînge șuba la piept și pornește spre rezervoare, cu capul plecat, ascunzîndu-și urechile în gulerul șubei. Îl cred, știu că ar vrea să-i fiu adjunct; nu atît pentru că mi-ar aprecia calitățile tehnice și organizatorice, pe care le am ori nu, ci pentru că noi doi ne înțelegem fără vorbe multe, și-apoi, m-aș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
stă mărturie despre cât de perfid a fost comportamentul acestei deținute, în tandem cu per fidia diabolică a metodelor securiste, este „procedeul gule rașul“: înainte de a o arunca în groapa anonimă, ser viciul K a avut grijă să păstreze un guler alb al Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, obiect autentic și convingător pe care, după trei ani de la decesul doamnei Lovinescu, Doina Stupcanu i l-a trimis printr-un emisar Monicăi Lovinescu, la Paris, împreună cu o scrisoare. Reacția fiicei, consemnată în nota informativă a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cărți poștale. Chiar azi le reiau. Te rog îngrijește-te. [...] Am ridicat pachetul azi-dimineața la zece. Era totul înăuntru, afară de un ruj de buze. Ai scris trei, nu erau decât două. Dar ce lux! Rochiile îmi vin ca turnate. Doar gulerul celei cu flori trebuie ajustat. Îmi place grozav rochia cu negru și alb. Sunt mândră ca un păun. Te ador. Să n-ai nici o remușcare pentru ceea ce mi se întâmplă. Totul era, încă de mult, scris în cartea vieții mele
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fac meningită. Cuvintele îmi șuierau pe la urechi: „n-are drep tul să facă contestație“, „absenteistă“, „renunțat la țara ei de baștină“, „pierdut dreptul de a fi cetățean al țării ei“ - ploua asupra mea cu toate astea, mi se prelingeau între gulerul paltonului și gât, făcându-mi pielea de găină, cădeau ca un potop; eram năucă de parcă m-aș fi învârtit în jurul meu, de parcă aș fi avut căpiala oilor. La urmă, o pledoarie superbă a lui Sandu, într-adevăr de înaltă clasă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
batistă. — Păi... ăăă... Și... cum e viața de tineri căsătoriți? — E OK, mi-o taie Lucy scurt. Felicitări, apropo. — Mersi. Urmează o tăcere stânjenită, și mă trezesc că privirea îmi coboară la hainele lui Lucy, începând cu bluza (neagră, cu guler, probabil de la M&S), pantaloni (Earl Jeans, destul de cool, de fapt) și cizme (cu toc înalt și șireturi, Russell&Bromley). Asta fac de când mă știu, mă uit la hainele celorlalți și le listez în minte, ca pe o pagină de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mai mititică. — Ce vorbești? Avem aceeași înălțime! zice mami, nedumerită. Haide, Becky, încearc-o! Cinci minute mai târziu mă privesc în oglinda din dormitorul lui mami. Arăt exact ca un cârnat învolănat. Partea de sus e strâmtă, numai din dantelă, cu guler și mâneci plisate. E strâmtă până la șolduri, unde sunt alte pliseuri, din care se deschide într-o trenă înfoiată. În viața mea n-am pus pe mine ceva care să-mi stea atât de rău. — Vai, Becky! Ridic privirea și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]