4,572 matches
-
nuvelei ar fi fost înaltul prelat. Mai tîrziu, într-o altă misivă (către scriitorul H.G. Wells, de data aceasta), prozatorul își caracterizează propria operă ca pe un simplu "jeu d'esprit", refuzînd să adauge însă lămuriri suplimentare asupra enigmaticei sale intrigi. Subiectul nuvelei pare, din start, tras de păr, anunțînd o "povestioară" gotică gen supralicitat, în culturile anglofone, în diverse etape istorice. Un grup de călători opriți peste noapte la un han (printre care se află însuși autorul), parafrazînd parcă tehnica
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
bărbatul ar fi încercat, la un moment dat, să o violeze pe tînără!), domnișoara Hare îl respinge constant, nepunînd totuși capăt, definitiv, întîlnirilor cu el, întîlniri care, aparent, îi produc, pe palierul subliminal, o necontrolabilă (și vinovată!) plăcere. De fapt, intriga așa-zicînd "ideologică" a textului (elaborată de Orwell într-o unitate de timp limitată, moștenită, probabil, de la James Joyce care, cu cincisprezece ani înainte, publicase, mai întîi în serial și ulterior în volum, Ulysses/ Ulise) se declanșează în contextul unei întîlniri
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
de "pensionar" enigmatic, dar tipicar, al culturii. Prietenul său din tinerețe, Sam Sharp, scriitor și el, a optat, prin contrast, pentru modelul literar al maximei publicități (considerat trivializator de către Adrian!), fiind un scenarist de succes (multimilionar), cu contracte la Hollywood. Intriga se construiește în jurul unui incident, să zicem, minor. Suplimentul ziarului Sentinel tipărește un interviu-portret cu Sam Sharp plin de ironii -, semnat de jurnalista Fanny Tarrant. Aceasta și-a cîștigat o notorietate negativă printre VIP-urile culturii britanice, datorită modului tendențios
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
element universal al aliajelor acestor texte, depășind, prin impor tanță, simpla funcționalitate tehnică sau decorativă. Lunar Park nu face excepție de la regulă. Privit de la distanță, el e un horror halucinant (cu filiație în romanele și scenariile lui Stephen King), dar intriga propriu-zisă ar putea fi, ultimativ, imaginată doar de către Bret Easton Ellis (personajul, "ficțiunea", naratorul, "hașuratul"), consu mator notoriu (în carte) de alcool și stupefiante. Căsătorit cu actrița Jayne Dennis, el (Bret, personajul) nu se poate adapta la viața domestică și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
firul director în amănuntele "digresiu nilor" ori "intercalărilor", dovedind un talent epic nativ. Ea se include, înainte de orice, în categoria povestitorilor autentici, susținîndu-și succesul de public prin arta narațiunii și, doar la un al doilea nivel, prin cea a sugestiei. Intriga romanului începe cumva în mijlocul eveni mentelor, în 1972, cînd fiica unui diplomat american în Europa (la Amsterdan) descoperă, în biblioteca tatălui, niște misterioase misive deschise cu formula "dragul și nefericitul meu succesor". Întrucît interesul tinerei naratoare (fără nume de-a
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
o temă dată. De exemplu, unul dintre romanele ei recente, The Cleft/ Fisura, publicat chiar în 2007, reia mai mult decît sugestiv vechiul motiv al feminismului radical (din care criticii bănuiau că scriitoarea ieșise încă din anii șaizeci!), țesînd o intrigă alegorică extrem de sofisticată doar ca suport pentru o dezbatere, în ultimă instanță, ideologică. Faptele din text relatate de un istoric roman din timpul împăratului Nero sînt plasate în illo tempore și au pretenția de a proveni din documente ultrasecrete. Prin intermediul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
declarații publice belicoase, declarații ce l-au atras, treptat, într-un mare scandal. Apoi, opinia publică londoneză a trecut prin clipe de derută la acuzația teribilă, de plagiat, primită de scriitor pentru romanul Atonement. Similaritatea anumitor episoade din text cu intriga din No Time for Romance/ Vremuri fără dragoste (menționat, de altfel, de către McEwan în bibliografia lui Atonement!) al Lucillei Andrews a dus la iritarea unei părți a presei care nu a ezitat să dea verdictul furtului intelectual. Polemicile virulente au
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
în cea sentimentală. Murakami e de aceea, fără îndoială, un scriitor total. Și un cititor neatent la substituțiile ideologice ale textului ar fi încîntat (doar) de povestea de suprafață din 19Q4. Ce avem în această "poveste de suprafață" așa zicînd? Intriga se derulează pe două nivele narative, la început disjuncte, apoi tot mai apropiate, pînă cînd intervine suprapunerea propriu-zisă. Primul plan aparține tinerei Aomame, instructoare sportivă, oficial, ucigașă plătită, în particular. Mai precis, ea se află în slujba unei femei foarte
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
în literatură), Komatsu pe numele său. Acesta, de altfel, îi și propune o afacere ce va schimba brutal viața protagonistului. Îi cere să rescrie romanul unei fete de șaptesprezece ani (Fukaeri), intitulat Crisalida de aer. Romanul în cauză conține o intrigă fascinantă (unică în literatura japoneză, crede Komatsu), dar stilul redactării sale lasă de dorit. Tengo, un excelent povestitor, ar putea remedia neajunsul, remodelînd textul și făcîndu-l perfect. Deși ezită inițial, considerînd situația nu numai ilegală, ci și imorală, tînărul profesor
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
epopei alegorice ale mitologiei, unde fiecare gest auctorial reprezenta o mișcare înspre lumea tropilor, o rotație către zona translucidă a semioticii. În pofida faptului că palierul simbolic al romanului ocupă prim-planul construcției, scriitura lui Haruki Murakami nu rămîne criptică. Firele intrigii țesute "între lumi" și legate subtil de Ushikawa (și, parțial, de celelalte personaje) conduc lectorul spre epifania finală: cu toții ne trezim suspendați, într-un fel sau altul, între realitățile și ficțiunile propriilor noastre vieți. "Texistența" lui Mircea Cărtărescu (atît de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ființelor,/ Iar ele încep să existe,/ În funcție de numărul literelor,/ Pe care am binevoit să li-l acord./ Evident, totul e numai un joc,/ Dar cine nu are interesul/ Să inventeze câte ceva,/ Ca să uite că este mort?/ De aici, bineînțeles, invidii,/ Intrigi, bursă neagră: fetițele, care împletesc rădăcinile florilor/ Schimbă literele de pe râme lungi și pietricele,/ În timp ce alții oferă panglici de eternitate/ (Singura materie care se găsește la discreție)/ Pentru două-trei litere încolăcite între ele.// Uneori, se revoltă, îmi contestă dreptul/ De
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
numai de ele știut și înțeles. Cuvintele curg, aproape fără sens, sau, mai degrabă, fără respirație, ca într-o minunată proză de tip james joyce, într-o îmbinare semnatică aproape urmuziană, trăsătură esențială a paradigmei deconstructiviste. "De aici, bineînțeles, invidii,/ Intrigi, bursă neagră: fetițele, care împletesc rădăcinile florilor/ Schimbă literele de pe râme lungi și pietricele,/ În timp ce alții oferă panglici de eternitate/ (Singura materie care se găsește la discreție)/ Pentru două-trei litere încolăcite între ele.// Uneori, se revoltă, îmi contestă dreptul/ De
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ce este adevărul - ne spune Noica: „Te Învață să gândești - nu adevărul. Îți dă direcția adevărului.145” Și nu este puțin lucru. III. Etică și educație Constantin Noica sau morala ca paradox Constantin Noica cultiva paradoxul, conștient fiind că acesta intrigă, suscită tensiuni În plan rațional, Îndeamnă la reflecție, altfel spus, „trezește” gândirea, potențând nevoia de a fi. Formulările morale paradoxale incluse ca aforisme În jurnalul său filosofic sunt expresia unui sistem etic coerent, adică al unei gândiri care Își precizează
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
nu este un dialog, ci un monolog al Ființei cu propria sa mișcare de a fi. Înțelegând responsabilitatea ca structură determinantă a subiectivității, Lévinas o situează nu În ființă, „unde ea nu răspunde de nimic și de nimeni”, ci În intriga lui „alt - fel - de - a ființa”. Ea se articulează, mai precis, În „eteronomia Întâlnirii” (cu Celălaltă care Întrerupe autonomia conștiinței individului, asigurând trezirea morală a subiectului. Astfel, subiectivitatea responsabilă se articulează mai Întâi În deschiderea către Celălalt, care există Înainte de
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
un repertoriu bogat de tăieturi și șlefuiri ale fațetelor imagologice, de la observația directă la constructul legendar. Astfel, cititorul este purtat prin relieful mai multor registre de viață și de mentalitate, de la Nastratin Hogea la revoltele ienicerilor, din Fanarul cărturăresc în intrigile de palat, de la originea bacșișului la medicina populară albaneză. Prezentarea nu poate fi sfârșită fără a numi principalele caracteristici ale tehnicii de editare a unui astfel de puzzle textual: o foarte bună cunoaștere a surselor, o evidentă bucurie a relecturii
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
dizolvare. Așa de repede încît ar fi imposibil ca electoratul să fie recuperat, mulți putîndu-se orienta către comuniști." Numirea lui Hitler în postul de cancelar salvează, prin urmare, mișcarea nazistă de la fiasco. Cursul Istoriei este apoi cunoscut. După mai multe intrigi la vîrf, președintele von Hindenburg acceptă demisia lui von Schleicher, cancelarul de atunci, și aprobă propunerea ex-cancelarului von Papen de a-l numi în fruntea guvernului pe Hitler. Luni, 30 ianuarie 1933, către ora 11 a dimineții, Hitler depune jurămîntul
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
știut foarte bine cum să uneltească, a fost, în general, pasiv în procesul de decizie care l-a condus spre șefia guvernului. Ca să înțelegi improbabila ascensiune a lui Hitler trebuie să urmărești zi de zi, pe parcursul lunii ianuarie 1933, toate intrigile și calculele urzite de o mînă de personaje, în special de președinte, de fiul său și de doi foști cancelari. Demersul istoricului american repune cu totul în discuție explicațiile gata furnizate care continuă să ne liniștească și astăzi: luarea puterii
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
decât s-ar fi așteptat, "revoluția pașnică"35 concepută la Iași de Gr. Al. Ghica i-a pus în față multiple adversități, izvorâte atât din inconsecventa creditare a "tinerimii", vădită în sacrificarea temporară a unor "oameni noi", cât și din intrigile unei coterii, nu lipsită de consilii externe, ori chiar din propriile-i slăbiciuni, suprapuse împrejurărilor politice externe nefavorabile, imposibil de anticipat sau de controlat. Așa se și explică prevalența faptelor de cultură, prin mijlocirea sau în spatele cărora continua să se
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
una financiară. Realitatea e că, exceptînd Nordul, Europa trăieste de decenii bune pe datorie și riscă să devină insolvabilă, capitalurile plecînd în grabă în alte zone la lumii. Astfel, din vechiul continent dispare încrederea, element care stă la baza tuturor intrigilor universului, financiar și rămîne doar birocrația. Bursele se comportă spasmodic, euro se depreciază, incapacitatea guvernelor pare patologică, iar competitivitatea economiilor europene e depașită de noile puteri emergente. E simplu: ceva care nu merge bine trebuie schimbat. Germania a ajuns la
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
apologetic despre secolul lui Ludovic al XIV-lea, dar și Academia se întrece în varii elogii...), sau instuția Saloanelor literare, din secolele XVII-XVIII, saloane în care s-au născut și comentat multe texte remarcabile, dar s-au țesut și numeroase intrigi politice. A urmat o întreagă pleiadă de scriitori deveniți oameni politici, precum Chateaubriand, Hugo, Lamartine. În fapt, mai toți marii politicieni ai secolului al XIX-lea au fost și mari scriitori, și invers, nu există scriitor major al acestei perioade
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
unde Infinitul poate investi chipul orizontal pentru a-i conferi verticalitate spiritual:. Faptul de a se întreba și a se interoga nu suprimă răsucita îngemănare a Aceluiași și a Altuia în subiectivitate, ci trimite la aceasta. Este vorba de o intrigă a Altuia în Același, care nu echivalează cu o deschidere a Altuia în Același. (Altfel decît a fi sau dincolo de esență) Această urmă a prezenței Altuia, reliefată de particula reflexivă se (alta decît impersonalul se heideggerian), postulează o distanțare de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
șira spinărilor. Iar David Vann s-a născut într-o improbabilă insulă din Alaska, Adak, în 1966, iar acum globalisation oblige trăiește în însorita Californie și predă la universitatea din San Francisco... Povestea omului e cel puțin la fel de palpitantă ca intriga romanului. Avea 13 ani cînd viața lui s-a prăbușit, dar a știut să facă din tragedia personală o operă și să-și clădească în timp existența pe care și-a dorit-o mereu să trăiască pe un vas și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
fiind numele slav al personajului principal, Ivan Zamiatin, dar și porecla marelui păpușar, Vojd, sau cele evocatoare de mari scriitori ruși ale prietenilor de tinerețe ai lui Ivan Goncearov, Dosto, Turghi. Celor de "dincolo" însă le sună familiar ambianța, ierarhia, intrigile, lupta pentru putere și mult cultivata fraternitate din sînul unei mari societăți multinaționale. De fapt, ambele tabere au dreptate, iar Hervé Bel se joacă cu matură și perfect stăpînită ingeniozitate pe cele două planuri, lăsînd balanța să încline cînd într-
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
dezvăluirile sale sunt pasionante: Atunci cînd scriu un roman, cobor de fiecare dată în străfundurile cele mai întunecate ale ființei mele, apoi observ peisajele care se găsesc acolo și le descriu. De fapt, nu e vorba de a construi o intrigă în minte, ci de a găsi o poveste care există deja în mine, de a o culege și a o așterne în scris. De aceea, ar fi mai corect să spun că nu am practic nici o libertate de alegere privitor
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cu vehemență, înlocuind-o cu sintagma "literaturi nordice". Nu există, afirmă ei, unitate de limbă nici de loc în scrierile lor, peisajul scandinav adăpostind diferite idiomuri și genuri. Diversitate, prin urmare, și nu unitate. Verva acestor texte, atenția rafinată acordată intrigii și construcției personajelor, aproape clasică, trimit cu gîndul la poezia scaldică, în care islandezii și norvegienii sunt maeștri și care, în opinia specialiștilor, a rămas pînă astăzi poezia cea mai sofisticată și elaborată compusă vreodată în Occident. O virtuozitate lexicală
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]