2,352 matches
-
șanțurile sunt înzăpezite. Noroi adânc. Ne ascundem cu grijă De ceva înspăimântător ce încă nu mi-e cunoscut. Apoi merg pe jos și lăsăm loc gol între Noi patru. Mergem unde trebuie să ne ducem. Am visat oare această scenă ireală, Pădurea de o sută de acri unde până și bufnița clipea Iar măgarul vorbea? Unde sunt în patul meu Curat, dar plutim cu toții, cu brațele împletite, Deasupra ei? Tata merge înaintea Mea, ca o specie stranie, aproape Dispărută, și cu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
le verifice și modul de abordare modern bazat pe observație, pe experiment. Comentând încercările de a utiliza magnetismul pentru obținerea unui perpetuum mobile, precum cel construit de Petrus Peregrinus, Gilbert scria: Ah, de ar aduce zeii un mizer sfârșit muncii ireale, nebune, deformate care orbește mințile studioșilor! Dacă magnetismul și rotația sunt corelate, de ce există un mic unghi de declinare (numit de către Gilbert variație) între nordul real și nordul magnetic? Gilbert a sugerat că dacă Pământul ar fi o sferă perfectă
Începuturi... by Mihaela Bulai () [Corola-publishinghouse/Science/1204_a_2050]
-
elogiul lui Corneille, Racine și Molière, din cauza profunzimii analizei pe care piesele lor ne-o descoperă. Omenirea vorbește în personajele lor", scrie el în Autorii noștri dramatici. Totuși, le reproșează că au adus pe scenă, din dorința de universalitate, ființe ireale. Dornic să-i cuprindă pe indivizi și nu să zugrăvească tipuri, să-i reprezinte în cele mai mărunte particularități ale lor, în gesturile lor cotidiene, el critică modul lor de "generalizare în loc să individualizeze; personajele lor nu mai sunt ființe vii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
până la reproducerea aproape perfectă care stârnește uimirea!" Este imposibil, după cum subliniază Zola, să ne întoarcem la inscripțiile de care uza teatrul elisabetan pentru situarea locurilor acțiunii, sau să utilizăm decorul abstract perfect adaptat pieselor clasice, în care se mișcă personaje ireale. Pentru autorii de drame naturaliste, care nu vor să dea viață unui spirit fără trup, ci unei ființe în carne și oase, un decor precis este indispensabil. "Uitați-vă cât de bine răspunde decorul abstract din secolul al XVII-lea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aminte de ele."14 De aceea, simboliștii au încercat înlocuirea actorului prin forme ce nu constrâng imaginația. Dansul îl fascinează pe Mallarmé, căci este mai puțin imitativ decât teatrul, el recurge constant la simbol. Dansatoarea, diafană și aeriană, apare cvasi ireală. "Dansatoarea, scrie el în Divagații (Divagations), nu este o femeie care dansează, pentru aceste motive alăturate că ea nu este o femeie, ci o metaforă, rezumând unul din aspectele elementare ale formei noastre, spadă, cupă, flori etc., și pentru că nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că vrea să redea viață "umbrelor mărite chiar mai mult decât în mărime naturală", marionetelor, pentru a se lipsi de prezența actorului. Ceea ce-i fascinează pe Simboliști în teatrul de umbre, este faptul că reprezentarea acțiunii este aici dublu de ireală, pentru că figurinele sunt din lemn, iar umbrele lor sunt imateriale. Obligația morală a lui Claudel, care va simți o adevărată fascinație pentru teatrul de umbre, față de Simbolism este imensă. Și el încearcă să se apropie de invizibil, dând formă, în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mari opere care constituie, după părerea lui, "primele încercări de a pune în practică teatru epic", Opera de trei parale (1928) și Măreția și decadența orașului Mahagonny (1930), Brecht readuce în discuție așteptarea spectatorului de operă, ceea ce el numește "nerezonabilul, irealul și lipsa de seriozitate", în Note despre operă: Măreția și decadența orașului Mahagonny. Opera de trei parale nu este numai o parodie a operetei, este o încercare de analizare a conceptului de operă în cursul unei serate teatrale, pentru a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să locuiești pe un balon de săpun. Sau să te plimbi pe acel elefant cu picioare de păianjen, pictat de Dali. Așa se face că banii sunt ochiul dracului. Te pot transporta prin canalul propriilor tale dorințe, de la real spre ireal. Irealul nu e nici măcar imaginar, ci un deficit de ființă, o minciună. Și totuși omul e construit să iubească poveștile. Cănd cele clasice i se par plicticoase sau inaccesibile căci cer efort, vor veni spre el întotdeauna unele moderne, facile
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2288]
-
locuiești pe un balon de săpun. Sau să te plimbi pe acel elefant cu picioare de păianjen, pictat de Dali. Așa se face că banii sunt ochiul dracului. Te pot transporta prin canalul propriilor tale dorințe, de la real spre ireal. Irealul nu e nici măcar imaginar, ci un deficit de ființă, o minciună. Și totuși omul e construit să iubească poveștile. Cănd cele clasice i se par plicticoase sau inaccesibile căci cer efort, vor veni spre el întotdeauna unele moderne, facile, ușor
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2288]
-
preelenice din Creta și asupra celei miceniene, nu putem ocoli faptul că lumea greacă, deși acceptase o suveranitate divină În figura lui Zeus, pare să fie respins progresiv instituția monarhică până Într-acolo Încât să o exileze Într-un spațiu ireal. Agamemnonxe "Agamemnon", care conduce armata ahee Împotriva Troiei, este mai degrabă un primus inter pares decât un suveran absolut, deși sceptrul și legile i-au fost Încredințate de către Zeus (Iliada, IX, 98-99); este regele suprem, basilèutatos (v. 69), dar supremația
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
umilință creștină), vine exordiul (având ca punct de pornire anumite imagini din realitatea înconjurătoare ori unele principii și maxime evanghelice), tratarea (în care se face uneori loc tâlcuirii alegorice) și, în fine, încheierea. Între legendă și istorie, între real și ireal, didahiile, respirând aerul pur al „Cărții cărților”, pleacă de la litera ei, însă dezvoltă, se poate spune creator, premisele pe care străvechile istorii, ca niște basme doldora de tâlcuri, le oferă. Accentuate cu mistică fervoare, unduindu-se ca sub line adieri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
trimitea și care erau meniți să susțină reforma erau dobândiți într-un chip necurat, Ijleal oferindu-și grațiile unui bulgar respingător, șef al iridentei din Cadrilater. Și în Statuia care arde, același conflict între spirit și trup, între real și ireal. Întretăiat, ca și în romanul precedent, de prețios ilare cogitații sau de bruște scăpătări în sentimentalitate (suspinuri, leșinuri, frecvente izbucniri în plâns), discursul se reabilitează cât de cât în pasajele în care fâlfâie „nălucirea” și imaginile eterice par să lunece
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289025_a_290354]
-
este cel desfășurat de spațiul de mediere, spațiul fiecărei arte cu specificul ei, cu retorica subiacentă, cu mijloacele consacrate. "Simbolismul ar putea fi definit ca o atitudine mentală, manifestată în literatură și arta vizuală, care a recurs la motive, reprezintări ireale. Ideea de bază a fost că realitatea vizibilă, măsurabilă, definibilă, reprezintă doar prim planul unui inefabil sistem universal. Era imposibil să comunici în mod direct o experiență din acest sistem; se putea face numai prin sugestii și aluzii. Acesta este
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și poezie. Există totodată un aspect vizionar în prelucrarea unor teme mitologice precum în cazul tabloului Căsătoria sfântului Gheorghe și a prințesei Sabra (1857) ca și în cazul picturii Ecce Ancilla Domini (1850) unde invazia albului dematerializează, creând o atmosferă ireală, potențată de faptul că îngerul care-i aduce crinul, însoțit de Sfântul Duh preschimbat în porumbel, pare să leviteze deasupra podelei. Temele morbide nu lipsesc din pictura sa, care dobândește o tensiune tragică, urmare a sinuciderii primei sale soții, Elizabeth
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a unei femme fatale decadente, temă decelabilă în picturi precum Astarte Syriaca (1877), Venus Verticordia (1864-1868) sau Mnemosyne (1881). Inserția unei feminități virtual punitive, augumentate de mizanscenele imaginare al unui spațiu arhaicizat, contravine, în opinia lui Rapetti, esteticii ruskiniene. "Spațiul ireal, saturat, deliberat arhaic, construcția sculpturală a figurilor lui la limita dintre frumusețe și diformitate, caracterul compulsiv al acestei acumulări de femei cu forme ample, cu buze cărnoase, cu păr abundent și despletit, îl plasează pe Rosetti la antipodul preceptelor lui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
accent, ea nu mai dă curs impulsului de vitalitate care-i împinge în față pe copiii-iele. Virgil Vătășianu remarcă și structura compozițională, execuția impecabilă tehnic a desenelor, execuție care plasează simbolismul lui Smigelschi sub semnul acordului dintre "realism" și "subiectul ireal". Spre deosebire de Virgil Vătășianu, Gheorghe Vida sesizează portanța transfigurării malefice a ielelor în cultura populară, înclinând simbolismul lui Smigelschi din aces ciclu către versantul morbid pe care-l reclamă o altă operă sa, Îngerul morții. "Zânele rele sunt ființe-spirite ieșite din
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
îngerul se apleacă peste el, sprijinindu-și mâinile pe căpătâiul patului și sărutându-l ușor pe frunte. Aripile fantastice apar ca niște umbre sinistre în fața ferestrei, iar o lumânare așezată pe o măsuță, alături de muribund, aruncă o lumină intensă și ireală pe fața tânărului, a îngerului și pe așternutul alb243". Mai târziu, pictorul va relua tema prin schițe care conduc însă la o altă rezolvare plastică a scenariului agonic, cu un grad mai ridicat de generalitate. Moartea fratelui iubit este absorbită
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pete roșii și arămii, fășii din sângele agoniei verii. În primul plan se situează Christ, fin, aerian, învăluit într-un aer de mister, în acea notă care îi da caracterul de ceva divin și supranatural: pare că alunecă pe chilimul ireal al florilor moarte, al foilor de sânge și aur. În fund se întrezărește Magdalena apropiindu-se cu un aer de pocăință, de învinsă a vieței, cu o înfățișare de durere mută, de vină care cere iertarea"251. Pictura cu tematică
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
nivel delimitat de lizieră și un al treilea blocat de peretele stâncos, care convertește orizontalul în verticală printr-o ruptură de nivel reprezentată de efectul luminos care desemnează un spațiu incert, între lizieră și peretele de stâncă, un spațiu nimbat, ireal. Orfeu apare redus la proporțiile unui copil, insignifiant în raport cu proporțiile viziunii sale. Cântărețul nu folosește lira, nu sunetul fizic produce imaginea, ea este o imagine a poeziei, a unui sunet topit în vers. Pictura realizează astfel sensul sinestezic asociind imaginea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
tratată de obicei în pictura romantică sau academică, Orientala. Universul țigăncilor ei este orientalizat, fondul autohton este adesea dizolvat printr-o scenografie care păstrează datele minimale ale unui decor exotic, tulpinile pline de sevă ale arborilor sau frunzele de culori ireale, albastru-bej, care au dobândit aspectul unui țesut animal. Alteori, Cecilia Cuțescu-Storck își situează țigăncile într-un cadru aproape abstract, pe un soi de scenă-estradă ale cărei contururi subliniază insularitatea personajului, extras oricărei contingențe. Pictorița nu-și transformă țigăncile în măștile
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
În acest tablou, cu un gest care somează meduzant orientarea privirii, Salomeea fixează apariția capului tranșat al sfântului, suspendat ca un glob iradiant în sala imensă a palatului lui Irod. La rândul său, Vermont scoate în evidență această dimensiune spectrală, ireală, proprie simbolismului, prin "apariția" din tenebre a unei măști terifiante, coșmarești. Rama aurită constituie nu doar un hors texte pictural, ci se integrează compoziției ca și titlul aurit, de o grafie rafinată, similară celor ale tablourilor lui Von Stück și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
existențiale, unul real și unul fantastic. Dacă În proza interbelică fantasticul avea drept suport practicile Yoga și Tantra (vezi „Secretul doctorului Honiberger”, „Nopți la Serampore”), sau mituri folclorice autohtone („Domnișoara Cristina”), iar scriitorul crea două universuri de referință, realul și irealul, corespunzătoare dialecticii sacru - profan, expusă În studiile sale cu caracter filosofic, În creația de după război, această opoziție are o altă perspectivă. În nuvela „La țigănci”, ca și În alte creații, Între real și ireal, Între sacru și profan nu se
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
două universuri de referință, realul și irealul, corespunzătoare dialecticii sacru - profan, expusă În studiile sale cu caracter filosofic, În creația de după război, această opoziție are o altă perspectivă. În nuvela „La țigănci”, ca și În alte creații, Între real și ireal, Între sacru și profan nu se mai trasează hotare precise. Se Întâlnește acum ceea ce Mircea Eliade numea „camuflarea sacrului În profan” sau „incognoscibilitatea sacrului”. Spațiul mitologic este cel al Bucureștilor. Acțiunea nuvelei este plasată Într-un București atemporal, cadru frecvent
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
fantastic, se dezvăluie abia spre sfârșitul acțiunii, după plecarea personajului de „la țigănci”. Amănuntele prin contur pe parcurs și devin leitmotive ale povestirii. Planul realului cotidian, figurat În primul episod, sugerează În subtext prezența celui de-al doilea plan, al irealului. Cele două planuri se sprijină reciproc, ajungând În final, până la identificare. Pe parcurs curg paralel și se interferează, Cele cinci episoade ale nuvelei prezintă momentele distincte ale aventurii lui Gavrilescu, fiecare dintre ele marcând traseul Între real și ireal, Între
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
al irealului. Cele două planuri se sprijină reciproc, ajungând În final, până la identificare. Pe parcurs curg paralel și se interferează, Cele cinci episoade ale nuvelei prezintă momentele distincte ale aventurii lui Gavrilescu, fiecare dintre ele marcând traseul Între real și ireal, Între sacru și profan. Primul episod sugerează spațiul banal printr-o imagine citadină, la fel de banală, o discuție În tramvai Într-o zi toridă de vară. Mediul este un amestec de „căldură Înăbușitoare”, „mirosul de asfalt topit”, geamătul metalic al tramvaiului
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]