KorAP: Find »[drukola/base=ladă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...93 94 95 ...192 >

4,795 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917

lor Rosetti-Brătianu. Căci iată care e sentimentul publicului mare. Cel care s-a culcat ca aseară c-o mie de franci avere și se scoală a doua zi numai cu nouă sute douăzeci și cinci de franci, ca și când cineva i-ar fi spart lada peste noapte, numește aceasta sau o hoție sau un impozit. Publicul mare îndeosebi o privește cu drept cuvânt ca pe-o hoție, deși nu știe că ea s-a comis acum trei ani, nu ieri alaltăieri, că s-a comis

Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
primitiv de construcțiune, de 248130000 l. n., în momentul când întreg capitalul acesta era deja cheltuit, linia Roman - București nu era încă gata, iar linia București - Vîrciorova nu era nici măcar începută. Va să zică acționarii se vedeau fără un ban roșu în ladă și cu liniile parte neterminate, parte neîncepute chiar. Cu toate acestea oamenii scoseseră bani din pungă și-i pusese la mijloc; mulți oameni onești [î]și pusese întreaga lor avere înlăuntru și să nu uităm că mulțimea aceasta consista din

Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
Scompt și Circulațiune, care nu-i în realitate decât o bancă de bani de hârtie, o tipografie de fițuici. E un plan vechi al d-lui Brătianu de-a avea o fabrică de bani de hârtie pentru a strânge în ladă tot ce e aur și argint și a-i da țării în schimb hârtiuțe frumos tipărite, care, într-un moment dat, să nu fie bune decât de aprins țigările cu ea. Care e senzul banilor de hîrtie? Activitatea industrială a

Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
toți acești producători, cari au creat un capital numai prin inteligența lor proprie și c-un material de puțină valoare, ajung la un moment în care nimeni nu e în stare a le cumpăra lucrurile pentru că n-are bani în ladă, deși îi are în cărțile lui de comerț. Atunci statul sau Banca de Scompt și Circulațiune, bazîndu-se pe activul din cărțile de comerț, le împrumută oamenilor un fel de surogat al banului adevărat, în locul valorii un fel de reprezentant al

Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
de Scompt și Circulațiune, bazîndu-se pe activul din cărțile de comerț, le împrumută oamenilor un fel de surogat al banului adevărat, în locul valorii un fel de reprezentant al valorii, cu condiția că, atunci când activul din carte va fi și în ladă, ei să înapoiască aceste fițuici statului, care, în momentul când necesitatea lor încetează, le nimicește, iar când necesitatea se ivește din nou le retipărește. Dar un stat agricol? Poate pământul să producă mai mult decât o sumă anumită de chile

Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
și ceea ce s-a demonstrat în Cameră, că perspectiva strămutării, ce se prezintă la început de guvern ca sigură, era o iluziune înșelătoare; că capitalurile României de sute de milioane se vor administra din nou la Berlin ca odinioară vestita ladă cu două chei, că se vor administra de o delegațiune a unei societăți străine în care noi nu figurăm decât ca acționari, sub supraveghearea tribunalului de comerț din Berlin și sub mâna cea grea a guvernului prusian! La acest cuvânt

Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
mai nenorocită pentru țară decât chiar concesia Strusberg. Că, ca și atunci, dar mai pe față decât atunci, intrăm în tovărășie cu coțcari prusaci, cum zicea odată "Romînul". Că precum atunci am lăsat 248 mil. ale țării la Berlin în lada cu 2 chei pre mâni de oameni avizi și necinstiți, tot astfel și acum lăsăm un mai mare capital să fie administrat la Berlin supt puterea justiției prusace, pe care o știm din experiență cât a fost de dreapta, și

Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938

ce e acolo... N-avea capacul încuiat, în sfârșit... o mizerie... colecții de ziare foarte vechi, roase de șoareci, cutii pline cu pantofi scâlciați și descompletați, nasturi de toate mărimile și culorile, rufărie zdrențuită, broaște, lacăte, sârme ruginite, toate în lăzi și cutii... Era clar pentru mine, le adusese de la București când se mutase, nu le putuse strânge aici într-un an... Mă întrebam cum trăise Petrică toată copilăria și adolescența lângă acest tată sordid și în ce consta fascinația pe

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
de oameni. Era o binefacere că nu mai treceau pe ele în viteză, zăngănind din toată fierăria grelele camioane. Ici, colo doar se vedeau oprite în fața magazinelor alimentare dube mai mici din care se descărcau cârnați, jumătăți roșii de porci, lăzi cu băuturi specialități de vită, ficat, fructe, portocale, mandarine, banane... Alături, pe patru rânduri, cozi lungi în așteptare. Stăm și noi?", zisei. "Ce vrei să luăm?" "Fructe zisei. Banane! Dacă o fi să ne treacă cheful de a mai ajuna

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905

Acheron de mai mult timp: pielea închisă și uscată de vânt. Mai puțin accentuată, această descriere se potrivea și soției lui, Anne, dar nu și copiilor care se hârjoneau în spatele cabinei centrale. Se urmăreau prin materialul de prelevare portativ și lăzi, ferindu-se să se lovească de pereți. Strămoșii lor învățaseră să călărească un animal ciudat numit cal. Mișcările tractorului nu se deosebeau prea mult de acelea ale acestor patrupezi focoși, iar copiii se obișnuiseră cu acestea de când învățaseră să meargă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
spre postul de pilotaj și strigă cu vocea care-i mai rămăsese. ― S-o ștergem! E liber în spate. ― Am plecat! Ripley lovi comenzile și strivi acceleratorul. Vehiculul blindat mugi și vibră dând înapoi iute pe rampă... Se prăbuși o ladă și Hudson fu acoperit de un maldăr de materiale. Comtehul înjură și dădea din mâini să se elibereze, fără să-i pese dacă erau rații de hrană sau explozibili. Hicks era preocupat de ușă, manipulându-i comenzile. Panoul era aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
gros izbea în flancurile și pântecele mașinii fără să o distrugă. Ripley para loviturile și riposta prin croșeuri. Dădea înapoi încărcătoarea și pornea mersul înainte astfel încât brațele mașinii sale să fie plasate între ea și regină. În timpul confruntării, ele striveau lăzi, aparate și alte mașini mai mici: tot ceea ce se nimerea în calea lor. Buncărul era zdruncinat de tumultul luptei necruțătoare dintre cei doi dragoni. Închizând mâinile ei mecanice puternice pe două dintre cele patru membre anterioare ale creaturii, Ripley strânse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

împins, îndepărtat cu piciorul, dar reveneam, mulțumit de chicotelile băbuțelor. Pe la șase ani, s-a terminat cu dulceața și pupăturile: simplu, brusc, ineficient, așa cum se termină totul în viață. Odată cu începerea școlii, ne-am mutat la bloc, cărând după noi lăzi și geamantane, ca-n război. Bunică-meu înjura, apoi încerca să zâmbească, zicându-mi: „E mai bine așa“. Nu, nu era mai bine, auzeam dimineața ușa trântindu-se și tropăituri pe scări, iar când mă trezeam i se profila șapca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
televizor) și mă așezam confortabil în scaun, cu sticla de „Bragadiru“ alături. Nu, berea asta nu se mai făcea după ’89 (eticheta arăta mortal, cu Ștefan cel Mare descălecând lângă un butoi), dar Andrei îmi aducea la două săptămâni o ladă, în amintirea vremurilor de-altădată: „Serie limitată, pentru export. O bagă niște amici la club, pe șestache, șefu’ habar n-are.“ Îi știam pe-amicii lui Andrei și mă cam feream de ei, nu păreau genul care să frecventeze bibliotecile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
coborâse la aeroport cu o întreagă încărcătură, de toate mărimile și culorile: și verzi, și galbene, și negre-putred. Se minunaseră și vameșii: toți călătorii îngrămădeau în țară televizoare, combine, frigidere, aparate de fotografiat; numai unul aterizase cu banane, într-o ladă cât un geamantan. Cât despre foenuri, Maria le schimba în fiecare an, comanda și cataloage speciale de la magazine și edituri. Se abonase la editura ei preferată, „Le Foehn Bleu“, specializată în descrierea de aparatură capilară. Trimiteau albume întregi, cu poze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ajungi acolo, ca să-ți dai seama ce te-așteaptă. Am mai încetinit puțin, și-atunci au apărut mașinile, frumos, ca la cinema. Așteptau de-o parte și de alta a drumului. Erau patru, nu trei, cum mă anunțase Andrei: două Lada 1200 și două Volgi blindate. Toate, cu numere de Ucraina. Lucea steagul verde-galben în colț, împachetat în metal. Volgile au ieșit din șanț și s-au pus una-n față, alta-n spatele meu; rulau aproape, lipit, să nu intre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și liber. Apoi scenele s-au derulat cu repeziciune. Am văzut Vento-ul țâșnind dintre mașini și depășind coloana. Rapotan țipa ceva, dădea din lăboanțe, poate și din picioare (ca-n Fred și Barney), mașina fugea de mânca pământul. Cele două Lada se țineau după ea, la câțiva centimetri; aproape o flancau. Le admiram spoilerele și țevile nichelate, numai carbon și-oțel inox. Nu erau Lada 1200, doar caroseria se mai păstrase din fabrica de la Krasnoiarsk. Aveau motoare preparate, de BMW Alpine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
poate și din picioare (ca-n Fred și Barney), mașina fugea de mânca pământul. Cele două Lada se țineau după ea, la câțiva centimetri; aproape o flancau. Le admiram spoilerele și țevile nichelate, numai carbon și-oțel inox. Nu erau Lada 1200, doar caroseria se mai păstrase din fabrica de la Krasnoiarsk. Aveau motoare preparate, de BMW Alpine, 4000 de centimetri cubi, turbo; făceau suta-n 4,8 secunde. Ca tipul din Pajura, care zbura cu Trabantul cu 120 lângă Casa Scânteii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
copac. Era turtit și-n lateral, și-n dreapta, ca și cum nimerise între două ciocane. Cineva spărsese luneta: puteai să scoți un om prin ea. În rest, nimic: nici urmă de Rapotan și Penciu, parcă nici nu existaseră. Iar cele două Lada nu se zăreau. Volga din față a dat semnal dreapta și-a oprit pe margine. Din ea a coborât un tip blonziu, pătrățos, cu ochii albaștri ca cerul pe care nu reușeam să-l mai găsesc nici în mintea mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
sub o baltoacă?“, te învață instructorul auto, când pui mâna prima oară pe volan. „O groapă!“ E bine să asculți de instructori: sunt pisălogi, dar au dreptate. Am intrat cu viteză prea mare și Opelul s-a zdruncinat ca o ladă de cartofi. În plus, am reușit să pulverizez toată apa pe-o bătrânică ieșită în poartă. Am tras o înjurătură, una din puținele din ultimii ani. Mă stăpâneam cu eleganță, încercând să par sobru și cuviincios, ca un stră-strănepot de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ca la țară. Pe jos, un parchet de lemn decolorat. Parchet era mult spus, lemnul nu fusese prelucrat, se strângeau nodurile din scânduri, nimeni nu le rașchetase. În mijloc, un cufăr. Genul de chestie adâncă și borcănată, cu mânere, tip ladă de zestre. Pe laterale, două paturi sau canapele (Dumnezeu știe), acoperite de covoare țărănești și perne cu ciucuri. În spatele lor, prinse-n perete de cuie groase, carpetele nelipsite de pe Litoral: răpirea din Serai, lampa lui Aladdin, partida de poker dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
a intervenit Maria. „Și noi, mai ales, ce căutăm aici? Și cum ai aflat de accident? Și tot nu ne-ai spus unde ai dispărut?“ Bombardamentul nu se mai oprea. „Imediat, imediat.“ Mihnea și-a scufundat din nou mâna în ladă și-a scos de-acolo o sticlă de țuică și una de borviz. Parcă le-avea pregătite. „Acum ne scoate și-un vapor de-acolo...“, l-am înțepat. „Un vapor nu, dar asta, da.“ Mihnea s-a aplecat și-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-n diferite direcții. Ceea ce noi numim selecție e, de fapt, rezultatul unei mișcări imprevizibile a curenților cerebrali. Curenții ăștia ne determină cantitatea și calitatea amintirilor: o scădere-n intensitate sau, dimpotrivă, o accelerare neprevăzută și gata cu copilăria, direct la lada de gunoi. Nu tu bretele, nu tu savarine, nu tu minge de 35 de lei. Nu-ți mai rămâne nici un suport, nici măcar nu recunoști că ai fost vreodată copil. Amintirile nu se regenerează, nu cresc ca merele-n pom; sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
să procedezi când se termină nu știu ce chestie cu gagica; n-am înțeles niciodată unde sosea și de ce). Tot Doru era cel care, competent și relaxat, ne povestea despre aventurile lui cu profesoara de chimie, care îl transporta acasă cu-o Lada Combi, și cum o ajuta să intre-n „faza de platou“. Suna misterios și incontrolabil, ca un secret teribil, la care doar inițiații au acces. Cum adică „fază de platou“? Elevul și profesoara urcau pe-un platou? Se filma ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
mâneca halatului? cutia cu mărunțiș de pe tejghea? Planurile colective erau alimentate și de zvonul că Leana ne-ar fi îndrăgit în mod egal, așa cum cereau normele echității socialiste. Cezar susținea că o și-auzise odată spunând, în timp ce cotrobăia după o ladă de covrigi: „Ce v-aș mai fute eu pe toți...“, dar nimeni nu-l lua foarte-n serios, fie din cauza behăielii, fie pentru că nu se mai aduceau covrigi la colț de ani de zile (asta o știa orice prost). Curios

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]