6,066 matches
-
fiindcă ele au pătruns în limbă într-un moment în care legea nu mai era în vigoare. Este evident că manifestarea legilor are loc numai în cuvintele păstrate și nu privește totalitatea cuvintelor dintr-o limbă originară (cum ar fi latina în raport cu limbile romanice). Lingvistica secolului al XX-lea a preluat conceptul de "lege", pe care nu l-a mai apropiat, ca neogramaticii, de legea naturală, atribuindu-i un conținut adecvat domeniului lingvisticii. De obicei, se au însă și acum în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
încît se poate vorbi de existența unor legi lingvistice care au ca specie legile fonetice. În domeniul morfologiei istorice s-ar putea formula legea trecerii treptate de la structura sintetică la structura analitică, fenomen remarcat, în spațiul romanic în evoluția de la latină la limbile romanice, îndeosebi în cazul numelui; la verb, așa cum arată Eugen Coșeriu, caracterul sintetic al flexiunii rămîne totuși pronunțat prin refacerea în fiecare limbă romanică a unui sistem de desinențe proprii 215. Antoine Meillet credea însă că evoluția limbilor
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
analitice. Pentru domeniul lexical, în speță pentru conținutul lexical (fiindcă forma cuvintelor este avută în vedere de fonetică și de morfologie), se poate atribui denumirea de lege unor fapte precum trecerea de la abstract la concret în nominație, în evoluția de la latină la limba română. De aceea, de exemplu, latinescul anima, cu semnificația abstractă "suflet, spirit", a devenit în românește inimă, cu semnificația concretă "organ intern care pulsează sîngele în organism". Dar, dacă majoritatea legilor lingvistice privesc anumite fenomene, anumite compartimente sau
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
perioade de relativă stabilitate a limbii și perioade de modificare accelerată a ei. În cazul limbii populare, o perioadă de transformări intense se instituie, de obicei, în epocă-salt de modificare a unei limbi în alta (ca în cazul trecerii de la latină la limbile romanice). Existența acestei epoci-salt coincide cu slăbirea coeziunii în plan social și cu manifestarea liberă a bazei de articulație și a bazei psihologice în cazul însușirii unei limbi noi de către o populație, după teoria Philippide Ivănescu, sau cu
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cel mai evident aspect social a conștiinței lingvistice la nivel lexical, este reprezentată de baza psihologică, care produce transformarea înțelesurilor unei limbi însușite de către o populație ce adoptă o altă limbă. De ace-ea, galii, de exemplu, deși romanizați, au transferat latinei însușite sistemul de numărare vigesimal (cu baza douăzeci), din care limba franceză păstrează urme pînă în epoca actuală (quatre-vingts). Prin însușirea limbii materne, vorbitorul își modelează conștiința prin deprinderea unor norme sociale. Modul în care se raportează la aceste norme
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
circumstanțele comunicării, se fundamentează competența lingvistică. Tot tradiția este aceea care explică unele schimbări lingvistice 272, iar, în cazul însușirii unei limbi străine de către o populație (cum s-a întîmplat în cazul popoarelor cucerite de romani care și-au însușit latina), prin tradiție se explică elementele substratului păstrate și perpetuate (forme, cuvinte, deprinderi articulatorii, particularități de gîndire etc.). În principiu, asemenea aspecte privesc tradiția empirică, modul comun de a folosi și de a aprecia limba. În paralel poate exista însă și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
devine deseori sursă principală iar, uneori, unică pentru atestarea elementelor culturii minore. Prin limba populară se pot atesta însă și elemente ale culturii majore. Astfel, faptul că limba română a perpetuat de-a lungul secolelor verbul a scrie, moștenit din latină (lat. scribere), arată că românii au cunoscut îndeletnicirea scrisului într-o formă oarecare și în lunga perioadă din care nu s-a păstrat nici o scriere de la ei. Așadar, limba unui popor constituie un izvor de cunoaștere a culturii lui, în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
produce și unele modificări în sintaxă. Limba latină, de exemplu, a preluat din greacă nu numai elemente lexicale, ci și tipuri morfologice, în primul rînd clase sub-stantivale, iar engleza și germana păstrează încă desinențe divergente sistemului lor tradițional, preluate din latină. Studiind elementele vocabularului din perspectiva ansamblului lexical al limbii, lingvistul francez Georges M a t o r é279 constată că fiecare etapă culturală și socială se caracterizează prin cuvinte-cheie sau cuvinte-martor, esențiale în distingerea particularităților epocii respective. În mod independent
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
modern, cinci termeni, printre care și cultură, joacă rolul de cuvinte-cheie, adică de mărci specifice. Un filozof contemporan german, Hans-Georg G a d a m e r281, găsește că însuși cuvîntul cultură, relevă, prin evoluția conținutului în limba de origine, latina, evoluția spirituală a omului. Acest învățat subliniază apoi că pe existența scrisului se bazează transmiterea culturii umane și se realizează tradiția. Există, desigur, și o tradiție transmisă oral, uneori destul de însemnată, dar scrisul și posibilitatea învierii cuvîntului prin scris reprezintă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ambele activități manifestîndu-se individualitatea sa. Dacă însă vorbitorul decodifică informația și apoi o recodifică transmițînd-o, suportul lingvistic variază în mod obiectiv în raport cu cel inițial, deși nu se produce un transfer dintr-o limbă în alta, și, de aceea traducerea (în latină, traduco are semnificația de bază "a trece dincolo", "a face să treacă") este inerentă comunicării prin limbă 319. Ca atare, lecția limbii oferă conștiinței această perspectivă de a exista versiuni și substitute ale unei stări de lucruri, în funcție de cel care
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
destinul vechii filozofii grecești, care a fost "uitată" de lumea europeană a Evului mediu, dar a fost tradusă în arabă (o limbă mult deosebită de cea a originalelor), apoi cultivată și răspîndită de filozofii arabi, iar comentariile acestora, traduse în latină, au devenit cunoscute europenilor, ceea ce a inițiat apoi -mai ales prin Renaștere și prin umanism− o valorificare a antichității greco-latine ca bază pentru dezvoltarea europeană în sens modern. Se poate constata, de aceea, că traducerea operelor filozofice repre-zintă nu numai
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
De aceea, în textul filozofic tradus pot fi vehiculate și cuvinte străine neadaptate (xenisme), care sînt înțelese pe baza unor cunoștințe anterioare sau printr-o documentare suplimentară. În interiorul discursului reprezentînd textul tradus sînt întrebuințați astfel și termeni din greacă, din latină, din germană sau, rar, din alte limbi în forma lor originară (epoché, ignoratio elenchi, Dasein), care însă nu mai au același statut ca în textul original, deși sînt preluați de acolo. Se constată astfel că, fiind construit prin procedee pro-prii
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
sfîrșit, este adevărat că limbile literare italiană și germană s-au creat prin inițiative individuale, dar ele au pornit tot de la nivelul popular, de la graiuri, și numai dezvoltarea intensă a culturii majore, care presupune și cultivarea limbii, și modelul exemplarității latinei urmat insistent, a produs o distanțare mare de limba populară. Cît privește creația individuală a personalităților culturale, aceasta nu se poate compara cu elementul popular și cu atît mai puțin se poate suplini prin acest element. Unitatea accentuată a limbii
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cazuri particulare, iar nu în uzul general. Ca atare, se manifestă regretul că neamul românesc nu se îndreaptă "spre cele mai adînci învățături" cu însăși limba sa, așa cum proceda Dimitrie Cantemir, ci folosește cuvinte "gata făcute" în alte limbi (în latină sau în franceză)405. În consecință, Noica apreciază în mod deosebit efortul românilor din perioada de modernizare a limbii și a culturii de a crea cuvinte proprii pentru a recepta filozofia apuseană, atribuind discursului filozofic un accentuat profil ontologic. Din
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Benveniste, Probleme de lingvistică generală, Editura Teora, Universitas, București, 2000, vol. I, p. 238-244, vol. II, p. 66-74. Vezi și Emil Ionescu, Manual de lingvistică generală, Editura All, București, 1997, p. 224 ș.u. 238 De altfel, unele limbi, precum latina, au pronume personale numai pentru persoana întîi și a doua (persoanele propriu-zise). 239 Vezi studiul La nature du pronom, în Louis Hjelmslev, Essais linguis-tiques, p. 201-207. 240 Ladislav Zgusta, Manual af Lexicography, Praha, 1971, p. 36-37. 241 Eugen Coșeriu, Introducere
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în acest mod integralitatea conștiinței (vezi Manfred Riedel, Comprehensiune sau comunicare ? Despre teoria și istoria științelor hermeneutice, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989, p. 96). 247 Henri Ey, Conștiința, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989. 248 La români, de exemplu, moștenirea din latină a cuvîntului romanus a generat, la unii, preocupări absurde și ridicole în legătură cu măreția fenomenului sau cu forma grafică pe care ar trebui s-o aibă lexemul moștenit. 249 Acest aspect cuprinde și sentimentalismul fals (de obicei conjunctural) în legătură cu unele aspecte
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
mai 1932, cînd s-a încălcat hotărîrea din februarie același an, bazată pe argumentele specialiștilor și în februarie 1993, cînd a fost distrus nu numai caracterul consecvent al ortografiei, ci s-a atentat și la unele forme verbale moștenite din latină de limba română. 285 Vezi Gilbert Ryle, The Concept of Mind, Penguin Books Ltd., Harmondsworth, Middlesex, 1983. 286 J. R. Searle, Realitatea ca proiect social, p. 58-60. 287 Vezi Noam Chomsky, Language and Mind, Harcourt, Brace & World, Inc., New York, 1968
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a face artă, alte norme artistice deci, ele nu pot fi apreciate decît ca ciudățenii. 309 Pentru crearea de elemente noi se pot folosi nu numai mijloace interne, ci și mijloace oferite de alte limbi (îndeosebi de greacă și de latină). Pe terenul limbii române a fost format, de exemplu, substantivul entopic, ponind de la gr. entópios "local, indigen", deși existența în limba germană a unui adjectiv entopisch ar putea sugera și o influență a acestei limbi. 310 Folosirea unor forme hipercorecte
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
409 De aici decurge totala inoportunitate și caracterul aberant al unor intervenții de tipul scrierii cu â și cu sunt în limba română și, cu atît mai mult, al pronunției [sunt] în loc de [sînt], aceasta din urmă fiind rezultatul evoluției de la latină la română. 410 Încă înainte de votarea cacografiei (în februarie 1993), unii credeau că se înnobilează dacă scriu cu sunt. S-a falsificat astfel limba în numeroase ediții ale clasicilor literaturii române. Chiar cînd pozau în cunoscători ai teoriilor despre limbaj
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
divin / de vrei să te urmăm, fii diavolul! Amin". Un experiment de tip avangardist, Tangaj, e, în fapt, un colaj lexical colportând termeni din germană, engleză, rusă, franceză, spaniolă, italiană, neogreacă. O prelucrare "după Anaxagoras", altă dată un text în latină, Novissima verba, sunt simple încercări de diversificare. La maturitate, luciditatea se suprapune progresiv sugestiilor lirice. Fantastul care se imagina Poet al uriașilor (1993), cutezătorul imoderat sedus de Energia visului (1977), vitalistul care continuă să reverse Lavă (1994) caută perseverent jaloane
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
îi spunem, cu îndreptățită mândrie, limba română s-ar putea să-și tragă seva din rădăcini mult mai vechi decât credem. Dacă ar fi să acceptăm acest punct de vedere, înseamnă că, pe fondul cuceririlor făcute de romani în Balcani, latina nu a făcut decât să cearnă lexicul populației învinse, respectiv traco ilir (geto dacic pentru spațiul nostru). La rândul ei, anterior, traco ilira ar fi indo europenizat vocabularul oamenilor străvechimii pe meleagurile cărora migratorii s-au năpustit. Astfel, poate că
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
sanscritică surya. Nimic nu ne împiedică să acceptăm că este posibil ca idiomurile traco ilire să fi avut o forma similară, mai ales că proveneau, asemenea sanscritei, din categoria lingvistică satem. Așadar, dacă ar fi să urmăm firul logicii enunțate, latina nu a făcut decât să modifice forma cuvântului soare într-una cât mai apropiată ca pronunțare de sole. Formarea limbii noastre ar fi putut cunoaște un proces masiv de creolizare care a dat întotdeauna câștig de cauză fondului lingvistic autohton
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
produs o creolizare celto italică facilă, pentru că în perioada antică diferențele dintre aceste limbi erau mult mai reduse, după care a avut loc o influență germanică odată cu migrația francilor. Prin urmare, ar fi interesant să determinăm în ce măsură influența puternică a latinei asupra limbii noastre s-ar fi datorat și unui potențial fond lingvistic comun, existent cu mult timp înainte ca Traian să cucerească Dacia. Poate ar trebui să ne amintim de întâlnirea, petrecută încă din neolitic, între populațiile străvechimii (Hg I2
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
amprenta lingvistic, respectiv Roma și Stambulul. Impactul lor a fost diferit, variind în funcție de anumiți factori politici și culturali cu care s-au aflat într-o relație direct proporțională. Deși urmașii lui Romulus stăpâniseră pentru scurtă vreme Dacia, influența masivă a latinei asupra limbii noastre s-a datorat fundamentului cultural avansat pe care s-a edificat construcția imperială romană. În schimb, suzeranitatea otomană exercitată, timp de veacuri, asupra țărilor române a implicat doar un împrumut de neologisme din limba turcă și greacă
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
remarca trei influențe majore, dar cu impact diferit, care au modelat fondul lingvistic autohton. Nu putem discuta de o filiație clasică de la limba latină la cea română, așa cum se întâmplă în cazul italienei, de pildă. Dar, totuși dintre toate înrâuririle, latina și-a pus cel mai vizibil amprenta. Marcarea profundă și durabilă a limbii noastre de către latină se explică prin faptul că Dacia a fost cucerită de cea mai importantă forță politică și culturală care a existat vreodată în istoria umanității
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]