2,404 matches
-
demonstrația este valabilă și pentru dramaturgia lui Caragiale). Ion Vartic probează convingător că, în opera lui Caragiale, dincolo de „marea trăncăneală” se ascund trimiteri la marea filozofie, citate din scriitori ai epocii sau parodierea stilului acestora (ceea ce astăzi numim intertextualitate), trimiteri livrești de proveniență antică. Jocurile intertextuale abundă la tot pasul în Momente, dar și în comedii (nu degeaba I.L. Caragiale este unul dintre patronii spirituali ai generației optzeci) și, chiar dacă astăzi ele nu mai pot fi deslușite decît de erudiți, cu
Nenea Iancu and sons by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13637_a_14962]
-
implicația directă. Ceea ce înseamnă vehemența pasiunii, îndemn la neobosirea în explorare, direct în problemele angoasante ale epocii, aplicat descriptiv și cu puterea de a depăși disparitatea unei perioade, fărâmițate analitic. Interesantă la el este continua comunicare între preocupări, neabătutul exercițiu livresc în felul cum privește valoarea și cum refuză platitudinea. Dar despre capacitatea lui Nae Ionescu de a face istorie prin judecățile sale sintetice și prin originalitatea imaginilor interpretative, abia de la această cronică a edițiilor s-ar putea glosa, neocolindu-i
Implicare fără rezerve by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13690_a_15015]
-
și de a-i alina sufletul ultragiat, antropocentrismul asumat ca destin și neobositul apostolat moral, cum pot fi numite altfel decît utopie romantică sau una dintre multele fațete ale conștiinței mistice? Și ceea ce ar fi putut părea doar un joc livresc și paradoxal, pornit din strălucitorul paradox călinescian, este, de fapt, o obligație de lectură pe care o impune artistul însuși. Stăpîn peste o lume diversă și profundă, peste o umanitate eretică și suferindă, care trebuie iubită și certată cu aceeași
Desenul ca mistică by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13696_a_15021]
-
20) În mod oarecum paradoxal, în pofida mesajului lor mai degrabă prăpăstios, poemele lui Dinu Flămând nu eșuează într-un melodramatism ieftin. Poetul își tratează angoasele cu superioritate, rațional, cu o atitudine olimpiană. Implicit sau explicit în poemele sale apar trimiteri livrești către marii filozofi ( Platon, Heidegger, Descartes, existențialiștii), raționamentele sînt, adesea, surprinzătoare și strălucitoare, versurile au, în conturarea poemului, precizia unor incizii, aproape nici un cuvînt nu este inutil, iar complexitatea ideatică a poemelor nu poate fi demonstrată fără citarea integrală a
Un olimpian al angoaselor by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13707_a_15032]
-
insațiabil, Zamfir nu putea rămîne nesugestionat de alți romancieri din toate literaturile. Eu am indicat categoria. Aceasta nu înseamnă lipsă de originalitate. Zamfir e un psihologist, cu spirit delicat de observație, cu gusturi moderne și cu o memorie, nu doar livrescă, atît de bună, încît mă aștept să ne dea mai încolo niște memorii. Asta după ce-și va publica jurnalul (ține, cu siguranță, unul, nu se poate să nu țină un meticulos, ca el, cu simțul posterității în sînge), la
Portret de intelectual român by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16622_a_17947]
-
avântat-sceptic, ornamentând din loc în loc fraza cu trimiteri docte (dintre care de-a dreptul obsedantă prin repetiție este cea la Don Juan și Zerlina ca subiecte metafizice), dar și cu unele mai "populare" (care căutate cum sunt, devin de asemeni livrești), precum istoria inventării jocului Monopoly în 1935 - și ce va fi însemnând asta din punctul de vedere al autorului. Referințele din urmă par menite întrucâtva să rotunjească o idee despre aria largă a fenomenelor contorizate. Documentarea în ansamblu a acestei
O carte bună, În pofida autorului by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/16662_a_17987]
-
se transformă în zăpadă și acoperindu-ne cu „albul ei mortuar”, cu „nemișcarea ei moale”, cu „livida ei febră”, ne închide într-o piramidă sui generis... Un alt conservant: textele. Autor erudit, M. Ivănescu își proiectează trăirile pe un ecran livresc, însă, concomitent, ontologizează livrescul, îl umple de foșnetul gesturilor proprii, de aburul emoției ce-l încearcă. E o interacțiune între viață și carte, menită a potența ambele entități: „capitolul al doilea. aceasta este o scenă lîngă fereastră./ el a tras
Poezia lui Mircea Ivănescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13086_a_14411]
-
și acoperindu-ne cu „albul ei mortuar”, cu „nemișcarea ei moale”, cu „livida ei febră”, ne închide într-o piramidă sui generis... Un alt conservant: textele. Autor erudit, M. Ivănescu își proiectează trăirile pe un ecran livresc, însă, concomitent, ontologizează livrescul, îl umple de foșnetul gesturilor proprii, de aburul emoției ce-l încearcă. E o interacțiune între viață și carte, menită a potența ambele entități: „capitolul al doilea. aceasta este o scenă lîngă fereastră./ el a tras-o de mînă într-
Poezia lui Mircea Ivănescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13086_a_14411]
-
o altă îndepărtare” (ce să-i spunem denisei și să nu-i spunem poetului și prietenului i. drăgănoiu). Are dreptate Ștefan Aug. Doinaș cînd afirmă că: „O asemenea poezie ține de senectutea unei culturi, de o vîrstă în care valorile livrești pot să țină locul valorilor vitale, deoarece acestea din urmă s-au subțiat la maximum, au devenit aproape transparente, friabile de prea multă ficțiune”. Dar intimitatea poeziei în chestiune e una paradoxală. Atingînd punctele cele mai sensibile, nucleele suferinde ale
Poezia lui Mircea Ivănescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13086_a_14411]
-
Papini. Cel mai întins studiu al cărții (aproape o sută de pagini) privește relația cu totul specială a lui Marin Preda cu Dostoievski. Inspirată, Elena Loghinovski purcede de la confesiunile lui Preda din Viața ca o pradă (vorbind, aici, despre ispita livrescului, care a făcut să curgă multă cerneală) și Convorbiri cu Marin Preda de Florin Mugur. „În România, Preda este, fără îndoială, scriitorul care a manifestat cea mai mare atenție față de problematica și specificul artistic al operei lui Dostoievski.” Problematica „dostoievskiană
Dostoievski și scriitorii români by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13125_a_14450]
-
celălalt uitat prea repede de o posteritate instalată prematur. I-am numit pe Florin Mitroi și pe Geta Năpărus. Cu primul, Ilie Boca are în comun sensibilitatea, rafinamentul unic al privirii și un interes profund pentru un anumit gen de livresc al imaginii, pentru sursele fruste ale picturii populare care perpetuează pînă astăzi un fel de reprezentare arhaica, fără identitate și fără vreun profil moral. Și la Mitroi și la Ilie Boca, aceasta scufundare în memoria frusta a imaginii are drept
Ilie Boca, schită pentru un portret by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17648_a_18973]
-
80 (Darrida, Todorov, Northrop Frye). Nu uită tezele estetice ale lui Tudor Vianu și ideile filozofice ale lui C. Noica, dar nu folosește rezultatele recente, omologate intern și internațional, ale hispanicilor români. Indic numai tezele de doctorat ale Ileanei Scipione (Livrescul La Borges și Mircea Eliade) și Victoriei Baraga (Fenomenul apocalipsei în "Cien años de soledad"), precum și cartea pe care mi-a publicat-o Academia venezuelana de istorie și intitulată Nueva visión sistemică de la narrativa hispanoamericana (Caracas, 1986, 367 p.). Dacă
Noi concepte-cheie în interpretarea lui Don Quijote by Paul Alexandru Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/17615_a_18940]
-
el ar putea deveni strident. Între artist și privitor se naște acum o complicitate ciudată în cadrul căreia se cade perfect de acord că iconografia dura și gestul definitiv, impulsivitatea cromatică și ecorșeul psihologic nu sînt decît invocații, jocuri secunde, umbre livrești ale unor tipologii de inventar. Mirela Trăistaru "înrămează" totul într-un decor edenic, într-o lume de arabescuri și de motive florale de un decorativism tandru și vetust. Dacă expresionismul sau este transilvănean sau, mergînd mai departe, nordic, întregul fundal
Gestul crud si reveria culturală by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17682_a_19007]
-
sau, mergînd mai departe, nordic, întregul fundal și "cadru" , în totalitatea lui, sînt de origine central-europeană și, în particular, vieneza. Toposul cultural al Mirelei Trăistaru este Sezession-ul austriac în varianta lui cea mai autoritara, aceea a lui Gustav Klimt. Jocul livresc și reveria culturală ale aceastei picturi pun în aceeași pagina tensiunile paroxistice ale expresionismului, grația geometriei și tihna solară a decorativului. Cu alte cuvinte, Munch, Klinger sau Barlach sînt înveliți în vastele broderii imperiale din producția lui Klimt. Ceea ce rezultă
Gestul crud si reveria culturală by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17682_a_19007]
-
unei lumi cu o puternică încărcătură metafizica. Printre decoruri vagi și contorsiuni ale unor enatomii și ele sumare, pictură Mirelei Trăistaru configurează o lume ritualizata, încremenita în manifestările ei exemplare: naștere, nuntă, moarte. Fără ostentație și fără crispare, cu citate livrești și cu aluzii etnografice, cu agitații grafice și cu pensulații largi, pictorița dezvolta simultan idei plastice și narative, gesticulează viu și interoghează memoria într-o expozitie-proiect, adică într-un discurs unitar și logic, atît de departe de cumulul de tablouri
Gestul crud si reveria culturală by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17682_a_19007]
-
perfect articulate, referindu-ne exclusiv la textul poetic, ea rămîne un plastician, un ochi sedus și fascinat de misterul și de arhitectură formelor plastice. Fondul comun al picturii și al poeziei sale este un amestec de rafinament cultural, de reverie livresca, de joc și de ironie, de referință arhivistica și de autoreferentialitate, de sentiment tacit al disperării, de melancolie și de voluptate mărturisita a unei înalte conștiințe de sine. Temele predilecte ale expoziției sînt fie cele extrase direct din istoria artei
Ut pictura poesis by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/18121_a_19446]
-
de stereotipiile de tip muzeistic. De fapt, Floarea Țuțuianu nu se sprijină din precauție pe cultural și pe livresc, nu folosește aceste elemente ca suport securizat pentru enunțuri personale incerte, ci, dimpotrivă, invocă stocul cultural, aluzia, citatul și nenumărate surse livrești pentru a le resemnifica printr-o altă punere în context și pentru a le trezi la un alt fel de viață. Chiar și formele mai puțin autoritare prin ele însele sau prin puterea de a declanșa mecanismele memoriei, cum ar
Ut pictura poesis by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/18121_a_19446]
-
text, imaginile zoomorfe ori cîmpurile decorative, sînt valorificate în același sens; că surse ale unei expresivități ignorate sau, oricum, de o importanță secundară, dar și ca spații generoase pentru desfășurarea unui complex ceremonial artistic și simbolic. În spațiul vast al livrescului și al imaginii deja constituite, Floarea Țuțuianu își dezvăluie nu atît capacitatea memoriei și puterea de admirație, cît vitalitatea imaginației, prospețimea limbajului și subtilitatea traseelor de comunicare cu (și în) spațiul culturii. În această pictură, gravă și ironică, în același
Ut pictura poesis by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/18121_a_19446]
-
zgâria cu o sârmă pe suprafața săpunului dată cu DDT literele din care se compun numele unor filosofi, numai pentru a le vedea). Tocmai de aceea, autoportretul sau, lipsit de un frison existențial, ni se înfățișează că un produs exclusiv livresc. Este un autoportret construit din cărți, amintind de acele tablouri ale lui Arcimboldo în care figură umană rezultă din combinarea ingenioasă a unor obiecte. Judecarea clarvăzătoare a epocii Tânărul Nicolae Balotă ne devine uneori antipatic, din cauza unui fel de voluptate
Un umanist îsi contemplă viata by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18150_a_19475]
-
ci unul umoral, ducînd la figurarea unor origini fabuloase. De relevat factura lor resemnata, care îmbină asprimea erei geologice cu spectrul delicat al amintirii "copilului iubit" ce-a fost odinioară și care nu încetează a se caută în algiditatea climei livrești, îmbunate doar de umbra complice, prelinsa din primele lecturi, a lui Robinson. A unui Robinson însă "scos din priză", aidoma unei jucării stricate. Întrucît conștientizează gratuitatea (id est absurdul) mărețului peisaj oceanic și constată decesul "ceasului amiezii", al acelui ceas
Un basm pentru adulti by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18133_a_19458]
-
structural al poeziei de față, i.e. anamorfoza. În termeni grafici, ea desemnează o imagine care se modifică în funcție de unghiul din care este privită. La Iulian Băicuș, anamorfoza ajunge să definească relația dintre cele două aspecte esențiale ale liricii sale: cel livresc și cel existențial. Astfel, textualul și visceralul devin fețe ale aceleiași monede, presupunându-se reciproc, consubstanțiale, cosanguinare: „...trupul meu teatral, singurul meu text reușit,/ Singurul care poate da carnație ideilor” (Poemul mamelor) sau „Sângele alb al cărții gâlgâie din vena
LECTURI LA ZI by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14325_a_15650]
-
Virgil Ierunca), mi-am zis că asta-i soarta noastră, a muzicienilor, să trăim, fără să fim nici bolnavi, nici ocnași, în cea mai nefericită companie: aceea a singurătății. Dar dacă totuși funcționează o anume stilistică a culturii de tip livresc, în stare să suprime dialogul cu arta sunetelor, invitând totodată la exersarea gândirii speculative ori la sublimarea piruetelor ficționale? O tipologie culturală care să facă din primenirile literaturii sau ale artelor vizuale dulceața mierii apetisante, iar din explorările sonore doar
Singurătatea compozitorului by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14361_a_15686]
-
sublim neglijent, în stare de enorme și comice bîlbe, autor de chinezerii delicate și de umbre pe pînza vremii, dar și pamfletar trivial, posesor al tuturor tehnicilor și schimbîndu-le după plac, în stare de realismul cel mai viguros și de livrescul cel mai pur, stilizînd arghezian oribilul, sfărîmînd bacovian organele poziei, mitizînd ca Blaga și evocînd nostalgic ca Pillat, continuîndu-i pe tot poeții (pe marii naivi ca și pe micii meșteșugari) din secolul XIX și anticipîndu-i pe toți (academizanți, simboliști, moderniști
Pluralitatea poeziei eminesciene by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15600_a_16925]
-
continuare proprietatea Editurii Cassandra. Titlul „Academia Cațavencu”, înregistrat în 1991, a fost adjudecat în licitație publică de Dan Grigore Adamescu, prin împuterniciți, și aparține editorului România liberă. Stilul este variat: ironic, umoristic, elitist, obiectiv. Se apelează atît la ironia fină, livrescă uneori, cît și la un tip de ironie voit argotic (dar acest al doilea stil este ironizat prin chiar folosirea lui, ziariștii de la "Academia Cațavencu" pozînd în infractori, adică autoironizîndu-se, spre deliciul cititorilor lor), astfel încît revista să satisfacă o
Academia Cațavencu () [Corola-website/Science/300036_a_301365]
-
alimente de la restaurant, era servit de un chelner iar ușa celulei nu era încuiată. În timpul detenției a cunoscut-o pe Ana Pauker, închisă ca ilegalistă a PCR: Păstrez despre ea amintirea unei persoane foarte inteligente, foarte instruite, cu o cultură livrescă impresionantă, care suporta dialogul cu multă ușurință și avea la îndemână argumente pe care știa să le valideze cu multă pricepere”. În 1945, aveau să se revadă în cadrul unei recepții de la Palat. Ana Pauker i-a spus: Atunci erați condamnat
Corneliu Coposu () [Corola-website/Science/299074_a_300403]