KorAP: Find »[drukola/base=mărie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...93 94 95 ...121 >

3,020 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

marinar ce urma să strige „Pământ!”, se sparseră în zeci de silabe, conjuncții care nu mai legau nimic, propoziții stinghere și ascuțite care luând înălțime, tulburară zborul ordonat al unui stol de cocori îndreptându-se spre țările calde. Știi ceva, Măria-Ta? - zise țigăncușa Cosette, mângâindu-și salba de monede feudale ce-i acoperea ca o platoșă forma eternă a pieptului. Dacă ți-ai da jos veșmântul de domn ce-l îmbraci, și-ai lua altul mai slab și mai prost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
aflat în zona masivă a stomacului, corpul ilustrissim se răsturnă într-o rână și Barzovie-Vodă păru câteva clipe, cât dădu din mâini și din picioare, un cărăbuș slav. Vru să se scoale, însă tina era nu puțină. — Te cheamă pământul, Măria-Ta - glumi inoportun spătarul Vulture, ajutându-l să se ridice. Ce spui tu, spătare... gâfâi Barzovie-Vodă, scuturându-și veșmintele. Pe-aici altă dată au călcat pașii marelui Ovidiu. Pe aici nu cred să fi ajuns - răspunse spătarul. Mi se pare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
pe cărăruie, până ieșiră la un ochi mare de apă unde, mai încolo, se zărea plutind o luntre cu un om. — Hei creștine! - strigă spătarul Vulture. Cum le zice la locurile astea? — Șto? - făcu creștinul, punând mâna la ureche. — Aoleu, Măria-Ta - zise spătarul Vulture - cred c-ai sărutat greșit. Episodul 134 FAMILIE MARE Văzând că omul cu barca vrea să se îndepărteze, spătarul Vulture strigă iarăși: — Hei, creștine! Unde te duci? Auzind întrebarea, creștinul se opri din vâslit și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
în stufărișul ista? Că io din stufărișul ista nu prea ies! - strigă creștinul din barcă. — Păi ce să-ți dăm atunci? - urlă Vulture. Creștinul se scărpină din nou la ceafă: Mahorci aveți? Sau votki. Sau asta, cum îi zice, făinî. — Măria-Ta - șopti repede spătarul - mai avem punga aia cu tutun? — O mai am - răspunse Barzovie-Vodă - dar voiam să i-o duc vistiernicului, că iară-mi scoate ochii că nu i-am adus nimic de la Stambul. Lasă-l dracului de vistiernic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-i invită pe înalții oaspeți moldoveni să ia loc acolo afară, pe niște scăunele nu tocmai frumos lucrate, dar de o mare stabilitate. Mai la o parte, Covaliov, cei câțiva Agarici și micuța Știucî prinseră a curăța peștele. — Mă uit, Măria-Ta, la creștinul acesta, zise spătarul Vulture așezându-se, și mă gândesc că omul poate îndura orice și oriunde, numai să-i dai un petic de pământ, o femeie și-un câine. — Așa este - răspunse Barzovie-Vodă. Puțin pământ, o femeie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
de propria-mi înzestrare de domn dacă, nesimțitor din pricina rangului meu, aș lăsa-o afară pe această firavă domniță, pradă țânțarilor și altor diverse averse posibile. — O judecată mai dreaptă nici că se putea - încuviință pe dată spătarul - și prevăd, Măria-Ta, și ceea ce voiești a zice mai departe: că neputând îndura gândul ca tremurătoarea domniță Cosette să rabde răcoarea nopții și pișcăturile țânțarilor pe prispă, o vei chema înăuntru în colibă, iar domnia ta, ca om serios și trecut de mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
DE POMINĂ Deodată, din partea în care odihnea Barzovie-Vodă se auzi un foșnet, apoi încă unul și încă unul. în urma acestor trei foșnete, spătarul Vulture și Cosette văzură că Barzovie se răsucise spre ei și ținea ochii deschiși. — Ușor somn ai, Măria-Ta - șopti spătarul. — N-are ce să mi-l împovăreze - șopti și Barzovie. Am fost un domn bun: ce-am făcut, aia visez. — Da’ văd că nu vă prea iau visele - zise șăgalnic țigăncușa lungită. — Mirosul acesta de pește... Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
mai frumos, șezură și ținură sfat. La picioarele lor, șăgalnic și somnoros susura plin de știuci Siretul, gândi rapsodul Broanteș. — Iată-ne acasă! - suspină Barzovie-Vodă. O, ce n-aș da să pot rămâne mereu pe pământul acesta! — Păi, dă tribut, Măria-Ta - zise spătarul Vulture - și-aice-ți rămân oasele, precum dorești. Dă un tribut mai mare decât cel de-acum și-ți făgăduiesc că-n trei săptămâni din Sima-Vodă nu mai rămâne decât Sima, un drumeț spre Stambul. — O, spătare! - făcu Barzovie-Vodă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
încă și dușmanii dimprejur! Nu domnia-ta ai slujit atâtea capete de domn, ele căzând în cele din urmă, al dumitale rămânând, precum văz, pe umeri? — Numai eu știu cum se mai ține - oftă spătarul. Dânsul a fost Barzovie-Vodă. — Plecăciune, Măria-Ta! - zise cu smerenie gazda. De mult voiam să te cunosc. Din câte știu, Măria-Ta, când erai în Scaun, ai scos birul pe stupi și-ai pus bir la cărți. De unde atâtea cărți, Măria-Ta? — Da, așa e - suspină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
în cele din urmă, al dumitale rămânând, precum văz, pe umeri? — Numai eu știu cum se mai ține - oftă spătarul. Dânsul a fost Barzovie-Vodă. — Plecăciune, Măria-Ta! - zise cu smerenie gazda. De mult voiam să te cunosc. Din câte știu, Măria-Ta, când erai în Scaun, ai scos birul pe stupi și-ai pus bir la cărți. De unde atâtea cărți, Măria-Ta? — Da, așa e - suspină Barzovie-Vodă - am vrut să fac bibliotecă la Curte și-am fost mazilit. — Oricum, vrednică încercare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Dânsul a fost Barzovie-Vodă. — Plecăciune, Măria-Ta! - zise cu smerenie gazda. De mult voiam să te cunosc. Din câte știu, Măria-Ta, când erai în Scaun, ai scos birul pe stupi și-ai pus bir la cărți. De unde atâtea cărți, Măria-Ta? — Da, așa e - suspină Barzovie-Vodă - am vrut să fac bibliotecă la Curte și-am fost mazilit. — Oricum, vrednică încercare - îl lăudă boierul Radu Stoenescu-Balcâzu. Dânsul? - arătă el din priviri pe Broanteș. — El trebuia să fie bibliotecarul - răspunse Barzovie-Vodă. în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
ierbii și de boncăluitul viguros al unui cerb, se strecură lângă spătarul Vulture, punându-și mâna caldă pe gâtul lui. Spătarul tresări și fără să deschidă ochii, bâigui prin somn: „Fie-ți milă de copilașii mei și nu mă omorî, Măria-Ta!” Ea se lipi atunci de Barzovie-Vodă, care sforăia alături, gâdilându-l cu un fir de iarbă sub ureche. Acesta se răsuci spre ea și șopti cu zâmbet de satisfacție pe chipu-i adormit: „Ba am să te omor, spurcăciune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
ele? - zise spătarul Vulture. — Ba știe, da’ nu știe la ce-s bune. A trecut în toamnă pe-aici, a luat o barabulă, s-a uitat bănuielnic la mine și m-a întrebat ce-i cu ea. „O legumă proastă, Măria-Ta, pentru porci”, am zis eu. „Ia să văd”, a făcut el și l-a pus pe paharnic să-i taie o felie, s-o guste, dar a și scuipat-o de cum a pus-o pe limbă. Căci barabula, trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
turci și la tătari, să meargă și-un sol cu ele, să le spună acelora cum trebuie să le mănânce, că de-apucă sultanul să guste una crudă, ne pierdem capetele. Dar dacă mănâncă una friptă, Scaunul e-al dumitale, Măria-Ta. Ia spune-mi, boier Radu - zise spătarul - câți știu până acum în Moldova cum se mănâncă barabulele astea? — Păi acum suntem trei - răspunse Radu Stoenescu Balcâzu. Eu, țiganul care le frige și - aici boierul roși ușor - o fată care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
la altele mai vesele, cinstind astfel această masă de la care nu văz să lipsească vreun lucru. Frumos și adevărat ai grăit - zise Barzovie-Vodă, aruncând și dânsul un os grasului de câine ce latră mulțumit de două-trei ori. — Iată - continuă Vulture - Măria-Sa pomenea că fugeam spre Cetatea Albă unde aveam ori niște stupi ori o ibovnică. Din câte s-a putut vedea când am ajuns, nu erau stupi. Și nu întâmplător. Ca să înțelegeți de ce aveam o ibovnică tocmai la Cetatea Albă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
înapoi să-și mențină rumeneala din obraji, iar când boierul era plecat la vânătoare, se strecura în salon și apăsa fermecată pe clapele clavirului, cu gând să-nvețe singură, ca să i-o poată cânta la ziua de naștere, de Sfântă Mărie Mică, uimindu-l, doina lui preferată: „De-am avea Vodă de treabă”. Odată - cea mai fericită zi din viața ei - Radu Stoenescu a rugat-o să-l pună lipitori, căci citise mult; aplecată deasupra spatelui alb, vânjos al bărbatului, vedea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
trăiești tu bine acilea? — Ba trăiesc, bogdaproste - zise feciorul, brusc trezit. — Ți-am greșit eu cu ceva? - continuă Vodâ. Te-am pus la cazne? Ți-am omorât copilașii? Ba nu, ferească sfântu! - tresări Vasâle. Atunci de ce bei atâta? — De bucurie, Măria-Ta - zise repede Vasâle. — Măi, măi! - se miră Vodă. Și mai sunt care beau ca tine? — Toată țara, Măria-Ta! - răspunse Vasâle. Unul nu e treaz! I-auzi!... - făcu Vodă. înseamnă că n-o duceți rău. — Prost e ăla care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Te-am pus la cazne? Ți-am omorât copilașii? Ba nu, ferească sfântu! - tresări Vasâle. Atunci de ce bei atâta? — De bucurie, Măria-Ta - zise repede Vasâle. — Măi, măi! - se miră Vodă. Și mai sunt care beau ca tine? — Toată țara, Măria-Ta! - răspunse Vasâle. Unul nu e treaz! I-auzi!... - făcu Vodă. înseamnă că n-o duceți rău. — Prost e ăla care zice c-o ducem rău - răspunse feciorul. — Bine, mă Vasâle - zise mulțumit Vodă. Ia colea de la mine un galbân

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
scotoci prin buzunarele cămeșoaiei, dar se pare că nu găsi nimic, fiindcă scoase mâna goală și zise cu glas schimbat: cheamă-l pe vistiernicul Ximachi! Episodul 191 VISTIERIA — Vreau să văd vistieria! zise scurt Vodă de cum apăru Ximachi. — Cum dorește Măria-Ta - răspunse înclinându-se vicleanul venetic. Pe-aici, rogu-vă. O apucă pe un coridor întortocheat, mărginit de uși. In fața uneia Vodă se opri. Dinăuntru se auzeau chicote, râsete și-un glas mai gros, hârâit, cântând o romanță turcească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
uși. In fața uneia Vodă se opri. Dinăuntru se auzeau chicote, râsete și-un glas mai gros, hârâit, cântând o romanță turcească, „Noaptea când răsare semiluna”. Nervos, recunoscând melodia, Sima-Vodă dădu să pună mâna pe clanță. — N-aș sfătui pe Măria-Ta să intre - zise-ncet Ximachi. Aici stă trimisul Porții, Husain Ramza-Pașa. — Aici stă? - șopti Vodă. Păi n-a plecat în toamnă? — Nu - răspunse vistiernicul. A zis că mai stă, că-i place la noi. — Bine, el ca el, da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
ridică privirea: — Și nu mai avem nimic, nimic? — Mai avem vreo șapte galbeni, pentru drum - răspunse Ximachi. Vodă își șterse o lacrimă, apoi se ridică încet și luă de pe o policioară un pumnal ruginit. Ximachi tresări: — Ce vrei să faci, Măria-Ta? Cu pași șovăitori, Sima-Vodă se îndreptă spre tăviță și-și tăie o felie de ghiudem. Cine l-a adus? - zise el. — Un sol tătar - răspunse ușurat Ximachi. — Nu e rău - zise Vodă mestecând. Varza cum a ieșit? - adăugă el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
chemă pe Vasâle, feciorul de casă care încă duhnea groaznic a vin, îi porunci s-aducă o frânghie, legară cufărul cu ea și-l scoaseră pe fereastră, Iăsându-l încet în curte, unde aștepta Ximachi, cu rădvanul data de drum. — Plecați, Măria-Ta? - făcu feciorul, după ce coborî cufărul. — Plecăm, mă Vasâle - zise trist Vodă. Da’ poate ne-om întoarce. Tu iată-mă dacă vreodată ți-am greșit cu ceva. — Ce vorbe-s astea? - răspunse Vasâle, scoțând o ploscă din sân. Eu, pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
scoțând o ploscă din sân. Eu, pot pentru ca să zic, n-am avut Vodă, am avut prietin. Patru domni am schimbat de când slujesc aici și cu dumneata al cincilea, da’ cu toți m-am înțeles, am fost ca frații. La mine, Măria-Ta, cine-a fost om cu mine, am fost Domn cu el, așa să știți. Nu trageți un gât? — Nu Vasâle, mulțumesc - răspunse Vodă. Ia-o tu înainte cu Doamna, să nu se prindă turcul că plecă. — Poftiți Doamnă - se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
și Cosette, ieșind să se spele puțin la un pârâu ce curgea pe sub deal, îi zăriră pe cei doi intorcându-se dar nu singuri, ci însoțiți de un întreg alai boieresc. Spătarul Vulture fugi la cort și-l trezi pe Barzovie. — Măria-Ta, vin boierii! — Să intre! spuse Barzovie, stăpânindu-și cu greu calmul. Boierii intrară unul câte unul pe sub perdelele cortului aliniindu-se în fața lui Vodă. Acesta îi recunoscu fără greutate: venerabilul vel-logofăt Samoilă cel care zisese despre el, Barzovie, după ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Vinerea mare numindu-l Antihrist; paharnicul Surdu, ce-i pusese ardei iute în vin, vel-postelnicul Gherman, ce-i schimbase iapa, și alții și alții. — Bine v-am găsit, boieri! - zise Barzovie, stând în picioare. — Să ne trăiești întru mulți ani, Măria-Ta! - strigară învălmășit toți. — Și ce treburi v-aduc la mine, boieri, de-ați bătut atâta cale pe zăpușeala asta? - întrebă Barzovie-Vodă. Venerabilul Samoilă făcu un pas înainte și dădu să deschidă gura, dar atunci Vodă spuse cu blândețe: — Da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]