2,594 matches
-
autorilor ale căror opere le dezbatem de a se încadra în tiparele moralizatoare ale vremii, de a oferi modele ale unei purități mai rar regăsite, de a 867 Ibidem, p. 456. 232 evidenția aspirația umană permanentă spre perfecțiune, opunându-se maleficului unei lumi din ce în ce mai desacralizate și mai laice. Dar aceste personaje feminine, din păcate, așa cum am încercat să demonstrăm, în zorii Renașterii, nu mai sunt credibile, ba, mai mult, devin ironizate sau demistificate. Giovanni Boccaccio și Geoffrey Chaucer au marele merit
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
binele, puritatea și virtutea, așadar ceea ce generic am denumit sfera angelicului, fie optând pentru trăirea plenară a vieții, cu toate deliciile ei, chiar dacă se încalcă frecvent normele morale și se cade în profan, în concupiscență și trădare a inocenței, sfera maleficului. Portretizând decăderea unei societăți, atât Giovanni Boccaccio cât și Geoffrey Chaucer, încearcă să-și facă mai scuzabile personajele negative, să le găsească mai puțin înfiorătoare, moral vorbind. Cine sunt aceste donne demonicate? Reprezintă de fapt, așa cum am mai subliniat, niște
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
din ființe reprobabile prin tot ce fac aceste eroine se pozitivează oarecum, primesc un plus de simpatie din partea autorilor prin faptul că nu se supun normelor și canoanelor, ci își afirmă direct, spontan și fără limite independența. Donna demonicata este malefică doar prin nesupunere, prin dorința de a sparge rigidele bariere instaurate între genuri, de a dobândi un loc distinct alături de partenerul ei de viața. De aceea înspăimântă și uimește, intrigă și stârnește controverse. Nu are nicio urmă de regret, de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
un adevărat plan, „ca printr-un șiretlic destoinic să-și stăpânească pofta de bani”945 , pretinzând a-i fi lui Andreuccio soră vitregă. Dovedește o imaginație bogată, dar și o forță persuasivă, văzându-și realizat visul. Este o donna demonicata malefică în intențiile ei, pe care reușește cu dibăcie să le materializeze, dar pierde din valențele pozitive pe care le dobândeau alte personaje din aceeași tipologie, datorită rapacității de care dă dovadă, urmărind doar finalitatea îmbogățirii personale, abuzând de încrederea și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
demonicata poate produce schimbarea unui destin de pe un făgaș normal, al onorabilității, pe unul al umilinței și al degradării sociale, căci vanitatea ei este mai puternică decât rațiunea ce ar trebui să o ghideze. Cu toate acestea nu rămâne întru-totul malefică, are puterea de a-și recunoaște păcatul pe patul de moarte, spovedindu-se smerită arhiepiscopului din Rouen, și mărturisind și unor curteni nedemna ei faptă, într-un fel de penitență publică, cerând stăruitor ca bărbatul pe care îl nedreptățise sau
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
I, p. 274. 271 și voturile, se dedau tuturor atracțiilor lumești (III. 1, IX. 2, stareța din Povestirile din Canterbury). Imaginea soacrei răutăcioase se încadrează perfect tot în această tipologie (IV. 8, cele două soacre din Povestirea notarului). Cu adevărat malefice sunt poate, la un prim nivel al lecturii, cele două soacre din Povestirea notarului: mama sultanului, primul care o râvnește pe Constanța și pentru care acceptă să se dezică de credința musulmană, și mama lui Alla, principele păgân, asupra căruia
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
fiere,/ Tu măgăoaie și Semiramidă,/ Balaure cu față de muiere,/ Din iad îți sorbi a răului putere;/ Tot ce cășună moarte și obidă/ Virtuții nepătate zace-n tine/ Ca-ntr-un cuibar de vipere haine!” 1013 Apelativele folosite pentru desemnarea acestor malefice soacre sunt sugestive: „Dar scorpia, strigoiu-afurisit,/ Sultana țese ițe ucigașe/ Sub vorbe și purtare drăgălașe.” 1014, „Căci sultănească, hoașcă blestemată,/ S-a pus cu-ai săi sângeni să-i căsăpească,/ Vrând singură în țară să domnească.”1015 Femeia rea devine
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
ne-ai mânat prin Eva la robire!.../ și-această creștinească însoțire/ Voind s-o spulberi, sculă să-ți slujească/ Făcut-ai tot din parte femeiască.”1016 Aceeași situație o întâlnim și în descrierea Donegildei, mama lui Alla, tot o femeie malefică: „nu știu om rău cărui/ Să te aseamăn, cât ești tu de rea!/ și de aceea dracului te dărui/ Să-ți cânte el nemernicia ta!/ Piei, zmeu cu chip de om! Ba s-ar cădea/ Piei, duh diavolesc! să-ți
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
care a fost îndelung dezbătut, vine posibil dintr-o sursă antică sau din tradiția acelor exemplum, potrivit cărora cioara (corvo) s-a îmbrăcat în penele papagalului pentru a câștiga un concurs de frumusețe. Cioara rămâne o pasăre cu o reputație malefică (cf. imaginea păsării din 1021 Ibidem, p. 289. 1022 Ibidem, p. 290. 1023 Ibidem, p. 395. 1024 „El, autorul a numeroase poeme de dragoste și nuvele despre iubire, a scris înspăimântătorul Corbaccio, una dintre cele mai caustice și demne de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
fapt sănătos, și Titu Maiorescu (chiar el!) punînd la cale proiectul de a se debarasa de ziaristul de la Timpul, chiar cu prețul internării în spital și, în același scop, i-a editat în 1883/1884 placheta de versuri, cu gîndul ,,malefic“ ca poetul să-l înlocuiască, înmormîntîndu-l efectiv, pe ziaristul devenit extrem de periculos pentru junimismul politic. M-am întrebat în comentariile mele la cele două cărți și mă întreb și acum de ce trebuia Maiorescu să se debaraseze cu atîta cruzime sălbatecă
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
întrupare a Verbului cosmic, vântul este un intermediar între cer și pământ. Ca și celelalte elemente-arhetip, vântul este dual, "simbol al mișcării, vitezei, dinamismului, asociat păsării, calului și gândului", pe de o parte, iar, pe de altă parte, apar aspecte malefice ale vântului "vântul turbat" a cărui locuință este dincolo de cer, "bate cu osebire primăvara sau toamna când fierbe vinul, căci mulți sunt atunci cu căței și gărgăuni la cap", dar vântul este și asociat cu personaje mitice feminine vântoasele, vântoaicele
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cerul ca o umbrelă deasupra lui; alții cred că pământul e așezat pe apă, apa pe foc și focul pe voia lui Dumnezeu."187 Într-o altă versiune despre facerea lumii, din interacțiunea elementelor primordiale se naște, mai întâi, forța malefică, Nefârtatul Dumnezeu există, fără a fi crea sau făcut: "Dintâi și-ntâi, atârna în aer, purtat de vânt, un munte, din vârful căruia ieșea foc. Din focul acesta, suflat de vânturi, s-a făcut o femeie, dar nu era vie
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
celelalte universalii ontologice focul, aerul, pământul. a. Nașterea La naștere, apa apare sub forma unor "praguri" existențiale care, o dată oficiate, deschid drumul pământesc al nou născutului. Fiecare moment, care precede sau urmează nașterii propriu-zise, este învestit ritualic: apa desface legăturile malefice, deschide drumurile, asigură comuniunea dintre lumile prin care omul trece și se pe-trece, purifică și sfințește, întemeiază noua viață, interzice sau eliberează. Astfel, în Bucovina, femeia care trebuie să nască nu are voie să dea apă nimănui pentru că nu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ajungi să-l și cununi. / Iar lumin-aceasta / Cum ai făcut-o / Și-ai gătit-o / Ți-ai împodobit-o / Așa s-o vezi și-n cea lume / De gătită / Și-mpodobită."200 "Ursita" se "descântă" cu ajutorul elementelor cosmice care îmblânzesc forțele malefice ale universului: "Lună, doamnă bună, bun cal ai, și frâu n-ai; să te duci la ursita mea, să te duci și să mi-l aduci..."201; "Stea, steluța mea, fă-te năpârcă viforâtă, din cer coborâtă, cu 44 aripi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
valurile, / Ca apa cu malurile. Tu le vezi / Și tu le pierzi, / Tu le duci / Și tu le-arunci, / Și tot alte căi apuci."233 Însoțit de cântec, dansul, ca transfigurare a i-mediatului, are rolul de a îndepărta forțele malefice ale destinului. Imaginea analogică destin uman destin cosmic devine metaforă a vârstelor care supune norocul unui ritual al purificării existențiale: Așa joacă bătrânii, / Când înfloresc călinii. / Călinii se scutură, / Bătrânii se bucură. / Pe drum merg, pe drum mă duc, / Bătrânețele
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
timpurile bune" și "timpurile rele", marcate de sărbători. Astfel, ziua era simbolul luminii, al căldurii, fertilității și vieții, în general, un timp de manifestare a forțelor benefice, în timp ce noaptea, ca simbol al întunericului, reprezenta frigul, somnul, sterilitatea și moartea, forțele malefice. Calendarul popular are la bază tocmai aceste opoziții diurn / nocturn, benefic / malefic opoziții ipostaziate de "pragurile de trecere" ale soarelui răsăritul și apusul la echinocții și solstiții în strânsă legătură cu ritmicitatea fenomenelor terestre succesiunea anotimpurilor, ciclurile biologice ale animalelor
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
luminii, al căldurii, fertilității și vieții, în general, un timp de manifestare a forțelor benefice, în timp ce noaptea, ca simbol al întunericului, reprezenta frigul, somnul, sterilitatea și moartea, forțele malefice. Calendarul popular are la bază tocmai aceste opoziții diurn / nocturn, benefic / malefic opoziții ipostaziate de "pragurile de trecere" ale soarelui răsăritul și apusul la echinocții și solstiții în strânsă legătură cu ritmicitatea fenomenelor terestre succesiunea anotimpurilor, ciclurile biologice ale animalelor, plantelor și păsărilor.45 Anul nou se stabilea în funcție de echinocții și solstiții
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ziua de Sfântul Gheorghe este considerată prima zi de primăvară, Duminica Mare (Rusaliile) este început de vară, Ziua Crucii dă semn de toamnă, iar Sâmedru (Sfântul Dumitru) prevestește iarna.57 În mentalitatea populară, zilele săptămânii au existență proprie, benefică sau malefică, cântărind traiul de zi cu zi al țăranului român: "Nu toate zilele sunt la fel. Vezi, o săptămână are șapte zile, da nu seamănă una cu alta. Luni e de-un fel și e bună pentru când începi o lucrare
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
a și trăznit. Dar până nu se sfătuiește cu Sfânta Duminică, nu face nimic." 72 Țăranul român preamărește fiecare zi din săptămână, supunându-se, cu strictețe, canonului semnificațiilor acestora și, nu întâmplător, a născocit "Rugăciunea săptămânii" pentru a îndepărta forțele malefice care ar distruge echilibrul existențial: "Sfântă lune, zi de post, / Cădelnița lui Hristos, / Rogu-mă sfinției tale / Să-mi fii ajutătoare / Și folositoare, / Ajută-mi, Doamne! / Sfântă marți! / Curătoarea ceriului / Și-a pământului, / Mă rog sfinției tale / Să-mi fii
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
originară a universului tradițional. Perioada celor 12 zile, ca reprezentare mitică a Noului An, este învestită ca timp sacru, prin ritualul simbolic al unui sacrificiu dătător de viață. După îngroparea Crăciunului, cortegiul ritual al măștilor de Anul Nou alungă spiritele malefice și înnoiesc pământul prin "jocul" vieții și al morții. În cadrul scenariului ritualic de Anul Nou , la sfârșitul jocului, "capra" (în Moldova și Bucovina), "turca" (în Transilvania) sau "brezaia" (în sud, în Muntenia), acest personaj simbolic "moare" și "reînvie", aidoma zeilor
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
iel nu poate hodini, / Nu poate dormi, / Nu poate bea, / Nu poate cina, / Nici cu mine nu poate sta."161 Într-un descântec asemănător din Bucovina, realizat înainte de răsăritul soarelui, pe nemâncate, cu apa luată din cursul apei, descrierea soarelui malefic este simetrică descrierii ființei umane maladive, legătura ontologică fiind realizată de un conector semantic imperativ: "Soare roș, / Soare galbân, / Soare verde, / Soare de 99 feluri, / Ieși din crierii capului, / Din zgârciu nasului, / Din fața obrazului, / Din rărunchi, / Din inimă, / Din ficat
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
15, 16, 22 și 31 martie; 21, 30 noiembrie; 25 și 31 decembrie. Zilele în care nu apărea pe cer, când "se primenea", erau considerate zile nefaste, supuse întunericului; apariția lunii pe cer, sub forma unei seceri, reprezenta înfrângerea forțelor malefice și preamărirea luminii până la Lună Plină.179 "Arhetip al măsurătorii" (Gilbert Durand), luna este "astrul ritmurilor vieții": "Luna măsoară, dar și unifică. "Forțele" sau ritmurile sale "reduc la același numitor" o mulțime de fenomene și semnificații. Întregul Cosmos devine transparent
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
drum de tipul stâlpilor sau al "coloanei cerului", pe grinzile de porți de curte (Maramureș), pe culmile de acoperiș a caselor (Muntenia) sau pe stâlpii funerari, rolul reprezentărilor lunare fiind de "însemne apotropaice" ale drumurilor, caselor și mormintelor, împotriva făpturilor malefice care bântuie lumea.184 Îndeletnicirile zilnice ale omului tradițional se desfășurau în funcție de alternanța lună nouă / lună veche: Copacii răsădiți la lună nouă au numai flori și n-au poame, da la lună plină sunt plini de poame"; "de samanat e
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
spre 24 iunie, cântă și dansează, aduc rod holdelor și femeilor căsătorite, înmulțesc păsările și animalele, înmiresmează florile, tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor, apără holdele de grindină și vijelii. Sânzienele se deosebesc de Iele sau de Rusalii care sunt considerate malefice, dar pot deveni forțe distrugătoare dacă le este nesocotită ziua, aducând grindină și piatră sau boala numită "luatul din Drăgaică". Pentru alungarea duhurilor necurate, de Sânzâiene se aprind focuri și se merge cu făclia, înveșnicindu-se, astfel, relația "de sânge
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
li toi pizzi, / accusi mi scriscinu li mo` trizzi!" sau "Lua-nova, / tu bem me vês / dà-me dinheiro / pr`a todo o mez."204 În unele descântece de vindecare, luna scindează lumea cognoscibilă în planuri paralele, tocmai pentru a anula forțele malefice: "Luna-n cer, / Lupu-n pădure / Și piatra-n baltă. / Acești trei frați / Când se vor întâlni, / Și vor vorbi, / Își vor da bună ziua / Și când vor mânca / Și vor bea la un loc / Atunci să mă doară / Pe mine
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]