3,109 matches
-
larg sinclinal, de direcție nord-sud, cuprinzând depozite sedimentare mezozoice, așezate în transgresiune peste un fundament de șisturi cristaline. Aceste depozite sunt formate în cea mai mare parte din calcare jurasice, conglomerate de Bucegi și gresii micacee. Către marginea răsăriteană a masivului, în porțiunea inferioară a abruptului prahovean, conglomeratele de Bucegi se rezeamă pe formații ale flișului cretacic inferior, cuprinzând stratele de Sinaia, precum și depozitele de marne și gresii aparținând etajelor Barremian și Apțian. Relieful carstic este legat de masa calcarelor de pe
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
variabile, unele coline și avene. Dezolvarea se îmbină sezonier cu înghețul și dezghețul, contribuind la dezvoltarea reliefului ruiniform de pe abruptul calcaros. În munții Bucegi se întâlnesc 2 forme principale de dovezi glaciare: forme de eroziune și forme de acumulare. Conformația masivului în formă de potcoavă determină în mod evident dispunerea și direcția de curgere a râurilor. Principala axă de colectare a apelor din interiorul masivului este Râul Ialomița, care are un bazin simetric. Ea este alimentată din zăpezi și ploi, izvorând
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
se întâlnesc 2 forme principale de dovezi glaciare: forme de eroziune și forme de acumulare. Conformația masivului în formă de potcoavă determină în mod evident dispunerea și direcția de curgere a râurilor. Principala axă de colectare a apelor din interiorul masivului este Râul Ialomița, care are un bazin simetric. Ea este alimentată din zăpezi și ploi, izvorând la mare înălțime de sub Vârful Omu. Curgând în lungul axului sinclinalului, ea este alimentată și din subteran, pentru că apele infiltrate pe flancuri se scurg
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
Numărul mediu de zile de iarnă, cu temperaturi mai mici de 0° Celsius, este de 47 zile/an, iar numărul mediu de zile cu temperaturi peste 25° Celsius, este de aproximativ 16 zile/an. Toate studiile botanice efectuate în zona masivului Bucegi, au reflectat bogăția și varietatea de specii și familii reprezentate, specifică atât pădurilor de conifere și foioase cât și pajiștilor alpine, susținând necesitatea protejării și ocrotirii acestui complex de forme, asociații și peisaje. În 1935, o parte din masiv
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
masivului Bucegi, au reflectat bogăția și varietatea de specii și familii reprezentate, specifică atât pădurilor de conifere și foioase cât și pajiștilor alpine, susținând necesitatea protejării și ocrotirii acestui complex de forme, asociații și peisaje. În 1935, o parte din masiv este inclus în lista ariilor protejate din România, cu statut de Parc Național. La acesta se adaugă încă doua rezervații din bazinul Ialomitei și câteva puncte fosilifere din sud. Printre speciile ocrotite trebuie amintite: Deasemenea, sunt ocrotite unele specii de
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
bazinul Ialomitei și câteva puncte fosilifere din sud. Printre speciile ocrotite trebuie amintite: Deasemenea, sunt ocrotite unele specii de arbuști: Teritoriul Parcului Național Bucegi include trei etaje de vegetație. 1. Etajul montan superior ( Platoul Bucegilor ) - reprezentat pe versantul prahovean al masivului numai în porțiunea dintre Sinaia și Valea Morarului. Asociația dominantă aici este făgetul cu brad specific Carpaților Orientali și Meridionali (până la valea Oltului), cu întreaga sa compoziție floristică. Pătura ierbacee cuprinde elemente carpatice, cum sunt: colțisorul, vulturica, odoleanul, tătăneasa, mierea
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
la 1050 m, și deasupra carierei de piatra Piatra Arsă; pe Jepii Mici; pe valea Comorilor, la circa 1250 m; pe Caraiman, în vâlcelul Spălat de sub colțul Picătura, la 1280 m altitudine (circa 10 exemplare). O altă raritate în cuprinsul masivului este salba moale, care se află numai în cuprinsul acestei rezervații, în apropiere de stâncile Sf. Ana, în pădurea Jepii Mari și pe valea Urlatoarea Mică din Jepii Mici. Datorită poziției lor adăpostite și calcarelor titonice (gălbui), stâncile Sf. Ana
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
lumina, poziția și gradul de umiditate. Pe lângă cele mai răspandite specii, cum ar fi: ochii șoarecelui, odoleanul, păiușul, feriga de piatră, trăsnicul, există unele endemisme carpatice: micșandra de munte, ca și unele specii rare. Dintre speciile de licheni prezente în masivul Bucegi enumerăm reprezentanți din clasa Ascolichenes, ordinul Discolichenes. 2. Etajul alpin. Dintre arboretele remarcabile din acest etaj trebuie menționat arboretul de pe Brâul Furnicii, care cuprinde o serie de exemplare monumentale unice pe tot cuprinsul masivului; arboretul de larice cu cimbru
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
speciile de licheni prezente în masivul Bucegi enumerăm reprezentanți din clasa Ascolichenes, ordinul Discolichenes. 2. Etajul alpin. Dintre arboretele remarcabile din acest etaj trebuie menționat arboretul de pe Brâul Furnicii, care cuprinde o serie de exemplare monumentale unice pe tot cuprinsul masivului; arboretul de larice cu cimbru de pe Brâna Mare a Jepilor, valea Jepilor Mari, la 1750 m altitudine, arboretele de larice de pe versanții nordici ai Jepilor Mici, precum și rarități de larice, de pe flancurile însorite ale văilor Seaca Jepilor și Seaca Caraimanului
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
primavara, pe soluri de tip podzol alpin. La altitudini mai mici sau pe versanți mai luminați, mai întâlnim paiușul, rotunjioara. În etajul alpin propriu-zis se întâlnesc cele mai interesante asociații din tot cuprinsul Bucegilor. Aici sunt întrunite majoritatea elementelor specifice masivului, precum și cele mai multe endemisme și rarității floristice. Remarcabilă din acest punct de vedere este vegetația ce acoperă brânele, câmpurile înierbate ce înlănțuie abrupturile stâncoase. Crestele ierboase și brânele de pe versanții abrupti și însoriți sunt aproape în întregime acoperite de asociații de
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
fauna moluștelor și gasteropodelor, a identificat în Bucegi peste 100 de specii și varietăți, dintre care multe endemisme: "Daudebardia transsylvanica", "Vitrea transsylvanica", "Helicigona banatica", "Trichia transsylvanica", "Alopia canescens", "Alopia nixa". Fauna mamiferelor este încă bine reprezentată în pădurile de la poalele masivului, deși activitățile economice și dezvoltarea orașelor sunt principalele cauze ale dispariției multor exemplare din: cerbul carpatin, căprioare, mistreți, râși, lupi, vulpi, veverițe, pârșul mare, pârșul cu coada stufoasă, pârșul de alun, șoarecele scurmător etc. Fauna ornitologică, studiată în special de
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
Manolache - care au studiat lumea insectelor, pe Radu Codreanu - grupe de viermi, N. Botnariuc, M. Băcescu, Traian Orghidan, Valentin Pușcariu - care au studiat crustaceele, C. Motas si J. Tanasachi - care au studiat hidrocarienii. Vânatul intensiv, turismul necontrolat și pătrunderea în masiv a mijloacelor de transport creează probleme speciilor locale. În cadrul Munților Bucegi, pe teritoriul județului Brașov se găsesc câteva obiective puse sub ocrotire, care au statut de rezervație naturală: Abruptul Bucșoiului, Valea Mălăiești și Valea Gaura, unde, datorită faptului că afluența
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
județului Brașov se găsesc câteva obiective puse sub ocrotire, care au statut de rezervație naturală: Abruptul Bucșoiului, Valea Mălăiești și Valea Gaura, unde, datorită faptului că afluența de turiști este mai redusă, s-au retras cele mai multe capre negre din acest masiv. Pentru asigurarea unor condiții optime de viață pentru caprele negre, numai în Valea Gaura spre exemplu, este pusă sub ocrotire o suprafață de 63 de hectare din zona golului alpin. În regim de ocrotire mai intră și zona superioară a
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
urcă pe la Cuibul Dorului și mai departe în Șaua Dichiului și de aici fie în zona de platou, fie pe Valea Ialomiței. În rest, accesul se face pe poteci și drumuri forestiere. Accesul în localitățile de unde se poate pleca în Masivul Bucegi este lesnicios, mai ales în stațiunile de pe Valea Prahovei, atât pe DN1, cât și pe calea ferată magistrală ce leagă București de Brașov. De asemenea, se poate ajunge și prin partea de sud, pe DN71 (Târgoviște-Sinaia) până în localitatea Moroeni
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
sunt orașele Nis(monumente bizantine dintre sec.4-5, Turnul craniilor), Smederevo(cetatea din sec.15), Prizren(biserici și mănăstiri din sec.14, moscheea Sinan Pasă), stațiuni balneoclimaterice(Vrnjacka Banja, Soko Banja, Niska Banja) sau pentru practicarea sporturilor de iarnă(în jurul masivelor Kopaonik, Jastrebac, Zlatibor). Un important obiectiv istoric și turistic este situl antic arheologic Felix-Romuliana.
Serbia () [Corola-website/Science/298445_a_299774]
-
Varna De aici rezultă că drumul de la varegi la greci avea escale în Dobrogea actuală. Varegii au trecut pe teritoriul Dobrogei cu ocazia expedițiilor acestora împotriva Imperiului Bizantin din anul 968. Din secolul al IX-lea datează bisericuțele săpate în masivul de cretă de la Basarabi-Murfatlar. Printre inscripții și desenele de la Basarabi-Murfatlar se remarcă simboluri, dragoni și nave de-ale varegilor. Victor Spinei a scris despre bătălia de la râul Alta (de lângă Kiev), anul 1019, menționând că românii („blokumenn”) și pecenegii au luptat
Varegi () [Corola-website/Science/306978_a_308307]
-
perioada romană principala carieră a orașului și a castrului roman Potaissa. În secolul al XIX-lea, când urmele exploatărilor romane mai erau vizibile, s-au făcut observații detaliate privind tehnicile de desprindere a blocurilor de calcar și de avansare în masiv. Din carieră a fost transportată la biserica din satul învecinat Cheia o coloană înaltă de 1,5 m și cu diametrul de 0,34 m. În carieră și în împrejurimile sale s-au descoperit țigle, chei, opaițe, fragmente ceramice și
Castrul roman Potaissa () [Corola-website/Science/306992_a_308321]
-
Academiei Române din 2001 și membru titular din 4 noiembrie 2016. A urmat Liceul „Titu Maiorescu” (1953-1956) și Școala Tehnică de Geologie din București. Absolvent al Facultății de Geologie-Geografie, specialitatea mineralogie-petrografie a Universității din București. În 1974 și-a susținut teza Masivul granitoid Ogradena - studiu petrografic și geochimic, devenind doctor in geologie. A fost preparator (1967-1969), asistent (1969-1977), lector (1977-1990), conferențiar (1990-1993) și profesor (din 1993) la Catedra de Mineralogie a Universității din București; în perioadele 1992-1996 și 2004-2005 a fost șeful
Nicolae A. Anastasiu () [Corola-website/Science/307078_a_308407]
-
mare de foști studenți. A făcut stagii de specializare, documentare și aplicații geologice în Franța, Grecia, Italia, Elveția, SUA, Canada, Australia, Chile, China și Japonia. Activitatea sa științifică acoperă un spectru larg de probleme: mineralogia feldspaților, granitoidele de la Ogradena (Banat), masivul alcalin de la Ditrău (Carpații Orientali) și din domeniul sedimentologiei, petrografiei rocilor sedimentare, analizei secvențiale și modelelor de facies; cercetări aplicate in domeniul resurselor minerale și hidrocarburilor în Carpații Orientali, Carpații Meridionali, Munții Apuseni și Dobrogea. A efectuat primele studii de
Nicolae A. Anastasiu () [Corola-website/Science/307078_a_308407]
-
secvențiale și modelelor de facies; cercetări aplicate in domeniul resurselor minerale și hidrocarburilor în Carpații Orientali, Carpații Meridionali, Munții Apuseni și Dobrogea. A efectuat primele studii de petrologie comparată și analiză comparativă - prin reconstiuiri de paleosurse pentru bazinele sedimentare din Masivul Central Dobrogean, zona flișului și a molasei din Carpații Orientali sau pentru depozitele paleogene din vestul Depresiunii Transilvaniei. Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc in peste 150 lucrări, studii și comunicări publicate singur sau în colaborare, în țară și în străinătate
Nicolae A. Anastasiu () [Corola-website/Science/307078_a_308407]
-
perioada romană principala carieră a orașului și a castrului roman Potaissa. În secolul al XIX-lea, când urmele exploatărilor romane mai erau vizibile, s-au făcut observații detaliate privind tehnicile de desprindere a blocurilor de calcar și de avansare în masiv. Din carieră a fost transportată la biserica din satul învecinat Cheia o coloană înaltă de 1,5 m și cu diametrul de 0,34 m. În carieră și în împrejurimile sale s-au descoperit țigle, chei, opaițe, fragmente ceramice și
Potaissa () [Corola-website/Science/307062_a_308391]
-
în țară cat și peste hotare. Acești specialiști au realizat sau au participat la realizarea a numeroase studii asupra biodiversității din diverite regiuni aflate pe teritoriul României (Delta Dunării, lunca Dunării, sudul Dobrogei, Maramureș, Banat, Câmpia Română, o serie de masive muntoase din Carpații Meridionali : Ciucaș, Piatra Craiului, Făgărași, Retezat, defileul Jiului) sau în străinătate (Indonezia, Brazilia, Islanda, Turcia, etc). Specialiștii Muzeului cercetează atât sistematica, faunistica, ecologia și zoogeografia diferitelor grupe de nevertebrate și vertebrate din fauna României și mondială, cât
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” () [Corola-website/Science/307288_a_308617]
-
prăbușită. Johann Fichtel (1780) notează următoarele pentru "Obere Grube": adâncimea celor 2 puțuri este de 22,8 m, adâncimea totală a ocnei (inclusiv puțurile) 125,4 m, perimetrul bazal 228 m. Reprezintă cea mai mare ocnă de pe versantul vestic al masivului de sare de la Durgău. Într-un istoric al ocnelor de la Turda, găsit la Administrația Salinelor, este notat că "Obere Grube" a fost abandonată în anul 1770. József Hankó (1844) menționează și el ocna. Ocna nu era prăbușită în anul 1867
Lacurile Durgău () [Corola-website/Science/307301_a_308630]
-
cca 30 m). Terenul aici alunecă mereu, fiind foarte instabil. În acest loc a fost până nu demult o mină mare de sare numită Carolina. Partea minei Carolina dinspre nord-vest a fost prea aproape, respectiv a fost chiar pe marginea masivului de sare, din care cauză s-a surpat și de atunci se surpă mereu, pământul scurgându-se în mina care avea o adâncime maximă de 94 stânjeni (cca 178 m). Straturile de pământ se surpă mereu în caverna minei, și
Lacurile Durgău () [Corola-website/Science/307301_a_308630]
-
se întindea din sudul Canadei, cuprindea America Centrală și ajungea până în sudul Patagoniei. În prezent prin creșterea densității și numărul populației americane, arealul de răspândire al animalelor s-a redus considerabil. În SUA au supraviețuit exterminării lor de către om numai în masivul Rocky Mountains, Munții Cascadelor, „Munții de Coastă” și în regiunile de deșert și semideșert ca și în smârcurile Parcului Național Everglades din Florida. Prin măsurile luate pentru protejarea pumelor s-a ajuns la repopularea regiunii Marilor Lacuri ca și unele
Pumă () [Corola-website/Science/308543_a_309872]