2,450 matches
-
privește cu dispreț. După care își trage brusc brațul din mâna mea și se îndepărtează, cu pași mari. Ne mai vedem, Becky, zice peste umăr. Trebuie s-o opresc. Repede. — Becky! În spatele mele aud glasul lui Eileen și mă întorc mirată. Uite vasele de aramă pe care voiam să ți le arăt... — Mersi, spun absentă. Dar în clipa asta trebuie să... Mă întorc - dar Alicia a dispărut. Unde a plecat? Cobor în fugă scările, fără să mă mai obosesc să aștept
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
străzii, privind de la stânga la dreapta. Nu văd aproape nimic. E o zi orbitoare, și apusul de soare licărește în ferestre. Totul s-a transformat în siluete și în umbre. — Rebecca. O mână mă strânge brusc de umăr. Mă întorc mirată, clipind de la lumina orbitoare și ridic ochii. Și, în clipa în care privirea mi se focalizează, mă cuprinde cea mai pură și mai înghețată spaimă. E Elinor. Șaptesprezece Gata. S-a zis cu mine. Trebuia să fi rămas acolo, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ai văzut, n-am ce face... trebuie să mă îmbrac cu altceva... Mă ridic să plec, după care șovăi. Luke, fii atent. Dacă o să ți se pară ceva aiurea azi, te rog... nu mă-ntreba nimic, OK? — OK, spune Luke mirat. — Promiți? — Promit. Mă privește pieziș. Becky, e ceva ce ar trebui să știu? — Ăă... nu, spun nevinovată. Nu, nu cred. Ne vedem la nuntă. Douăzeci Nu-mi vine să cred că am reușit să ajung la acest moment. Nu-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
care să dureze toată viața. Acum haideți să aplaudăm fericitul cuplu. Îi zâmbește lui Luke. Poți să-ți săruți mireasa. În clipa în care Luke se apleacă să mă sărute, Michael începe să aplaude cu convingere. Urmează o pauză ușor mirată... după care mai multe persoane i se alătură viguros și curând întreaga sală aplaudă din suflet. Gary șoptește ceva în urechea lui Luke și acesta se întoarce spre mine, nedumerit. — Și verigheta? Lasă verigheta, zic, cu dinții încleștați. Inima îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
făcând eforturi supraomenești să nu izbucnesc în râs. Sunt porumbei. Trecem pe lângă șir după șir de invitați îmbrăcați elegant, și toți ne zâmbesc cu căldură, în afara fetelor, care îmi aruncă Privirea Manhattan. — Cine naiba sunt oamenii ăștia? zice Luke, scrutând mirat rândurile de străini zâmbitori. — Habar n-am. Ridic din umeri. Credeam că-i cunoști tu, măcar pe unii dintre ei. Ajungem în capătul opus al sălii, unde facem o ultimă rundă de fotografii, și Luke mă privește întrebător. — Becky, părinții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ăla știa exact unde trebuie să ajungem? Destul de sigură, spun, scoțându-mi rujul. Nu știu, spune gânditor. Mie mi se pare că suntem mai degrabă în Franța. Oprim la un semafor, iar el coboară geamul. — Bonjour, spune către o femeie mirată. Comment-allez vous? — Nu... știu ce vreți să spuneți, zice femeia și se grăbește să traverseze. Știam eu, face Danny. Becky, îmi pare rău să fiu tocmai eu cel care îți dă vestea, dar... ne aflăm în Franța. — Suntem în Oxshott
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
l-a întins spre mine. — Mult noroc, spune Clive, după care arată undeva în față. Uite că ți-au mai venit niște întârziați. Un taxi negru tocmai oprește în fața bisericii și ambele portiere sunt date în lături simultan. Mă holbez mirată, întrebându-mă dacă visez, în clipa în care Michael coboară, încă îmbrăcat în costumul pe care l-a avut la Plaza. Întinde o mână cuiva din taxi și secunda următoare apare Laurel, în aceeași rochie Yves St Laurent, cu mânecile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
-o un pic razna atunci. — Un pic? — OK, am luat-o razna de tot. Se întoarce și mă privește, și ochii întunecați îi strălucesc în lumina care vine dinspre cort. Îți datorez foarte mult, Becky. — Nu-mi datorez nimic, zic mirată. Acum suntem soț și soție. Acum... totul e ca un cont comun. Dinspre casă se aude un târșâit și, în clipa în care ridic ochii, îl văd pe tati punându-ne geamantanele în mașină. Gata de plecare. Deci, spune Luke
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ai de gând să faci cu viața ta” îmi explică liniștit. Păi, cam ce fac, cred, nu vezi, călătoresc, apoi când mă voi întoarce intru și eu la serviciu, familie, casă, sper să continui să călătoresc destul de mult... ăăă... răspund mirată și fără să înțeleg unde bate. „Chiar vrei să irosești toată energia asta pe care o ai? Poți schimba multe, poți schimba viața altor oameni, poți schimba o grămadă de lucruri care merg greșit într-o societate săracă, aici, în
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
noi, acompaniată de un fel de purcel negru asemănător mai degrabă cu un mistreț decât cu un porc de casă (pecari! Îmi amintesc creatura de la un joc de cărți cu animale din copilărie). Cobor în mâl și merg către fata mirată în timp ce pecari-ul se repede spre mine tropăind cu picioarele scurte și greoaie. Fata îl interceptează, îi dă un șut răsunător și animalul se retrage câțiva metri privindu-mă în continuare cu vrăjmășie. Dacă ar fi om m-ar înjura
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
un aragaz antic și o grămadă de oale aruncate pe jos. Toaleta este inexistentă și, spre deosebire de casa lui Guillermo, nu există nici măcar afară când o întreb pe Maria îmi face un semn degajat spre câmpul din jurul casei și mă privește mirat când mă întorc spunându-i că nu am găsit-o. Stăm cum putem în „bucătărie”, și, la un moment dat, copilul mai mic al Mariei, care are trei ani și aleargă dezbrăcat prin jurul nostru, se oprește și începe să facă
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
-mă să nu adorm. Nu după multă vreme apare în goană ajutorul lui Don Julio care se apropie de mine și îmi spune că Don Julio l-a trimis să îmi spună să mă întorc să plătesc ceremonia. Îl privesc mirată, îi spun că i-am dat banii Eliei, el mă privește surprins la rândul lui și îmi spune că trebuie să-l plătesc pe Don Julio. Îi repet că i-am dat banii Eliei, îmi repetă că ceremonia a făcut
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
și mă chinui să înțeleg ce spune. Jorge apare bine dispus, urcăm cu toții în barcă și, cu puțin înainte de plecare, belgianca se ridică fără nici un cuvânt, sare pe mal și dispare. Ne uităm surprinși la Jorge care nu pare prea mirat și pornim către următoarea aventură. De această dată, ceremonia va fi ca în familie: am o legătură destul de strânsă cu fiecare dintre participanți și este o ocazie specială să facem o ceremonie cu ayahuasca „între prieteni”. Mergem cu barca vreo
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
la care trebuie să vii cu niște cunoștințe de acasă nu neapărat cunoștințe de istorie, ci mai degrabă genul de cunoștințe pe care le dobîndești citind romancieri ca Dostoievski, Conrad sau Graham Greene. Magdalena Kopp vorbind, cu un aer ușor mirat, despre campania de atentate declanșată de Carlos în reacție la arestarea ei, ca și cînd bombele lui ar fi fost graffitiuri de dragoste ; VergŁs arătîndu-ne puloverul pe care i l-a croșetat Magdalena în închisoare ; asistenta lui dezaprobîndu-i relația cu
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
iar aceștia, care cunoșteau adevărul, să vină la post ca să spună și șefului de post care este acesta. Bieții copii erau speriați, eu eram amețit de mersul lucrurilor de nici nu vedeam pe unde merg și mă feream de privirile mirate ale cunoscuților care nu știau de ce sunt însoțit de cei doi jandarmi”. „Ajuns la post, am fost închis într-o odaie ca un făcător de rele, până ce au ajuns părinții. Timp de vreun ceas și eu și părinții, care erau
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
să arăt că unele grupări politice au programe extremiste, bazate pe asasinat și teroare; ați aflat cum a fost omorât omul politic Duca, împușcat pe peronul gării Sinaia de membri ai Gărzii de Fier. Da domnule, de ce mă privești așa mirat? se adresează profesorul Costea lui moș Negruș, poate că n-ați înțeles tot ce v-am spus, dar o să-nțelegeți mai bine când o să vă adunați în diferite întruniri, îndrumați de cei care ne conduc. Acum la concret cum stau
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
mare, îi spală rănile și le unge cu niște alifie peste care pune frunze de ciumăfaie și-l bandajează cum poate mai bine . Maricica vine și ea în casă, mamă-sa îi povestește întâmplarea cu buhaiul dar fata se uită mirată, cum poate să capete așa răni de la o căzătură într-o groapă, chiar dacă fugea după buhai. Văzând-o pe maică-sa atât de supărată, nu spune nimic, însă parcă nu credea în povestea spusă de Săndel. Veni și mătușa Profira
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
din țară spre Oradea, unde am făcut un popas, sigur, binevenit. Aici, niște cunoștințe ne-au purtat la Băile Felix oferindu-ne o seară românească, iar joi, 10 iulie, cu ajutorul lui Dumnezeu, am părăsit patria mamă, îndreptându-ne vertiginos, speriați, mirați și entuziasmați spre vestul „sălbatec”. Ungaria am traversat-o în plictiseală, deoarece este o țară lipsită de pitoresc. Am dorit să înnoptăm la Balaton, dar am fost deranjați de faptul că în momentul în care vedeau pașapoartele de români, recepționerele
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
toată lumea putea răsufla, în sfârșit, liniștită, căci - vorba lui Shakespeare - totul e bine când se termină cu bine. Marți, 9 iulie Ne-am lins rănile cu toții după orgia din ajun. Miercuri, cu siguranță Ecaterina și Zgripți s-au trezit singure, mirate, bănuiesc eu, că nu mai zumzăie nimic în jurul lor. A fost cea mai inedită tabără la care am participat vreodată, dar nici nu mă așteptam să fie altfel, cunoscând-o pe Doamna Vâlcii. Și cum numai ei i se putea
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
de "domnii superiori"". Tovarășul meu de suferință, repartizat profesor de istorie la o școală pe lângă Iași, i-a răspuns prompt: Lasă că-i aranjez eu pe domnii superiori, să vezi matale cum o să-mi pupe toți mâna". "Cum", îl întrebă mirat plutonierul. "Păi eu am fost repartizat la Liceul "Laurian" (cel mai de vază liceu din Botoșani, unde învățau plozii elitelor locale, inclusiv cei ai "gradaților" de la regiment)." "Și ce-o să predați?" "Păi matematica, fizica și chimia", răspunse nonșalant amicul. Informația
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
mișca. La întrebarea mea "nu plecăm" mi se răspundea stereotip: "Mai plimbați-i!". I-am tot plimbat prin curtea vilei până am amețit și nimic:."Mai plimbați-i!" La un moment dat apare un adjunct de ministru de la externe, care, mirat, întreabă: "Cum, încă n-ați plecat? De ce se întârzie?" I-au răspuns "doi ochi albaștri": "Tovarășii pleacă la ora asta la Eforie la nămol și nu vrem să ne întâlnim". Diplomatul a zâmbit strâmb și a răspuns: "Deștepți mai sunteți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
ridice, cum s-ar spune, "poalele în cap" Majestății Sale. Un fotograf olandez a surprins scena și apoi m-a rugat să-i dau o mașină să meargă la aeroport pentru a lua o cursă spre Amsterdam. I-am precizat mirat că mai sunt două zile până la încheierea vizitei, dar respectivul mi-a spus că pentru el vizita s-a terminat și că fotografia Reginei surprinsă în "négligé" va face deliciul cititorilor presei olandeze. Am surâs la gândul unei fotografii a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
alte cărți "subțiri". Am văzut o librărie, am intrat și fiind cu soția am început să ne consultăm în românește. La un moment dat, s-a apropiat de noi o persoană distinsă, ce părea patroana librăriei, și ne-a întrebat mirată: "Sunteți români?" Am confirmat și s-a interesat cu ce ocazie în Chile. "Păi suntem de la ambasadă." Mirarea i s-a accentuat și mai mult, explicându-ne că până atunci nu venise nici o persoană de la ambasadă la librărie, deși se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
3 și după deschiderea ușii iar ne-am frecat la ochi: era un spațiu uriaș, mobilat cu gust și dotat cu tot felul de butoane și butonașe în jurul patului generos, iar de pe pereți ne vegheau dintr-un tablou ochii severi, mirați și întrebători ai unor nobili spanioli din alte veacuri. Am cercetat apoi baia, care semăna cu cele din serialul cu miliardari americani, "Dallas" (îmi aminteam de băi, dar nu și de ei spălându-se). Am profitat de instalații, ne-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Delftul... Din deplasare m-am întors nu numai cu un document de colaborare foarte bun, ci și cu un cadou pentru soție, achiziționat din prima mea diurnă un robot de bucătărie Philips, pentru care am primit "călduroase mulțumiri". Aceleași priviri mirate aveam să le întâlnesc și cu ocazia negocierii Programului de colaborare cu RFG-ul la Bonn. Și acolo delegația noastră a fost primită cu amabilitate și bunăvoință și din nou am demonstrat că suntem "mai frumoși și mai deștepți" când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]