KorAP: Find »[drukola/base=mitic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...93 94 95 ...209 >

5,217 matches

Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828

pentru că propria sa viață avea un sfârșit, ca aidoma tuturor organismelor, dar, mai ales, pentru că oferea autenticitate, prin revenirea ei ca "lună nouă", propriei sale năzuinți de regenerare, speranțelor sale de "renaștere"."181 b. Imaginea spațiu-timp Pentru țăranul român, calendarul mitic are, ca unitate de măsură, ciclul unei luni (noi sau pline) pentru fixarea sărbătorilor care rememorează marile evenimente cosmogonice. În structura magico-mitică a calendarului, ciclul de 40 de zile, în care este împărțit timpul, se stabilește în funcție de "însemnele" lunii, "luna

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
și rămâne cum a fost până se sfințește luna"; Când e lună plină, merg toate în plin și la lună veche îți merge bine, e lucru cu temei și ține."185 c. Imaginea-cronotop În legendele românești, luna apare ca făptură mitică, masculină sau feminină. Potrivit credințelor populare, luna a fost, la început, alături de soare și de stele, rod al Arborelui primordial care a răsărit din oceanul de ape sau, Dumnezeu (Fârtatul) a zămislit luna din aur: "a luat un boț de

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
cu frate / Mi se strânge pielea-n spate. Foaie verde de cicoare, / Pe dânsul l-a făcut soare, / Foaie verde mătrăgună, / Pe dânsa a făcut-o lună, / Zi și noapte tot mergea / Și nu se mai ajungea."189 În plan mitic, ipostaza antropomorfică a lunii a fost considerată Ileana Cosânzeana, "frumoasa pământului și a cerului", din basme, "la soare te puteai uita, dar la dânsa ba"; "frumoasă ca o floare într-o iarnă fără soare"; "din cosiță floarea-i cântă, nouă

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
blândă, mai frumoasă. E-atâta lumină și pace, e atâta bucurie de crezi c-o coborât Dumnezeu pe pământ."217 Timpul sărbătorii reprezintă o recuperare a ordinii primordiale: "Prin sărbătoare se produce o rememorare și o comemorare a unei întâmplări mitice."218 Complexul ritualic al sărbătorii introduce "o ruptură" în timp și spațiu, o abolire ad hoc a profanului și clădirea, din temelii, a cadrului evenimențial, ca univers sacru: "sărbătorile instaurează o ruptură de timp și spațiu: intervalul de sărbătoare este

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
prezent în Mesopotamia, Grecia antică, la majoritatea popoarelor Europei, la multe triburi din America și Australia. Această imagine a păsării-suflet o găsim, la români, în colacii ritualici, dați de pomană, și pe stâlpii funerari din Transilvania sau în Moldova. Păsările mitice, specifice diferitelor popoare Phoenix, Garuda, Kokh, Măiastră, Jar-Ptica sunt întruchipări ale principiului solar și simbolizează veșnica regenerare a vieții. Ca simboluri ale spiritului și ale cunoașterii, păsările sunt ipostaziate ca divinități care dețin secretele celor trei lumi. Știința cunoașterii "limbii

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
plastică a mortului, ci dublul natural al sufletului mortului pe lumea aceasta, iar sufletul-pasăre este imaginea ornitomorfică a sufletului care rătăcește tot în Lumea aceasta, în moartea aparentă sau după moartea reală până la trecerea în Lumea cealaltă".238 Aceste "păsări mitice" au fost grupate în două categorii: păsările mesagere care anunță moartea (corbul, cucul, bufnița) și păsări care reprezintă diverse aspecte ale sufletului mortului (păsări reale columbeii, porumbeii, sau fantastice Pasărea Măiastră, Pajura). În mitologia morții, pasărea-suflet are multiple semnificații: alter

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
În filosofia populară românească, fiecare pasăre are semnificație proprie: cocoșul este un vestitor al luminii, aduce ordine în dezordine, găina este un simbol al abundenței, un mediator între treptele existenței, porumbelul este pasărea-mesager, prin excelență, barza reprezintă un alter ego mitic al gospodarului și neamului, fiind "o pasăre augurală, vestitoare a renașterii firii", rândunica este considerată "o metamorfoză a femininului", vrabia este "gureșă" și "păgubitoare, aidoma șoarecelui", cioara are atribute de "furtișag", dar și psihopompe, ciocârlia este prezentă ca "viețuitoare chinuită

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
fermecat / De mireasa din ist sat, / Cu surcele de la lemne, / Cu așchii de la proptele, / Cu sulfină din grădină, / Apă lină din fântână, / Cu pană de liliac, / Bine i-a dat peste leac."266 În mentalitatea arhaică a țăranului român, figura mitică "Păunașul Codrilor" este un semizeu al codrilor, înfățișat ca un voinic "tânăr, mândru și mintos", "mândru ca păunul și misterios ca Pan, zeul codrilor"267: "Frunzulița bobului, / Veler, Velerița mea, / Dimineața se scula, / Pe ochi negri se spala, / Mâneci albe

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
pedepsește infidelitatea soției, blestemând-o să-l caute și să-l strige între Blagoviștenie și Sânziene, amant sau este descris ca o pasăre cu pene de aur, simbolizând soarele.285 Drama nenuntirii dintre soare și lună este reluată, pe plan mitic, într-o altă ipostază existențială, care face legătura dintre teluric și cosmic cucul și turturica: CUCUL: Dulce turturică, / Dalbă păsărică! / Hai să ne iubim, / Să ne drăgostim / La nouri, la soare, / În frunzi, la răcoare, / La stele, la lună / Cântând

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
oamenii din sate / Tot în vagoane-ncărcate / În neagra străinătate."304 Doina Arcanului invocă același cântec prevestitor al cucului care cerne destinul prin sita chemărilor, înstrăinărilor și despărțirilor, refrenul tematic, pe un ton optimist, și alternanța planurilor descriptive reliefând scenariul mitic al inițierii într-o altă etapă existențială: Foaie verde, foi de nuc, / Veni vremea să mă duc, / Să mă duc, să-mi las satu, / C-așa mi-o cântat cucu / Și-așa mi-o cântat mierla, / Cucu și cu pupăza

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Șarpele reprezintă și Oceanul care înconjură cu nouă inele cercul lumii, cel de-al zecelea inel fiind Styxul (v. Hesiod, Teogonia). Șarpele este considerat spiritul apelor primordiale, mitul păsării-șarpe a fost asociat cu umiditatea și cu apele pământului. Ca strămoș mitic, șarpele este un erou civilizator care se întrupează și se jertfește pentru neamul omenesc. Ca imago mundi, șarpele este într-o permanentă interdependență cu cele patru elemente universale: trăiește în pământ sau în apă, veninul său are proprietățile focului ceresc

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
ca șarpe înaripat, aparține văzduhului, aerului. Ca întruchipare a primordialului, a pământului și a apei, a amestecului dintre elementele naturii, șarpele este și un simbol al Logosului divin, al rațiunii supraumane. Ca mitologem universal, șarpele este o epifanie a strămoșilor mitici, un arhetip al antinomiilor și un simbol al reînvierii ciclice a naturii.336 Ca mit simbolic, șarpele este prezent ca inteligență nefastă, ispititoare, dar și ca înțelepciune creatoare, simbolizează timpul ca durată, dar și absența timpului, de dinaintea începutului lumii.337

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
teluric, în același timp, cu puteri de regenerare și fecundatoare, nemuritor și în continuă metamorfoză, șarpele este "izvorul înțelepciunii, întrevede viitorul" care deschide calea spre realitățile transcendente.341 b. Imaginea spațiu-timp În mitologia românească, șarpele se înfățișează în trei ipostaze mitice: șarpe propriu-zis, balaur, zmeu: "între aceste trei ipostaze există o filiație mitică și o transsimbolizare mitologică de ordin ontologic."342 Preexistent, ca "element fluent al apelor primordiale", șarpele este prezent în ornamentica populară, sub forma unei linii ondulate sau în

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
în continuă metamorfoză, șarpele este "izvorul înțelepciunii, întrevede viitorul" care deschide calea spre realitățile transcendente.341 b. Imaginea spațiu-timp În mitologia românească, șarpele se înfățișează în trei ipostaze mitice: șarpe propriu-zis, balaur, zmeu: "între aceste trei ipostaze există o filiație mitică și o transsimbolizare mitologică de ordin ontologic."342 Preexistent, ca "element fluent al apelor primordiale", șarpele este prezent în ornamentica populară, sub forma unei linii ondulate sau în zigzag, numită "dinți de lup" sau "dinți de ferăstrău". Considerat "animal cosmic

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
primordiale", șarpele este prezent în ornamentica populară, sub forma unei linii ondulate sau în zigzag, numită "dinți de lup" sau "dinți de ferăstrău". Considerat "animal cosmic prin excelență", plămădit, aidoma cosmosului, din pământ și apă, este consubstanțial arborelui cosmic. Șarpele mitic este dual, ca apotropeu al pământului, șarpele terestru se află la "crugurile cerului" (nadirul și zenitul), iar șarpele cosmic, la "brâul pământului" (ecuator). În mentalitatea populară românească, șarpele apare sub trei înfățișări: șarpele de casă, șarpele de câmpie și pădure

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
sub simbolul soarelui pe care vrea să-l devoreze. Șarpele de câmp iese de sărbătoarea Alexiilor (17 februarie), dintr-o gaură mare, apărută din pământ, special pentru el, iar numele său este interzis a se rosti în acea zi. Șarpele mitic gigant păzește comorile ascunse în păduri și izvoarele fermecate cu apă vie și apă moartă. Șarpele de apă atrage pescarii la locurile cu pește și este o călăuză a bărcilor. Șerpii devin balauri printr-un ritual de "claustrare inițiatică": ei

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
printr-un ritual de "claustrare inițiatică": ei trebuie să stea în vizuina lor, între 7 și 9 ani, și să se hrănească numai cu insectele și stropii de ploaie ce pătrund la ei. În simbolismul arhaic, balaurul este totem, strămoș mitic, angelic și teriomorf, în același timp, apotropeu al unor rituri de trecere. Prin intermediul unui alt ritual al "claustrării inițiatice", care durează de la 7 la 9 ani, sub supravegherea unui solomonar, șarpele se transformă în zmeu, care dezlănțuie stihiile și evocă

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
rituri de trecere. Prin intermediul unui alt ritual al "claustrării inițiatice", care durează de la 7 la 9 ani, sub supravegherea unui solomonar, șarpele se transformă în zmeu, care dezlănțuie stihiile și evocă duhurile rele ale pământului.343 Din punct de vedere mitic, șarpele este dual, material, androgin, și șarpele spiritual, ca arhetip al haosului, al Increatului, dar și principiu al vieții primordiale. În arta geto-dacă, șarpele magic este prezent, cu rol apotropaic, pe podoabe, pe coifuri, pe armură fiind înfățișat alături de un

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
armură fiind înfățișat alături de un cap de bour. În cultura greco-romană, șarpele are semnificații farmacopeice. În complexul basilical protocreștin, datând de la începutul Evului Mediu, s-a descoperit motivul celor doi șerpi încolăciți care se privesc în față, simbolizând două forțe mitice antagonice. Ca apotropeu, șarpele, fie că este șarpele de casă, de câmp sau de apă, nu trebuie ucis sau izgonit, iar, de Alexii, este interzisă chiar și pronunțarea numelui pentru a nun fi mușcat de șarpe de-a lungul anului

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
pe stâlpul sau pe crucea de la mormânt, tronând ca apotropeu. Pe monumentele funerare este sculptat și șarpele de câmp care este înfățișat pe verticală, cu gura deschisă pentru a devora soarele, amintind de marele șarpe originar, de la egipteni, Atum. Șarpele mitic apără comorile sau izvoarele cu apă vie și apă moartă.344 Apariție și dispariția șerpilor sunt fenomene bine determinate în desfășurarea ciclică a timpului, fiind marcate de două fenomene astronomice importante: echinocțiul de primăvară și echinocțiul de toamnă. Astfel, în

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
de toamnă. Astfel, în mentalitatea populară se crede că Alexie "descuie" pământul, la 17 martie, pentru a ieși vietățile din "lacra pământului" și închide pământul de Ziua Crucii, pe 14 septembrie,345 Aflat într-o permanentă comuniune cu schimbările timpului mitic, țăranul român "ține" cu strășnicie zilele șarpelui pentru a fi ocrotit și norocit de-a lungul anului. Prima sărbătoare, numită Alexiile, are loc în preajma echinocțiului de primăvară, când iese șarpele din adăpostul subpământean, iar la echinocțiul de toamnă, de Ziua

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
a cuvântului. Interdependența dintre imaginarul ritualic și imaginarul poetic generează dinamica ontologică a imaginii care cunoaște o permanentă metamorfoză a semnificațiilor. În devenirea sa, de la arhetip la mit, imaginea este învestită ca procesualitate discursivă care creează nucleul relațional, specific discursului mitic. Astfel creația populară, ca sistem de semne culturale și lingvistice, se înfățișează ca discurs mitic, polifonic, dublu structurat: * Nivele de semnificație ritul, ritualul, ceremonialul; Matricea semantică universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul. Discursul mitic este un discurs poetic resemantizat de

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
cunoaște o permanentă metamorfoză a semnificațiilor. În devenirea sa, de la arhetip la mit, imaginea este învestită ca procesualitate discursivă care creează nucleul relațional, specific discursului mitic. Astfel creația populară, ca sistem de semne culturale și lingvistice, se înfățișează ca discurs mitic, polifonic, dublu structurat: * Nivele de semnificație ritul, ritualul, ceremonialul; Matricea semantică universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul. Discursul mitic este un discurs poetic resemantizat de structurile manifeste, spațio-temporale, ale universaliilor ontologice, supuse ritului, ritualului și ceremonialului. Cele 4 elemente, ca

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
care creează nucleul relațional, specific discursului mitic. Astfel creația populară, ca sistem de semne culturale și lingvistice, se înfățișează ca discurs mitic, polifonic, dublu structurat: * Nivele de semnificație ritul, ritualul, ceremonialul; Matricea semantică universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul. Discursul mitic este un discurs poetic resemantizat de structurile manifeste, spațio-temporale, ale universaliilor ontologice, supuse ritului, ritualului și ceremonialului. Cele 4 elemente, ca entități structurante ale discursului poetic, implicit ale discursului mitic, au un dublu rol, la nivelul epistemei lingvistice considerând epistema

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
ceremonialul; Matricea semantică universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul. Discursul mitic este un discurs poetic resemantizat de structurile manifeste, spațio-temporale, ale universaliilor ontologice, supuse ritului, ritualului și ceremonialului. Cele 4 elemente, ca entități structurante ale discursului poetic, implicit ale discursului mitic, au un dublu rol, la nivelul epistemei lingvistice considerând epistema o structură de semnificații textuale și metatextuale acționând ca universalii ontologice și ca instanțe discursive. Având rolul de a restabili echilibrul primordial dintre viața umană și viața cosmică, cele 4

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]