KorAP: Find »[drukola/base=murmura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...93 94 95 ...188 >

4,695 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628

mătură totul În cale. Iar pe Amir Îl cunoști. Mai trebuie să-ți spun un singur lucru. Hoarda de Aur va distruge armata Crimeii, dar nu va intra În conflict cu sultanul Mahomed. Iar invazia Moldovei continuă. Alexandru - Acum Înțeleg... murmură Oană, fascinat. Voievodul a reușit o lovitură diplomatică unică În istorie. O alianță a Moldovei cu Răsăritul Împotriva alianței lui Mahomed cu Răsăritul. Mahomed a organizat atacarea Moldovei dinspre Crimeea. Iar Ștefan a organizat atacarea Crimeii dinspre stepele Volgai... Extraordinar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
aproximativ cincizeci de luptători călări. Arcașii lăsară săgețile În jos, căci recunoscuseră, pe mantiile lor albe, semnul scutului și spadei. Călăreții coborâră tăpșanul la trap, se aliniară și Își duseră toți, cu o singură mișcare, pumnul drept În dreptul inimii. - Apărătorii... murmură, admirativ, unul din plăieși. Io credeam că-i numa’ o legendă... Da’ iacătă-i... Unul din călăreți avansă până În dreptul voievodului și spuse: - Să trăiești, măria ta! Sunt arcașul Simion, cu cincizeci de luptători. Am ordin să veghez asupra măriei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
se bat la creneluri ca niște apucați! Nimeni n-a putut trece de metereze! - Cetatea Albă? - Rezistă, doamne! Pârcălabul Gherman a aruncat ulei fierbinte și smoală topită peste trupele de ieniceri! Arcașii lui au reușit să oprească toate asalturile! - Dumnezeule... murmură Ștefan, privindu-l pe Alexandru. Daniel Sihastrul avea dreptate! Poporul țării ăsteia n-a fost Învins! Acesta e adevăratul miracol! Simioane! Uită-te În ochii mei și spune-mi Încă o dată: ești sigur că nici una din cetățile Moldovei n-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
de capcane. Spahii trebuiau atrași spre munți. Până aici, spătarul Înțelegea. Mai departe, Însă, nu. Voievodul părea a aștepta ceva. Un semn. Iar semnul acela Întârzia să vină. Dinspre dealurile Sucevei se iviră călăreți În goană spre codrii Ilișeștilor. - Spahii... murmură Costea. Pentru o clipă, Ștefan se simți singur. Nu era o mare bătălie, dar era, poate, cea mai grea. Nu mai erau, lângă el, nici spătarul Albu, nici boier Stanciul, nici vornicul Bodea, postelnicul Iuga, nici Dajbog, pârcălabul Neamțului, nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Iar apoi... - Apoi vom vedea dacă Mahomed devine curios să vadă cine i-a desființat avangarda. Și dacă iese din spațiul deschis al Sucevei ca să intre În pădurile Humorului. Spătarul porni să execute ordinele. Lângă Ștefan rămase doar Alexandru, care murmură, parcă pentru el, dar suficient de tare ca să audă și voievodul: - Căci acesta e, până la urmă, umorul Humorului. Omorul. Limba românească e plină de capcane... - Pe care un turc n-are cum să le Înțeleagă, Alexandru. Asta voiai să spui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Nimeni nu știa că ei se află atât de aproape. Nimeni nu știa că ei se află atât de departe. Brusc, un strigăt de luptă cutreieră pădurile, ca un tunet rostogolit prin cerurile lăsate peste oameni. „Moldovaaaa!” - Atacă vânătorii domnești... murmură Oană. Înseamnă că voievodul e acolo. Spune-mi, Erina... Spune-mi tot ce vezi... Am un sentiment ciudat... parcă aștept ceva... parcă se apropie cineva... - Și eu, spuse Erina. E primul atac al Moldovei după Înfrângerea de la Valea Albă. - Spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
spuse, Într-un târziu, femeia. Dacă ochii nu mă Înșală... atunci toată zarea Moldovei, la miazăzi, a luat foc! * - Vei vedea depărtările arzând și focul iscat din senin Întinzându-se asupra dușmanilor și vei ști că am pornit spre tine... murmură Alexandru. Ștefan nu spuse nimic, dar știa că acesta era primul semn. Sihastrul avusese dreptate. Totul Începea de la foc. Era focul vieții. Omul care trebuia să-i vină În ajutor se apropia. Chiar cuvintele sfântului Daniel erau de foc. Ardeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
chiar Focul. Cerul se Înroșea și orizontul se frământa În vâlvătăi. Tunete se auzeau, Înfundat, ca și cum o furtună neașteptată s-ar fi apropiat, distrugând totul În calea ei. Răzeșii Începură să-și facă cruce. - Foc În cer, În zi sfântă... , murmură cineva. Se schimbă crugul vremii... - Mențineți pozițiile! porunci voievodul. - Dar, doamne, porunca nu era să ne retragem? Întrebă spătarul Cosma. Am spulberat primul val de spahii... dar iscoadele spun că Mahomed Însuși se Îndreaptă spre noi, cu peste cincizeci de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
spre codrii Ilișeștilor au sărit În aer. Turcii caută, În haos, autorul atentatelor. Nu e nimeni. Voievodul Împături răvașul și i-l Întinse lui Alexandru, când o altă săgeată se Înfipse În scutul mare, venețian. - Încep să se Întâmple lucruri... murmură Alexandru, care, din zilele pribegiei, rămăsese alături de domnitor. Unii ar spune că nu sunt lucruri, ci minuni... Vine furtună pe cer senin... Nu e nimeni... Dacă Amir Baian ar fi aici, ar formula altfel mesajul. Este Nimeni... Voievodul deschise al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
spună un cuvânt. Alexandru citi cu voce tare: Cinci sute de mongoli În goană nebună spre codrii Ilișeștilor. Au eliminat cinci patrule de spahii până aici. Posibil să fie conduși de Amir Baian. - Oare toate astea se Întâmplă cu adevărat?... , murmură Alexandru. * Cei doi călăreți urcau panta abruptă care ducea spre unicul vârf din care bătălia putea fi văzută În Întregul ei. În sinea lui, Oană spera să găsească o cale de a ajunge la voievod. Dacă asta nu era posibil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
știa, acum, tot se se Întâmpla În jurul lui. Amir Baian la cinci mii de pași, În așteptare, suna un mesaj. Lupte sângeroase În ariergarda lui Mahomed. Caii spahiilor aleargă târând trupuri ciopârțite. - Ce facem, măria ta? Întrebă spătarul Costea. - Răbdare... murmură Ștefan. Vom afla În curând ce avem de făcut. Până atunci, toată lumea rămâne pe poziții. * Încetul cu Încetul, ceața Începea să se ridice. Pădurile se luminau ca ieșite dintr-o noapte albă și lăptoasă, cufundată Într-o tăcere zbuciumată. Acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
rămâne acolo. Forțele lui erau infime În raport cu armata care aproape că Îl Înconjurase. - Retragerea! porunci cu glas tunător, Întrebându-se dacă nu cumva făcuse o greșeală fatală așteptând un miracol. Nu fusese nici un miracol. Fusese doar ceață. * - Nu se poate... murmură Erina, cu ochii măriți de uimire. Oană se opri și el, ascultând zgomotele din jur. Pădurea fierbea. Nu se auzeau tropote dinspre zona În care se afla voievodul. Ceea ce Însemna că era Înconjurat. Așteptase prea mult... - De ce? Întrebă căpitanul, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
le poruncise voievodul. Iar răzeșii, Înarmați cu săbii, ghioage sau buzdugane, rezistau. În spatele lor, călărimile domnești urcau spre noile locuri indicate de măria sa. Răzeșii erau zidul de apărare. Cavaleria se pregătea să fie vârful de lance al atacului. * - În sfârșit... murmură Oană. Aud zgomot de luptă În pădure... Armata voievodului se retrage pe poziții mai Înalte... I-a dat Dumnezeu gândul cel bun! Erina, cât ar trebui să ocolim până ajungem la luminișul Ursului? - De ce tocmai la luminișul Ursului? - Fiindcă, În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Pietro! Ce informații avem de la Apărătorii din spatele lui Mahomed? - Atac iminent pe flancul nostru stâng. Încearcă o străpungere prin surpriză pentru capturarea măriei tale. Cinci mii de achingii, sprijiniți de arbaletieri. Ienicerii formează centrul dur, În urma lor. - Pe flancul stâng... murmură voievodul, Încruntat. - Măria ta, spuse Pietro, cu glas scăzut. Trebuie să-l scoatem pe Alexandru din capcana În care a intrat. Achingii sunt cei mai sălbatici călăreți ai Imperiului. Nu va scăpa nimeni cu viață dintr-o confruntare cu ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
apoi vei simți vântul iscându-se fără pricină și vârfurile arborilor aplecându-se sub puterea furtunii. Și vei ști că am ajuns... Alexandru Își aminti brusc de aceste cuvinte. Achingii care Îl țineau prizonier priveau din ce În ce mai speriați În jurul lor. - Djinii... murmură unul dintre ei. Alexandru Înțelese. În studiile lui venețiene aflase că djinii sunt duhurile rele ale pădurii. Nici un muritor nu se putea opune unei asemenea forțe. Ceva se Întâmpla cu acea pădure. Prevestirile sihastrului se adevereau. - Mai repede! porunci șeful

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
tonul Erinei. Răspunsul lui devenea important. - Că se apropie o lumină. Că Alexandru nu poate păți nimic. Că o energie necunoscută, venită de departe, schimbă soarta acestui război. Că eu sunt parte din această minune. Numai că nu știu cum. - Vei afla... murmură Erina, uluită. - Călărețul acela... spune-mi ce face... - A trecut printre spahii. Sfidează vântul. - Cum arată? - Nu știu. E departe. Uniformă, turban. Nu... Își desface turbanul... o mătase lungă, albă se ridică și zboară pe aripile vântului... - Ce frumos ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
soluție. Dușmanul e prea puternic. - A avut timp să aducă artileria de sub zidurile Sucevei, poate, până aici... - Nu. - Nu??? - Nu. Nu mai există artilerie sub zidurile Sucevei. - Nu... mai există... - Nu. Toate tunurile au explodat. Cu muniție cu tot. - Focul... murmură Alexandru, fascinat de tot ce se Întâmpla. - Da. Focul. Ascultă, Pietro. Spune-i voievodului ce ți-am spus eu. Va ști ce să facă. - Bine... Ștefănel... Pietro zâmbi pronunțând acest nume. La fel Ștefănel. În jurul lor, Apărătorii erau tăcuți, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
scurte. Mesajul se repetă. Pietro Își privi luptătorii. Tot ce se Întâmpla devenea incredibil. Semnalul se repetă a treia oară. Nu era nici o Îndoială. Semnificația lui era clară. Întregul detașament al Apărătorilor intră sub comanda directă a căpitanului Oană. - Tata... murmură Ștefănel, privind parcă spre sine Însuși și Încercând să treacă momente la care se gândise ani de-a rândul. - Cunoști semnalele noastre? Întrebă, uimit, Pietro. Tânărul luptător nu răspunse. Îl privi pe Alexandru, parcă flămând de timp, de viață, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
tuturor trupelor. Din culmea luminișului, se vedeau limpede două șuvoaie puternice croindu-și drum spre inima armatei Semilunei. Pentru prima oară de la debarcarea dincoace de Dunăre, otomanii erau loviți cu o putere care Îi paraliza. Ștefan Înțelese ambele strategii și murmură: - Ce nebunie... Riscă să fie Încercuiți, dar lovesc exact În inima lui Mahomed... Pornim atacul pedestrimii! Înaintare la pas, pe tot frontul! Trebuie să sprijinim cavaleria! * Cavaleria Moldovei pornise pe urmele căpitanului Oană și adâncea debandada trupelor turcești. Ștefan privea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
noapte, căci signor Gianluca Fontanelli dorea să cunoască locurile. Alexandru ieși În pridvor, privind cum soarele cobora Încet spre asfințit. Fusese o zi senină și călduroasă, dar căderea serii aducea o adiere răcoroasă. În spatele lui veni Ștefănel. - O nouă călătorie... murmură Alexandru. - Ești nebun, spuse la fel de Încet Ștefănel. Se află la capătul lumii. Și Zidul nu poate fi trecut. - Cum o cheamă? - Midori... - Ce nume ciudat... frumos... În limba română seamănă cu durere, sau dor... ca o așteptare... e frumoasă? - E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937

n-am nevoie s-o convertesc. Munca mea o va interesa. Va găsi în ea o revanșă pentru omul răufăcător care a trecut, pentru pierderea senior 'ală a florentinului sperjur, care a ofensat-o - dacă așa crede ea. - A! ... A! ... murmură aromit Mini la vorbele lui Nory. - A! ... A! ... a zis "Omul". Așadar, consimți că până și anemicul mire al Elenei e ,.bărbatul" . . . "Omul". Văd că te-ai convertit la Biblie ... - La pod! îngînă moșu, și răspunsul violent al lui Nory

Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647

atrasă, însa, de ceva neplăcut. Pe tavă printre bolurile cu ingrediente de paan, se află un cuțit lung, curbat, bine ascuțit. Urmărindu-i privirea speriată Khwaja-Sara ia cuțitul și-și trece degetul noduros peste lamă. — Nu mă puteți opri aici, murmură Pran răgușit. Vreau să plec. Am fost adus aici împotriva voinței mele. Vorbele lui au fost o mare greșeală. Foșnind din mătăsurile cu care era îmbrăcat, Khwaja-sara se ridică brusc în picioare, rotind amenințător cuțitul. — Voință, spui? scuipă el vorbele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
peste față. — Nu! scuipă Khwaja-sara. Încearcă din nou. Cine ești? — Eu... încă o palmă. Nu! Din nou! Această serie de întrebări și lovituri continuă până când Pran (care a mai încercat și „vă rog, nu mă mai loviți“ și chiar „Rukhsana“) murmură speriat: — Nimic, sunt un nimic. — Foarte bine. Acum, spune-mi, eu cine sunt? — Sunteți Khwaja-sara. Câtă impertinență! Altă palmă. Nu știu! Nu știu! — Bine. Ți-ai însușit spusele mele. Pran este dezorientat. Se simte foarte controlat, numai că în sensul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
moarte Uitat fiind de speranțe și lepădându-ți dorurile toate?“ Mirza încheie și ultima strofă, rostindu-și numele, așa cum este obiceiul, și auditoriul îi anticipează ultimul cuvânt, alăturându-i-se, chiar în clipa în care îl rostește. Corul de voci murmură „toate, toate“, izbucnind în strigăte de aprobare, iar poetul primește aplauzele, înclinând ușor din cap. Este un moment aproape perfect, ce aduce un zâmbet trecător pe figura nababului. Mushaira reprezenta dragostea sa pentru poezie, unul din puținele lucruri bune care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
din raiul tău neîndoielnic?“ — Acela este nababul, căruia îi aparții de acum, șoptește Khwaja-sara. Pran îi observă privirea melancolică, gesturile aproape păsărești ale mâinii pe care o agită în timp ce vorbește. Recită versuri pline de tristețe unul după altul, iar Khwaja-sara murmură a aprobare: — E un poet excepțional, îi spune în șoaptă. Pran studiază grupul de nobili. Cu rafinamentul lor, cu trăsăturile lor aspre și statura mândră, alcătuiesc o priveliște impresionantă. Involuntar, Pran își duce mâna în dreptul feței, parcă pentru a-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]