KorAP: Find »[drukola/base=musafir & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...93 94 95 ...119 >

2,953 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

Ivan Feodorovici nu era acasă. Nici Evgheni Pavlovici nu sosise încă. De la Epancini până la Lebedev nu erau mai mult de trei sute de pași. Prima impresie neplăcută acasă la prinț o resimți Lizaveta Prokofievna când îl văzu înconjurat de mai mulți musafiri, ca să nu mai vorbim de faptul că printre aceștia erau două-trei persoane pe care nu le putea suferi absolut deloc; a doua impresie fu cea de mirare, văzându-l pe tânărul aparent sănătos, elegant îmbrăcat, surâzător, care le păși în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ea, alungând-o de pe terasă, și chiar, întrecând măsura, bătu din picior. — E nebun? adăugă deodată generăleasa. — Nu, e... — Beat, poate? Nu-i frumoasă societatea în care te învârtești, i-o reteză ea, învăluindu-i cu privirea și pe ceilalți musafiri. Dar ce fată drăguță! Cine-i? — E Vera Lukianovna, fiica acestui Lebedev. — A!... Foarte drăguță. Vreau să fac cunoștință cu ea. Însă Lebedev, care auzise laudele Lizavetei Prokofievna, o târa chiar el pe fiică-sa, ca să i-o prezinte. — Suntem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
superlativ îngrijorarea generălesei și a fiicelor ei și, firește, le spuse sincer că și el, tot astăzi, înainte de venirea lor, avusese intenția să treacă pe la ele neținând cont nici de boala lui, nici de ora târzie. Lizaveta Prokofievna, privindu-i musafirii, îi răspunse că asta o poate face și acum. Ptițân, un om politicos și extrem de sociabil, se ridică foarte curând și se retrase în atenansa lui Lebedev, dorind foarte mult să-l ia cu el și pe Lebedev. Acesta îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
care începea ceremonia de recitare a poeziei. Lizaveta Prokofievna era cât pe ce s-o gonească la locul ei, dar, chiar în clipa când Aglaia începu să declame celebra baladă, doi oaspeți noi, vorbind tare, pătrunseră pe terasă dinspre stradă. Musafirii erau Ivan Feodorovici Epancin și un tânăr care îl urma. Se produse o mică agitație. VIItc "VII" Tânărul care îl însoțea pe general avea vreo douăzeci și opt de ani, era înalt, zvelt, cu fața frumoasă și inteligentă, cu ochii mari și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nu-și întoarse capul spre el și-și văzu de recitarea poeziei, continuând să-l privească cu afectare numai pe prinț și adresându-i-se doar lui. Prințul înțelegea că fata o face cu un scop anume. Însă sosirea noilor musafiri reuși măcar să-i îmbunătățească poziția penibilă în care se afla. Văzându-i, el se ridică, îl salută cu amabilitate, de la distanță, pe general, le făcu semn să nu întrerupă recitarea și apucă să se retragă îndărătul fotoliului, unde, sprijinindu-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
dăduse seama că acesta era Evgheni Pavlovici Radomski, de care apucase să audă destule și la care se gândise adeseori. Îl deruta doar costumul civil al acestuia; auzise că Evgheni Pavlovici era ofițer. Un zâmbet ironic rătăcea pe buzele noului musafir în timpul recitării poeziei, de parcă acesta ar fi auzit deja câte ceva despre „cavalerul sărman“. „Poate chiar el a scornit povestea“, se gândi prințul în sinea lui. Însă cu totul altceva i se întâmpla Aglaiei. Toată afectarea și grandilocvența cu care își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
început să facă scandal. Lev Nikolaevici, i se adresă ea prințului, care își și luase pălăria în mână, au venit mai de mult patru oameni și așteaptă, fac tărăboi și tata nu-i lasă să intre la dumneavoastră. Cine sunt musafirii? întrebă prințul. — Zic că au venit cu treburi. Dar sunt îndărătnici și, dacă nu-i lăsați să intre acum, or să vă oprească din drum. Lev Nikolaevici, mai bine i-ați primi ca să vă descotorosiți de ei. Gavrila Ardalionovici și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
se oprească în fața nici unei piedici, dacă-și doresc ceva foarte mult, chiar dacă ar fi nevoie, pentru asta, să facă de petrecanie la opt persoane. Însă, prințe, nu v-aș sfătui, totuși... Dar prințul se ducea de-acum să le deschidă musafirilor. Îi calomniezi, Lebedev, zise el zâmbind, te-a mâhnit foarte mult nepotul. Nu-l credeți, Lizaveta Prokofievna. Vă încredințez că alde Gorski și Danilov 45 nu sunt decât cazuri deosebite, pe când aceștia doar... se înșală... Numai că n-aș fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
întru rușinea și nu întru triumful lui? Dar se simțea prea întristat din pricina „monstruoasei și răutăcioasei lui suspiciuni“. Se pare că ar fi murit dacă cineva ar fi aflat că are așa ceva în minte și, în clipa când intrară noii musafiri, era sincer în dorința sa de a se considera mai prejos decât cei din jur, zicându-și că este ultimul dintre cei din urmă sub aspect moral. Intrară cinci inși, adică patru oaspeți noi, urmați de generalul Ivolghin, care era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
o vorbă. — Lev Nikolaevici! îl chemă deodată Lizaveta Prokofievna. Ia citește asta chiar acum, momentan, se referă de-a dreptul la problema ta. Precipitată, îi întinse o gazetă săptămânală dintre cele umoristice și-i indică cu degetul un articol. Când musafirii încă mai intrau, Lebedev se apropiase dintr-o parte de Lizaveta Prokofievna, căreia încerca să-i câștige bunăvoința, și, fără nici un cuvânt, scoțând din buzunarul de la șold această gazetă, i-o pusese chiar sub ochi, arătându-i coloana încercuită. Ceea ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
amarnic că s-a amestecat în această tărășenie; acum tăcea. Prințului i se întâmpla ceea ce adeseori li se întâmplă oamenilor prea timizi: atât de mult se rușina de această faptă care nu-i aparținea, atât de mult se jena pentru musafirii săi, încât în primele clipe nu îndrăznea să-i privească. Ptițân, Varia, Ganea, chiar și Lebedev - toți arătau întrucâtva derutați. Cel mai ciudat era că și Ippolit, și „fiul lui Pavlișcev“ păreau surprinși de ceva; și nepotul lui Lebedev era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să trecem mai bine la fondul problemei; spuneți-mi: de ce ați publicat acest articol? Doar la fiecare cuvânt e o calomnie; așa că, domnilor, cred că ați comis o josnicie. — Dați-mi voie!... — Stimate domn! — Asta... asta... asta... se auzi corul musafirilor surescitați. Cu privire la articol, spuse Ippolit cu voce țipătoare, cu privire la acest articol v-am spus deja că eu și alții îl dezaprobăm! El l-a scris (arătă spre boxerul care ședea alături), l-a scris indecent, de acord cu dumneavoastră, l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
putea bănui că era vorba de distracția cea mai plăcută. Și, într-adevăr, urcând pe terasă, el văzu că toți beau, și beau șampanie, se pare, de câteva ore bune, așa că mulți dintre petrecăreți apucaseră să se „parfumeze“ destul de tare. Musafirii erau toți cunoștințe de-ale prințului, dar ciudat era că se adunaseră toți deodată, ca la o chemare, deși prințul nu invitase pe nimeni și doar întâmplător își amintise de ziua sa de naștere. — Ai spus cuiva că pui șampanie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Deși problema nu-i foarte importantă, m-am gândit că trebuie să am cu dumneavoastră o explicație foarte sinceră, fără să mai pierd timpul, adică înainte de plecare. Acum o să stau și o să aștept, dacă-mi permiteți, până când vor pleca toți musafirii; pe deasupra, nici n-am unde mă mai duce; sunt atât de tulburat, încât nici somn nu-mi e. În sfârșit, deși e jenant și incorect să te ții atât de fățiș de capul unui om, vă spun de-a dreptul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ramolit, totul s-a fleșcăit, toți s-au fleșcăit! Toți, toți, toți ne-am fleșcăit!... Dar ajunge, nu de asta-i acum vorba; mult stimate prințe, ce ziceți, n-ar fi cazul să spunem să se-aducă gustările pregătite pentru musafiri? Lebedev, care mai că nu-i înfuriase cu adevărat pe câțiva dintre cei care îl ascultau (trebuie să remarcăm că se destupaseră sticle tot timpul), încheindu-și discursul prin pomenirea neașteptată a gustărilor, îi împăcă imediat pe toți adversarii săi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
se destupaseră sticle tot timpul), încheindu-și discursul prin pomenirea neașteptată a gustărilor, îi împăcă imediat pe toți adversarii săi. El însuși spunea că această încheiere a fost „o întoarcere ingenioasă, avocățească a lucrurilor“. Râsul vesel se iscă din nou, musafirii se înviorară; toți se ridicară de la masă ca să-și dezmorțească picioarele și să se plimbe pe terasă. Numai Keller rămăsese nemulțumit de discursul lui Lebedev și era extrem de surescitat: — Atacă civilizația, predică barbaria din veacul al doisprezecelea, se fandosește, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
trase adânc și lacom aer în piept, ca și cum și-ar fi aruncat de pe umeri o povară deosebit de grea. În cele din urmă, își dăduse seama că „nu s-a terminat totul“, că încă nu s-a luminat de ziuă, că musafirii s-au ridicat de la masă numai pentru gustare și că nu s-a încheiat decât sporovăiala lui Lebedev. Zâmbi și pe obrajii lui începu să joace roșeața tuberculozei, sub forma unor pete vii. — Văd că mi-ați numărat și minutele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
fac pentru prinț, nu pentru dumneavoastră. — Așa-i mai bine! spuse Lebedev zâmbind sarcastic. Înșfăcă cheia și dădu fuga în camera alăturată. Kolea se opri, vru să facă o remarcă, însă Lebedev îl trase după el. Ippolit îi privea pe musafirii care râdeau. Prințul observă că dinții îi clănțăneau, ca și cum l-ar fi scuturat cele mai puternice frisoane. — Cât sunt de ticăloși! îi șopti iar Ippolit prințului, cuprins de frenezie. Când vorbea cu prințul, se apleca spre el și șoptea. Dă-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
îndoiala că a uitat cu bună știință de capsă și va afirma că nefericitul tânăr n-a jucat decât o comedie, să știți că persoana respectivă va avea de-a face cu mine. Dar nimeni nu-i răspunse. În sfârșit, musafirii, cu mic cu mare, se împrăștiară grăbiți pe la casele lor. Ptițân, Ganea și Rogojin plecară împreună. Prințul era foarte mirat că Evgheni Pavlovici renunțase la intenția avută și pleacă fără să mai deschidă discuția. — Păi nu voiați să vorbiți cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
dobândă onestă... Sigur că da, sigur că da; n-am vrut decât să mă informez; scuză-mă că te-am întrerupt. — Procuristul n-a venit. Între timp a fost adus nenorocitul; prânzisem și eram într-o dispoziție avântată; au venit musafirii, au băut... ceai și... eu m-am înveselit spre propria mea pagubă. Iar târziu de tot, când a intrat acest Keller și ne-a anunțat ziua dumneavoastră festivă și dispozițiile cu privire la șampanie, eu, dragă și mult stimate prințe, având o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mijloc... sunt îngrijorat din pricina oamenilor. Dumneata bănuiești pe cineva? Întrebarea-i foarte grea... și foarte complicată! Pe servitoare n-o pot bănui: a stat în bucătăria ei. Pe copiii mei, de asemeni... Asta ar mai lipsi! — Deci, e cineva dintre musafiri. Dar se poate una ca asta? — E imposibil la modul absolut și în cel mai înalt grad, dar neapărat trebuie să fie așa. Sunt, totuși, de acord să accept ideea și chiar sunt convins că, dacă e vorba de furt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vor avea oaspeți. I-l vor prezenta doamnei Belokonskaia, deși se cunosc deja; cred că vor anunța oficial logodna. Se tem numai ca el să nu scape din mână sau să spargă ceva, atunci când va intra în salonul plin de musafiri, sau să nu se împiedice și să cadă cumva; te poți aștepta la așa ceva din partea lui. Ganea o ascultă cu atenție, dar, spre marea mirare a surorii, părea că această veste, uimitoare pentru el, nu-i produsese cine știe ce impresie cutremurătoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
spus „nu“, asta-i tot; dar din partea ei nici nu putea fi altfel. Știi cât de extravagantă e în timiditatea și pudoarea ei; în copilărie, se ascundea în dulap și stătea acolo câte două-trei ore, ca să nu se întâlnească cu musafirii; a crescut cât o prăjină, dar și-acum e tot la fel. Vezi tu, nu știu de ce mi se pare că acolo e într-adevăr ceva serios, chiar din partea ei. Se zice că râde de prinț cât o țin puterile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
explic, Lev Nikolaevici, deoarece sunteți omul în care am încredere, neîndoindu-mă de sinceritatea cu care mă primiți și de noblețea sentimentelor, ca... ca... Nu vă miră cuvintele mele, prințe? Deși nu peste măsură de mirat, totuși prințul își urmărea musafirul extrem de atent și de curios. Bătrânul era puțin palid la față, buzele îi tremurau din când în când, mâinile lui parcă nu-și găseau locul. Stătea pe scaun doar de câteva minute și apucase deja de două ori să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
el, întârzie. Întorcându-se acasă, îl găsi pe general așteptându-l. Din prima clipă remarcă nemulțumirea acestuia, poate tocmai din pricină că trebuise să-l aștepte. Scuzându-se, prințul se grăbi să se așeze, dar cu un fel de frică ciudată, de parcă musafirul ar fi fost din faianță și prințul se temea în fiecare clipă ca nu care cumva să-l spargă. Mai înainte nu se simțise niciodată intimidat în prezența generalului, nici nu-i trecuse prin minte că s-ar putea intimida

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]