4,012 matches
-
drept. Bizară fantezie a părinților, de care Felix își reaminti vag. Știa că avusese părul lung, înnodat în panglici, până la vreo trei-patru ani, și că purtase adesea rochie. - Ce caraghios! râse Otilia și se pregătea să facă cu uncreion chimic mustăți ipostazei sale din fotografie. - De ce vrei s-o strici? îi reproșă Felix. E o amintire. - Ah! privi Otilia curios, și tu ești sentimental? Felix tăcu. - Nu știi că onorații noștri părinți aveau intenția să necăsătorească? Ca la chinezi, mi se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Aurica merse după el și-l aduse înapoi, făcând noi prezentări: - Iată-l și pe fratele meu Titi, cred c-o să vă împrieteniți. Titi Tulea părea și era într-adevăr mai în vârstă decât Felix, cu câțiva ani. O ușoară mustață și bărbia despicată în două, în care câteva tuleie mai lungi schițau barbișonul lui Simion, îi dădeau un aer matur, care făcea din uniforma școlară un adevărat veșmânt militar. Era un tânăr blând și cu înfățișare modestă, care plăcu numaidecât
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
degetelor la gură. Olimpia semăna în chip izbitor cu Simion și cu Titi, având bărbia despicată la fel, în două, în chip supărător pentru o femeie. Era măslinie la față și cam planturoasă, și câțiva peri îi conturau o ușoară mustață. Sprâncenele, ca și la Titi, erau îmbinate viguros deasupra nasului. Stănică, în schimb, era roșu la față, fără sa fie propriu-zis gras, de o sănătate agresivă, contrastând cu părul lui mare și negru, foarte creț și cu mustața în chip
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
o ușoară mustață. Sprâncenele, ca și la Titi, erau îmbinate viguros deasupra nasului. Stănică, în schimb, era roșu la față, fără sa fie propriu-zis gras, de o sănătate agresivă, contrastând cu părul lui mare și negru, foarte creț și cu mustața în chip de muscă. Un guler tare și înalt ținea o cravată înfoiată ca o lavalieră. Venise îmbrăcat într-un costum de soie-écrue deschis și Felix fusese izbit, de la început, de lărgimea hainei și de ridicola dimensiune a canotierei de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pretextând că n-are mărunțiș. Felix își aminti numaidecât de debitul de tutun denunțat de Stănică. Spre Crăciun, Stănică apăru în casa lui moș Costache cu un individ necunoscut, între două vârste, îmbrăcat în haine prea lungi, ponosite, cu mari mustăți roșcate căzând peste buze, cu capul ras. Avea înfățișarea nerușinată, ipocrită a avocaților de provincie, siliți să facă orice pentru a trăi și lipsiți de orice scrupule. Fața îi era rumenă, înfloritoare, iar ochii, spălăciți. Întâmplător, se afla și Pascalopol
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ceva mai în vârstă decât Sohațchi, unul voinic, pătrat, altul slab în aparență, din cauza osaturii, dar mușchiulos. O tăietură adâncă cioplea un obraz al acestuia. La un cap al mesei se afla un bărbat mai în vârstă, chel și cu mustățile răsucite în furculiță. Pe scaun, lângă sobă, ședea un bătrân cu barba tunsă, rumen. Lui Titi, după accent, i se păru a fi străin. O femeie bătrână, de înfățișare modestă, cu pantofi înciucurați în picioare, sta alături pe un scaun
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
acesta află că doi din bărbații de pe canapea erau frații lui, că fata îi era soră, iar bătrânii, părinți. Deși toți erau îmbrăcați civil, se vorbea de lucruri militare, și chiar intrase în odaie o ordonanță. - Mă, zicea domnul cu mustața în furculiță, tu când plecila regiment? Se aduse vin fiert în boluri de curaçao, care dădu curaj lui Titi, și se începu sau, mai bine zis, urmă o conversație zgomotoasă. Un observator mai fin decât Titi și-ar fi dat
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
un haz general. Fata râdea cu chicote exagerate, de o veselie ridicolă, ținîndu-și pieptul cu mâinile. Titi fu predat curând grupului de lângă sobă, care-l primi cu prăjituri, vin și întrebări. Fata cu râsul convulsiv avea nări largi, o ușoară mustață, pulpe groase, și, mai ales, o gesticulație liberă, familiară. Râse la cele mai mici nimicuri spuse de Titi, spre satisfacția acestuia, punîndu-i mâna când pe umăr, când pe genunchi și declară tare celor doi bătrâni, spre aprobarea lor, că domnul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
au și așa mai departe. Titi nu găsi întrebările inoportune, nu fu în stare totuși, din timiditate, să răspundă mulțumitor la toate. - Colonele, strigă fata, auzi că stă pe Antim, unde stă șiginerele dumitale. - Ce spui? se miră omul cu mustața răsucită. Tulea, Tulea, parc-am auzit! Era o gălăgie infernală, fiindcă toți își vorbeau de la distanță. Din capătul opus, Sohațchi strigă lui Titi: - Te uiți pe pereți? Zugrăveala e făcută de mine. Așa și era. Mai târziu îi arătă și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
grei și o bătaie fermă în ușă îl făcură să înghețe. Pe ușă apărură solemni, dar râzători, Sohațchi si trei ofițeri, în care recunoscu pe cei doi frați ai lui Sohațchi (unul căpitan, și altul locotenent) și pe domnul cu mustăți răsucite, acum colonel. - Iubite domnule Titi, luă cuvântul căpitanul, suntem fericiți că sora noastră ți-a plăcut. Ați dus lucrurile prea departe, după câte am aflat. Ce s-a făcut, s-a făcut, însă înțelegi că noi suntem o familie
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Titi înlemni. - Dar eu, bâigui el, trebuie să-ntreb pe mama, dacă vrea mama. Locotenentul râse cu poftă. - D-apoi când ai făcut isprava, amice, de ce n-ai întrebatpe mama? - Mama dumitale, zise împăciuitor și cam emfatic colonelul, tivindu-și mustața cu dosul mâinii, n-are de ce să nu-ți dea voie. Doar domnișoara Ana e fată frumoasă, cu zestre, e de familie onorabilă. - Mă-ndoiesc, interveni Sohațchi, ca la un consiliu militar, fără să-l mai privească pe Titi, din
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
țipă Georgeta. - Oui, mon enfant, c'est justement ton general 1 Te miră? Am văzut lumină. Ce n'est pas de ma faute...2 Felix deveni alb la față, ceea ce generalul, mereu zâmbitor, observă numaidecât. Era un bătrân simpatic, cu mustăți albe, îmbrăcat foarte îngrijit, în haine de culoarea tabacului. În cap avea un melon, și în jurul gâtului o mare cravată de mătase, neagră, cu trei derivații. - Acesta-i tânărul dumitale prieten? Sunt încîntat. Îmi daivoie, generalul Păsărescu. Și generalul bătu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Domnișoara Georgeta mi s-a plâns, sunt dator să-ți spun, că ai neglijat-o. Est-ce qu'on néglige une beauté comme ça?2 - Generale, ești un galant incorigibil, am gust să te sărut. - Faites, faites 3, aprobă acesta, mîngîindu-și mustățile terminate în bilă. Apoi se mărturisi la urechea lui Felix: E o fată delicioasă, o fată bună, plină de virtuțile antice. 1Tinere prietene (fr.-n.red.). 2Poți rămâne indiferent la o asemenea frumusețe? (fr.-n.red.). 3Nu te sfii... (fr.
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
placiditate. Numai Stănică părea aci distrat de spectacol, aci străbătut de milă. Cuprins de agitație, Simion începu să se plimbe prin casă, gesticulând și privind la hainele lui. Nasul îi era înroșit ca de ger, și mucozitățile se prelingeau pe mustăți. Vorbi repede: - Ereticii îmi fură banii, s-au unit toți să-mi chinuie hainele,uitați-vă la pantaloni (erau scurți) cum mi i-au decolorat, mi-au bătut hainele pe cruce. Cristos a fost izgonit din lume, au omorât pe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
locu-i, ca focul care se stinge, un fum greu de derivate: ambiții sociale, iubiri inegale de copii, avariție. Cei mai mulți bărbați așa-ziși de acțiune nu G. Călinescu sunt decât involuntare victime ale nevestelor, ajunse la vârsta când femeilor le cresc mustăți și păr pe picioare, semn al regresiunii secrețiilor interne. Pe cea mai delicioasă fată îți dau voie s-o iubești, dar, dacă vrei să-ți rămână neștearsă în amintire, fugi de ea. În antichitate, numai curtezana era cu adevărat respectată
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ale strămoșilor, pe care am pus de mult ochii. Vreau să strângem de pe acum lucruri de preț pentru căminul nostru cel nou. Când Stănică vru să sărute pe Olimpia și pe obraz, aceasta arătă puțină plictiseală: - Dragă, mă-nțepi cu mustățile. Lasă-mă puțin, că suntsupărată! - Dar ce ai? se alarmă Stănică, așa faci tu totdeauna, labucuriile și durerile tale eu nu particip niciodată. G. Călinescu Olimpia desfăcu pachetul de prăjituri, luă o bucată și începu s-o mănânce încet. Ce
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
văzu că bătrânul, cu nădragi de stambă și cu pătură pe umeri ca o mantie regală, ținea strâns la subsuoară cutia de tinichea cu bani, iar în mâini, ca un clopoțel, inelul cu chei. Stratulat râse, fără să vrea, sub mustăți. Doctorul și Pascalopol merseră, după câteva minute, înspre odaia bolnavului, urmați de toți ceilalți, însă Strătulat, foarte grav, le aduse la cunoștință că pentru o consultație așa de gravă are nevoie de liniște desăvârșită. Stănică însuși, care, fiind înăuntru, se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și se plânse că-i e foame: - M-am zăpăcit de tot cu boala asta a lui Costache, nicimasă regulată n-am avut. Când se așezau la masă, pică și Stănică, în redingotă, cu un guler țipător de înalt, cu mustățile foarte unse. - Bine c-ai venit, zise Aglae, că e încurcată rău. N-amgăsit nici un ban, numai mărunțiș. - Ce vorbești?! se prefăcu Stănică uimit. Ți-am spus eu călucra el ceva. - Alții să tragă foloasele și eu să cheltuiesc? Cine-lînmormîntează, mă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
țuguindu-și buzele ori zvâcnind din șezut de fiecare dată când încerca să prindă din urmă mișcarea unui dans prea dogorâtor, dichisindu-și cu degetele înmuiate în capsula unui flaconaș vrăfuit cu ceară și esență de smac, marginile rebele ale mustăților sau ale zecilor de frizuri încercate, topind prin răsuciri savante ale trunchiului faldurile de prisos ale togii, pelerinei sau bleizerului în care, drapîndu-se, străbătu o întreagă istorie punctuală a deghizărilor, transformând pe rând petecul de țărână ascuns sub parmalâcul cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
o rețea de pătrățele gălbui imprimată pe coaja portierei, și cu o mică prismă lăptoasă de plastic încastrată deasupra acoperișului. - Taxi! Taxi! lătră necunoscutul, adresîndu-se unui bărbat mătăhălos, scufundat în bancheta din fața volanului, cu un zâmbet dezghețat, lipicios, și o mustață hablie lăsată pe oală. Taximetristul etala un ten lucios, întunecat, unsuros, în special pe frunte, pe bărbie și pe aripile nasului. Capitolul 2 CASA DE CULTURĂ Spre balcoane urcau stăpînindu-se îngerii spelbi, strâmbându- și nasurile fine, grecești, lăsîndu-se conduși de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
oacheș, taciturn, păpușesc, cu mișcări țăcănitoare și nevrotice de figurină mecanică, în poemele căruia toate zgârciurile, bubele, marile defecte și micile izbânzi ale Cenaclului de Luni se regăseau îngroșate. Cel de-al doilea, fonf, masiv, calamburgiu, tenisman, prahovean, c-o mustață cât vrabia. Nimeni altcineva decât tocmai acela care, din neștiință sau îngîmfare, învîrtind o poezie de-a sa pe deasupra creștetelor, a răscolit deodată, cu sonoritățile ei, toate reumatismele diavolilor celor bătrâni. Ălora, de surprindere, să crape rânza din ele
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
supurații noroioase al Victoriei Andrei. Pescui un timp sub banchetă și, când își reînălță brațul, printre degete i se zăriră, încurcate, șuvițele de păr ale căpățânii taximetristului. Cu trăsăturile lui slăninoase reflectate strâmb sub secrețiile care-i inundaseră fața. Cu mustața pleoștită, mâncată de molii și parcă alunecată spre stânga. Cu ochii dați peste cap. Iar, când se frânse de șale pentru a-l săruta lung și nebărbătește pe gură, necunoscutul îi identifică șoferului, la capătul păroaselor sale canale nazale, și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
lui matale îl cunoaște pe comportament? Străinul își extrase dintr-o borsetă, camuflată sub foaia impermeabilului, un teanc de hărți. Capitolul 3 GENEL Care nici ei nu făcea altceva decât că încărca, străjuiți de vardiști, pe niște stăpâni înțepeniți, cu mustățile în furculiță, în niște limuzine uriașe... cu spițe, nichelate, tăvălite prin pietre scumpe. Și care, când era accelerate, limuzinele, numai atâta se deslușea de la fierătania lor, alunecând pe bulevardele de macadam: fâș, fâș... Pe ăștia, era hotărât, nu puteai să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
eruptivul poet, după ce-a aflat c-a fost pârât Inestimabilului Cârmaci pentru isprava cu punga. Iar acela, burzuluindu-se, i-a transmis pehlivanului că nu dorește să-l mai vază în ochii ?! ... Și-a lăsat cu repeziciune barbă și mustăți - destăinui c-o uimire jucată Tartorul - pentru cazul în care Stăpânul său, foindu- se pe la ctitorii, ori cu alaiul prin oraș, ar fi dat, din întîmplare, cu ochiul de marțafoi... Dar marțafoiul hoț, dat în paștele mă-sii de iscusit
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
WC-ul ăla public, săpat cu excavatorul, pe mâna dreaptă, cum pătrunzi dinspre Herăstrău în Piața Romană și, înhăitîndu-se cu doi proaspeți folkiști, care la viața lor nu-l studiaseră decât pe Victor Socaciu, lălăiau, chirăiau, își zburleau bărbile și mustățile, răcneau până își făceau franjuri bojocii, făcând 80 DANIEL BĂNULESCU Fulgerător, din direcția pistelor pentru avioane, își făcu apariția, în zbor, o trăsură de jucărie. Caleașca era mânată de loviturile de bici ale unui vizitiu de jucărie. De asemenea, vizitiul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]