3,831 matches
-
ochii mereu închiși, părea că s-a liniștit puțin. Mâinile, devenite gheare, râcâiau încet marginile patului. Au urcat apoi, au zgâriat pătura aproape de genunchi și, deodată, copilul și-a îndoit picioarele, și-a vârât genunchii în burtă și a rămas nemișcat. Și-a deschis atunci ochii pentru întâia oară si s-a uitat la Rieux care stătea în fața lui. În scobiturile feței fui, împietrită acum ca într-un pământ ars, gura i s-a deschis și aproape imediat a scos din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
picioarelor sale lăsa în urmă o fierbere de spumă, apa îi fugea de-a lungul brațelor ca să se lipească de picioare. O clipocire grea l-a anunțat că Tarrou se aruncase de sus. Rieux se întoarse pe spate și rămâne nemișcat, cu fața la cerul răsturnat, plin de lumina lunii și de stele. Răsuflă îndelung. Apoi percepe din ce în ce mai distinct un zgomot de apă lovită, straniu de clar în tăcerea și singurătatea nopții. Tarrou se apropia, i s-a auzit curând respirația. Rieux se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
plămâni îi erau prinși. Rieux se gândea. Funcționarul n-avea familie. La ce bun să-l transporte ? O să fie singur, cu Tarrou, să-l îngrijească ... Grand își înfundase în pernă capul, cu obrazul verzui și cu privirea stinsă. Se uita nemișcat la focul slab pe care Tarrou îl aprindea în cămin cu ce mai rămăsese dintr-o ladă. Merge rău , spune el. Și din adâncul plămânilor săi în flăcări un ciudat hârâit însoțea tot ce spunea. Rieux îi recomandase să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
plecau, cu săptămâni înainte, șuierând pe șine fără sfârșit și vapoarele brăzdau mări luminoase. A doua zi, spiritele aveau să fie mai liniștite și îndoielile aveau să renască. Dar, pentru moment, întregul oraș se urnea, părăsea locurile închise, întunecate și nemișcate în care își înfipsese rădăcinile de piatră și se punea în sfârșit în mișcare cu încărcătura lui de supraviețuitori. În seara aceea, Tarrou și Rieux, Rambert și ceilalți mergeau în mijlocul mulțimii și simțeau și ei cum le fuge pământul de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
UN MOMENT ÎN CARE RUMOAREA A DEVENIT MAI PUTERNICĂ ȘI MAI VESELĂ, TARROU SE OPRISE. PE ASFALTUL ÎNTUNECAT, O FORMĂ ALERGA SPRINTENĂ. ERA O PISICĂ, PRIMA CARE A FOST VĂZUTĂ IAR, DIN PRIMĂVARĂ PÂNĂ ACUM. EA A RĂMAS O CLIPĂ NEMIȘCATĂ ÎN MIJLOCUL ȘOSELEI, A ȘOVĂIT, ȘI-A LINS LABA, A TRECUT-O IUTE PESTE URECHEA DREAPTĂ, ȘI-A VĂZUT MAI DEPARTE DE TREBURILE EI, ȘI, NEAUZITĂ, A PIERIT ÎN NOAPTE. TARROU ZÂMBEȘTE. BĂTRÂNELUL O SĂ FIE ȘI EL MULȚUMIT. Dar în momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ținându-se cam țeapănă, se așeza în fiecare seară, cu mâinile odihnindu-se și privirea atentă, până ce amurgul cuprindea odaia, făcând din ea o umbră neagră în lumina cenușie care se întuneca puțin câte puțin și topea atunci silueta ei nemișcată; asupra sprintenelii cu care ea se deplasa dintr-o odaie în alta; asupra bunătății ei de care nu-i dăduse niciodată lui Tarrou dovezi precise, dar a cărei licărire el o recunoștea în tot ceea ce făcea sau spunea ea; asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
deconcerta. O dată mai mult, ea se silea să dejoace planurile de luptă folosite împotriva ei, apărea în locurile unde nu era așteptată, ca să dispară din acelea unde părea bine instalată. O dată mai mult ea se străduia să uimească. Tarrou lupta, nemișcat. Nici o singură dată, în cursul nopții, el nu opuse agitația asalturilor febrei, luptând doar prin robustețe și prin tăcere. Și de asemenea nici o singură dată nu vorbi, mărturisind astfel, în felul său, că nu-i mai stătea în putință să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
grămadă de cenușă, pentru toți aceștia ciuma își continua existența. Dar cine se gândea la aceste singurătăți ? La amiază, soarele, învingând adierile reci care se luptau de dimineață să rămână în aer, revărsa asupra orașului valurile neîntrerupte ale unei lumini nemișcate. Ziua se oprise în loc. De pe vârful colinelor, tunurile fortărețelor bubuiau fără întrerupere sub cerul imobil. Tot orașul se năpustise afară pentru a sărbători acest minut chinuit când timpul suferințelor lua sfârșit și când timpul uitării încă nu începuse. Se dansa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
în apropierea dealurilor, stelele păreau tari ca pietrele. Această noapte nu era atât de diferită de aceea în care el și Tarrou se urcaseră pe terasă ca să uite de ciumă. Numai marea, la picioarele falezelor, era mai zgomotoasă. Aerul era nemișcat și ușor, fără suflul sărat și greu pe care îl aducea atunci vântul călduț de toamnă. Rumoarea orașului răzbătea totuși, mereu, până la picioarele teraselor, cu un zgomot ca de valuri. Dar această noapte era a liberării și nu a revoltei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ei și dacă îi va răspunde. Își imagina ce și-ar spune unul altuia, dacă și-ar cere iertare pentru ce a făcut sau dacă ar aștepta ca ea să-și ceară iertare pentru că a plecat la Ierusalim. Maggie stătu nemișcată și mai bău un whisky și jumătate, în timp ce cuvintele lui Edward de acum două zile, pe care i le aruncase în bucătăria apartamentului lor din Washington, îi jucau în creier. Avea oare dreptate, fugea ea de fiecare dată și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
trecut, își dădea seama de asta. Se gândise că relația cu Edward va exorciza monstrul, dar în cele din urmă fusese înghițită de el. Ridicând capul, privi afară, la întunericul Ierusalimului, știind că era ceva tipic pentru ea să stea nemișcată și să se uite în gol în felul acela toată noaptea. Perspectiva îi surâse și i se abandonă vreme de aproape o oră. Însă într-un sfârșit, ieși la iveală un alt sentiment, acela că i se dăduse șansa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
miște decât după ce brațul lui rămase coborât vreme de aproape un minut. Se apropie încet de el, privindu-l tot timpul în ochi. Apoi, spre surpriza amândurora, întinse brațele și le trecu pe după umerii lui, până când el, încă înțepenit și nemișcat, fu cuprins în îmbrățișarea ei. Îl ținu așa un minut, apoi încă unul și încă unul, bătăile inimii ei domolindu-se treptat, în timp ce el rămânea neclintit ca marmura. În cele din urmă, îl convinse să se așeze, repetându-i că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
de fiecare dată. Aceasta era prietenul neoficial al intrușilor și al hoților de pretutindeni: indolența pură a paznicilor. Dar acesta era altfel. Înaintă, raza aruncată de lanterna sa mărindu-se pe când se apropia de ușa de sticlă. Ziad, care stătea nemișcat în birou, cu mâna strânsă pe sertarul pe care tocmai îl scosese din dulapul de acte, auzi un zăngănit de chei. Într-o clipă, acest paznic va descoperi că broasca a fost forțată. Nu era timp de pierdut. Ziad scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
pentru toată nebunia asta, foarte bine. Să ne conducă la ea. Capitolul 35 Ierusalim, joi, 11.11 a.m. Nu avea idee cât a stat culcată la pământ. Se putea să fi fost un minut, cinci sau zece. A rămas acolo, nemișcată, de când au trântit-o jos și au fugit. Nu a văzut unde s-au dus bărbații. Nu a chemat ajutoare prin telefon. A fost prea tulburată ca să poată face asta, prea năucită pe moment de ceea ce i se întâmplase. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
doarmă pe sofa sau pe jos și cu asta basta. Încercă chiar să se uite în șifonier, să caute ceva pături și perne în plus din care să încropească un pat provizoriu. Dar când se întoarse, Uri stătea în spatele ei, nemișcat, ca și cum n-ar fi vrut să continue această mascaradă. Uri, ascultă-mă, ți-am explicat... —Știu ce-ai spus, șopti el, punându-i un deget pe buze. Însă înainte ca ea să scoată un cuvânt, gurile lor se întâlniseră deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
doar ce află de la noi. Zicând asta, Maggie mai încercă o dată să treacă prin cordonul laser care apărea în jurul insulei de fiecare dată când se apropia. Nu puteți intra pe parcelă - nu sunteți membru al grupului. Capetele de iepure rămaseră nemișcate prin apropiere. Erau și ele blocate în afara cordonului, dar ceva legat de neclintirea lor o neliniștea pe Maggie. Se gândi la cei care îi mânuiau, oricine ar fi fost aceștia, chinuindu-se cu algoritme complexe, utilizând programe de deparolare serioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
dădu seama că e singură. După o secundă auzi o împușcătură deasupra ei, pe drum, și știu, cu o siguranță de fier care o făcu să înghețe, că Uri fusese cel lovit. Capitolul 51 Ierusalim, vineri, 6.15 a.m. Stătea nemișcată, atentă chiar și la sunetul propriei respirații. Mușchii și fața îi tremurau. Simțea lacrimile prelingându-i-se pe obraji, dar un fel de instinct de autoconservare preluă comanda, forțându-i picioarele să rămână pe loc, hotărî ca nimeni să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
și simplu să-i salveze viața: ea trebuia să iasă din mașină și să fugă, iar el să o acopere. Urmăritorii aveau să-și ațintească armele asupra lui, în timp ce ea se furișa, salvându-și propria piele. Își imagină trupul lui, nemișcat și însângerat, zăcând pe drumul prunduit și se cutremură din cap până-n picioare la acest gând. Știa că nu trebuie să facă zgomot, dar nu se putea stăpâni: acum plângea în hohote zgomotoase pentru bărbatul pe care îl strânsese în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
comandor, el ar fi trebuit să fie cel mai vulnerabil: el era cel care scotea capul afară. Dar în mod straniu tocmai asta l-a salvat. S-a lăsat înapoi în tanc, și-a văzut cei doi colegi prăbușiți și nemișcați și și-a dat seama imediat că stătea într-o capcană a morții. În acel moment, când inima ar fi trebuit să-i bată nebunește de frică, organele i-au intrat într-o stare cu mult mai înspăimântătoare, fiindcă trecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
un om de la Washington decât titulatura sa. Vocea lui Uri se auzi din nou hârâit: —Maggie, ce faci? Spune-i să sune la consulat! Nu încă. Te referi la asta? Ridică tăblița, ținând-o cât putea de dreaptă și de nemișcată. Ce poate fi atât de important la obiectul acesta mic, încât să pui șase oameni să-și ațintească armele spre mine, o femeie nevinovată - Maggie Costello, negociator pentru Departamentul de Stat al Statelor Unite? — Am mai discutat asta, Maggie. —E doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
fuseseră deja uciși din cauza lui; ea și Uri fuseseră urmăriți, bătuți și împușcați pentru asta. Nimeni care îi cunoștea secretele nu era în siguranță. — Îndreaptă camera către mine, îi spuse lui Uri. Chiar acum. Uri ridică obiectivul în dreptul ochilor, rămase nemișcat și îi făcu semn cu degetul. —Mă numesc Maggie Costello. Sunt negociator de pace și lucrez în Ierusalim pentru guvernul Statelor Unite. Această tăbliță, ridică tăblița în sus, exact cum făcuse Shimon Guttman în mesajul video pe care îl văzuseră ieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
formându-i-se în gât. Dar când deschise plin de speranță gura, nu scoase decât un mic sughiț. Totuși, salturile avuseseră un oarecare efect fiziologic. Ignatius atinse mica erecție îndreptată în jos, spre cearșaf, o luă în mână și rămase nemișcat, încercând să se hotărască ce să facă. In poziția aceea, cu cămașa de noapte din flanelă roșie în jurul pieptului și burta masivă revărsată peste saltea, se gândea cu oarecare tristețe că, după optsprezece ani, această îndeletnicire devenise un simplu act
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
mă părăsești N-am să mai păcătuiesc Am să câștig ș-am să iubesc Acum, că-l am pe Isus. Trăgând după el capătul filmului derulat, Ignatius se grăbi spre ușă și intră în birou. Cele două purtătoare de drapel, nemișcate, prezentau dosul cearșafului pătat unui Gonzalez uluit. Cu ochii închiși, cei din cor cântau dezlănțuit, furați de melodie. Ignatius își croi drum printre cei din batalion, care asistau, bine dispuși, la scenă, cu fața spre masa de lucru a șefului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de pe frunte. În față, trei urangutani tineri se agitau în jurul unei tăvi cu papaya, așezată pe pământ. Turiștii își întoarseră privirea spre ei. Dinspre cupolă se auzi un mârâit: — Espèce de con. Auziră fraza clar, surprinzător de inteligibilă în aerul nemișcat. Tipul solid se răsuci pe loc. — Cum? Toți ridicară privirea în sus. — A fost o înjurătură, zise adolescentul. În franceză. Știu că a fost o-njurătură. În franceză. — Ssst, spuse mama lui. Grupul se holba la cupolă, căutând cu privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
sâni perfect conturați. Avea douăzeci de ani, era în vacanța de vară de la Crestview State, și radia sănătate și sexualitate. Tuturor celor din companie li se aprinseseră călcâiele după ea. Așa că era surprinzător că, de câte ori făceau dragoste, Lisa stătea total nemișcată. După câteva minute părea să-i remarce frustrarea și începea să se miște mecanic și să scoată mici gemete, ca și cum așa i se spusese că fac oamenii în pat. Uneori, când Rick era îngrijorat și preocupat, ea îi spunea: „Oh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]