4,526 matches
-
să știe dacă voi participa sau nu. N-am promis nimic sigur, ci totul va depinde de starea vremii și mai ales de starea sănătății mele la acea dată. La diverse emisiuni TV observ că se aruncă din belșug cu noroi din toate părțile, că se bruschează oponenții. Un politician exasperat că nu poate convinge pe nimeni de „adevărul lui”, se adresează direct unei doamne cu apelativul de obraznică. Ce urât spectacol în văzul unei țări și nici gând de discuții
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
se putea trece în voie de la un capăt la altul al uliței, erau putrede și aplecate. Din când în când incendiile le mistuiau și alte scânduri vechi și ziduri completate le luau locul. Din uliță plecau fundacuri cu mlaștini și noroaie înverzite, de-a pururi mustitoare. Zidării pline de lepră își arătau dosul spre ele iar curțile, înguste și adânci, îmbulzeau cotețe, sugând aerul curat. Jigodii canine și mâțe scheletice dormitau pe bolovanii între care nu-și scotea capul nici o frunză
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
pustiiau locul, pleca și predicatorul, legănându-și fundul. Odată, după ce vorbise, Neculai sări peste marginea șanțului și se tologi acolo într-o râlă. Trase din traistă un codru de mămăligă, un ou copt și un castravete. Era soare. Scorțoșată de noroi, o scroafă cu purceii guzuind sub burtă grohăia în șanț. Fără grabă, Neculai băga dumicații în gură. Clefăind robit, nu băga în samă nimic. Când îl ajunse sațul, zvârli cojile și se întinse pe iarbă cu pălăria pe obraz. Soarele
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
folositoare". 10. De fapt, doctorul Luca e de părere că sinuciderea reprezintă o soluție doar în tinerețe, când poți lăsa în urmă un cadavru frumos. După ce ai îmbătrînit, nu-ți rămâne decât să cutreieri, ca el, tavernele, tăvălindu-te în noroi, ca să poți să-ți disprețuiești trupul. În consecință, nu se sinchisește de ce clevetește lumea, în Asybaris, pe seama lui. "N-au decât să-și bată gura cât vor, i-a zis lui Julius, ștergîndu-și cu o mare batistă cadrilată fața roșie
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
aproape suprapuse. Unele care se apropiau de casă, altele care se îndepărtau. Acel cineva pe care-l așteptasem nu putuse, probabil, să deschidă ușa și plecase, fără ca eu să-l aud. Am mers până ce zăpada s-a transformat, brusc, în noroi. Acolo, mi-am dat seama că nu eram singur. Mergeam în spatele cuiva. Un bărbat, cu siguranță. Nu-i vedeam decât picioarele, deoarece era mult mai înalt decât mine. Era o zi urâtă, umedă, cu cer mucegăit, din care se scutura
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
-i vedeam decât picioarele, deoarece era mult mai înalt decât mine. Era o zi urâtă, umedă, cu cer mucegăit, din care se scutura o ploaie măruntă, rară, neputincioasă. Bărbatul din fața mea pășea cu grijă, căutând locurile unde era mai puțin noroi, evitând băltoacele, și, în timp ce-l urmam, am priceput, uimit, că era tatăl meu. Aveam șapte ani, era prima zi de școală. Mergeam cu ochii în pământ, preocupat, intuind vag că se schimba ceva în viața mea. Când am ajuns la
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
e că nimeni, în Asybaris, nu se gândește la cercetarea ținuturilor dinspre miazănoapte, unde s-ar găsi marea despre care unii spun că e de o limpezime ce-ți taie respirația, dar în ultima noapte a anului se transformă în noroi. Valuri mari, murdare, s-ar izbi atunci de stâncile roșii de pe țărm. A doua zi, când apa e din nou limpede, pe toată marea plutesc pești morți, cu burțile albe întoarse spre soare. Alții sunt convinși că în jurul mării se
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
păsat vreodată de ce se întîmpla în afara ei. 21. Ideea lui Oscar Wilde că orice om se naște rege și moare în exil îmi pare, la un prim nivel, o duioasă ironie. Căci "regatul" meu era plin de praf sau de noroi, în funcție de starea vremii, și era locuit de "regi" care umblau, vara, cu picioarele goale. "Palatul" în care m-am născut avea o singură odaie, plus o tindă și un celar unde erau păstrate proviziile. Fusese construit de bunicul meu patern
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cenușă fierbinte. De la "palat", mai făceam o sută de pași până în dreptul cimitirului de pe Delături. Acolo, după ce depășea ultima casă și o cruce veche, cu un Christ de tablă ruginită, "ulița" se transforma în "drum"; înecat de praf sau de noroaie care ajungeau până la butucul roții, când erau ploi multe. De o parte și de alta, se înșirau câteva livezi, cu meri tineri. Dincolo de ele, începea câmpul din partea de miazăzi, iar "drumul" devenea "Calea Brezii", după numele unui sat vecin. La
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Numele îi venea de la pârâul Seaca, pe care-l însoțea o vreme. Arinii de pe margini și, mai sus, fagii lăsau foarte rar lumina să pătrundă, să usuce pământul după ploi, dar, în afară de locurile unde erau bălți, Calea Secii nu cunoștea noroiul. Pe acea fâșie de pământ pietros urcau carele spre pădure și se întorceau, spre seară, încărcate cu trunchiuri de brad sau de fag, precum și carele, cu loitre înalte, ce aduceau fânul ori otava din livezile de la poalele muntelui. De o
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
sacul polar, trebuia să pun piciorul pe podeaua de lut, care "ardea ca gheața". În mijlocul odăii, în puținul spațiu rămas liber, se afla o mică masă ovală, cu un ceas deșteptător. Din odaie se putea ieși, pe fereastră, direct în noroiul sau praful de pe strada Tufelor, fără să mai trecem prin antreu, când nu vroiam să-i deranjăm pe coana Veta sau pe bătrânul Moșuleț. Dimineața, plecam toți trei, fiecare la treburile sale. Doar seara ne întîlneam. Vara, între examene, îmi
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ca și cum nu pe el Îl căutau, dar chiar În clipa aceea se năpustiră amîndoi asupra lui și Începură să-l lovească de parcă ar fi vrut să-l lase lat acolo În mijlocul grădinii, printre copaci și păpuriș. L-au umplut de noroi. I-au răvășit părul. I-au rupt tot ce urau mai mult la el; trusa, costumul bleumarin și mai ales fața, pe care i-au desfigurat-o. În sfîrșit, l-au scos În brînci pînă În stradă. Apoi au dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
mai importante. Arzubiaga spuse că el rămînea acolo, era ușor de găsit și nu fugea de nimeni, era grozav Arzubiaga ăsta. Grasul Martinto o luă la goană cu știrea, bineînțeles că pe drum a căzut și-a murdărit uniforma de noroi și s-a julit din nou la genunchi. Dar s-a ridicat imediat, a scuipat pămîntul care-i intrase În gură și a luat-o din nou la fugă, ca nu cumva să se termine recreația fără bătaie. „Îi e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Învăluia ochii de pisică Și după respirația sacadată. Nu mai putu suporta tensiunea și străbătu curtea Îndreptîndu-se, ca un erou de film, spre locul unde se afla celălalt. În urma lui venea nehotărîta lui bandă și grăsanul de Martinto murdar de noroi din cap pînă-n picioare. Își scoase pieptul Înainte, Își puse mîinile În șold și-l măsură cu o privire de pisică Înfuriată, cu o căutătură mai cruntă ca niciodată. „Ți-e frică de Silva!“, strigă unul din bandă, nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
prea mare. Grasul n-a stăruit căci, la urma urmei, ce importanță avea asta? Putea să se joace și fără el. Era de ajuns pentru asta un spadasin. Julius, bunăoară. Au alergat o zi Întreagă, pînă s-au umplut de noroi și seara s-au Întors la palatul În care stăteau părinții grasului, tot În cartierul San Isidro. Mai avea destulă putere ca să se poată bate cu grasul, care sărea peste scaune, peste mese, Îl urmărea pe Julius alergînd prin toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
stăteau părinții grasului, tot În cartierul San Isidro. Mai avea destulă putere ca să se poată bate cu grasul, care sărea peste scaune, peste mese, Îl urmărea pe Julius alergînd prin toate camerele, fără să le pese că lăsau urme de noroi pe tapiserii și pe covoarele orientale care costaseră o avere. Într-una din zilele acelea, Julius a făcut una boacănă. I-a părut foarte rău imediat după aceea și i-a povestit totul maică-sii. Juan Lucas, care era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cu balconul acela atîrnat sus de tot că abia puteai ajunge la el, unde era clasa a treia, a celor mari. Arzubiaga trecuse la Santa María, iar Martinto și mai dolofan ca Înainte și foarte murdar, de parcă se tăvălise prin noroi, trebuia să repete anul pregătitor. Ca să intri În clasa Întîi trebuia să fii foarte cuminte, fiindcă aveau să meargă la prima Împărtășanie și apoi urma confirmația pentru asta era nevoie de un naș. Și, mai ales, trebuia să nu aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
pe un morman de nisip, provocîndu-i cu un băț În chip de spadă pe toți cei care treceau pe acolo, chiar dacă nu-i știa pe nume. N-avea probleme, lega și dezlega prieteniile cu aceeași ușurință cu care umplea de noroi covoarele de acasă și mai răspundea că trei ori patru fac o sută. Stătea cocoțat pe mormanul de nisip, căutînd spadasini, cînd Del Castillo, luîndu-l prin surprindere, Îi dădu brînci pe la spate Împingîndu-l cu o cracă; „Trădare!“, strigă grăsanul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cei care rămîneau să ia masa de prînz și micul dejun din prima vineri a lunii, după prima Împărtășanie. Le-a vorbit și despre terenul unde puteau juca fotbal sub conducerea lui Morales și fără să se mai umple de noroi ca Înainte. „Și aveți grijă de closete!“ le-a poruncit. „Să nu mai scrieți pe pereți! Să nu uitați să trageți apa!“ Ei au rîs fericiți auzind de trasul apei, Gurmensido făcu o plecăciune veselă și Morales pufni În rîs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
viața sexuală se produseseră cîteva fisuri serioase, ba chiar se săpase o prăpastie. Era mai bine așa. Ea simțise Întotdeauna o ușoară repulsie pentru dragostea trupească. În realitate, nu meritase să-și calce pe suflet și să se tăvălească În noroi ca porcii pentru ca să se aleagă cu doi copii. Dacă ar fi știut cu exactitate zilele cînd Dumnezeu Îi poruncise să-i conceapă pe Pipo și Rafaelite, neisprăviții ăștia, ar fi evitat un Întreg trecut pe care acum Îl disprețuia și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Îl Întrerupse bătrînelul. — Haide odată! strigă Carlos aproape În același timp, de jos. Destul cu vorbăria! Văzînd că Julius coboară, se Îndreptă spre ieșire. Te-nfiori privind la mine; nu fi rău, iubite, vino. Flori ajunse-n rai căzut-au În noroi, strivite, iarăși. Încercă să-i dea o explicație, Începu să-i povestească despre timbre, dar Carlos Îi tăie vorba. — Filatelist sau poponarist? Întrebă, punînd motorul În funcțiune. Julius amuți. Pe Carlos nu-l bate nimeni. Se uită la mustața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Bobby! strigau Încîntați. Și pe bună dreptate. Pe bună dreptate, fiindcă Bobby venise cu o străină tare drăguță. — E domnișoara domnișorului Bobby, comenta Universo, cerîndu-i iertare lui Carlos pentru că-l călcase pe picior cu bocancul lui de fotbal plin de noroi. Era mai bine canadianca, Începu să explice Carlos, mai plinuță, ăsteia mai că i se rup șinele... — Ce? Întrerupse Julius. Șinele, picioarele. — Ha, ha, ha șinele. Carlos ăsta schimbă toate numele... „Cum făcea Cano...“ Asta n-o mai spuse, nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
trei fete linneene ca amante și o sută de bărbați și femei din Linn drept sclavi. Era un om fericit, cu prea puțină vanitate și mândrie încât să-i poată îngrădi mișcările. Localiză deschiderea uneia din fântâni și îngenunche în noroi ca orice muncitor. Totuși, nu era singurul care să facă acest lucru. Czinczar îngenunche lângă el, dându-și seama cum acțiunile lui șocau pe linneenii de neam mare, care făceau parte din suita lui personală de sclavi. Cei doi străpungeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
cine să mă sfătuiesc. Aici nu cunosc pe nimeni, n-am pe nimeni mai apropiat... Trebuia să spun cuiva în care să pot avea-ncredere...“ Am plecat când deja era noapte și-am mers pe jos până acasă prin bălți, noroaie și pietriș, privit cu suspiciune de milițienii vigilenți. Abia acasă, în patul meu, mi-am dat seama de nebunia acelei seri. „Tâmpita“, mi-am zis, dar, ciudat, eu mă simțeam de fapt ca un idiot, ca un om care tocmai
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
la fel de bine (uneori, nu știm s-o utilizăm deloc) atunci când e vorba de cei mult mai apropiați nouă, colegi de-ai noștri, oameni având aceeași pregătire ca și noi. Aceștia, în care deseori și în mod deliberat se aruncă cu noroi, ar putea face lucruri minunate dacă, în loc să fie sabotați la tot pasul, ar fi încurajați, ajutați, stimulați să lucreze mai mult, mai eficient și mai bine.” Cam stahanovistă formulă! Ce mi-o fi venit?! Dar, oricum, umple bine retorica frazei
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]