5,154 matches
-
seacă, / Cântă cucul sus pe cracă. / Mult mi-i drag a-l asculta / Că mi-i ruptă inima; / Mi-i drag a cucului glas / Că mi-i suflețelul ars. Cucule, cântecu tău / Potolește dorul meu.298 Cântecul cucului reînnoadă firele ontologice dintre timpul biologic și timpul cosmic: "Cântă-mi, cântă, cuce, mult, / De-amu pân` la vară-i mult, / Nu știu sângur cum ajung. Ori că-s vesel, ori că plâng, / Ori că-s sub negru pământ, / Cântă-mi amu, că
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și n-aveam cui, / C-a rămas a nimănui; Cât de tare aș dori, / Eu n-am cui mă jelui."301 Comparația vârstelor omului cu cântecul cucului conturează un spațiu al trecerilor și al pe-trecerilor existențiale în care pactul ontologic dintre uman și comic este posibil: "Frunzuliță de pe nuci, / Tinerețe-a mea, te duci, / Ca și glasu cel de cuci, / Când îs zilele mai dulci, / Tinerețe-a mea, te-ai dus / Fără ca să te aud. Primăvara cucu vine și se
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
te văicăra, / Că eu sfat ți-oi da / Puii cum să-i hrănești, / Să-i zburătăcești; / Du-te la N în fugă / Și din cap i-apucă: / Soare sec cu arbalț, / Soare sec cu bubă-n cap..."314 Supus antagonismului ontologic bine / rău, omul este reclădit din fier, din perspectiva robusteții, a inflexibilității în fața maleficiilor, dar și a protecției sacre: "Pasăre cu clonț de hier, / ce plângi, ce te prăpădești, / ce te tot rostogolești? N-ai cu ce să te hrănești
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
întrevede viitorul" care deschide calea spre realitățile transcendente.341 b. Imaginea spațiu-timp În mitologia românească, șarpele se înfățișează în trei ipostaze mitice: șarpe propriu-zis, balaur, zmeu: "între aceste trei ipostaze există o filiație mitică și o transsimbolizare mitologică de ordin ontologic."342 Preexistent, ca "element fluent al apelor primordiale", șarpele este prezent în ornamentica populară, sub forma unei linii ondulate sau în zigzag, numită "dinți de lup" sau "dinți de ferăstrău". Considerat "animal cosmic prin excelență", plămădit, aidoma cosmosului, din pământ
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ori cum învârți un bici și l-a zvârlit în hău. Și a zis: Să te încolăcești în juru pământului de nouă ori și să-l aperi de prăpădul apelor."348 Șarpele primordial, de origine sacră, era antropomorf, iar prin "căderea" ontologică a fost supus, paradoxal, unui blestem întemeietor, fiind considerat o cauză a facerii lumii: "Șerpele dîntâi nu a fost șerpe, a fost om, și era în cer la Dumnezeu, dar Dumnezeu l-a blesemat când a înșelat-o pe Eva
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
359 În mitologia universală, balaurul este ambivalent, ca simbol al forțelor demonice, păzind comorile ascunse Lâna de aur, Grădina Hesperadelor, iar în China, Perla dar este și un principiu activ, ordonator și creator, ipostază regală care străjuiește ritmurile vieții. Liant ontologic între cer și pământ, balaurul simbolizează dualismul existențial yin yang care ordonează manifestarea cerească, pluvială, terestră, acvatică și subterană.360 În mitologia românească, balaurul își are obârșia în comuniunea gnoseologică dintre elementele primordiale care devin active printr-un ritual solar
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de semnificații specifice imaginarului colectiv, reprezentat sub forma a două ipostaze interdependente, imaginarul ritualic și imaginarul poetic. Creația populară, în temeiul unui ritual al gestului și al unui ritual al cuvântului, se dezvăluie ca discurs polifonic care transformă în procesualitate ontologică oralitatea primară, limba originar orală caracterizându-se prin consubstanțialitatea dintre planul semantic și planul expresiei, punând în valoare funcția socială a cuvântului. Interdependența dintre imaginarul ritualic și imaginarul poetic generează dinamica ontologică a imaginii care cunoaște o permanentă metamorfoză a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
dezvăluie ca discurs polifonic care transformă în procesualitate ontologică oralitatea primară, limba originar orală caracterizându-se prin consubstanțialitatea dintre planul semantic și planul expresiei, punând în valoare funcția socială a cuvântului. Interdependența dintre imaginarul ritualic și imaginarul poetic generează dinamica ontologică a imaginii care cunoaște o permanentă metamorfoză a semnificațiilor. În devenirea sa, de la arhetip la mit, imaginea este învestită ca procesualitate discursivă care creează nucleul relațional, specific discursului mitic. Astfel creația populară, ca sistem de semne culturale și lingvistice, se
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
imaginea este învestită ca procesualitate discursivă care creează nucleul relațional, specific discursului mitic. Astfel creația populară, ca sistem de semne culturale și lingvistice, se înfățișează ca discurs mitic, polifonic, dublu structurat: * Nivele de semnificație ritul, ritualul, ceremonialul; Matricea semantică universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul. Discursul mitic este un discurs poetic resemantizat de structurile manifeste, spațio-temporale, ale universaliilor ontologice, supuse ritului, ritualului și ceremonialului. Cele 4 elemente, ca entități structurante ale discursului poetic, implicit ale discursului mitic, au un dublu rol
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de semne culturale și lingvistice, se înfățișează ca discurs mitic, polifonic, dublu structurat: * Nivele de semnificație ritul, ritualul, ceremonialul; Matricea semantică universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul. Discursul mitic este un discurs poetic resemantizat de structurile manifeste, spațio-temporale, ale universaliilor ontologice, supuse ritului, ritualului și ceremonialului. Cele 4 elemente, ca entități structurante ale discursului poetic, implicit ale discursului mitic, au un dublu rol, la nivelul epistemei lingvistice considerând epistema o structură de semnificații textuale și metatextuale acționând ca universalii ontologice și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
universaliilor ontologice, supuse ritului, ritualului și ceremonialului. Cele 4 elemente, ca entități structurante ale discursului poetic, implicit ale discursului mitic, au un dublu rol, la nivelul epistemei lingvistice considerând epistema o structură de semnificații textuale și metatextuale acționând ca universalii ontologice și ca instanțe discursive. Având rolul de a restabili echilibrul primordial dintre viața umană și viața cosmică, cele 4 elemente acționează, în permanență, unul asupra celuilalt, născându-se unul din celălalt sau distrugându-se unul pe celălalt. Pornind de la această
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
-se unul pe celălalt. Pornind de la această continuă relaționare a elementelor primordiale, am încercat să ilustrăm tocmai această dinamică internă a semnificațiilor, specifice tipului de imagine imaginea arhetipală, imaginea mitică, meta-imaginea. Spațiul imaginar, ca semnificație și procesualitate, consacrat de dinamica ontologică a imaginii, este ridicat la rangul de totalitate gnoselogică. (cap. I ) Spațiul poetic procesual este construit de un sistem de semnificații, arhicodul, ca totalizare a codurilor specifice tipologiei imaginii: codul ontologic (imaginea arhetipală), codul gnoseologic (meta-imaginea), liantul fiind realizat de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Spațiul imaginar, ca semnificație și procesualitate, consacrat de dinamica ontologică a imaginii, este ridicat la rangul de totalitate gnoselogică. (cap. I ) Spațiul poetic procesual este construit de un sistem de semnificații, arhicodul, ca totalizare a codurilor specifice tipologiei imaginii: codul ontologic (imaginea arhetipală), codul gnoseologic (meta-imaginea), liantul fiind realizat de codul semantic. (cap. II) Imaginea specifică discursului mitic, în devenirea sa de la arhetip la mit, cunoaște trei stadii existențiale (cap. III): * Imaginea a-temporală și a-spațială este forma originară de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
II) Imaginea specifică discursului mitic, în devenirea sa de la arhetip la mit, cunoaște trei stadii existențiale (cap. III): * Imaginea a-temporală și a-spațială este forma originară de manifestare a cunoașterii prin rit; * Imaginea spațiu-timp creează cadrul ritualic al universaliilor ontologice. Prin ritual se consacră legăturile cu timpul și cu spațiul, convertind evenimetul profan la sacru. Imaginea cronotop reprezintă predicația artistică, specifică textului literar, în care spațiul a-temporal și timpul a-spațial, de la începuturile creației, se interiorizează la nivelul discusului
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
artistică, specifică textului literar, în care spațiul a-temporal și timpul a-spațial, de la începuturile creației, se interiorizează la nivelul discusului devenind temporalitate și spațialitate. În cadrul discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea devin categorii gnoseologice care realizează predicația universaliilor ontologice, având rolul unui "predicat universal" care resemantizează legăturile arhetipale. BIBLIOGRAFIE I. VOLUME ȘI STUDII ARDELEANU, Sanda-Maria/COROI, Ioana-Corina Analyse du discours, Éléments de théorie et pratique sur la discursivité, Editura Universității Suceava, Suceava, 2002. ARISTOTEL, Poetica, Studiu introductiv, traducere și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
informație disponibilă și modul de prezentare în propriul avantaj. Există așadar avantaje, dar și limitări în fiecare dintre aceste abordări. Preocuparea de a gestiona performanța (performance management) este însă parte integrantă a tranziției tendențiale a societăților contemporane prin care referința ontologică nu o mai reprezintă sistemul - funcționarea holistă a statului asigurată printr-un sistem coerent de administrație -, ci interesele individuale - beneficiul marginal pe care fiecare unitate monetară îl are pentru indivizi, grupuri sau comunități. Structura lucrăriitc "Structura lucrării" Volumul de față
Management public în România by Mihai Păunescu () [Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
B.N., 2004, pp. 34 și urm.). Cel care operează mutația, trecerea de la non-rezistență și rezistența absolută este acordul (gradul de integrare) între nivelurile de Realitate și nivelurile percepției. Dar acordul înseamnă înțelegere, de aceea înțelegerea naște ființa). Atunci când, la nivel ontologic, se instituie o unitate (integrare) între un nivel de Realitate și nivelul de percepție corespunzător prin intermediul sacrului, această unitate este ființa. În măsura în care această integrare, unificare se realizează în diverse grade (grade de unificare), vorbim de niveluri de ființă. Nivelul de
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
în același timp, a conferi valoare. Pentru devenirea universului (omului), are sens, respectiv, valoare tot ceea ce se înscrie în direcția acestei deveniri (adică a autogenerării întru actualizarea progresivă a autoconsistenței). Sensul și valoarea sunt componente ale Realității. Ele au statut ontologic. Progresiva unificare (de la nivel ontologic) apare, așadar, ca o progresivă generare de sens, respectiv, de valoare, căci sacrul este "sursa ultimă a valorilor noastre". f. O nouă Filozofie a Naturii Din perspectiva viziunii transdisciplinare, omul și universul (lumea) formează un
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
valoare. Pentru devenirea universului (omului), are sens, respectiv, valoare tot ceea ce se înscrie în direcția acestei deveniri (adică a autogenerării întru actualizarea progresivă a autoconsistenței). Sensul și valoarea sunt componente ale Realității. Ele au statut ontologic. Progresiva unificare (de la nivel ontologic) apare, așadar, ca o progresivă generare de sens, respectiv, de valoare, căci sacrul este "sursa ultimă a valorilor noastre". f. O nouă Filozofie a Naturii Din perspectiva viziunii transdisciplinare, omul și universul (lumea) formează un tot unitar (unitatea fiind dată
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
astfel unitatea dintre cunoașterea științifică (teoretică), cunoașterea ca experiență interioară (trăire) și cunoașterea sacrului. Întâlnirea dintre aceste trei forme de cunoaștere dă naștere diferitelor niveluri de cunoaștere (înțelegere). Cunoașterea transdisciplinară este, așadar, tipul de cunoaștere care corespunde integrării de la nivel ontologic. Numai o entitate integrată în sine (unită cu sine) poate realiza cunoaștere transdisciplinară. Cunoașterea disciplinară și cunoașterea transdisciplinară sunt complementare. Cunoașterea disciplinară aparține științei. Cunoașterea transdisciplinară aparține ființei. Astfel vechea dispută între științele tari (cultura științifică) și științele slabe (cultura
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
a lor). Însă autogenerarea și autoconsistența sunt simultane. Astfel, actualizarea unui nivel de Realitate înseamnă, în același timp, actualizarea unui anumit grad de integrare (unificare) Subiect Obiect sacru (deci a ființei). Cunoașterea transdisciplinară este totodată cunoașterea sensului. Astfel, la nivel ontologic sensul (direcția, dar și înțelesul) mișcării e dat de actualizarea autoconsistenței (actualizare progresivă a integrării Subiect Obiect sacru, a "nunții", deci a ființei); în plan gnoseologic, sensul înseamnă actualizarea (progresivă) a cunoașterii (înțelegerii). Unui anumit grad de integrare (unificare) îi
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
deci a ființei); în plan gnoseologic, sensul înseamnă actualizarea (progresivă) a cunoașterii (înțelegerii). Unui anumit grad de integrare (unificare) îi corespunde un anumit grad al înțelegerii. Astfel, înțelegerea naște ființa și invers. Unui anumit grad de integrare (unificare) în plan ontologic îi corespunde un anumit grad de integrare pe planul cunoașterii. Unui anumit grad de ființă îi corespunde un anumit grad de înțelegere. d. Cunoaștere și acțiune. Sens și valoare "Dacă Dumnezeu nu există, totul e cenușă." (Mircea Eliade) Cunoașterea sensului
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
de a acționa în direcția sensului. Dacă pentru devenirea universului (omului), are sens, respectiv, valoare, tot ceea ce se înscrie în direcția acestei deveniri (adică a autogenerării întru actualizarea progresivă a autoconsistenței), cunoașterea sensului e echivalentă cu aprecierea valorii. Entitatea care, ontologic, devine integrată cu (în) sine (situându-se, prin urmare, la un anumit nivel de ființă), la nivel gnoseologic dobândește o cunoaștere transdisciplinară și, prin urmare, acționează conform sensului (direcției și înțelesului), conferind, astfel, la nivel axiologic, valoare (autentică) făptuirii sale
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
decât la sporirea unei complexități din ce în ce mai incomprehensibile. Unitatea omului cu sine (nașterea de sine ca ființă integrată) e posibilă prin dezvoltarea acestui nou tip de inteligență. Omul care realizează în sine echilibrul între planul mental, emoțional și instinctual poate renaște (ontologic) ca o ființă integrată, această integrare permițându-i, la nivelul cunoașterii înțelegerea, la nivel axiologic -, aprecierea valorii, iar în planul acțiunii acțiunea ca gest creator. Omul deplin este un om născut din nou. Doar acest tip uman poate realiza: A
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
ar trebui considerat ca o subcomponentă a lui a învăța să fii, întrucât individualul, socialul și cosmicul nu sunt decât dimensiuni diferite de existență ale individului (individul trăiește deodată în cele trei; nu există o ruptură "reală", o izolare totală, ontologic vorbind, a individului în raport cu dimensiunea socială sau cea cosmică). Numai prin asumarea lăuntrică a terțului, "celălalt" reprezintă pentru mine altceva decât un obiect. Actualizarea în ființa noastră a terțului ne ajută să conștientizăm că, în plan social, celălalt și cu
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]