3,617 matches
-
Oaspetele de față a stat deja pe baricade de trei ori. Mai trebuie să și vorbim? — Nu. Acum bem din nou. Epuizaseră deja jumătate din conținutul minibarului. Wakefield țopăie gol-pușcă spre bar, dar de data asta fără să-i mai pese de burtica lui, și toarnă rom din două sticluțe, acoperindu-l cu două degete de Coca fîșÎitoare. E ultima Coca și romul este ultimul dintre alcoolurile tari. — Acum, am să-ți spun secretul meu, zice Maggie. Nu am nici unul. — Desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
iernii făcînd loc verdelui, zăpada - ploii, noroiul umed - solului tare și crăpat, apoi pămîntul se face deșert. Dacă ar putea să regăsească foamea și curiozitatea tinereții sale, Încă ar mai putea să-l Înfrîngă pe Diavol. Pe atunci nu-i păsa de bani sau de confort și nici măcar de companie: era pus În mișcare de ceva uimitor și divin. În deșert, Întreaga sa ființă a fost străluminată de cunoașterea legăturii lui cu universul. Așa trebuie să se fi simțit sfinții din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
prindă de tine, Alferez. Alferez se Întoarce să se uite la Wakefield. — SÎnt aici de cînd au curățat deșertul de familia Manson. De atunci a fost al dracului de bine. Barmanul ia remarca la modul personal. — Niciodată nu mi-a păsat de ticălosul ăla, dar pe vremea aia erau o mulțime de oameni interesanți. Discutau chestii. Făceau ce le trecea prin cap. Dacă o gagică te plăcea, bum, chiar aici, pe masa de biliard. Oamenii nu se dădeau de ceasul morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
singur defect era că era ciudată. Wakefield Își dă seama pe loc că povestea se referă la el. Labirintul era infinit, construit fiind de părintele arhitecturii, Dedal, la porunca regelui. Pentru Dedal, sensul Închisorii era În construcție; lui nu-i păsa de săracul Minotaur prins acolo ca În capcană, În Întuneric, fără nimic altceva decît propriile-i gînduri de răzbunare, forțat să supraviețuiască numai cu carnea asasinilor pe care regele Îi trimitea cu regularitate să-l ucidă. Nebunul de alături construiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
avut o zi agitată. Ai putea s-o mai spui. — La ce oră ne așteaptă? Într-o jumătate de oră. Din fericire, ținuta lui Fran era destul de elegantă ca să nu se facă de râs și, sincer, nu i-ar fi păsat câtuși de puțin nici dacă ar fi fost îmbrăcată în pantaloni scurți de piele sau într-un tutu. Trebuia să meargă. Alese o sticlă de vin de la magazinul de băuturi și se îndreptă spre casa Camillei. După cum era de așteptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
soluția optimă. Ascultă în liniște în timp ce Fran și apoi maică-sa povestiră fiecare propria versiune a incidentului din parc. Fran era în continuare convinsă că fata interpretase greșit o simplă confuzie, dar își dădu seama că maică-sii nu-i păsa dacă acțiunea soțului ei fusese premeditată sau nu. După ce Francesca își încheie povestea, Laurence o luă de mână. Fața lui frumoasă avea un aer grav și tandru. Se gândi din nou că era un om bun, care dedicase atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
care o considerase cu adevărat un model în viața lui și nu putu să îndure suferința și stânjeneala pe care le vedea acum pe chipul bătrânului. Simți, ca un impuls electric, un val de furie. — Soră! strigă, fără să-i pese măcar dacă asta era formula corectă de adresare. Intendenta apăru din nou, cu buzele strânse a dezaprobare. — Domnul Tyler a avut un accident și a fost lăsat să stea așa. — Răule! se pisici intendenta, de parcă Ralph ar fi fost un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Și eu nu? Oare asta voia să spună de fapt? Crezuse că Laurence ar fi un tată atât de bun pentru că își dedicase viața efortului de a-i ajuta pe alții, dar era oare posibil ca lui Laurence să-i pese de omenire doar la scară mare în detrimentul capacității de a accepta slăbiciunile individuale, concrete și incomode? Își aminti de celălalt lucru pe care-l spusese Jack, cum că rolul familiei era ca oamenii să aibă grijă unii de ceilalți. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Fran făcu un efort să se țină pe picioare. Simți deodată că i se face rău și că se învârte camera cu ea. Cineva din spate o prinse la timp. Își croi drum prin mulțime înspre ieșire, fără să-i pese de ce gândeau oamenii. De bună seamă, Jack n-avea să urce pe scenă netulburat să accepte premiul. Nu când știa câte luni chinuitoare lucraseră la acel articol, făcând toată munca pentru ca el să-și poată face numărul. Dar netulburat era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Acceptă pur și simplu premiul și felicită reporterul care venise cu ideea acelei stratageme. Lui Fran nu-i veni să creadă. Părea că talentul ei în a se înșela în privința lui Jack era nelimitat. Ieși împleticindu-se, fără să-i pese că plecarea ei avea să pară prea bruscă. N-aveau decât să creadă că era o încălcare a etichetei. Trebuia să iasă la aer înainte să leșine cu adevărat. Așa se întâmplă că nu se afla în sală când, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
începea să apună învăluit într-o lumină trandafirie. Era o vreme pentru îndrăgostiți. Fran se întrebă dacă Laurence cedase ispitei, ca toți ceilalți, sau rămăsese în cabinetul său, cufundat într-un alt dosar. A doua variantă probabil. Lui Laurence îi păsa prea mult de pacienții săi ca să se lase distras de un amurg flușturatic. Fran coborî din mașină și se așeză de una singură pe mal. Trebuia să înfrunte un adevăr dureros. Poate că-l iubea pe Jack, dar era prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
De fapt, am avut nevoie de două zile. Vrei să alocăm mai mult spațiu rubricii de Matrimoniale, dat fiind că e segmentul cel mai popular din Fair Exchange? Sau ești prea cufundată în fantezii despre apartamentul nupțial ca să-ți mai pese de asta? Fran se așeză lângă ea și coborî vocea. — S-a anulat de tot, zise dintr-o suflare. — Rubrica de Matrimoniale? Stevie era uluită. Anunțurile se înghesuiseră de la primul număr. — Nu, nunta. I-am spus lui Laurence că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ușor îi era unei paciente să ajungă să se uite la un doctor ca la Dumnezeu. Simți că o năpădește ca o văpaie furia față de ipocrizia lui Laurence, care o făcea pe sfântul patron al fertilității, pe doctorul căruia îi păsa doar de binele pacientelor, când de fapt n-avea nici un fel de rezerve în a se culca cu una dintre ele. Fran păși în lumină chiar în clipa când demara taxiul. Pentru o fracțiune de secundă privirea ei o întâlni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
notoriu. După ce ne-am întors de la spital, Cap de miel a fost închis într-o celulă de la infermeria penitenciarului la etajul unde eram eu. Urât de gardieni și de deținuți el era un om uitat de toți. Nimănui nu-i păsa de soarta lui. Avea cancer, deși acesta nu fusese încă diagnosticat. Îl vizitam zilnic, aducândui dulciuri și pepsi. Discutând cu el am observat că puterea lui de judecată era atât de redusă, datorită loviturilor ce le primise la cap, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Tomoe-san. — La revedere? Dar unde mergi? Sper că nu vorbești serios. — Ba da, plec. — Gaston! Gaston a clătinat din cap cu tristețe. — Las-o baltă, Gaston! Oamenii de pe stradă se întorceau și-i priveau ciudat, dar fetei nu-i mai păsa de ce gândea lumea. Uitând complet de sine, l-a apucat pe Gaston de haină și a încercat să-l rețină: Nu pleca, te rog. Nu știi... Zău că nu știi... — Ba știu, răspunse el blând. Știu. — Ce știi? Știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
invadat-o un sentiment de singurătate amestecată cu regret. Suferea. — Stai! Fugi după el printre oameni, până la intrarea pe peron. Stai, Gaston, stai! Oameni se ciocneau de ea cu geamantanele lor, dar ea nu-i băga în seamă. Nu-i păsa nici măcar că se întorc după ea și o privesc ciudat. — Gaston! Dar când l-a ajuns și i-a citit uimirea pe față văzând-o că fuge după el, ea nu a știut ce să spună. Și-a revenit însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Încerc să-mi Înghit nodul din gît, acesta scapă cumva de sub control și se aude sub forma unui suspin, care, la rîndul său, se transformă Într-un șir de suspine. Sar În picioare și fug În casă, fără să-mi pese că Linda pare Îngrozită (bănuiesc că din cauza ingratitudinii mele), iar Michael, furios (Dumnezeu știe din ce motiv). Dan, sărmanul meu Dan, arată pur și simplu complet pierdut. Înăuntru, mă calmez și, de la adăporul camerei mele de baie, prin fereastra deschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
un final, Andy i-a cumpărat una de la un client de undeva, din străinătate. Apoi a venit obsesia legată de un inel Cartier. Repet, o iubesc foarte tare, dar stilurile noastre de viață sînt foarte diferite. Mie nu mi-ar păsa nici cît negru sub unghie de o cină la Embassy sau de ultimul model de haină de la Gucci sau să apar Într-un articol din Tatler, despre „mămici sexy“, deși acesta din urmă mi-a dat, prin asociere, un oarecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
CÎnd mai rostește cîte un compliment la adresa nepoțelului ei sau povestește ceva care face aluzie la relațiile apropiate dintre noi două, dau doar din cap și zîmbesc, prea fericită și poate chiar prea beată ca să mai comentez. Sau să-mi pese. 17 Nu e ciudat cum, dacă În ecuație mai intră cîțiva oameni, Întreaga dinamică a relațiilor se schimbă? CÎnd luăm prînzul duminical la socrii mei, discutăm despre evenimentele săptămînii fără a vorbi cu adevărat despre ceva, terminăm totul În aproximativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
să se holbeze la cineva, tu ești aia. — Nu, serios că nu la mine se uită, zice Lisa. Crede-mă, sînt expertă În probleme d-astea. Omul se holbează la tine. — Arată bine? continui eu să rîd, fără să-mi pese cu adevărat de răspuns. — Se Întîmplă să fie chiar foarte drăguț. Și-mi pare ușor cunoscut. Mă Întreb dacă Îl știu. Dar nu Încape nici o Îndoială că se holbează la tine. — Lisa, spun eu, ridicînd dintr-o sprînceană, de ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
că, dacă eu n-am avut-o, merit să fiu disprețuit? ― De ce nu ești și acum egoist? ― Adică? ― De vreme ce ai socotit că nu poți să nu pui viața mai presus de orice, presupun că ar trebui să nu-ți mai pese ce crede lumea despre tine. ― Probabil, nu sunt, încă, de ajuns de mizantrop. Poate că voi deveni, într-o zi, tot recapitulând ce am trăit în ultimii ani. ― Dar spui numai lucruri care te cruță, Galilei. ― Te miră? Am cunoscut
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
aș merita-o." ― Eu îl invidiez pe Sisif. Mi-aș dori să fiu condamnat să urc mereu aceste coline. ― Atunci de ce-ți mai pasă ce zic alții despre ce s-a întîmplat? ― Poate, n-ar mai trebui să-mi pese. Am de furcă, de ajuns, cu mine. Un inchizitor m-a invitat politicos să dau foc unui rug. "Ca să ne dovedești că ai abjurat din toată inima, Galilei. Nu te teme, pe rug nu e decât un om închipuit din
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
putea demonstra că moartea lui nu va schimba nimic? ― Nu. Sunt lucruri pe care fiecare le decide singur. Eu nu țin să judec pe nimeni. ― Nici să fii judecat. ― Judecătorii mei actuali se așteptau, nu-i așa?, să nu-mi pese de amenințări După aceea m-ar fi putut da ca exemplu. Dar eu nu m-am gândit, mai recunosc o dată, decât la viața mea. Atât. Toate celelalte nu mai contau. Mă interesa viața mea. E grav? De neiertat? Sunt dezamăgiți
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
sfârșit, la un adevăr care să fie numai al meu? Se pare că nu mai sunt la înălțimea exigențelor celorlalți. Vreau să încerc să mă împac, măcar, cu mine. Și nu-mi cereți să fiu inuman. Adică, să nu-mi pese că mai am puțin de trăit. ― Mă tem că tu nu cunoști, de fapt, consolarea, Galilei. În zadar vrei să pari că reușești să-ți explici totul. XXXVI ― Ascultîndu-te, am același sentiment de neputință pe care l-am încercat când
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
ne învîrtim în cerc. Ajungem mereu la același punct. ― Sau la același rău, Galilei. În timp ce noi discutăm aici între chiparoși, se ridică, poate, alte ruguri. ― Dacă lumea e strâmb alcătuită, de ce nu m-aș mulțumi să fiu egoist, să-mi pese numai de bătrânețea mea? ― Pentru că simți nevoia să-mi povestești coșmarurile tale. Crezi că nu mi-am dat seama? XL ― Nici măcar zeii nu mai pot schimba ce a fost trăit. Ai spus-o tu însuți, Galilei. Să rămânem, așadar, la
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]