20,853 matches
-
o alegere bună?" Pentru ceea ce-și doreau făcuseră într-adevăr o alegere grozavă. Unde mai pui că singur s-a străduit să izoleze cît mai mult așezarea mult, distrugînd terenul de aterizare de pe dealuri. Simți că i se umezesc palmele, o sudoare rece, grețoasă. Dacă socotea cu mai multă atenție și obiectivitate, și el, și domnișoara K.F. gîndiseră, cel puțin într-o privință, aidoma celor doi conspiratori, exact ca August Stoicescu și Artur Stavri. Voiseră izolarea și o aveau. Vladia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cu mai multă atenție și obiectivitate, și el, și domnișoara K.F. gîndiseră, cel puțin într-o privință, aidoma celor doi conspiratori, exact ca August Stoicescu și Artur Stavri. Voiseră izolarea și o aveau. Vladia era ca o pară coaptă în palma colonelului Stoicescu! "Sigur, domnule colonel, Vladia este o așezare izolată, poate cea mai izolată dintre toate așezările, nimeni nu vine aici, arareori pleacă cineva din Vladia pentru a aduce cîteva fleacuri, ață, gaz, chibrite. Scrisori nu scriem, nu primim, trăim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de un prieten de-al său care era plotoner de ață la regimentul de gardă, să ajusteze pantalonii de uniformă ai flăcăilor care făceau de caraulă. Radul Popianu se învîrtea prin camera de burlac a lui Leonard Bîlbîie, plesnindu-și palmele de pulpanele hainei, repetînd la fiecare mișcare "taman ca un anarhist!" Arăta ca un funcționar de bancă, nimic mai mult, dar șleampăt. Costumul stătea rău și pe Bîlbîie, așa că Popianu se resemnă. "Și ce facem acum?" Bîlbîie îl așeză în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se părea acum că fusese pentru el viitorul cîndva, în tinerețe. La începuturile muncii sale, atunci cînd abia organiza Serviciul, totul i se părea posibil. Oriunde ar fi întins brațul nu s-ar fi putut să nu se aleagă cu palma plină, era ca într-un hățiș de zmeură, ca într-un cîmp năpădit de bureți, ca într-un lan de grîu, trebuia doar să întindă mîna și ceva tot ar fi nimerit. Dar cu trecerea vremii lucrurile deveneau din ce în ce mai clare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dropii, strînse ciopor în mijlocul cîmpiei verzi-gălbui din cauza secetei. Țineau gîturile întinse, încordate, păzindu-se una pe cealaltă, dar era clar că în caz de primejdie adevărată n-ar fi avut cum scăpa, încotro să fugă? Cîmpul era drept ca în palmă, nici tufe, nici lăstăriș, nici porumbi, nici grîu înalt. Pămînt gol, acoperit cu ierburi, peste care bătea un vînticel ce ridica în aer praful scaieților și colbul stîrnit de droșcă. Nu era nici o sută de metri, pușca era la îndemînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cînd se prezintă cu ordin scris, cunoscînd parola de zi. Două-trei zile de dictatură, Broșteanu habar nu are că va fi dictator trei zile în viața lui, și, după aceea, o paradă ca în basme. Artificii, defilare, mici, bere. O palmă deschisă, răsfirată, care apoi încetul cu încetul se va strînge, se va închide, devenind un adevărat pumn. Un pumn de fier, domnilor! Își simțea sîngele pulsînd în artere, nu voia să-și ridice pleoapele grele, vedea în spatele lor parada Gărzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
la fel ar fi reacționat. "Deci...", a început și i-a căutat privirea. Ochii galbeni ai directorului păreau acoperiți de o lentilă străvezie, care împiedica orice lucire interioară. "Ori e suferind, ori pune ceva la cale!" Mihai Mihail își așeză palmele pe tăblia măsuței, degetele rășchirate, deformate de un reumatism vechi arătau îngrozitor, cenușii, unghiile galbene erau lipsite de viață. Poate întregul său organism începuse să fie părăsit de viață. Mintea, ei, mintea lucra din plin. Directorul își privi degetele, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cum să mă retrag din realitate. Este, ca să zic așa, o datorie a familiei, de cîteva sute de ani orice gest al unui Cantacuzino a avut însemnătate, a avut o urmare. N-am încotro, destinul, nu?" Mihai Mihail își frecă palmele și vîrful degetelor cu îndîrjire, va trebui să se caute pe la doctori, cît de repede, așa nu mai mergea. Tocmai aici voiam să ajung, excelență. Sîntem amîndoi de acord că se pregătește ceva. Întrebarea pe care mi-o pun este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
din amorțeală, o demonstrație în batjocură, așa cum hărățești un dulău prin ostrețele gardului, făcîndu-l să devină furios, o fiară care își rupe lanțul și care pînă atunci nu dorise, nu gîndise așa ceva. Un strop care revarsă paharul, o bătaie din palme care provoacă o avalanșă... Foarte, foarte probabil. Ba chiar posibil... Deocamdată nu există nici o probă împotriva prințului. Totul era o părere, o aluzie, poate chiar o confuzie, un amestec de apă caldă și apă rece. Dacă ar fi privit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
iau o hotărîre. De fapt, hotărîrea este luată, e necesar doar să o duc la împlinire. În calitatea mea de director al Serviciului nu-mi pot permite să..." În acea clipă Basarab Cantacuzino îl opri cu un gest împăciuitor, fluturîndu-și palmele mari, uriașe, ca două aripi de răpitoare, "nu vreau să știu nimic, domnule Mihail, în afacerile dumneavoastră e mai bine să nu fii amestecat, să nu știi, pe mine nu mă interesează ce hotărîre ați luat, eu n-am vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dinlăuntrul puterii care urma să fie răsturnată! Arătîndu-i parola, Cantacuzino i-a demonstrat ca el și complotiștii sînt de fapt stăpîni pe situație, că lovitura plănuită este de fapt o formalitate, oameni puternici o așteaptă. Basarab Cantacuzino intră aducînd pe palme o tavă pe care se afla un pahar cu apă. De parcă ar fi știut de ce va avea el nevoie după citirea hîrtiei secrete. Bău cu grijă, privindu-l pe prinț cu o undă de recunoștință, un pahar de apă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ordinul lui Bandura, că se porni o minunăție de rebeliune revoluționară, stihia răzmeriței deșarte: marinari și târfe de port, aprige soiuri, se apucară să smulgă cu furie, cu Înfocare, printre lacrimi și scrâșnet de dinți, gladiole domnești, să‑și sângereze palmele de la lujerii trandafirilor, să smulgă lalelele laolaltă cu bulbul, să frângă cu dinții garoafele, să și le dea unii altora, din mână În mână, apoi pe brațe. Curând avea să se ivească o movilă de flori și verdeață, un rug
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
cristal, prin galerii Înguste cu arcada joasă. Dar de unde, oare, atâta siguranță În pașii lor, de unde acea liniște solemnă În care se deplasau printre atâtea obstacole, purtându‑și povara cu atâta sprinteneală și Îndemânare, deși abia de‑o atingeau cu palmele lor zdravene? Zadarnic căuta el să‑și adeverească Îndoielile, să surprindă o privire, un ochi În care să se recunoască, În care să‑și prindă uitătura, starea de veghe. Dacă ar fi putut măcar să Înhațe privirea vreunui copil, al unuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
jur de patruzeci de ani, cu niște ochi mari, negri, și cu pleoapele oblonite de oboseală. Pe cap avea o pălărie cu boruri tari, cam roase. Ținea hățurile lejer Într‑o mână, ca un căruțaș destoinic, Înfășurând ambele curele În palma sa mare, Într‑o mănușă de piele de căprioară. Cu cealaltă mână strângea biciul, nou‑nouț, de gospodar, din trestie de bambus, cu ornamente de aramă În vârf, din fâșii subțiri de piele care, după ciucurele roșu din punctul unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ochind cucul care tocmai iese din ceasul din perete, ca apoi, de cum l‑a ochit, să zică „pac‑pac“, apoi o dezdoaie, se uită pe țeavă, privește Încrustația de pe patul puștii (un cerb oprit brusc din goană), o cântărește‑n palmă, În vreme ce cucul dispare pe după perechea de ușițe pictate cu trandafiri roșii și frunze verzi, de parcă l‑a și făcut țăndări cu alicele minuscule care au țâșnit deodată din ambele țevi (pac‑pac), pentru că vânătorul l‑a ochit Înainte să apuce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
În noroi. După care strânse brusc hățurile. Acum avu În fața ochilor grozăvia... În șaretă săriră doi bărbați. Fetița gemu În vis, după care se ridică din pat și strânse oglinjoara placată În sidef, pe care până atunci o ținuse În palma nădușită de sub așternut. Doamna Brener, care În noaptea aceea dormea cu copilul În aceeași odaie - altfel, cele trei fetițe aveau dormitorul lor, - sări din somn și, năucă, Încercă să găsească lumânare. Fetița urla ca scoasă din minți. Era un țipăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
numele fiicelor ei și un urlet Îngrozitor: „Nu! Nuuu!“ Dădu până la urmă de sfeșnicul de pe noptieră și, cu mâinile care abia o ascultau, aprinse chibritul. Fetița urla Întruna, cu o privire Înspăimântată În oglinjoara pe care o ținea strâns În palmă. Doamna Brener Încercă să i‑o smulgă din mână, dar fetița ținea oglinjoara cu Înverșunare Într‑un spasm agonizant. Doamna Brener se așeză pe pat, Înălțând lumânarea pâlpâitoare. În lumina tulbure a flăcării văzu pentru o clipă, doar pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
abia ce puse berea pe muchia mesei când Jeshua, sărind sprinten, reuși să‑i Înșface rotunjimea sânilor revărsați. Pentru o clipă Karolina Încremeni, precum femeia lui Lot prefăcută Într‑un stâlp de sare, după care, dezmeticindu‑se, Îi pocni una. Palma sa greoaie și rumenă Îi mută nasul din loc. „Asta este Aparența plenitudinii“, zise Jeshua pe un ton sentențios, iar cealaltă e Plenitudinea și aici Întinse palma și‑și desfăcu degetele... Drumul În Canaan va fi publicat la finele anului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
prefăcută Într‑un stâlp de sare, după care, dezmeticindu‑se, Îi pocni una. Palma sa greoaie și rumenă Îi mută nasul din loc. „Asta este Aparența plenitudinii“, zise Jeshua pe un ton sentențios, iar cealaltă e Plenitudinea și aici Întinse palma și‑și desfăcu degetele... Drumul În Canaan va fi publicat la finele anului o mie opt sute nouăzeci și patru, mai Întâi În revista Hai, În ebraică, iar la Începutul anului următor să fie tradus În germană sub formă de carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
in fără guler. Pentru o clipă străjerii se opriră locului, considerând conversația contelui cu Dumnezeu un motiv Întemeiat ca să uite, pentru moment, preceptele riguroase ale ritualului spaniol. La fel și preotul, se dădu Înapoi, Încordându‑și mâinile Împreunate a rugă; palmele Îi transpiraseră lăsând urme evidente pe coperțile albe ale breviarului: mătăniile cu boabele cât măslina se bălăngăneau În tăcere. Doar cheile de pe uriașa verigă din mâna unui străjer clincăniră de două‑trei ori, alandala. „Amin“, șopti tânărul terminându‑și ruga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Kozelski. (Cu de‑al de ăștia niciodată nu știi.) Sub pretextul că ar lua‑o pe scurtătură spre bac - care de astfel se află imediat după domeniile mănăstirii - el stă la pândă după biserică anume să smulgă asta.“ Și cu palma sa greoaie de țăran acoperi o carte Într‑un etui negru care zăcea pe masă. În clarobscurul odăii pe carte se distingea clar o iconiță aurită a arhanghelului Mihail. Părintele Serghei Îi făcu semnul crucii ca atunci când sfințești pâinea. 3
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
examenului, dar stând În pat, sprijinită În perne, Îl urmărea cu o privire obidită, Încerca să‑i spună ceva care se finaliza cu un teribil muget. Atunci M.O., sfâșiat de regrete, se așeza lângă ea, Îi lua mâna În palmele sale, și În locul discursului pregătit, Își lăsa capul În poalele soției sale legitime. „Dumnezeu mi‑a dat pe lângă talent acest copil, ca să nu mă copleșească trufia“, Îngâna printre hohote de plâns. Înfrânt, se refugia În literatură. Pământul făgăduinței. (Și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
-i ceri și ei să se hotărască la fel de repede. Uită-te la penisul tău, când e excitat: e drept, tare, aproape strălucitor. Uită-te apoi la sexul unei femei: e întunecos, misterios și plin de ascunzișuri. Îi așeza cu afecțiune palmă pe creștet. Tot la fel, sentimentele lor sunt mult mai complexe, de aceea este nevoie de mai mult timp pentru a-și dezvălui secretele. Dar atunci când ajung să ia o hotărâre, de cele mai multe ori este cea corectă. —Și ce trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ea... Ridică din umeri. Iar dacă nu, o s-o lăsăm pe ea s-aleagă pe cine va dori, încheie. — Asta e tot un jurământ? — În ce mă privește pe mine, da. Și pe mine de asemenea. Vetéa Pitó își puse palmă mâinii drepte pe nisip, iar Chimé și Tapú Tetuanúi și le puseră deasupra. Ramaseră așa câteva clipe, în liniște, conștienți de solemnitatea momentului. În cele din urmă, Tapú propuse: Primul care prinde un rac va petrece cu ea noaptea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
a-ngenuncheat vântul și a supus marea. — Mi se pare în continuare o prostie. În ziua când l-ai compus ar fi trebuit să-ți taie limba, concluziona, convins, căpitanul Mararei, în timp ce se ridică în picioare, bătând de două ori din palme și ordonând: Iar acum, la vâsle! Vâsliră toată noaptea. Și următoarea. Și cea de a treia. Și cea de a noua. Vâsliră până pierdură noțiunea timpului, pătrunzând tot mai mult, cu fiecare mișcare a vâslelor, în cel mai îndepărtat, pustiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]