5,162 matches
-
decât parțial. Oscilând între cultura înaltă a prozei fantastice și camu flajul televizat al căutărilor mistice, L’homme des neiges este proba posibilităților de expresie pe care le deține această artă, pe jumătate grafică și pe jumătate literară, o artă postmodernă, jucăușă și gravă. Kenneth Tobey, jurnalistul ce devine parte din această poveste fără de sfârșit a muntelui înecat de cețuri, se așază, la rândul său, în acest șir de gardieni ai templului înțelepciunii. Ceea ce contează, în acest spațiu esențializat al experiențelor
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
care lucrează reputatul profesor Pammer. Ținutul care o va primi pe Molly Manderling (ființă în care se unesc atributele îndărătniciei detectiviste cu asumarea ibseniană a propriului drum, departe de tutela masculină) este o ipostază ficțională prin care banda grafică omagiază, postmodern, un obiect esențial din imaginarul occidental, acea Ruritanie mitică și dominată de primejdii din care se naște teribilul Rupert von Hentzau. Ecranizată în mai multe rânduri, cartea lui Anthony Hope pune în circulație efigia unei națiuni în care se concentrează
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
Walter Benjamin (1892 - 1940ă - critic, eseist și filozof german. Theodor W. Adorno (1903 - 1969ă - sociolog și folozof german, membru al „Școlii din Frankfurt”. Antonio Gramsci (1891 - 1937ă - scriitor, politician și teoretician al politicii italian. Slavoj Žižek (1949ă - sociolog și filosof postmodern sloven. Gilles Deleuze( 1925 - 1995ă - filozof francez Masacru petrecut În 1915 și soldat cu moartea și deportatea a nenumărați armeni din Turcia. În limba engleză, În original A Clockwork Orange - film relizat de Stanley Kubrick În 1971. James Baldwin (1924
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
declinul culturii și, inevitabil, al societății, al umanității. Cu toate acestea, analizând chiar și în manieră superficială manifestările cultural-artistice actuale, infestate de fenomenul anticultural kitsch, nu putem a ne abține să nu îi dăm dreptate. 2. KITSCH-UL - DIMENSIUNE ESTETICĂ POSTMODERNĂ Este de neconceput faptul că cineva ar putea apăra valori care nu îi sunt apropiate de propriile convingeri. Structura psihică a fiecărui individ este construită în așa fel încât nu poate concepe alte adevăruri decât cele proprii. Dacă cineva crează
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
acestora s-a dovedit devastatoare pentru omenire). Se poate observa aceste reacții și în rândul unor indivizi care prin educația sau profesia lor ar trebui să fie apărători ai culturii. Să luăm exemplul creatorilor de artă plastică sau al filosofilor postmoderni, creatorilor de ”cultură”, care în mod normal ar trebui să își pună ideile în serviciul dezvoltării culturale și nu în slujba dezvoltării fenomenului kitsch care, în ultima vreme, a cunoscut o evoluție fulminantă. Nu analizăm aici personaje care, datorită nivelului
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
care în esență redau nimicnicia în cele mai mici detalii și au un acut rol de îndobitocire a “consumatorului de artă”. Acest fapt nu e de mirare atîta timp cît nivelul inteligenței de pe glob este în vertiginoasă descreștere, iar artiștii postmoderni sunt inspirați de muza proclamată de Erasmus ca fiind supremă în lume: “ce să mai spunem de cei ce se îndeletnicesc cu artele? Iubirea de sine îi stăpânește așa de cumplit, că mai degrabă sar lepăda de ogorașul părintesc decât
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
n-au nevoie, pentru a se realiza, decât de sufletul omenesc<footnote Henri Delacroix, Psihologia artei, Editura Meridiane, București, 1983, p. 408 footnote>. Este imposibil să amintim în acestă scurtă prezentare nenumărații gânditori, chiar și doar pe cei moderni sau postmoderni, ce au cercetat și susținut legătură om-inspirație-artă și divinitate. Printre ei putem enumera doar câțiva precum: Jung, Freud, Stanislav Grof, Mircea Eliade, Einstein, Heinrich Zimmer, Levinas, Rudolf Steiner, Ken Wilber, Luigi Pareyson, Stephen Hawking etc. Indiferent de domeniul lor de
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
alunecările imperceptibile dincolo de logica pur obiectivă a evoluției, printr-o delectare în tehnica propri-zisă, nemaigăsindu-și drumul înapoi la subiectivitate<footnote Georg Simmel, Cultura filosofică, Humanitas, 1998 footnote>. Revenind în sfera artelor plastice, trebuie amintit faptul că pictorul sau sculptorul postmodern, atunci când a devenit incapabil datorită totalei lipse de inspirație și talent (nici nu se pune în discuție noțiunea de geniu), de a produce efectiv artă, a trecut la ”conceptualizare” reducând ceea ce cândva ar fi fost o creție artistică vizibilă în
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
ceea ce este denumit “artă” în ultimile decenii este fără îndoială superficialitatea, iar pasivitatea, combinată cu superficialitatea sînt... premise importante pentru modul de gândire care generează kitsch-ul<footnote Matei Călinescu, Cinci fețe ale modernității, Polirom, 2005, p. 248 footnote>. Artistul postmodern nu se mai străduie, datorită inaptitudinilor sale creatoare, să transmită un oarecare mesaj celui care privește lucrarea sa, ci se mulțumește doar cu expunerea produsului respectiv executat mizerabil și în mare grabă, fiind direct interesat doar de recunoașterea numelui său
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
de altă parte, publicului îi lipsesc reperele calitative de comparație deoarece nu are la dispoziție „produse” artistice veritabile și valoroase, vina în acest caz purtând-o creatorii de artă care nu mai au nimic de zis în acest sens. Artiștii postmoderni consideră că ei au obligația de a-și adapta arta cerințelor publicului ignorând faptul că artistul veritabil are datoria de a educa publicul și a-l influența (pe cît posibil în mod pozitiv), problema fundamentală a progresului cultural într-o
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
au fost confundate și înlocuite în postmodernism cu minciuna și infantilitatea, forma extremă a frivolității și neseriozității remodelând într-o formă nouă concepția despre artă și joc<footnote Matei Călinescu, Cinci fețe ale modernității, Polirom, 2005, p. 252 footnote>. Perioada postmodernă hypermaterialistă dezvoltă în individ acute ”calități” - considerate, probabil, defecte altădată - precum ipocrizia, lașitatea și înfumurarea, iar pentru a subzista cu succes cerințelor prezentului se ”impune” să fii maestru în arta tradării și a lingușirii, să te adaptezi după interesul propriu
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
modernă, i-a spus el unei fete pe nume Judith cu care petrecuse o noapte Într-un cămin studențesc din Padova, mai ales stilul Bauhaus, Îmi repugnă. Dezvăluie totul de o manieră atît de transparentă, de sfidătoare. Îmi plac ideile postmoderne, dar clădirile, ca atare, sînt prea ușoare pentru gustul meu, prea „glumețe“, prea lipsite de respect față de istoria pe care Încearcă să o subsumeze. — Mai tacă-ți fleanca, dobitoc pompos, strigă o voce cu accent britanic din Întunericul dormitorului. Judith
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de chei? O ghiulea care să Închidă conținutul comprimat al apartamentului lui Wakefield? Dar Își vine În fire. De ce să grăbească lucrurile? De abia ce devin mai interesante. S-a obișnuit atîta cu fragilitatea intelectuală și moliciunea morală a bărbatului postmodern Încît nu mai poate face față unui adversar adevărat? În caz că Wakefield este un astfel de adversar. Ar putea fi doar un idiot patentat și toată această vorbărie a lui - o perdea de fum care să-i ascundă teama. Răbdare. — Motivul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
arzînd la ceva mai mult de o lungime de braț! Varza! Această legumă supremă este esențială În Înțelegerea Balcaniei. Este floarea Europei de Est așa cum usturoiul, cum spunea Salvador Dali, este „regina-nopții a Mediteranei“. Ca și ceapa, varza este perfect postmodernă: are straturi care, odată Îndepărtate, nu fac altceva decît să dezvăluie alte și alte straturi. Evident, această comparație privilegiază ceapa, care are numai straturi, nu și cotor, dar, așa cum admirabil a formulat Sfîntul Silvestru: „Dumnezeu e ca o ceapă, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
minute numai pentru a ști unde se află acolo și acolo este pretutindeni pentru că ea trăiește În timp dar În nici un fel de spațiu! În țara noastră viitorul se ruinează Încă Înainte de a fi construit un fapt recunoscut de arhitectura postmodernă care ne rînjește sfios sau demonic atunci cînd citează ruine din alte timpuri și spații! În America nu există clădiri doar pasaje care leagă Între ele viiturile migratoare cea mai perenă arhitectură fiind exact cea care se mișcă dimpreună cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
sau sublime, „prozaismele” căutate, denudarea ostentativă a procedeelor și deliricizarea prin insertul de banal cotidian, de jurnal și de real reportericesc, improvizația liberă și afectarea antisentimentalismului lucid, dereglarea sensurilor și a logicii determinist-tradiționale ș.a.m.d. Că elementele virtualei estetici postmoderne sînt deja prezente aici înaintea adoptării unei estetici moderniste - e adevărat. Ele ilustrează epuizarea unei paradigme și a unui limbaj, tatonarea și experimentarea altor limbaje, alternative, infuzia emancipator-demofilă de elemente „marginale” și „plebee”, alternative în raport cu aroganța narcisiacă, devitalizată a Artei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
preexpresionist - „Revolution der Lyrik” (1899) - al lui Arno Holz, reclamînd „o limbă mai naturală, mai vie, aproape de cea cotidiană”. În paranteză fie spus, deplasarea dinspre transcendența limbajului liric spre contingența lui este un fenomen specific secularismului/laicismului mentalității moderne și postmoderne, iar avangardele nu au făcut decît să-i imprime vehemența/violența proprie marilor rupturi... În altă parte, autorul arată că, spre deosebire de „importanța muzicii wagneriene în geneza simbolismului”, în cazul cubismului și expresionismului, „influența dominantă exercitată n-a mai fost cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Tîrgoviște (Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Costache Olăreanu), în unele texte ale „oniricilor” din anii ’60 (Leonid Dimov, Vintilă Ivănceanu, D. Țepeneag) sau ale unor autori izolați (de la Anișoara Odeanu la Mihai Ursachi, de la Iordan Chimet și Șerban Foarță la postmodernii ultimelor generații). „Apostolii” de la unu Editorialul „Urmuz” cu care se deschidea efemera publicație cîmpineană din 1928 condusă de Geo Bogza și Al. Tudor-Miu va fi urmat de un altul - „Urmuz premergătorul” semnat de același Bogza în deschiderea numărului omagial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a romanului „corintic”, propulsîndu-l pe Urmuz în avangarda acestei tipologii ficționale. La data amintitei polemici, conceptul de „postmodernism” nu fusese încă aclimatizat la noi... Odată aclimatizat însă (după 1985), cei mai mulți „optzeciști” ajung să respingă textualismul (fără a se autointitula, obligatoriu, postmoderni!), sesizînd caracterul său marginal, excentric, excesiv-tehnicist și steril, bref — contraproductiv. La fel de contraproductivă s-a dovedit a fi însă și invocarea — cu argumente protocroniste! — a „textualismului” urmuzian, în plină bătălie cultural-politică între sincronism și protocronism... Analizele din Arca lui Noe despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
europene a avangardelor și al emergenței europene a literaturii absurdului; 2) recuperarea protocronistă (în anii ’80) a „precursorilor” avangardiști autohtoni ca expresie a priorității unei culturi naționale mici în fața dominației marilor puteri; 3) apariția unei noi paradigme artistice (de tip postmodern) în România deceniului nouă și integrarea estetică a revoluției avangardiste în tradiția internă a acestui model. 4) transformarea avangardei istorice în „vector de imagine pozitivă” al culturii române în afara țării. După cel de-al Doilea Război Mondial, numeroși membri rămași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
propriei conștiințe, individul descoperă în straturile ei adânci idei, sentimente, trăiri pe care, cu toate că în unele epoci istorice a încercat să le ignore sau să le nege, le-a redescoperit într-o strălucire inconfundabilă. Contemporaneitatea, epocă a laicizării, așează omul postmodern în plină situație problematică: el este silit să opteze între a fi un individ social, renunțând la o parte dintre convingerile sale religioase, sau a fi un om religios rezervat în relațiile cu socialul, dobândind astfel aspectul unei prezențe atipice
Aspecte ale religiei contemporane. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Elena-Georgiana Amăriuţei, Răzvan Ciobanu, Ioana-Ruxandra Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_951]
-
religioasă. Sub aparența prosperității, imaginea omului contemporan adept al societății de consum, camuflează însingurarea, neliniștea în relație cu sine și cu lumea spiritului, incapacitatea de a comunica profund. Cu toate acestea, în momentele sale de luciditate în sens spiritual, omul postmodern percepe prezența divină sub forma unei certitudini către care tinde, sau de care se îndepărtează, după cum circumstanțele existenței lui îl influențează.
Aspecte ale religiei contemporane. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Elena-Georgiana Amăriuţei, Răzvan Ciobanu, Ioana-Ruxandra Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_951]
-
conduită a marginalilor, care se extinde la alte grupuri și mișcări constituite pe baza aceleiași paradigme (de la ecologiștii moderați la feministele moderate, mergând până la partidele „verzi”), e În mare parte determinată de intoleranța foarte reală a societăților umane, oricât de postmoderne ar fi ele. Tocmai de aceea, refuzul de a deveni activistul propriei diferențe este aspru sancționat În grupurile de marginali și minoritari. E mult mai ușor să trădezi când faci parte dintr‑un grup majoritar, În care fragmentarea, eterogenitatea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
esențial: punerea În intrigă (emplotment; la francezi, conceptul, mise en intrigue, a fost teoretizat la cel mai Înalt nivel de Paul Ricoeur). Potrivit lui Hayden White, care se despărțea astfel de o Întreagă tradiție a speculațiilor despre mimesis, de la Aristotel la postmoderni, autorul e liber să aleagă orice mod discursiv, orice tip de intrigă (emplotment), indiferent de subiect. Tradiția sugera că anumite subiecte se pretau la, sau chiar cereau, un anumit gen literar: tragedia nu era o formă arbitrară, ci era reclamată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Verginelică, băiatule. Cine dracu a scornit mă, chestia aia că când mori îți vezi toată viața în fața ochilor? Ca pe video... Cine a fost, mă, tâmpitul ăla? Vrginel nu-i răspunse. Urmărea, cu atenția cu care privești desfășurarea unei pantomime postmoderne, încercând să-i descoperi metaforele absconse, cum Biluță așează torsul lângă celelalte două mâini retezate. Se duce și ia găleata cu soluție albastră și cu bidineaua mare, păroasă, stropește cele trei ciozvârte cu gesturi largi, de mitropolit sfințind Podul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]