8,957 matches
-
mccarthysmului și de umbrele lungi și insidioase ale lui Edgar Hoover. Este epoca declanșării Războiului Rece, a suspiciunii generalizate, a amenințării apocalipsei atomic, dar și cea pe care o descrie Ken Kessey în Zbor deasupra unui cuib de cuci (1962). Prozatorul își găsea inspirația din experiența personală cu pacienții de la Menlo Park Veterans'Hospital, o parte dintre ei oferindu-se voluntari pentru experimentele medicale realizate acolo, pacienți pe care acesta îi considera victimele unei societăți cu puseuri autoritariste. Scorsese merge mai
Mind Games by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6472_a_7797]
-
de ficțiuni ale persoanei întâi. Dedublarea vocilor nu e un simplu pretext. Acestea se continuă, își preiau sarcinile, chiar dacă nu pe spații mari, în așa fel încât se înțeleg una pe cealaltă. Aici se vede cel mai limpede intuiția de prozator dispus la bricolaje a Anei Maria Sandu. Căci noutăți, respondentul nu aduce. O corecție, o stupoare (cum ar fi aceea că extrem cosmopolita doamnă Manea nu a ieșit niciodată din țară) și cam atât. Ce face însă impecabil, și ce
Ce urmează? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6478_a_7803]
-
covată. Mezinul, iute în horn. Numai blegul ăl mare se duce să deschidă ușa ca prostul și lupu-l mănîncă pe loc. Căutarea celorlalți mă umpluse de groază. Aici Lixandra coborîse glasul pînă la șoaptă, înzecindu-mi spaima. E știut, tehnica prozatorului modern, de la romanul polițist pînă la romanele distinșilor noștri critici de azi, este să provoace frica. Să bagi în cititor, încet și cu profit, frica; iar frica, iarăși se știe, ne înarmează, ne vitalizează pe toți, de mici. Și-atunci
Țața Lixandra by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6500_a_7825]
-
de ani. Situația își relevă natura paradoxală când romanul vieții se suprapune peste cel al rescrierii ei. Există aici o încredere emoționantă în forța ficțiunii de a relua trasee socotite pierdute, de a reda vocile trecutului, însă este necesar ca prozatorul să-și privească personajele în ochi pentru a le citi secretele, pentru a reintra în viața lor. Romanul acționează nu doar ca un aide-mémoire, ci și ca un reflex a ceea ce ar fi putut fi și n-a fost, el
După douăzeci de ani by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6360_a_7685]
-
personajele în ochi pentru a le citi secretele, pentru a reintra în viața lor. Romanul acționează nu doar ca un aide-mémoire, ci și ca un reflex a ceea ce ar fi putut fi și n-a fost, el îi oferă șansa „prozatorului" să „scrie" corect ultimul capitol al existenței sale, pentru că încă paginile nu s-au sfârșit și povestea poate fi spusă în continuare. Filmul celor doi regizori are ceva din forța cu care reinvestește romanța Márquez în Dragostea în vremea holerei
După douăzeci de ani by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6360_a_7685]
-
Magda Teodorescu După masivul și tulburătorul Lanark, comparat de Anthony Burgess cu Ulise al lui James Joyce, prozatorul scoțian Alasdair Gray apare în limba română cu un nou roman, intitulat Bătrîni îndrăgostiți - postumele lui John Tunnock. Plurivalentul scriitor scoțian, care este aici și graficianul propriei cărți, își dezlănțuie imaginația, pornind de la pretextul clasic al jurnalului găsit. Pseudo-jurnalul, scris
Alasdair Gray - Bătrîni îndrăgostiți by Magda Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/6363_a_7688]
-
combină și se întrețes firesc, grație măiestriei unui autor cu un stil inconfundabil și un sarcasm de cea mai pură sorginte britanică. Alasdair Gray (n.1934 la Glasgow) este un artist pe cît de complex, pe atît de prolific: poet, prozator, grafician, pictor, actor și dramaturg, este considerat cel mai mare scriitor scoțian de la Walter Scott încoace. A debutat în proza cu Lanark: o viață în patru cărți (1981), un roman la care a lucrat mai mult de două decenii, adevărată
Alasdair Gray - Bătrîni îndrăgostiți by Magda Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/6363_a_7688]
-
de singurătate". Optzecism sau realism magic? Mai degrabă un hibrid sau altfel spus altceva. Optzecismul a eclozat fertil în câteva generații care inițial l-au pastișat apoi s-au distanțat de el, însă, da, Alex Goldiș are dreptate, forța unor prozatori precum cei pe care i-a numit vine în siajul lui, în culoarul pe care l-a creat, din deschiderea formulei optzeciste către gratuitatea experimentului, către libertatea limbajului. Dar mai este oare optzecism? Something to think about.
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6365_a_7690]
-
Wasiti, românul Hemcea și ceilalți protagoniști aduc în port, prin contrabandă din Siria și Algeria, hașiș și mai ales opium (afion) pentru a-i servi apoi pe marinarii din port și pe capii lumii interlope din oraș. Cum declară chiar prozatorul, este vorba de un tablou realist al orașului-port, pe care l-a cunoscut el însuși în anii '30-'40. Henriette Yvonne Stahl a abordat problema modului în care presa interbelică s-a raportat la utilizarea narcoticelor în România. În romanul
Narcotice în proza românească interbelică by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/6372_a_7697]
-
Chihaia (Blocada, 1947) etc. O listă foarte eterogenă și departe de a fi exhaustivă. Și personajele imaginate își administrează droguri. Voi da mai jos câteva exemple de narcotizări fictive. Ele sunt importante pentru că ne dezvăluie (necenzurat!) modul cum se raportează prozatorii la problema narcoticelor. Scriitorul se simte liber să se exprime deschis. Vorba prozatorului Daniel Vighi: „Nimic nu se compară cu beția din ficțiune". Abia „bețiile ficționale" sunt „cele adevărate". Camil Petrescu Din perspectiva temei abordate, scrierile semnate de Camil Petrescu
Narcotice în proza românească interbelică by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/6372_a_7697]
-
exhaustivă. Și personajele imaginate își administrează droguri. Voi da mai jos câteva exemple de narcotizări fictive. Ele sunt importante pentru că ne dezvăluie (necenzurat!) modul cum se raportează prozatorii la problema narcoticelor. Scriitorul se simte liber să se exprime deschis. Vorba prozatorului Daniel Vighi: „Nimic nu se compară cu beția din ficțiune". Abia „bețiile ficționale" sunt „cele adevărate". Camil Petrescu Din perspectiva temei abordate, scrierile semnate de Camil Petrescu sunt cazuri speciale. Și asta pentru că, în cele două romane camilpetresciene citate mai
Narcotice în proza românească interbelică by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/6372_a_7697]
-
în mine un luminiș, o claritate binefăcătoare, asemeni calmului de fulg pe care-l dă morfina". Apelul la acest tip de metafore face parte din stilistica lui Camil Petrescu. Îl vom găsi și în alte scrieri din acea perioadă ale prozatorului. În Patul lui PProcust, de pildă, „calmul" este din nou asociat cu morfina, dar de data aceasta este vorba de „o senzație de împăcare", dată nu de studierea filosofiei lui Kant, ci de prezența iubitei. Așa rezultă dintr-o scrisoare
Narcotice în proza românească interbelică by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/6372_a_7697]
-
bătrân. Patimile după Aldulescu În numărul de Paști al LUCEAFĂRULUI, pe care Cronicarul l-a citit cu întârziere, un interesant interviu cu Radu Aldulescu. Despre literatura română și crizele ei, despre destinul totuși nefast al unuia din cei mai apreciați prozatori de după 1990, despre aventura eșuată a scenaristicii, despre ușurința de a trăi și dificultatea de a scrie. Acestea din urmă, în special, oferă prilejul unei tulburătoare mărturisiri: „Dacă s-a schimbat pentru mine ceva de când am luat premiul Academiei. N-
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6398_a_7723]
-
nu trebuie să schimbe mai nimic, doar să decupeze simplu scenele. Caravană lui Groșan este filmica, personajele și situațiile sunt atat de bine reliefate dramatic, ca acest relief devine 3D de la primul schimb de replici. Există în felul în care prozatorul construiește personajele un spirit de finețe care devine joc al nuanței, insesizabila uneori că și tristețea pluviala și anemia locului unde nu se întâmplă nimic și unde poposesc cu Caravană că o arca salvatoare actviștii de la centru, tovarășul Tăvi și
O caravană, două caravane… by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6098_a_7423]
-
popular în anii '50, prin care filme sovietice și ulterior și cele câteva filme românești, gen Răsună valea (1950) al lui Paul Călinescu, erau difuzate „maselor largi populare" de la sate. Tema anticomunista există aluziv și în povestirea lui Groșan, insă prozatorul privește parcă în altă parte, la o lume ale cărei dimensiuni mărunte face că orice ideologie să cadă în derizoriu, unde curgerea anotimpurilor și curgerea caravanelor și comisiilor de la centru urmează același flux și reflux al neantului, iar ivirea unui
O caravană, două caravane… by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6098_a_7423]
-
film tezist, mediocru, unde fiecare personaj se încadrează la stânga sau la dreapta, bun sau rău. Realizez cu filmul lui Titus Muntean că în mod ironic ceea ce nu a reușit să defecteze prin cenzură și alte obstrucțiuni regimul comunist în privința unor prozatori intratabili, reușește în contextul unei depline libertăți un regizor mediocru întorcând mânușa ideologiei pe dos, transformând în alb și negru un tablou social complex. Un alt fapt care face că filmul să pară sărac ține de jocul total neperformant al
O caravană, două caravane… by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6098_a_7423]
-
Rapsodia română, tradusă în anul 2000, ar putea inspira brand-uri de țară mai sugestive decât frunzăverzismele păgubos experimentate de când cu Dracula) și practica gazetărească a confruntării argumentelor și a eșafodării unor demonstrații logice inatacabile și imaginația fecundă a unui prozator de talent. Pentru acest roman a avut nevoie de încă ceva: de înțelegerea exactă a orizontului de gândire și a fondului de idei în limitele cărora se desfășurau disputele teologice într-o epocă aparținând simultan neîndurătoarei Inchiziții și contra-reformei, care
Caravaggio povestit de Fernandez by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6100_a_7425]
-
s-au iubit și s-au perindat pe pământ, înainte de a-l fi părăsit". Vecinul imediat al lui Brâncuși este uriașul editor Henri Fammarion. Câțiva pași spre vest de mormântul lui Eugen Ionescu, se află locul de veci al captivantului prozator Julio Cortázar (care, în romanul Șotron, scria despre „ghemul Paris", cu materia lui infinită care se înfășoară pe ea însăși), ceva mai încolo -al lui Samuel Beckett... Nu vi se pare mult grăitoare (în profunda liniște a cimitirului) această apropiere
Dintr-un jurnal-yes-eu parizian by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/6102_a_7427]
-
la o asemenea răscruce de ipoteze, Liviu (probabil un heteronim sau o identitate inventată a autorului) n-are altceva de făcut decât să aștepte, în casa părintească, alături de suferindă, împlinirea uneia dintre ele. Aici devine evident talentul tactic remarcabil al prozatorului O. Nimigean (pe care, oricât de rafinat, poetul cu același nume nu-l posedă în același grad). Căci așteptarea de care vorbeam e practic fără durată. Întinsă, într-adevăr, pe mai bine de o sută de pagini, ea nu beneficiază
Copil la patruzeci de ani by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6107_a_7432]
-
adulmecarea personalității unui scriitor. Alex simte la propriu, avînd în nări puterea de sesizare a rasei unui autor. Simte imediat cînd un intelectual este contrafăcut, cînd minte din interes sau cînd joacă comedia principiilor apolinice. Mai mult, simte cînd un prozator nu are talent, cînd se ascunde în spatele divagațiilor grațioase sau cînd nu are nimic personal de spus. E un critic fără tresăriri de oportunism, un spirit incisiv opac la judecăți de complezență, a cărui prezență îl urcă pe treapta caracterelor
Umorul sever by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6109_a_7434]
-
Felicia Antip Spre deosebire de practic toți ceilalți prozatori americani de valoare comparabilă, Donald Barthelme (1931-1989) n-a fost tradus la noi până în ultimii trei-patru ani, când au apărut romanele Albă ca Zăpada și Regele, care vor fi urmate de volumul de proză scurtă Patruzeci de povestiri, inclus de
Colaj de perle și nestemate by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6115_a_7440]
-
conține prima parte dintr-un atrăgător eseu pe care Ion Fercu îl scrie pe marginea relației de spirit dintre Tolstoi (1828-1910) și Dostoievki (1821-1881). „Relație de spirit" poate suna simandicos și oarecum deplasat dată fiind încordarea așternută între cei doi prozatori. De fapt, contemporani fiind, chiar dacă nu s-au întîlnit niciodată, cei doi rivali și-au citit unul altuia romanele, admirîndu-se și invidiindu-se în tăcere, dar dezvăluindu-și părerile sincere doar în fața hîrtiei. Ion Fercu a străbătut însemnările de jurnal
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6116_a_7441]
-
aici, și-n alte povestiri din volum, demnitarii au obiceiul de a-și da duhul taman în delegații oficiale. Originalitatea intră în schemă și riscă să se transforme în clișeu. Iar arta de a înviora clișee e o însușire a prozatorilor mari. Constantin Mateescu e doar un prozator bun.
Stilistica eschivei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6419_a_7744]
-
demnitarii au obiceiul de a-și da duhul taman în delegații oficiale. Originalitatea intră în schemă și riscă să se transforme în clișeu. Iar arta de a înviora clișee e o însușire a prozatorilor mari. Constantin Mateescu e doar un prozator bun.
Stilistica eschivei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6419_a_7744]
-
Alexandrescu), iar între 1996 și 2004, reeditări ce au vizat operele fundamentale: Estetica, Masca timpului, Filosofie și poezie, Introducere în teoria valorilor, Filosofia culturii, Teoria valorilor și Studii de literatură română. Nu mai pun la socoteală edițiile școlare din Arta prozatorilor români, neimportante ca fenomen, dar semnificative pentru audiența operei cărturarului (și) în rândurile publicului larg. Vianu despre Eminescu se înscrie, cu mize proprii, în acest flux constant de reeditări ale operei marelui estetician și filosof al culturii. Se știa mai
O ediție discutabilă by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6422_a_7747]