KorAP: Find »[drukola/base=pustiu & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...93 94 95 ...150 >

3,728 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665

de la tatăl său. Ori de câte ori îl privea, țara aceea pierdută se reconstituia în el din aspirația către propria sa origine, din inefabila genealogie păstrată în sângele său, din ofranda vie a tradițiilor. Se simțea parte din urzeala acelui covor, purtat prin pustiuri, prin lanuri cu maci scuturați, prin munți golași, adăpostit, la apusul soarelui, în cortul de o noapte al păstorilor, ascultând susurul poveștilor despre piramidele îngropate, de mult uitate ale Armeniei. Dante Negro stătea de ceva vreme rezemat de ușa atelierului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
capete alăturate și, pentru prima oară, respiră cu adevărat ușurat. De acum se putea ocupa liniștit de acel lider mărunțel și efeminat, complexat de aceste neajunsuri și dorind să se dea mare și tare atacând nesfârșita întindere de stepe, munți, pustiuri, câmpii, fluvii, tundre și taigale, numită Rusia. Oare Napoleon are măcar vreo vagă idee câte mii de verste va avea de străbătut? Chelnerul îl auzi hohotind bătrânește. ― Nu-i bai! Îl voi lăsa să le numere la pas. PAGINĂ NOUĂ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231

loc! Alison a adoptat o expresie de îngrijorare mută. —Probleme în paradis, deci? Nu sunt doar niște simple probleme, a răspuns el uitându-se, din nou, la ceas. Mai curând e vorba de o bombă cu neutroni aruncată peste un pustiu nesfârșit. —A! Alison n-a știut ce altceva ar fi putut să spună. Decât eventual „uraaaa“. Dar a simțit că, în circumstanțele alea, n-ar fi fost tocmai potrivit. Îmi pare rău că te-am plictisit cu problemele mele, a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597

adânc, să se bucure de liniște. !!!LIPSĂ!!! înțelese că fantomele spaimelor sale deveneau reale când zări la orizont coloana de praf ce se ridica, rămânând multă vreme suspendată pe cer, nemișcată, căci nici un fir de vânt nu adia în amiaza pustiului. Vehiculele, căci vehicule cu motor trebuie că erau, după viteza cu care înaintau, lăsau în urma lor o urmă murdară de fum și pământ în aerul limpede al deșertului. După care urmă zumzetul ușor al motoarelor, ce vuiră apoi, speriind porumbeii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
ceru. O să plec în zori. Apoi o să ai grijă să strângeți corturile și să-i duci pe ai mei departe, la guelta Huaila, acolo unde a murit prima mea nevastă. Zorii sosiră precedați de vânt. întotdeauna vântul anunța dimineața în pustiu și vaietul său în noapte părea că se transformă în plânset amar cu o oră înainte ca prima rază a soarelui să se ivească pe cer, dincolo de povârnișurile stâncoase ale munților Huaila. Asculta cu ochii deschiși, privind tavanul jaimei sale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
a Africii. Cu lumina lăptoasă a zorilor, filtrată prin minuscule fire de praf în suspensie, scaieții apăreau pe neașteptate, ca niște fantome dornice să se năpustească asupra oamenilor și animalelor, ca să se piardă apoi - așa cum sosiseră - în infinitul neant al pustiului fără hotare. „Trebuie să existe o graniță pe undeva. Sunt sigur...“, spusese pe un ton de neliniște disperată, și acum era mort. Nimeni nu-i vorbise înainte lui Gacel de granițe, fiindcă niciodată nu existaseră între hotarele Saharei. „Ce graniță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
să rămână acolo, în ceea ce însemna lumea sa, și să uite o jignire pe care toată apa din acel imens nor n-ar fi putut-o spăla. Dar Gacel era un targuí; poate, din nefericire, ultimul dintre adevărații tuaregi din pustiu, și de aceea era pe deplin conștient că niciodată nu va uita că un om lipsit de apărare fusese ucis sub acoperișul său, iar altul, oaspetele lui, îi fusese răpit cu forța. De aceea, când norul se îndepărtă spre sud

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
săi. Când se lăsă noaptea, căută o dună mică și săpă o groapă, dând la o parte nisipul umed, pentru a se ghemui să doarmă aproape acoperit de nisipul uscat, căci știa că, după ploaie, zorii vor aduce frigul în pustiu, iar vântul va transforma în chiciură stropii de apă ce mai rămăseseră pe pietre și tufele de scaieți. în deșert, diferența dintre temperatura maximă de la miezul zilei și cea minimă la ceasul dinaintea zorilor putea fi de cincizeci de grade

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
venit. Mubarrak aprobă în tăcere, înțelegător, apoi privi lung în jurul său, la pământul încă reavăn și la minusculii lăstari de acheb ce încercau să-și scoată capul printre stânci și bolovani. A fost frumoasă ploaia, spuse. Foarte frumoasă. — în curând pustiul se va acoperi de flori, și unul dintre noi nu-l va putea vedea. — Trebuia să te fi gândit la asta înainte de-a aduce străini în tabăra mea. Sub văl, buzele lui Mubarrak schițară un zâmbet ușor: — Atunci încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
fusese asurzitoare, nu era legată în mintea lor de ideea de pericol și de moarte, și, numai când îl văzură apropiindu-se în fugă pe bărbatul cu straiele fluturând și agitând un cuțit o luară la goană, pierzându-se în pustiu. Gacel ajunse la animalul rănit, care făcu un ultim efort de a se ridica și a-și urma familia, dar ceva se rupsese înăuntrul lui și nimic nu mai asculta ordinele minții sale. Doar ochii lui, enormi și nevinovați, îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
ilogic să comiți un delict ca să pedepsești pe cineva care comisese exact același delict. Când avioanele cu reacție brăzdau înaltul cerului deasupra deșertului, iar camioanele circulau pe drumurile cele mai cunoscute, împingând neamul său spre cele mai ascunse colțișoare ale pustiului, nu era ușor să prezici cât timp va mai supraviețui acest neam în deșert, dar pentru Gacel era limpede că, atâta vreme cât unul singur dintre ei ar fi supraviețuit în ținuturile nisipurilor, în nesfârșitele întinderi lipsite de viață sau pe terenurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
anevoios pe nisipul moale, căzând, gâfâind și trăgând de frâul mehari-ului, ce protesta furios din cauza efortului și a drumului atât de greu la un ceas când, în mod logic, avea dreptul să se odihnească și să pască liniștit în pustiu. Dar odihna dură doar câteva minute când ajunseră la capătul erg-ului ce se deschise în fața lor, nesfârșit, o întindere fără zări formată din miliarde de pietre negre crăpate de soare și un nisip foarte gros, aproape pietriș, pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
mare de două sute de metri. L-a trezit soarele, izbindu-l în față pieziș, aproape culcat la orizont, și, iscodind printre stânci, zări o mică coloană de praf ce se înălța în spatele unui vehicul care înainta, foarte încet, la marginea pustiului de parcă s-ar fi temut să nu piardă protecția dunelor și să pătrundă în neospitaliera imensitate a erg-ului. Sergentul major Malik opri mașina, întrerupse contactul și străbătu cu privirea, fără grabă, necuprinsa întindere, unde s-ar fi zis că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
ajunge la tabăra dumneavoastră înainte de-a se însera. Mă va suna la șapte. Am înțeles - răspunse. Sună-mă după ce vorbești cu el. întrerup și închid. înapoie receptorul, se urcă în picioare pe scaun, luă binoclul și privi din nou pustiul pietros, apoi se lăsă să cadă pe scaun prost dispus și în cele din urmă coborî din mașină să urineze cu spatele la oamenii săi, care profitară și-i urmară exemplul. — Și eu m-aș ascunde în iadul ăsta, mormăi cu glas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
cămilă, să-și fixeze bine burdufurile de apă și să pregătească totul pentru o călătorie foarte lungă, când el, de fapt, plănuise să se ascundă după primele dune și să se întoarcă în aceeași zi. Mai aruncă o privire spre pustiul ce începea să se transforme într-o pată cenușie fără relief. — Dacă te prind, zise, jur c-o să-ți smulg pielea fâșie cu fâșie. își făcu rugăciunile de seară, își puse pe umăr un săculeț de piele cu un pumn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
limpede că nu putem merge după el. O să așteptăm! Cum ordonați dumneavoastră, domnule locotenent! — Rămâi pe recepție. întrerup și închid! închise întrerupătorul și se întoarse spre Ajamuk. — Ce vrea ăsta? șuieră printre dinți. Pretinde să alergăm după un targuí în pustiul ăsta ca să se joace cu noi și să ne împuște? Făcu o pauză și se întoarse spre unul dintre soldați. — Fă un steag alb, îi ceru. Vreți să negociați? se miră Ajamuk Ce-o să obțineți cu asta? Ridică din umeri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
prins viu, dar nu făcu nici un comentariu. Se mulțumi să dea ordine. — Patru ore de odihnă, spuse, dar după aceea, toată lumea să fie atentă... Noaptea a fost la fel de lungă și la fel de încordată, sub o lună ce încă lumina cu putere pustiul, iar zorii i-au găsit învinși de somn și de oboseală, cu ochii înroșiți de cât scrutaseră întunericul și nervii distruși din cauza tensiunii. Când se apropiară din nou de salină, îl văzură iarăși; în același loc, în aceeași poziție, fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
negre. Scoase hangerul și începu să scormonească în liniște, îndepărtând cu grijă nisipul, până săpă o groapă de lungimea unui om, adâncă de două palme. Se lumina de ziuă când intră în ea, și prima rază de soare alunecă peste pustiu când terminase să se acopere cu pietriș, lăsându-și descoperiți doar ochii, nasul și gura, care, în cele mai grele ceasuri ale dimineții și serii, aveau să fie protejate de umbra a doi bolovani mari. Oricine ar fi putut urina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
pare rău... Te întorci mâine? N-am altă soluție! Ni se termină apa. Ai grijă de tine! — Vreo noutate la bază? — Azi-noapte a fătat... O fetiță. — Bine. Pe mâine! închise și rămase câteva clipe cu receptorul în mână, privind gânditor pustiul ce începea să se acopere cu o pâclă cenușie. Se născuse o cămilă, iar el urmărea un targuí fugar. Era, fără nici o îndoială, o săptămână cu o activitate excepțională la Postul Militar din Tidiken, unde treceau luni de zile fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
sfârșite, îi atrase atenția. Targuí-ul nu răspunse. Așezat în partea din spate a mașinii, privea orizontul ce începea să prindă formă și linia neagră ce se desena în fața lor, frântă și lipsită de armonie. Masivul Sidi-el-Madia se înălța brusc în mijlocul pustiului, roșu și ocru, rod al unui imens cataclism anterior probabil apariției omului pe pământ, ca și cum o mână monstruoasă l-ar fi împins chiar din măruntaiele pământului, așezându-l acolo printr-o vrăjitorie. Eternul vânt al deșertului îi măturase culmile timp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
și să dovedească că mai există încă sunete pe pământ. Putea exista un alt loc mai liniștit decât acel mare panteon în care se transformase vechiul fort de la capătul Saharei într-o zi fără vânt? De ce fusese construit aici, în mijlocul pustiului, departe de puțurile cunoscute și de rutele caravanelor, departe de oaze și granițe, chiar în inima celui mai absolut neant, nimeni nu părea să știe. „Fortul Gerifíes“, mic și inutil, avea sens doar prin prisma teoriei că patrulele nomade aveau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
targuí-ul ăsta ne-a tras pe sfoară de multe ori. S-ar putea să nu-i pese că pierde o zi îndreptându-se spre nord ca să-și piardă urma, iar apoi să se îndrepte spre Tikdabra. De cealaltă parte a pustiului e în sigurnață. Nici o ființă omenească n-a traversat vreodată această regiune, îi atrase atenția colonelul. Tocmai de asta a fost aleasă ca frontieră. Nu trebuie păzită. Nici o ființă omenească n-ar supraviețui fără apă în mijlocul unei saline timp de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
crestelor dunelor, până când același soare, odihnit și strălucitor, a renăscut la stânga lor, iluminând identicul peisaj cu uriașe femei goale. Și-au făcut rugăciunile cu fața spre Mecca și au cercetat din nou zarea: — Cât mai e? — Mâine o să ajungem la pustiu... Atunci o să înceapă greul. De unde știi asta? Targuí-ul nu avea un răspuns. Era ca atunci când prevestea când va veni furtuna sau când va crește temperatura până la limite de nesuportat. Era ca atunci când presimțea turma de antilope în spatele unei dune sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
sau când va crește temperatura până la limite de nesuportat. Era ca atunci când presimțea turma de antilope în spatele unei dune sau străbătea fără să se rătăcească un drum necunoscut. — Știu a fost tot ce-a spus. în zori vom ajunge la pustiu. — O să mă bucur. Sunt sătul să tot urc și să cobor dune și să mă adâncesc în nisip. Nu, n-o să te bucuri, zise. Aici adie vântul. Mai mult sau mai puțin, te răcorește și te ajută să respiri. Râurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
vântului. Dar „pământurile pustii“ sunt ca niște gropi moarte, unde totul e liniștit și unde aerul, din cauza căldurii, devine dens. Sângele îți fierbe în plămânii și capul îți explodează. De asta nici un animal și nici o plantă nu trăiesc acolo. Și pustiul acesta - sublinie arătând cu degetul în față - nimeni n-a reușit să-l străbată niciodată. Abdul-el-Kebir nu răspunse, impresionat mai mult de tonul targuí-ului decât de vorbele sale. învățase să-l cunoască și îl văzuse cum se descurcă în fiecare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]