5,132 matches
-
da, minuscul și fără apărare. A doua zi, un vânt fierbinte și uscat a invadat Saranza. La colțul străzilor bătătorite de soare se iscau mici vârtejuri de praf. Și apariția lor era urmată de o detunătură sonoră - o orchestră militară răsuna în piața centrală, iar suflul fierbinte aducea până la casa Charlottei frânturi de zarvă de vitejie. Apoi, liniștea revenea brusc și se auzea scrâșnetul nisipului lovindu-se de geamuri și bâzâitul febril al unei muște. Era prima zi de manevre, care
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
acolo. Unul dintre milițieni a împins-o deoparte... Mergeam drept înainte, îndepărtându-ne de Saranza. Vacarmul orchestrei militare se stinsese în liniștea stepei. Nu mai auzeam decât foșnetul ierburilor în bătaia vântului. Și, în nemărginirea aceea luminoasă și caldă, a răsunat din nou vocea Charlottei. - Nu, nu se băteau pentru banii aceia furați, nu! Toată lumea înțelegea. Se băteau... ca să se răzbune pe viață. Pe cruzimea ei, pe stupiditatea ei. Și pe cerul acela de mai de deasupra capetelor lor... Să băteau
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
privea dincoolo de râu, spre câmpia arsă de soare, și începea să vorbească, ba răspunzând întrebărilor mele, ba luându-le-o înainte intuitiv cu istorisirea ei. În timpul acelor lungi după-amieze de vară în inima stepei, unde fiecare fir de iarbă răsuna de uscăciune și de căldură, am aflat eu ceea ce mi se ascundea altădată din viața Charlottei. Și ceea ce înțelegerea mea de copil nu reușea să cuprindă. Am aflat că soldatul din primul război mondial, care-i strecurase în palmă pietricica
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
scânteia de promoroacă. Charlotte a rămas câteva clipe în picioare în fața trupului nemișcat, presărat cu cristale. Apoi, încet, a escaladat duna peste care animalul nu putuse să treacă în ajun. Ajunsă în creștetul ei, a cos un „ah” care a răsunat în aerul dimineții. Un lac, roz de la primele raze, se întindea la picioarele ei. La apa aceea încerca să ajungă saigak-ul... Charlotte a fost găsită așezată pe mal, chiar în seara aceea. Pe străzile Saranzei, la căderea nopții, a adăugat
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
se îndârjește să crească pe o faleză golașă...” Și totuși, franceza Charlottei păstrase o extraordinară vigoare, densă și pură, transparența de ambră pe care o capătă vinul vechi. Limba aceea supraviețuise viscolelor siberiene, arsurii nisipurilor din deșertul Asiei Centrale. Și răsună încă pe malul acestui râu, în mijlocul stepei nesfârșite... Abia atunci i s-a înfățișat privirii mele singurătatea acestei femei în toată simplitatea ei sfâșietoare și cotidiană. „Ea nu are pe nimeni cu care să vorbească, mi-am spus eu cu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
știu prin ce divinație, recunoscusem nerăbdarea puțin surescitată din gestul acela, înțelesesem peste ce fel de interior trăgea perdeaua brațul gol de femeie... Îi simțisem chiar și prospețimea netedă pe buzele mele. La fiecare dintre întâlnirile acelea, în capul meu răsuna o chemare insistentă: trebuia să le seduc imediat pe necunoscute, să fie ale mele, să umplu cu carnea lor șiragul de trupuri visate. Căci fiecare ocazie ratată era o înfrângere, o pierdere iremediabilă, un gol, pe care alte trupuri nu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Am schimbat o privire surâzătoare. Charlotte își pierduse baticul alb, părul ud îi șiroia în șuvițe întunecate pe umeri. Genele străluceau de picături de ploaie. Rochia, udă toată, i se lipea de corp. „E tânără. Și foarte frumoasă. Totuși”, a răsunat în mine vocea aceea involuntară, care nu ne ascultă și ne stingherește prin franchețea ei fără nuanțe, dar dezvăluie ceea ce vorba gândită cenzurează. Ne-am oprit în fața terasamentului de cale ferată. În depărtare, se vedea apropiindu-se un tren lung
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
nostru de radio a difuzat ultima lui emisiune în limba rusă. Seara, când am părăsit sala redacției, mi-am imaginat o întindere nemărginită, căscată între orașul acela german și Rusia adormită sub zăpezi. Tot spațiul nocturn care, încă în ajun, răsuna de vocile noastre, de acum înainte mi se părea că piere în țârâitul surd al undelor vacante... Scopul emisiunilor noastre disidente și subversive fusese atins. Imperiul înzăpezit se trezea, deschizându-se spre restul lumii. Țara aceasta avea să-și schimbe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de fluierături stridente. M-am întors într-un pasaj mai strâmt, am alunecat pe o dală netedă, m-am adâncit printre niște stranii cuburi cenușii. În cele din urmă, fără vlagă, m-am ghemuit în spatele unuia dintre ele. Fluierăturile au răsunat câtva timp, apoi au încetat. De departe, am auzit scârțâitul grilajului de la poartă. Pe peretele poros al cubului, am citit câteva cuvinte, fără să le pricep imediat înțelesul: Concesiune pe veci. Nr... Anul 18... Undeva în spatele copacilor s-a auzit
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
insulă acea aerul unui gigantic decor de cinema în întunericul proiectoarelor stinse. Nu mai reușeam să-mi aduc aminte de ce părăsisem cimitirul. Pe pasarela de lemn, m-am întors de mai multe ori. Mi s-a părut că aud pași răsunând în urma mea. Sau zvâcnirile sângelui meu la tâmple. Ecoul lor a devenit mai sonor pe o stradă cotită, care m-a antrenat ca un tobogan. Am făcut stânga-mprejur. Mi s-a părut că zăresc o siluetă feminină, într-un
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
firmanul. Mircea Îl citește, Apoi, cu mărire, astfel le vorbește: Padișahul vostru, nu mă Îndoiesc, Va să facă fața un pământ turcesc: Pacea ce-mi propune este o sclavie Până ce românul să se bată știe! La aceste vorbe sala-a răsunat; Dar un sol Îndată vorba a luat: Tu, ce Într-această nație creștină, Strălucești ca ziua Într-a ta lumină, Tu, o doamne, cărui patru țări se-nchin, Allah să te ție, dar ești un hain! În murmură surdă vorbele
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
cu putere și trage. Săgeata zboară ca gândul. Ștefan Își trimite căpitanii s-o caute. Departe, departe, săgeata domnului Moldovei se Înfipse Într-un paltin bătrân, frângându-se În două. Acolo va fi locul mânăstirii, glăsui Ștefan. Să trăiască Ștefan-vodă, răsunară glasurile oștenilor. În scurtă vreme el a strâns pe cei mai pricepuți meșter, care au zidit o mânăstire cum n-a mai fost alta. Azi, mânăstirea adăpostește mormântul marelui străbun și atrage mii și mii de excursioniști din țară și
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
să dea Îndărăt și să se Învălmășească. Cei din urmă, văzându-se Împinși spre pod, o iau la fugă. Sinan se repede să-i Întoarcă. El răcnește, blestemă și bate În mișei cu ghioaga-i de fier. Dar strigătul morții răsună mai tare. Mulțimea, nebună de groază, Își caută scăpare În fugă. Fricoșii târăsc pe eroi. La pod se Înghesuiesc să treacă deodată cai, oameni și tunuri. Se face o larmă și-un vălmășag de nu mai știu Încotro să se
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
de recunoștință, multe cântece de slăvire a faptelor lui de vitejie. Astăzi, satul lui natal din Munții Apuseni Îi poartă numele. Pe dealul Feleacului Merge oastea Iancului. Pușcă Iancu prin butuci Fug domnii fără papuci; Dă Iancu cu tunurile De răsună dealurile. Până Iancu se crăiește Iobăgie nu mai este. Vine Iancu de la munte Cu trei sute de răgute; Iancu merge fluierând Iar feciorii toți cântând. Merge Iancu la bătaie Cu răgutele pe vale; Iancule mpăratule, Iancule viteazule, Lasă-ți feciorii Încet
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
decide soarta unei nouă credințe, atunci credința e pierdută. În van or răsări icoanele și bisericele, popoarăle or pieri, icoana și biserica - credința nu. Nu e încă vremea ca această învățătură să se strecoare prin sufletul lor, căci nu va răsuna în el decât sunetul gol. Ei vor îmbrăca egoismul lor tânăr în formele credinței și vor crea un păgânism mai rău și mai egoist decât cel [de] până azi. Credința va concede din spiritul ei față cu temeritatea acestor barbari
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
sfârșit... cum sună și cât de dulce sună! (sperios) Nu-mi pare cumva numai, [și-]urechea mea nebună Ca din senin aude ce inima îmi cere? O! cine, cine-mi spune... Auzi ceva, auzi vere? SAS Un corn ca orișicare... răsună în pădure. [DRAGUL] E mântuit... E cornul lui Decebal... Se-ndure Părintele din ceruri și-l ducă pân la capăt. Cu steaua mea deodată de-acuma pot să scapăt În noaptea asfințirii... [SAS] Vorbește într-aiurea, Ce lucru mare cumcă
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
să mă strâng Și să-mi dau o guriță... să strig... [așa, în șagă] " Verena, ești frumoasă, Verena, îi ești dragă" Ș-apoi s-alerg prin casă cu mine în hârjoană, Iar pe Prichici atuncea să-l iau *** la goană. (răsună cornul; ea stinge lumina). O, tu! răsună numai și sufletu-mi răpește Simt inima în pieptu-mi cum tremură și crește O, cine ești, pierdute, tu, glas prea mângâios De ce nu suni tu vecinic, și vecinic tot fruos? (luna bate tare
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
o guriță... să strig... [așa, în șagă] " Verena, ești frumoasă, Verena, îi ești dragă" Ș-apoi s-alerg prin casă cu mine în hârjoană, Iar pe Prichici atuncea să-l iau *** la goană. (răsună cornul; ea stinge lumina). O, tu! răsună numai și sufletu-mi răpește Simt inima în pieptu-mi cum tremură și crește O, cine ești, pierdute, tu, glas prea mângâios De ce nu suni tu vecinic, și vecinic tot fruos? (luna bate tare; ea deschide fereasta ) Peste vârfuri trece lună
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
și crește O, cine ești, pierdute, tu, glas prea mângâios De ce nu suni tu vecinic, și vecinic tot fruos? (luna bate tare; ea deschide fereasta ) Peste vârfuri trece lună, Codru-și bate frunza lin, Dintre ramuri de arin Mângâiosul corn răsună... Mai departe, mai departe, Mai încet, tot mai încet Sufletu-mi nemîngîiet Întristând adânc, de moarte! De ce taci când fermecată Eu spre tine [mă] întorn.... Mai suna-vei, dulce corn, Pentru mine vreodată? (ea rămîne-n luina lunei și-și despletește
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
mie? Îndată mă bocesc! (se uită-n oglindă) O! ochii mei sărmani... dar eu, eu vă iubesc. (vorbind cu chipul ei din oglindă) Anna... răspunde-odată... Frumoasă ești, mi-ești dragă. Tu! tu ești fata mamei... dar minte n-ai întreagă... (răsună cornul în pădure; ea ascultă, apoi stinge lumina) O, tu! răsună numai și sufletu-mi răpește, Simt inima în pieptu-mi cum tremură și crește Dar cine ești, pierdute corn blând și mângâios, De ce nu suni tu vecinic? Și vecinic tot
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
sărmani... dar eu, eu vă iubesc. (vorbind cu chipul ei din oglindă) Anna... răspunde-odată... Frumoasă ești, mi-ești dragă. Tu! tu ești fata mamei... dar minte n-ai întreagă... (răsună cornul în pădure; ea ascultă, apoi stinge lumina) O, tu! răsună numai și sufletu-mi răpește, Simt inima în pieptu-mi cum tremură și crește Dar cine ești, pierdute corn blând și mângâios, De ce nu suni tu vecinic? Și vecinic tot frumos? (Luna bate tare. Ea deschide fereastra. Peste vârfuri trece lună
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
și crește Dar cine ești, pierdute corn blând și mângâios, De ce nu suni tu vecinic? Și vecinic tot frumos? (Luna bate tare. Ea deschide fereastra. Peste vârfuri trece lună, Codru-și bate frunza lin, Dintre ramuri de arin Mângâiosul corn răsună. Rătăcit, nemîngîiet Ca un suflet fără parte, Mai departe, mai departe, Mai încet, [tot] mai încet. (cornul tace) De ce taci când, fermecată, Eu spre tine mă întorn? Mai suna-vei dulce corn Pentru mine vreodată? (Ea rămîne-n lumina lunii și-
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Ucizător de dulce!... O, Mihnea, te iubesc! Căci sufletul din tine e mare ca ș-al meu. Au crezi tu cumcă lumea făcută-i pentru bine? Ni-o spun aceasta popii și cărțile lor vechi - De mii de ani povestea răsună în urechi... Nu vezi tu ce răsplată virtutea are-n lume: Un giulgi și patru scânduri. Pentru așa comoară Treci însetat pe lângă a vieții vii izvoară... Și-atunci... atuncea popii vorbit-au foarte drept: Deșertăciuni sânt toate când moartea ți
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
răcoare... văzutu-l-am și m-am întors în cetatea de marmură din vârful Sionului, rupt-am de pe mine hainele de aur și le-am aruncat pe ele... iar chitera mea de aur am zdrobit-o de stâlpii de marmură a bisericei. Răsuna biserica luminată de făclii de ceară albă, numai sufletul meu era mut și sterp și turbăciunea cruntă rânjea din fundul gândirilor mele. Solomoane, împărat al iudeilor! Tu, înțelept, muiai degetele tale molatece în sunetele sfinte a arfei lui Dumnezeu și
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
întinsesc lanțul. Ce mai zi înfricoșată când au fost luând Bizanțul! Când pe crucile-nclinate suna jalnic glasul cobii Și pe uliți în grămadă plângeau roabele și robii, Când din Aghia Sofia n-auzeai cântări de clerici: Țipetele de muiere răsunau doar din biserici Prin strigări de bucurie... Oardele cele barbare Înadins făcuse nunta lor păgână în altare; Urlete de biruințe mestecate cu lung vaier Cu-ale clopotelor glasuri se amestecau prin aer Numai turnurile-nalte ș-ale zidurilor creste Stăteau
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]