3,106 matches
-
pot fi interpretate și înțelese doar făcând referință la un cadru conceptual. Teoria relațiilor internaționale ne furnizează o alegere în privința unor astfel de cadre. Procesul teoretizării este de asemenea obiect de dispută și, după cum insistă și Bull, examinarea critică și reflexivă este întotdeauna necesară. Gellner (1974:175) întreabă dacă este posibil sau dacă are sens să se facă distincția între "o lume a faptelor și un domeniu cognitiv al teoriei, care ordonează și dă sens în mod retrospectiv (sublinierea autorilor) datelor
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
este "efortul de a înțelege dinamica istorică ce a generat condițiile în care s-au născut aceste întrebări". În mod similar, Bohman (2002: 503) propune o formă de reflectivitate teoretică bazată pe "perspectiva unui participant critic-reflexiv". Prin adoptarea acestor atitudini reflexive, teoria critică este mai degrabă o încercare metateoretică de a examina cum sunt situate teoriile în ordinile sociale și politice predominante, cum afectează această situare teoretizarea, și, cel mai important, posibilitățile de a teoretiza într-o manieră care contestă nedreptățile
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
de studiu în favoarea realiștilor și instituționaliștilor neoliberali. Această agendă nu trebuie să ia o formă raționalistă, ci, în consonanță cu obiectivele reconstructive ale feminismului, cere studii empirice conduse de teorie și teorii normative mai bine fundamentate empiric, care să exploreze reflexiv și să apere abordările feministe ale Relațiilor Internaționale. Acest capitol a început cu întrebarea "ce este distinctiv la o perspectivă feministă asupra relațiilor internaționale ?". Deși Harding (1987: 258) susține că nu există o metodologie feministă distinctă, pentru că fiecare metodologie poate
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
trebuie să existe, o forță interioară care știe să extragă din contextul vieții acele elemente din care se poate constitui un nou univers, un nou context de viață. Μ și gândirea Își are pretențiile sau revoltele ei: pentru gândirea inteligentă/reflexivă, lucrurile și situațiile trebuie să aibă Întotdeauna un sens, un rost; pentru gândirea imaginativă, important este să existe Întotdeauna și posibilitatea unei negații a certitudinilor; pentru gândirea afectivă, esențială este pasiunea cunoașterii (pentru a nu ne poticni În amânări, contradicții
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
mare parte, de orice emoție, aceasta încadrându-se în ceea ce Alex Ștefănesu numește poezie de idei, "care nu se aseamănă prin nimic cu ideologizarea forțată din timpul comunismului, care a creat o formă de aversiune împotriva oricărei forme de lirism reflexiv, considerat aproape prin consens impur și inautentic. Ana Blandiana reabilitază, instantaneu, genul, promovându-l pur și simplu, fără să-și ia măsuri de precauție. Așa cum alți poeți visează sau plâng sau își declară dragostea, ea gândește la scenă deschisă. Gândește
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
alt rol al criticii este acela de a media dialogul autor-cititor, ajutându-l pe cel din urmă să descopere sensurile criptate ale mesajului poetic, mai ales că, "în secolul XX (deci în modernitate, n. n.) alteritatea nu este nici dialogală, nici reflexivă, proiecție metaforică a subiectului (...), iar interioritatea trebuie ghicită, ea pierzându-și transparența, drapată în falduri grele de fum, ea nu poate fi de fapt captată. Ce a rămas din experiența romantică a căutării comuniunii absolute este doar faptul că celălalt
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
aceasta/ Îmi vei păstra memorate cuvintele,/ Că păsările vor mai ști să se întoarcă,/ Și frunzele vor mai găsi/ Crengile de pe care căzură,/ Că totul va mai putea să învie?/" (Psalm) Presupusul dialog cu divinitatea este, de fapt, o tăcere reflexivă, vocea interioară, devenită și ea mută, fiind supusă, în permanență, degradării trecerii timpului. Din nou, cu ascendență în lirica blagiană 87, a cărei influență este "statornică"88, poezia Anei Blandiana, "reflexivă, gravă, simplă (...) nu mai cunoaște acum afectarea sentimentală și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Presupusul dialog cu divinitatea este, de fapt, o tăcere reflexivă, vocea interioară, devenită și ea mută, fiind supusă, în permanență, degradării trecerii timpului. Din nou, cu ascendență în lirica blagiană 87, a cărei influență este "statornică"88, poezia Anei Blandiana, "reflexivă, gravă, simplă (...) nu mai cunoaște acum afectarea sentimentală și stilistică din volumele anterioare, izbutind să-și asume deplin problemele morale și existențiale, pe care le consideră esențiale, și să le individualizeze ca trăiri veritabile 89". Jocul, nostalgia, spiritualitatea, exuberanța, tăcerea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
participării senzoriale la lume se inversează, aici, într-un imposibil efort de desprindere (Legături), generând, paradoxal, și aparentul sentiment al înstrăinării de sine (Departe, Călătorie)90, "tonul e solemn, fără rigiditate, iar confesia a deprins de la Blaga acea impersonalitate concis reflexivă, care lasă să se vadă din om mai ales ființa gânditoare"91. Existența fiecăruia dintre noi fiind una individuală, unică și irepetabilă conține moduri particulare de a trăi anumite evenimente, stări, fapte; ceea ce promoveză poetica Anei Blandiana este, în fapt
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
155. Metafora capătă aici sensuri bivalente, contradictorii sau suprapuse, pendulând între înălțare și năruire, creștere și micșorare, început și sfârșit, născut permanent din fluid, asemenea procesului fluid al refluxului sensurilor 156: "Volumul Refluxul sensurilor se fundamentează pe dinamica unui lirism reflexiv, în interiorul căruia eul meditativ maturizat pendulează între plecare si întoarcere, "flux" si "reflux", găsire si regăsire, un proces circular de rotire a lumilor artistice care se înalță si se năruie la infinit pentru a putea renaște din cuvânt. Disoluția barierelor
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
secund, în favoarea promovării unei literaturi urbane. Această poezie este ceea ce Alex Ștefănesu numește poezie de idei, "care nu se aseamănă prin nimic cu ideologizarea forțată din timpul comunismului, care a creat o formă de aversiune împotriva oricărei forme de lirism reflexiv, considerat aproape prin consens impur și inautentic. Ana Blandiana reabilitază instantaneu genul, promovându-l pur și simplu, fără să-și ia măsuri de precauție. Așa cum alți poeți visează sau plâng sau își declară dragostea, ea gândește la scenă deschisă. Gândește
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
este urmată de o propoziție adverstivă, care conține ideea de obligație. Ideologizarea forțată este redată prin lexeme de tipul: condamnat, n-aude, nu vede, nu înțelege, dar înaintează, mame neîntrebate, acesta fiind, cu alte cuvinte, ceea ce Ștefănescu numea un lirism reflexiv. Este o poezie în care deconstrucția funcționează atât la nivelul canonului paradigmatic, cât și la nivelul canonului individual. Transmițând informația printr-un limbaj direct, în care nici necuvintele, nici un arsenal stilistic bogat nu își mai găsesc locul, autoarea deconstruiește orice
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Nicolae Manolescu să afirme, în Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură: "Cenzura ar fi trebuit să închidă amândoi ochii spre a nu vedea cât de "neortodoxă" era poezia sumbră a Ilenei Mălăncioiu (...)." Ana Blandiana, în schimb, este reflexivă, gravă, de o simplitate debordantă, sentimentală, ascunzându-se, parcă, asemenea unui copil, după salcâmul de-abia înflorit din grădina bunicilor. Aș fi încercat, mai degrabă, chiar cu riscul de-a ieși din limitele feminismului, o conexiune între lirica Anei Blandiana
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
are ceva din logica matematică. Sunt, însă, rezervată în ceea ce privește "porționarea", scindarea, unei creații literare în acest chip. Fiind vorba de poezie și, mai cu seamă, de o poezie care continuă modelul Blaga, în literatura română, de o poezie, așadar, eminamente reflexivă, cu rare "scurtcircuitări" de tranzitivitate, n-aș fi optat pentru neta despărțire de metaforă, la un moment dat. Poezia Anei Blandiana rămâne, orice am spune, prizoniera afectului, e o lirică a sentimentului descătușat, senzorială, până la un punct. Chiar și volumul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
pas, o monografie atipică. Un valoros studiu, situat, în mod clar și asumat, într-o zonă fertilă, a interdisciplinarității. Concluzionând, voi spune că Alina-Iuliana Popescu și-a propus să resuscite, în secolul versului minimalist, tranzitiv, interesul pentru poezia caldă, atemporală, reflexivă, detașată, printr-un efort creator unic, de realitatea cotidiană. Așezarea Anei Blandiana într-o altă lumină decât cea obișnuită, canonică, impusă de-a lungul timpului, nu este păgubitoare actului receptării, ci profund înnobilatoare. Interpretarea Alinei dărâmă convenții, inventează sensuri suplimentare
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
se reface prin intermediul unei oglindiri amețitoare, de la caz la caz cu ajutorul retoricii exponențiale brute - vezi cazul Mariei Nimier din Noua pornografie sau al lui Marie Darrieussecq din Schimbarea la trup - sau prin apelul la decalări repetate, puțin perceptibile, un glissando reflexiv, ca la Camille Laurens. Conviețuirea cu sine este de acum dramatică, dacă nu retezată În mod tragic. Cadrul poate fi domestic, sordid sau luxos, dar mai ales burghez: moment În care burghezia Întragă este pusă În chestiune, filistină și avară
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ceea ce face, lăsînd „cartezianismul” În seama psihologiei personajului. Cum se resimte discursul literar al lui Anne Garréta de la formația academică a autoarei? Aș spune că putem vorbi despre trei consecințe importante: Prima, În planul scriiturii. Anne Garréta este o scriitoare reflexivă. Romanele ei nu au dialoguri, nu vorbește decît naratoarul/ea. O face atît pentru că, desigur, „are ceva de spus”, cît și pentru că posedă mijloacele tehnice necesare. În acest moment În literatura franceză există două tabere despărțite de concepția despre scriitură
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ființă naturală: animal care se deosebește de colegii lui de regn prin simplul fapt - esențial totuși - că gîndește În sens fenomenologic, aducînd la conștiință, ceea ce face, și care se abține să facă mereu ceea ce ar vrea să facă. Acest dublaj reflexiv al oricărei manifestări umane are astăzi rolul de a scoate umanul de sub incidența oricărei autorități alta decît propriul liber-arbitru. Unul dintre motivele solide pentru care se scrie astăzi literatură este nevoia de a expune - verbul este folosit În sensul dat
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
În 1992 și are prea multe referințe bibliografice pentru a se scutura de statutul unui articol, la rîndu-i, de specialitaste; romanaciera Însăși a scăzut mult după fulminantul debut). SÎnt marcate de proiectul scriiturii exorcizante, dar au uneori decența sau inhibarea reflexivă a intelectualului. Toate aceste tare nu constituie Însă apanajul literaturii feminine. Există, pe de altă parte, plusuri de fantezie (Amélie Nothomb, desigur), de cinism (afișat și subminat astfel, la Lydie Salvayre, dar prezent ca ingredient al discursivizării forței la multe
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
știință tautistă a tautismului. a) Mai întîi autismul Spre deosebire de psihologia cognitivă, știința cognitivistă nu este orientată către perfecționarea mașinilor care gîndesc. Cognitiviștii nu sînt nici ingineri, nici tentați de rezultatele "banale" ale sistemelor-experte. Instrumentul ordinator este mai întîi un instrument reflexiv. El ne servește la punerea de întrebări pentru noi înșine. Este un instrument de investigare internă. Tot cognitivismul este centrat pe interiorul rețelei. El se îngrijește puțin de prelungirile externe. Cognitivismul este surdo-mut, branșat pe sine-însuși. Nu mai este vorba
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
profesional îl face să nu mai teoretizeze în metafore cum să scrie și ce să scrie, și pe fondul unei sensibilități lirice, al unei structuri solare statornice, se va întoarce la valorile depozitate cândva în "Cântece de pierzanie". Poetul devine reflexiv, poet al metamorfozelor firii, un cântăreț grav al "Comunei de aur", al timpului, expresie a rodului său, a trecerii, în contactul viselor cu materia. Germinația ca motiv liric și generozitatea specifică materiei, dar și a poetului, se dimensionează în memorie
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
se dimensionează în memorie și profeție"1. Poetul evocă Icarii, Pegașii, Pasărea măiastră, Vasiliscul, care reprezintă ipostaza temperamentului tumultuos în avântul zborului, a chemărilor de depășire, sentimentul morții. În ultimele volume (1960-1974), poetul se confesează la modul romantic, speculativ și reflexiv, tot mai antrenat într-o mare dezbatere în care își ia ca martor propria conștiință sau dialoghează cu un personaj imaginar. Poetul apare într-o ipostază etică, moralizează didactic și reușește să revele doar cu intermitențe semnificația majoră, supra-istorică a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
casei, pentru că întreg edificiul se surpă: "Lepădat fără nume/ Șerpii mei plecați/ Dintre aceste ziduri/ Care vor cădea". Șerpii, caii, nisipul, sabia, pașii, ochii, ierburile sunt motive care apar obsesiv în volum și se constituie ca pretexte ale unor atitudini reflexive, tensionate de neliniște: "Cum rupe calul din iarbă./ Prin ierburi cum trece copita./ Mă paște neliniștea!" În volumul "Legile pământului" (1973) aduce istoria așa cum o cunoaștem din cronici: " Printre felii de argint/ Iată eu mă trec citind/ cu un ochi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu imagini lubrice, într-o formulă incoloră, sau cuminți și fade, precum aceasta: Din văzduh, pe aripi de lăstuni,/ cad în Jiu și apa-nvolburată/ Spumegă orbita de culori" (Ilarie Hinoveanu). Poeții se îndreaptă, tot mai evident, spre o poezie reflexivă, cu digresiuni intelectualiste, indiferent dacă motivele, pretextele țin de tradiție, de poezia satului, sau se sprijină pe idei încorsetate într-un sistem imagistic mai complicat. Le rămâne comun crezul umanist, peisajul românesc, credința în mesajul ancorat în existența noastră de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mă întorc/ și conștiință sunt din conștiință"(Gr. Hagiu). După 1960, nu se mai scriu ca anterior, numai, sau aproape numai imnuri de slavă, ci poezia devine o meditație sub raport etic, sub raportul participării la existență. Lirica patriotică devine reflexivă, ea evocă patetic și explicit spațiul românesc: "Aici e țara mea ne-ngenunchiată/ prin fum de țară rămânând/ Stea sieși și fântână nesecată/ Trup unic de pământ și gând." (Paul Tutungiu). Creșterea țării ne-o sugerează N. Dragoș, parafrazând "Meșterul Manole
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]