KorAP: Find »[drukola/base=repezi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...93 94 95 ...203 >

5,064 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

întinderea câmpiilor. Călărețul cobora coasta în săltăturile roibului. Poarta țarinei era deschisă: intră pe ea. Un câne se năpusti hămăind de lângă coliba jitarului; în urmă, ieși și românul, își repezi căciula pe ceafă și cătă lung în urma străinului; apoi își repezi căciula pe ochi și intră liniștit în colibă. Focuri vioaie pâlpâiau în ogrăzi; capete mirate de copii ieșeau prin spărturile gardurilor. Călărețul se opri la rateș și descălecă. Era un om voinic, bine legat, în puterea vârstei, cu mustăți stufoase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
o hudiță. Era îngrijat: se oprea în mijlocul drumului, se uita cu luare-aminte în pământ, apoi, deodată, pornea spre șanțul din dreapta; acolo se oprea scurt, înălța cârja și se cumpănea cu capu-n piept. Pornea apoi domol spre șanțul din stânga, se repezea câțiva pași, înălța iar cârja și se certa supărat: De bună-samă, du-te și te culcă, bețivule! păcat de rantie și de potcap... châm! du-te și te culcă! Și era o lună plină și o lumină dulce în văzduh

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
lui Todere - și alții mulți mai mărunți și mai neînsemnați slujbași. Toți trăiau într-o liniște și o înțelegere desăvârșită,în casele curate, împrejmuite de grădini și livezi. De multă vreme o duceau așa - Dorobanțu aprinzând și stângând felinarele, Teodorescu repezindu-și nasul în pământ, cucoana Adela înălțându-l spre cer, Horga ațâțându-și cucoșii, cucoana Caliopi spăriind cu cântecele ei vietățile împrejurimilor - și se simțeau foarte la locul lor. Dar într-un rând o spaimă mare a burzuluit toate sufletele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și arătă dinții, pe când hămăiturile celorlalți umpleau strada de larmă. Unul, mai îndrăzneț, se avântă. Veneticul se întoarse ca fulgerul clămpănind din dinții albi, apoi porni încet, cu ochii la pândă. Cânii ceilalți, însă, dând un iureș, îi întoarseră. Costică repezi altă piatră, și javra, izbită, icni, făcu două copce și trecu arsă pe alături. Băiatul răcni o dată ascuțit și se plecă spre picioare, boierii îl împresurară cu întrebări felurite, iar cucoana Caliopi din poartă lăsă să-i scape un țipăt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
spre cer: —Vasile! Vasile! ieși afară! un câne turbat pe uliță! A mușcat pe Osman! Și cuconu Vasile dădu buzna afară spăriat, privi o clipă cu ochi uimiți furtuna din stradă, oamenii și femeile care ieșeau de pretutindeni întrebându-se, repezindu-se, izbindu-se - se întoarse, năvăli iar în casă și ieși numaidecât cu pușca. —Haah! țipă iar cucoana Caliopi, un câne turbat!... Și cânii lătrau, și oamenii se prăbușiră în toate părțile și se întoarseră cu ce putuseră apuca, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
facă mendrele! Începu a-mi spune despre Iezer câte minuni toate - de credeam că nu mai sfârșește. Iar eu toată noaptea m-am gândit la plăcerea unui vânat în balta Dunării, și a doua zi m-am hotărât să mă reped cu calul și cu pușca până acolo. Acesta a fost începutul călătoriilor mele la Iezer. Întăia vânătoare n-a fost cu nici un folos. Mi-am lăsat calul la crâșmă, în marginea satului, ș-am coborât spre apă, în apropierea liniei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cu mânile în șolduri, cu nădragii largi umflați ca de vânt, privind fericit în urma mea, pe când eu mă cufundam repede pe Corbul meu în umbrele Bărăganului, spre asfințitul șters, aproape stâns. A doua zi pe la toacă, cum descălecai, Sandu se repezi pe ușa crâșmei ca izbit de cineva și răcni la un țânc numai de o șchioapă, care se prăjea la soare: —Mă, tătuță, mă! fuga la neică Marin, mă! Până ce-mi duse calul în șopron, până răcni la muiere: „U

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
sorbi încet băutura, cu ochii pe jumătate închiși. Puse paharul la loc și-și șterse mustățile zbârlite. Grăi iar cu glasu-i ostenit: — Am auzit că la Sărățeni o duc mai bine rumânii... Sandu nu-mi dădu voie să răspund. Își repezi arătătorul drept, înainte: Cum? foarte bine! acolo, ca în sânul lui Avram! Ți-o spun eu, neică Marine, pe onoare! Omul dădu din cap. Crâșmarul îi puse în mână a doua țuică. O sorbi și pe asta încet. Începu după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
calul. Acuma ce era de făcut? Până ce se trezește la răcnetele mele, până ce se îmbracă, până ce iese - trece vremea. Vânătorul, iar, văzând ploaia, crede că nu vin și pleacă undeva. Dar dacă contenește până în zori-de-ziuă cernerea stropilor? Atunci să mă reped așa, cu calul, până la baltă. Trebuie să-l găsesc pe Marin. Să vedem. Și pornii cu grabă spre locul unde știam că-i priponită luntrea. Zarea răsăritului, spre Dunăre, era închisă de un zid de întuneric. De sus, ploaia curgea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
sărutarea-i fierbinte; parcă mă străbătea o arsură, ca și în clipa întăia a dragostei mele. Îmi zise încet punându-mi mânile pe umere: —Stăi, nu te duce mai departe; întoarce-te... Și eu numai ca să-ți spun m-am repezit... Stam mut în încremenire. Ea mă privea prin întuneric, cu ochii lucind; parcă zâmbea, răsuflarea fierbinte îmi dogorea fața. — Ce s-a întâmplat, Chivo? Nu știu... Ieri taica a tăcut toată ziua și m-a cercetat cu ochii... Apoi, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
năpusteau cu cuțitele. Într-o mișcare de fulger, omul puse mâna pe ghizdele fântânii; se încordă, o dată cu alt răcnet al disperării; scândura groasă pârâi ascuțit, plesni, se desprinse; Băieșu o trase spre el, o ridică în stânga; dară înainte de a o repezi, țiganii se traseră sprinteni îndărăt. Însă iar se năpustiră, cu umărul stâng înainte, cu un braț în apărare, cu dreapta încovoiată pe dedesubt, ținând fierurile lucii. Dar strigătele de groază deșteptaseră undeva, într-o cotitură a văii, în fânețe, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
curelei, în mormăitul de zăvod mânios pe care-l scotea fără întrerupere hapca, înghițind snop după snop. Munceam ca un rob; răcneam și înjuram până ce răgușeam, de-a valma cu Neculai Dragoș vătaful și cu feciorii boierești. La amiază mă repezeam acasă și îmbucam în fugă mâncarea; iar sara, trudit, lăsam calul să mă ducă domol, în pas legănat, spre hodină. Pe întinderi nu adia nici cea mai ușoară suflare de vânt, și sus, pe muncelul sterp, cele două mori negre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Neculai Dragoș singur. Avusese el o femeie acolo unde fusese, la o moșie pe malul Prutului, dar la mine venise singur și, ducându-și calul de frâu, în fiecare sară urca tăcut spre sălașul lui. Dar într-un rând mă repezii până la Iași, ca să mă mai răzbun pe zilele de singurătate și, când mă întorceam, cum veneam în trăsură spre casă, văd că, sub mori, îmi iese vătaful înainte cu pălăria de paie în mână. Ce-i, bre Dragoș? îl întreb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
o poruncă... Ei, și vra să zică, dacă ai prins-o, ai alungat-o?... Am alungat-o, cucoane Petrache... zise vătaful privind cu încordare spre peria pe care o țineam în mână; - căutam un loc unde s-o pun. Se repezi cu brațele întinse, mi-o luă din mână și o puse cu grijă într-un colț, pe o mobilă. Apoi iar se întoarse spre mine, foarte serios, fără să zâmbească. —Ei, spune... Am alungat-o, cucoane Petrache... Mie îmi era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
să-mi dați vreo două parale, cucoane Petrache... Mi-i cam rușine mie, da’ ce să fac? De acu, dac-am primit-o, trebuie s-o îmbrac... Azi îi duminică, nu mai am vreme... Da’ duminica viitoare vreau să mă reped pân’ la Eș... —Bine, Neculai, zic eu, să-ți dau... El zâmbi bucuros, și stătea parcă gata să sară, să-mi mai ia ceva din mână. Apoi se întoarse și ieși. Îl văzuidepărtându-se repede, îndesându-și în cap pălăria de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ea venea scârțâit aspru și chinuit. Cealaltă moară sta neclintită, cu aripile despoiate: aceea era locuința vătafului. Pe pragul întors spre vale, spre mine, ședea femeia lui Dragoș. Dezghioca încet un păpușoi și zvârlea grăunțele la câteva paseri care se repezeau sfioase până la picioarele ei, apoi se împrăștiau în toate părțile, cârcâind. Întorsei calul spre moară și începui a urca potica. Cum mă văzu, nevasta vătafului se sculă în picioare, își pături grăbit șorțul roșu și deodată se întoarse și dispăru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
oprindu-se, deodată auziră glas de om. —Auzi? gemu cu glas înăbușit Costea, înălțând un deget. Se auzea îndemn stăpânit de glas silnic, din gâtlej. Scurt, Gavril se lăsă prin pădure ca să iasă înaintea hoțului la vale, iar boierul își repezi calul de-a dreptul năprasnic; și omul, hoțul, îndemna încă în sumanu-i roșcat la jugul boilor nemișcați, până la genunchi în băltoagă - când boierul îl ajunse și-l luă în pieptul calului. Vii la furat, păgânule? Da’ ce, intri-n pădurea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de plumb din capătul mănunchiului. Omul căzu peste roată. — De-acu-s gata! gemu el scurt, cu spaimă. Cu mânile prinse de schițe, îngenunche în noroi, ș-o undă de sânge i se sui pe buzele palide. Chiar atunci și chihaia se repezi din tufe. - Strigă gros: Ce-i, măi hoțomanule?... Apoi se opri lângă car, uimit: —Tu erai, mă Ile? - Ce este? - Cucoane, aista-i Ile Covataru... Da’ ce are? Nu vezi ce are? strigă stăpânul. Văd că a îngenunchiat și dă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
poate mi-i drag mie, ce nevoie ai?... Îi ies înainte în toată sara, ce nevoie ai?... O fulgera cu privirile, și i se adâncea dunga de umbră de deasupra nasului. Tudorița simți în toate mădularele o putere cumplită; se repezi; apoi căzu sfârșită la marginea patului. Haia se strecurase sprintenă pe ușă și fugea înfricoșată spre casă. Dintrodată, într-o izbucnire de câteva clipe, se sfârșise prietinia; ș-acuma nu-i mai părea rău nici de vorbele purtate la Reiza

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Gemea înfiorată și abia se zbătea. —Domnu picher! domnu picher! se auzeau glasuri de afară. N-o omorî, domnule Ioane!... Ce este? răcni el întorcându-se cu mânie. Ce vă boldiți pe ferești! Porniți și vă căutați de treabă... Se repezi la ușă și o deschise. Ieși în prag cu ochii încruntați. Izbucni iar: Da’ ce-i aici? iarmaroc?... Femeile se trăgeau înapoi; Haia Sanis intră în maghernița roșie a Reizei; și de acolo și ea, și ovreica lungă și osoasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
macar într-o sară, să mă întrebi... Totdeauna mă vedeai, și treceai înainte... Nu ți-a păsat niciodată de mine... Acuma știi... Bucșan întinse mâna. Fata se întoarse în loc, și porni în fugă, cu fustele fâlfâind în vânt. El se repezi pe urma ei, o ajunse la șanțul târgului, aproape de îngrămădirea neagră de case, o cuprinse de braț, o opri ș-o întoarse în loc. Fata se apăra gâfâind: Ce vrei? lasă-mă! Ți-am spus! acu ce mai vrei de la mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
piuliță, din ocniță, pilugul greu de alamă. —Eu nu vreau să te alung, nu te blastăm! izbucni el, și crescu nalt, lângă Haia, cu bucata de alamă înălțată. Nebună ce ești! Îți sfărm capul! Rifca dădu un țipăt și se repezi. Haia căzu cu fața-n jos pe divan; și prinse a răcni înăbușit: —Omoară-mă! omoară-mă! Nu mă tem! Nu vreau să știu de nimica! Omoară-mă! Am să mă duc în lume! Lăsați-mă-n pace!... Nu-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
atuncea erau niște pustietăți. Niță trecu printre coșere. Într-un șopron se auzeau glasuri și bătaia regulată a vânturătorilor. Într-un dos, un cal slab sta ascuțit, cu capul plecat, dormitând în soarele de toamnă. Un câne flocos, alb, se repezi de undeva foarte mânios, hămăind răgușit spre picioarele străinului. Lepădatu se apăra cu ciomagul și pășea încet spre șopronul de unde venea vuietul de vânturători. —Ha! ce-i, măi? se auzi o voce subțire, ca un behăit de oaie, și un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
hăi! strigă bătrânul când se apropiară; și începu a râde. N-auzi tu, Marghioliță!... ia vezi de-o leacă de apă rece... Și ai pesemne și niște zahar... Iaca, iar a venit omul cel însetat. Lepădatu zâmbi, când fata se repezi din bordei sprintenă, cu cofa de apă în stânga și cu ulcica de lut în dreapta. —Ei, zise el, acu nu-s nici așa de trudit, nici așa de însetat ca atuncea... Ce mai faci? adăogi el privind drept pe fată. — Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
luă harnic la deal, și nu-și domoli pasul până ce nu zări prin întunecime grămezile mari ale coșerelor. Le ocoli încet; voia să iasă la fundul bordeiului. Dar îl simți dulăul cel alb și începu a lătra cu mânie. Se repezea necontenit prin întunecime, parcă voia să-l deie la pământ. „Măi Colțun, măi Colțun...“ îl chema cu prietinie flăcăul; dar cânele nu voia să înțeleagă. Apărându-se cu bățul, înainta încet spre bordei. Un glas gros și somnoros se auzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]