3,455 matches
-
dialectician primar în Caietele sale filosofice (1914-1916), un economist lamentabil în Imperialismul, stadiul cel mai înalt... și un utopist puțin original în Statul și revoluția (1917), dublat de un scriitor lipsit de talent în comparație cu inspiratul Troțki, în 1917 el se revelează a fi un maestru al strategiei* și al tacticii revoluționare. în cinci momente cruciale, intervenția sa personală a făcut să basculeze istoria. Primul a fost acela al respingerii patriotismului în august 1914. Cel de-al doilea este datat 17 aprilie
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
sinonim cu aplicarea la nivelul unui popor imens de suferinzi a consecințelor extreme ale marxismului. El constituie un produs de import occidental”. După moartea lui Lenin, în 1924, o întreagă literatură încearcă să surprindă evoluțiile puterii sovietice. Americanul Max Eastman revelează în După moartea lui Lenin, (1925), existența unui „testament” al lui Lenin și intensitatea conflictului dintre moștenitorii lui. Sunt numeroși scriitorii care se interesează de figura inventatorului bolșevismului: Landau Aldanov (1919), Isaac Levin (1924), Bertram Wolfe (1951), David Shub (1952
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
apărat în exterior utilizând muncitorii înregimentați în partidele birocratice ale celei de-a II-a Internațională ca forță de sprijin a diplomației ruse”. Situaționiștii sunt printre puținii care-l înțeleg pe Simon Leys (Hainele noi ale președintelui Mao, 1971), acesta revelând adevărata natură a Revoluției Culturale* și deschizând calea unor lucrări critice ca Rîvo Cul dans la Chine Pop (1974), o antologie a presei „gărzilor roșii”. Despărțindu-se de troțkism după Eliberare*, Claude Lefort, fondator împreună cu Cornelius Castoriadis al revistei Socialisme
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
adept al abordării realiste, pe care o aplică temelor războiului și păcii cu care se confruntă Statele Unite în lumea contemporană. Am inclus, de asemenea, câteva eseuri ale generalului Brent-Scowcroft și ambasadorului David Newsom despre evenimente recente. Folosind ocazia de a revela în acest fel înțelepciunea profesorului Morgenthau unei noi generații de studenți sau simpli cetățeni, considerăm că ne bazăm pe cel mai bun exemplu - cel dat de Morgenthau însuși, care a editat, împreună cu profesorul Thompson, o altă operă clasică, Principles and
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
instituții, este imposibil să înțelegem câteva fenomene ale politicii internaționale care au fost deosebit de importante în epoca modernă. Importanța pe care o au în politica internațională conducerea charismatică și răspunsul la ea, manifestat prin atracția exercitată asupra celor guvernați, este revelată într-o scrisoare pe care John Durie, prezbiterian scoțian și militant pentru unitatea protestantismului, i-a adresat-o ambasadorului britanic Thomas Roe, explicând declinul puterii lui Gustav Adolph al Suediei, care lupta atunci pentru cauza Reformei în Germania: Sporirea autorității
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
de mari, încât aproape îl contrazic. Dimensiunea teritoriului francez era mai mare la sfârșitul domniei lui Ludovic al XIV-lea decât la începutul acesteia, dar Franța era mai slabă atunci. Aceeași relație inversă a mărimii teritoriului și puterii naționale este revelată de o comparație între puterea Prusiei la moartea lui Frederic cel Mare în 1786 cu cea de peste un deceniu. Până la începutul secolului al XIX-lea, Spania și Turcia dețineau teritorii vaste, depășindu-le pe cele ale oricărei mari puteri europene
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
drept. El era singurul creator de lege umană - adică al întregului drept pozitiv -, dar nu era el însuși supus acesteia. El era deasupra legii, legibus solutus. Puterile sale nu erau totuși nelimitate, întrucât rămânea constrâns de către dreptul divin așa cum se revela în conștiința sa și cum se manifesta în rațiunea umană ca drept natural. Doctrina suveranității și-a păstrat importanța în tot cursul perioadei moderne a istoriei și, sub forma suveranității populare, i-a furnizat statului național democratic o armă politică
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
de cele absolute 26. Keohane a recunoscut acest lucru în 1993: „Grieco a adus o contribuție fundamentală atrăgând atenția asupra problemei beneficiilor comparative, un subiect ignorat mai ales de comentatorii liberali sau neoliberali ai economiei mondiale”27. Această omisiune este revelată de presupusa ordine a preferințelor din dilema prizonierului: fiecare stat este preocupat de modul în care strategia oponentului său îi va afecta propriile câștiguri (absolute), dar nu de cât de mult câștigă una dintre tabere față de cealaltă. Cu alte cuvinte
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
Între doi poli de referință este atât de generală, Încât depășește opoziția dintre Atena și Ierusalim, dintre filosofie și religie sau dintre pământ și Cer. Ea reflectă și amplifică o divergență cu privire la natura legii: pe de o parte, legea universală, revelată de religie sau dedusă de rațiune; pe de altă parte, legea pozitivă, aleasă și garantată de stat și de corpul politic. Această remarcă esențială ne permite să scăpăm de o iluzie retrospectivă curentă la Începutul secolului XXI, conform căreia națiunea
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
a contestat prioritatea lui Leroux și i-a atribuit lui Joseph de Maistre paternitatea termenului. Evocând importanța În opera școlii teocratice a noțiunii de păcat originar, el scrie: „Ea a obsedat gândirea lui de Maistre ș...ț și i-a revelat, În suferințele individului, rodul natural al degradării masei. Ea, mai ales, l-a făcut să descopere, Înainte de Pierre Leroux, «Întinderea acestui termen din jurisprudență, solidaritatea, cel mai apt de a exprima reversibilitatea meritelor»” (Bouglé, 1906, p. 255). În plus, trebuie
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
gândit să o facă (să capteze virilitatea valahă?) Instalând un ventilator sub podiumul unde se producea tipa (urâțică), îmbrăcată într-o rochie de un roșu aprins, pentru ca rochia lungă să se ridice cât mai sus, eventual până-n cap, pentru a revela națiunii chiloțeii (tot roșii, obvious!) muzicantei. Doar un exemplu de penibil. M-a mai enervat faptul că toate formațiile adunate-n pripă (cum strângeau oștirea voievozii „noștri“ atunci când treceau turcii Dunărea...) s-au axat înnebunitor, psihanalitic asupra dragostei. Nu există
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
cunoasc tatăl cu adevărat din interior. Îi sunt recunoscătoare pentru aceasta. Ca abordare sau metodă de înțelegere a vieții indivizilor și de a te conecta cu experiența acestora, nimic nu egalează, poate, interviul de tip povestirea vieții. Povestirea propriei vieți revelează trăirile interioare mai mult decât ar putea s-o facă orice altă abordare. Este posibil ca nu reconstrucția istorică să fie principalul interes al povestirii vieții, ci maniera în care indivizii se văd pe ei înșiși în acest moment al
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
vieții, conform opiniei lui Josselson și Lieblich (1995), este interpretarea experienței umane. Dar aceasta este o sarcină complexă, deoarece atât interpretarea, cât și experiență sunt termeni cu un grad crescut de relativitate. Subiectivitatea este așadar în centrul procesului povestirii vieții, revelând semnificațiile prin interpretare, în contrast cu abordarea științifică experimentală, care caută să descopere legi (Geertz, 1973). Interpretarea are foarte mult de-a face cu sensul și validitatea, dar acest lucru este complicat de faptul că ele pot fi diferite pentru cel care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
fost studiat în mod fundamental în psihologie, iar științele limbajului manifestă interes pentru apariția emoțiilor în enunț și discurs, căutînd, totodată, și relevanța acestora în interacțiunile umane. Investigațiile făcute asupra limbajului din perspectiva psiholingvisticii au urmărit implicațiile proceselor psihice umane revelate în limbaj (mărcile expresive de natură lingvistică, discursivă și semiotică - din această perspectivă limbajul fiind o formă de manifestare a psihicului uman -, cu scopul de a motiva și de a interpreta actele de vorbire în funcție de valoarea psihică pe care le-
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care conduce la crearea acestui produs și care permite ancorarea referențială a informației transmise. Însă, așa cum remarcă numeroși cercetători, este mult mai dificil de descris practica enunțiativă decît de descris rezultatul său, enunțul. Totuși, unele componente ale enunțării pot fi revelate, încît se poate arăta că enunțarea este "un uz al limbii care capătă sens într-un registru sau într-un gen de discurs, exersat în anume situații și realizînd o formă de viață, atît din punct de vedere etic, cît
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
evenimentului mântuirii cu istoria universală nu poate fi nici demonstrată din punct de vedere istoric, nici definită pe baza credinței. Faptul că Roma lui Augustus și Hristos coincid nu împiedică un credincios să presupună că Dumnezeu s-ar fi putut revela cu o mie de ani mai devreme sau cu două mii de ani mai târziu în Europa lui Napoleon, Germania lui Hitler sau Rusia lui Stalin"30. Dimpotrivă, tocmai momentul ales de Fiul lui Dumnezeu pentru a deveni om capătă o
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
fi magistra vitae. Sensul timpului rămâne ambiguu, atât pentru individ, cât și pentru istorie 79. Dacă filozofia speculativă a istoriei a eșuat în tentativa de a găsi sensul istoriei, teologia istoriei, în schimb, declară că scopul întregii creații a fost revelat în Taina Întrupării Mântuitorului: "Miezul istoriei, coloana ei vertebrală, tâlcul ei, se concentrează în succesiunea de evenimente în mijlocul cărora e Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu Celui viu"80. De la Iisus încoace, istoria a intrat pe un făgaș linear, rostul ei fiind
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
totuși el îl îndeplinește pentru că îi fusese cerut de Dumnezeul lui. Prin acest act, Avraam întemeiază o nouă experiență religioasă, credința 23. El este, cum spune admirabil Kierkegaard în Frică și cutremur, primul cavaler al credinței. Faptul că Dumnezeu se revelează pentru prima dată, la stejarul Mamvri, ca persoană treimică, ce făgăduiește și împlinește pentru ca apoi să ceară înapoi, fără a da socoteală și pentru care totul este posibil, face posibilă credința în sensul iudeo-creștin. Împlinirea voinței divine se face prin
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
arată atotputernicia lui Dumnezeu și futilitatea oricărei tentative omenești de a găsi o justificare sau compensație karmică pentru orice se petrece în istorie. Taina nonsensului aparent al vieții sau istoriei nu face decât să sporească puterea divină. Dialectica etică internă revelată în Biblie este bazată pe supoziția că un om drept se cuvine să fie răsplătit printr-o viață fericită pe pământ. Iov este nefericit pentru că nu înțelege rostul nenorocirilor sale, dar el este și primul fericit prevestind predica de pe munte
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
asemenea simetrie, numită dualism un progres marcat de semn negativ, un contraprogres cu sens și valoare inverse celor ale cetății binelui 68. Providența divină depășește intențiile oamenilor, și acest lucru este vizibil mai ales în destinul evreilor, care, consideră Augustin, revelează sensul istoriei lumii ca o veritabilă curte de judecată, anticipându-l astfel pe Hegel: Die Weltgeschichte ist das Weltgericht ("Istoria lumii este judecata lumii"). Deosebirea între cele două cetăți este dată de atitudinea lor față de unicul Dumnezeu, anume de diferența
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
evoluției istorice, unde un fenomen nu apare niciodată izolat, ci este determinat de acumulări anterioare. Această periodizare este o "istorizare a ideii trinitare"75. Societatea perfectă, cea a monahilor, se află undeva în viitor, când un nou adevăr va fi revelat. Ideea că fiecare adevăr își are kairos-ul lui bonum et necessarium în suo tempore contravenea însă dogmei Bisericii, unde adevărul s-a revelat în Hristos odată pentru totdeauna ("Eu sunt Calea, Adevărul și Viața"). Pentru Joachinno există un adevăr mai
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
75. Societatea perfectă, cea a monahilor, se află undeva în viitor, când un nou adevăr va fi revelat. Ideea că fiecare adevăr își are kairos-ul lui bonum et necessarium în suo tempore contravenea însă dogmei Bisericii, unde adevărul s-a revelat în Hristos odată pentru totdeauna ("Eu sunt Calea, Adevărul și Viața"). Pentru Joachinno există un adevăr mai mare decât cel actual, anume adevărul Sfântului Duh, care urmează să fie dăruit în cea de-a treia epocă. Această concepție, care susținea
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
128. Prin urmare, autoritatea Bibliei este dată de autoritatea lui Hristos, iar a crede în Hristos așa cum apare El în Biblie înseamnă a crede în divinitatea Lui. Investigația istorică, afirmă Kähler, nu poate înfățișa adevărul despre Iisus. Adevăratul Iisus este revelat în kerygma, în propovăduirea Bisericii 129. Distincția operată de el între historisch (istoricesc) și geschichtlich (istoric), preluată și de părintele Stăniloae în "istoricitatea", respectiv "experiența istorică" a Învierii lui Iisus, îi va servi mai târziu lui Rudolf Bultmann la pentru
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
Dumnezeu, pe care o vede susceptibilă de gnosticism, teologul luteran german Wolfhart Pannenberg propune conceptul de revelare indirectă a lui Dumnezeu prin evenimentele istoriei mântuirii. Noi știm că Dumnezeu este Tată, Fiu și Duh Sfânt pentru că așa ne-a fost revelat prin intermediul faptelor istorice. Revelarea directă se va împlini însă numai în eshaton, odată cu a doua venire a lui Hristos Parusia. 2.7. "Profeți" postmoderni, profeți fără Duh: Spengler, Toynbee. Renașterea teologiei istoriei la începutul secolului al XX-lea După Primul
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
amprenta Lui, sau, cum constată cu amărăciune Blaise Pascal, Iisus va fi în agonie până la sfârșitul lumii. Uneori, Biserica uită aspectul eschatologic al Învierii lui Iisus și că toate în această lume sunt trecătoare. Teza V: Viața lui Hristos nu revelează divinitatea Dumnezeului lui Israel ca un eveniment izolat, ci ca parte integrantă a istoriei poporului evreu 29. Tatăl lui Iisus Hristos este Dumnezeul Vechiului Testament, Dumnezeul profeților și al Legii pe care El a interpretat-o. Îndeosebi această autoritate incontestabilă
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]