2,703 matches
-
Boureanu, Ion Istrati și câți alții... Într-o zi de toamnă aurie, am avut norocul, dragă prietene, să ating și eu clapele pianului din această casă, în prezența doamnelor Mioara și Ștefania! Este greu să te desprinzi dintr-o asemenea reverie, dar drumețului îi șade bine cu drumul, așa că... Ajunși din nou pe creastă, inspirăm adânc aroma de cetină a păduricii de pini care ne ține companie până în coasta Hlincii. În dreapta noastră se defășoară valea Nicolinei, sau a Miculinei, cum se
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
era acuma acolo, la Paris"), prin recurgerea la formele accentuate ale pronumelor care ocupă poziția de subiect contrastează cu fluiditatea lui "on": non-persoana, opozițiile el/ea și Paris/Tostes restabilesc o puternică alteritate, cea a întoarcerii la realitatea pe care reveria încerca să o anuleze. Într-un registru total diferit, în cele ce urmează vom analiza o întrebuințare a pronumelui "on" în dialog, la teatru: "La ridicarea cortinei, scena este goală. Cineva sună de mai multe ori la ușa ce dă
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
din următoarele: el a provocat nenumărate meditații și speculații cosmobiologice, el a facilitat sinteze având drept intenție reducția unor planuri multiple și diferite la un principiu fundamental unic. Desigur, Agni n-a fost singurul zeu indian care a hrănit asemenea reverii și reflecții, dar el se situează pe primul loc. încă din epoca vedică el era identificat cu tejas, "energie înfocată, splendoare, eficacitate, maiestate, putere supranaturală" etc. În imnuri el este implorat să acorde această putere (AV, VII, 89,4)40
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
imaginea de poet boem, erant și frondeur. Gabriel Dimisianu îl evocă așa cum îi apăruse atunci când l-a întâlnit în redacția revistelor Uniunii Scriitorilor din Ana Ipătescu 15222. În ceea ce privește opera poetului, se poate observa că Dimitrie Stelaru dezvoltă un discurs al reveriei, e o mitizare a existenței, mai aproape de Radu Stanca și de ceilalți reprezentanți ai grupării Cercului Literar de la Sibiu. E o căutare a sinelui și a sensurilor universului proiectată într-un discurs care dilată contururile autoportretului, poza este însă voită
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
sau este proiectată într-un univers absurd din care ironia și autoironia nu lipsesc și conduce inevitabil tot spre moarte. Stelaru este singurul care păstrează și o imagine a feminității ideale, abia întrezărite, dar aceasta nu se asociază cu obiectul reveriei erotice, ci, mai degrabă, cu imaginea inspirației sau cu proiecția inconștientă a animei. Cenușiul existenței este, de asemenea, central în poemele acestei generații. Vom prezenta aici câteva dintre elementele care definesc imaginarul poetic al acestor scriitori, precizând că ele se
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
să fie tava florilor de nufăr", e o lume, în consecință, răsturnată în care cosmicul susține terestrul. Acvaticul și terestrul se prelungesc, de asemenea, unul într-altul, fără ca limitele să mai fie fixate, viziunea devine una fantomatică, ca într-o reverie stranie, halucinantă ce reușește să refacă, din ape străvezii, lumi apuse sau poate chiar inexistente (Odihnă sumară). Titlurile textelor surprind și ele aceeași dispariție lentă a vieții: somnul, odihna, oboseala, care devin caracteristici principale ale întregii lumi și se transformă
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
fi negat pentru că el dublează și chiar înlocuiește realitatea prezentului în imaginația creatorului. E un univers care are totuși propria fragilitate, gata oricând să se dizolve: "albatrul oceanului s-a evaporat spre alte sfere". De cele mai multe ori o astfel de reverie se asociază cu sugestiile unei sexualități și senzualități visate, "Dragostea mea cu zâmbet neutral și pulpe carmine prelungi/ se ofili cum prin paloare clapele învechite de pian;/ eu din licoare i-am oferit ultima picătură păstrată atent/ să graviteze melancolic
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
stăpâna" și "roaba" totodată). Portretul ei e conturat de "pensula unui pictor" care trebuie să-și întrezărească modelul printr-un văl (de aici abundența termenilor care-i sugerează diafaneitatea și caracterul fragil al imaginii sale, vedenie sau subiect al unei reverii solitare, Eumene e o proiecție a unei zeități lunare a naturii ("Ochii ei semănau cu oasele, cu izvoarele -/ pletele cu neguri mistuitoare"). Deși, la o primă vedere, imaginarul pare comun, impresia de prospețime este dată de asocierile inedite. ("Vor trece
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
e aici și o încercare de a da autenticitate sentimentelor exprimate, de a refuza clișeele și a se folosi de un limbaj curent (apropiat de cel al lui Miron Radu Paraschivescu). Poeziile închinate Eumenei se constituie din fragmente meditative, din reverii în care ambiguitatea elementelor constitutive este principala tehnică de compunere a imaginarului poetic. Distrugerea granițelor dintre imaginar și real, invadarea vieții conștiente de câtre lumea fantasmatică a inconștientului care par să caracterizeze generația sa, reflex al neîncrederii într-un sistem
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
de fire textul acesta de toate poemele închinate iubirii văzute ca renaștere, ca trezire la viață a sufletului (în seria cărora se înscrie și erotica lui Arghezi, de exemplu, prin Morgenstimmung). Poezia sa de dragoste păstrează aceeași linie demitizantă, nostalgia, reveria sunt repede estompate prin asocierea cu elemente nonliterare desprise din universul contemporan ("mi-aș fi suit frecvența pulsului/ până la o mie de bătăi pe minut", "această bătaie a ceasului/ are făcea din mine un reflex pur, un fel de/ "câinele
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
aici ceva din savoarea și nostalgia romantică, o oarecare diafaneitate caracterizează portretul femeii al cărei contur pare să se desprindă din elementele cadrului natural. Poezia aceasta este însă poate mai aproape de cea a colegilor de generație, prin aspectul halucinant, prin reveria care anihilează limitele spațiale și temporale, care permite călătoria imaginară ("mestecăie în tine spre-o amiază/ în care regi din Pontus ori Pireu,/ întorși din mituri, navele-și fumează", Filigran romantic), dar fără a se afunda în coșmar. Nu înseamnă
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
a crea, de a exista). Totul e proiecție interioară. E aici o exhibare a modalității de creație ce nu poate trece neobservată: "Lopata mi se proiecta în gând pe un ocean imens cât o sută". Textul se constituie astfel din reverii controlate însă de rațiune și nu din dicteu automat. Imensitatea oceanului e o proiecție a temerilor, dar și o replică ironică dată textelor confesiv-meditative. Inscripția "importantă", "Prin spațiu toate sunt derivate dintr-un perfect drum circular" e în parte banală
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
tulburător parfumat a smochin și a moarte/ scuturând din costume de carnaval kilograme de arșice". Descriptivul oniric poartă și în Luna hieratică pecetea lirismului tonegarian. E aceeași structură simetrică menită să închidă textul într-un fel de balon al viselor. Reveria înlocuiește treptat realitatea și granițele dintre cele două se reduc, într-un tablou ce abia păstrează câteva urme de viață. Sugestia sinestezică cu care se deschide și se închide textul, "Prin părul lui Avesalom adierea trecea ca pe o liră
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
asupra lumii în care se mișcă e marcată atât semantic ("nedumerit"), cât și retoric, prin interogație: "și nedumerit asupra luminii: era stea ori semnul de la canton?" E o pendulare între convenție poetică și refuz al ei. Totul e prilej de reverie, dar una deformatoare, marcată explicit " Se făcea că mă șerpuiau brațe fierbinți de fecioară africană/ pe care o chemam când albii îmi dădeau cu de-a sila rom". Trimiterea explicită la textele lui Poe se face în Pasărea neagră. Textul
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
discrepanță între ceea ce oamenii își închipuie că sunt, ceea ce spune literatura, tradiția și ceea ce e cu adevărat existența lor banală: "Nepăsători ridicam în mijlocul bulevardului/ într-o poziție notorie/ faldurile cămășilor înroșite, sus -/ sus, deasupra acestui încețat tratat de istorie". Recontituirea reveriei se face iarăși sub semnul incertitudinii "în drum poate spre o constelație/ nacela începuse să fie brumată cu lapte/ dar de atâta navigație am uitat să mă recomand./ Sunt Peter Schlemihl". Referiri directe la atmosfera politică a vremii par să
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
o stea exilată/ din constelații somptuoase, străluciri și renume". Din Demonul sângelui pare să lipsească burlescul, luarea-n derâdere a propriilor sentimente. Spunem pare pentru că nici de data aceasta finalul nu este total inocent. Universul creat pe pânze diafane, stilul reveriei este pus sub semnul întrebării de un termen precum "cotrobăiau" ce intervine pe final de text: "Peste pajiști de alge ce-mi urcau în artere/ Demonul Sângelui zbura domol deasupra tuturora,/ prin intermundii orbitele-i goale cotrobăiau Luna/ cu pale
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
atinge cu mâna un gând/din cireada care-mi defilează în rând/ în cadențatul visului răsuflet?...", "Suntem trei - cu tăcerea... Cine oftează/ visând pe-al nemuririi bolovan?..." Termeni ca bolovan, cireadă, distrug voit seriozitatea textului. De fiecare dată alunecările în reverie, meditație sunt amendate. Până și textele de tip epitaf, meditații pe tema condiției umane, retrospective asupra existenței sunt parodiate. Lamentației specifice, spaimei de moarte li se opune, în Rânduri pentru un eventual deces, indiferența, comparația inedită cu elemente ale spațiului
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
în lumea conștiinței care nu poate sau refuză să le organizeze. "adormeau răsturnați în patul apei secate/ pe rând însemnați de Lună cu alb/ pe piele cu cincisprezece carate". Nostalgia trecutului trubaduresc apare și în Ultimul de la 1200. E o reverie declanșată de o "ilustrație veche" sau de proiectarea sinelui într-o astfel de ilustrație: "Într-o ilustrație veche - îndepărtată torță nestinsă/ am cântat pe malurile Balticei pentru Clara". Erotismul imaginilor caracterizează poezia asta a evadării. Se reconstituie ceva din atmosfera
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ierbar,/ o algă neagră, amară, mi-a crescut în tăcere". În acest univers acvatic, marinul capătă dublă semnificație, amintire a senzualității și a pierderii în moarte. Prezentul e o rătăcire "pe drumuri necunoscute". Certitudinile sunt legate de lumea imaginară, a reveriei și nu de banalul vieții cotidiene. "Știu numai de Clara, prințesa din turn/ și de vântul sărat cum dinspre Baltica bate cu invidie,/ știu de limba Clarei când o prindeam între dinți/ cum zvâcnea și se răsucea ca o stridie
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
este redat la nivel vizual pentru a se încadra în acest univers aplatizat: "De la înălțimea ce pune somnului capăt,/ din sirene de fabrici, ceasuri care sună,/ tălpile mele calcă sunete,/ merg pe sânul tău cu mugure proaspăt." (Ierbar). Caracterul de reverie și ficționalitatea sunt subliniate însă în finalul poemului: "Sus privindu-mă, posteritatea să știe:/ o nefericită iubire m-a pescuit,/ dormind pe hârtie/ pădurea și-a trimis Geniul la stele". Omul nu mai trăiește decât prin text, n-a mai
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
și care pare să aibă capacitatea de a da valoare unei lumi a pustiului și a decăderii. Dialogul cu poezia tradițională, romantică se produce și la Geo Dumitrescu, în cazul căruia textele sunt permanente înșelări ale orizontului de așteptare. Nostalgia, reveria sunt repede contrabalansate de asocierea elementelor de limbaj solemn cu cele ținând de casnic, cotidian ("nepoetic"). Obsesia morții apare cel mai puternic la Ion Caraion, poeziile primelor sale volume (dar impresia se păstrează și mai târziu) transmit invariabil aceeași imagine
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
al doilea caz îl ilustrează Bacovia, care scoate ceva memorabil din cuvîntul „atom” în cunoscutul vers din „Largo”: „Muzica sonoriza orice atom...”, generalizare de efect, deschidere largă către micro și macrounivers, manifestare de maximă acuitate a sensibilității, amestec subtil de reverie calmă și suferință discretă 10). Arghezi și Bacovia folosesc și cuvîntul „moleculă”. Autorul Cărticicăi de seară, în joacă, pentru a sugera miniaturalul: „Vrui, cititorule, să-ți fac un dar,/ O carte pentru buzunar,/ O carte mică, o cărticică./ Din slove
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Eminescu („Visez la basmul vechi al zînei Dochii” etc.)2), atinge cea mai largă utilizare a sa, prin Vlahuță, D. Th. Neculuță, dar mai ales prin Șt. O. Iosif. La toți aceștia, „basmul”, cuvînt cu multe reverberații, e declanșator de reverii, îmbată simțurile, devine suport pentru tot felul de gînduri: „Din vremi reînvie basmul, și-mi torn palate iarăși” (Vlahuță)3); „Ce dulce-i cînd doarme în suflet mîhnirea/ Și chinul... alene pe iarbă întins/ Să cugeți la basme... și-n
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
a atacat în mai multe dăți pe farisei și pe cărturari și la violența cu care a acționat împotriva traficanților din Templu. Amintirea acestui episod reanimă în el jarul unui anarhism ce părea definitiv stins. Iisus ocupă atît unele din reveriile sale, cît și unele din senzațiile sale: „îți părăsești familia, prietenii și te îmbraci în neagra mătase, și-ți porți ca Isus Crucea...” 14) „Neagra mătase” e doliul bolii, care stopează veselia, limitează comunicarea, izolează. Durerile atroce ale trupului sînt
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
să iei act cu neplăcere de propria persoană: „-O, cum omul a devenit concret...” Consecințele sale morale sînt mai dureroase decît cele fizice. Asociat cu umbra, cu întunericul sau curentul, frigul împovărează, posomorăște, nu te lasă să visezi, să ai reverii, iluzii. Acționează ca o barieră, obligă la retragerea în interiorul casnic și cel sufletesc: „E frig, iarnă.../ Vreau să gîndesc la anii mei pustii -/ Nu mai aștept pe nimeni,/ Nici o speranță./ Nimeni nu mai este liber.../ Vreau să gîndesc la anii
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]