2,564 matches
-
putea, până când voi putea și după ce nu voi mai putea. Și mai ales atunci voi striga: „Monică mică, draga mea“... Sâmbătă seara, 25 octombrie [1947] Scriu tot în pat, cu amândouă perinele tale de la divan [ca] suport: pe una mă reazăm să ți pot scrie, pe alta, rezimată de capătul divanului tău spre radio, stau culcată. Am făcut o baie dublă, extraordinară, după ce de 20 de zile în fiecare dimineață se încălzește apa în vase mari la bucătărie și eu grelotez
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și deja am obosit. — Deci, aud o voce neutră în spatele meu. Poate că, până la urmă, v-ați hotărât totuși să vă fie livrat acasă? Mă întorc pe călcâie și dau cu ochii de Arthur Graham, proprietarul de la Arthur’s Antiques, rezemat de tocul ușii de la intrarea în prăvălie, pus la patru ace, în sacou și cravată. — Nu sunt sigură. Mă sprijin de dulăpior, încercând să par extrem de detașată. Ca și cum aș avea nenumărate alte opțiuni, una dintre ele fiind chiar aceea de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pe stativ, se uită iar în jur și se apleacă după altul. Mă holbez la el total interzisă. Ce naiba crede că face? Se uită iar în jur - apoi caută iar în geantă și scoate o tăbliță laminată, pe care o rezeamă la capătul raftului. Ce naiba face? — Danny! zic, pornind spre el. — Ce? Tresare speriat, apoi se întoarce și mă vede. Șșș! Iisuse, Becky! Ce faci cu tricourile alea? șuier. — Îmi aranjez marfa. — Cum adică îți aranjezi marfa? El îmi arată din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
n-o să poată niciodată afla asta. Așa. Acum o să mă omoare probabil. Mai bine să ies. Străduindu-mă să nu pară că o iau efectiv la fugă, mă avânt pe coridor, afară din apartament. Închid ușa în urma mea și mă rezem de ea, cu inima bubuindu-mi trae. OK. Până aici totul a fost bine. Acum să văd ce fac cu Luke. — Dar nu înțeleg ce te-a apucat acum cu Rockefeller Center. Luke se lasă nervos pe bancheta taxiului și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Proclamației a făcut impresie locuitorilor din oraș care, potrivit rapoartelor agenților de poliție, își așteptau rândul să poată citi proclamația. Textul Proclamației era următorul: „Români, timp de 8 ani mi-am închinat toate gândurile și sforțările mele să cârmuiesc țara rezemându-mă pe organizațiile politice constituite. Din cauza cerinței de a obține un număr mare de voturi, propaganda făcută la alegeri au adus o adâncă neliniște și tulburare în viața și sufletul poporului meu aceasta fiind adânc dăunătoare săpând chiar ființa neamului
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
sfîrșitul filmului, de întreaga familie : face the music and dance. Dilema Veche, februarie 2007 Fără greutate Diamantul sîngeriu/Blood Diamond (SUA, 2006), de Edward Zwick Am o mică problemă, îi spune Leonardo DiCaprio la telefon lui Jennifer Connelly, în timp ce stă rezemat de o stîncă, sub soarele Africii, cu un glonte în el și cu un comando de mercenari nemiloși pe urmele lui. Galanteria lui DiCaprio e în marea tradiție hollywoodiano-hemingwayană a grației în situații limită (vitejii hiperbolice expediate cu un eufemism
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
planul cum să le îmbuneze prin această manevră și se apucă în casă de frunzărit revistele. Soarele asfințise de-a binelea; Maricica mulgea vacile, mama pregătea masa de seară și în curând se întoarseră cei de la câmp. După ce-și rezemară sapele de gard s-au așezat pe prispă iar Gheorghiță se gândi că ar putea să cânte puțin cu vioara. Intră în casă, dă cu ochii de Săndel care „studia” de zor revistele, scoase vioara din cutie, dă cu sacâz
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
ca să vadă cât de repede te dezmeticești. M. M.: Camuflai geamurile, puneai păturile în geam... S. B.: ... oricum geamurile erau camuflate de cu seară. M. M.: ... de cu seara, da. Îți luai ranița, te duceai acolo și stăteai sau dormeai rezemat de lăzile cu efecte până dimineața până controlau dacă ai în raniță gamela. S. B.: Și dacă ești încheiat la copcă. M. M.: Eii, au fost și prostii! S. B.: Fiind unitate operativă, cred că am avut vreo patru alarme
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
mi-o strânge pe a mea. Într)m Într-o sinagog) yemenit). Cei care au venit Înaintea noastr) și-au l)sat pantofii la uș), ca arabii. B)rboși, cu tenul m)sliniu, stau așezați de-a lungul peretelui. Pe rezem)toarele pentru picioare ale pupitrului de citit al sinagogii le vezi picioarele Inc)lțate cu ciorapi. Tradiția cere că vinerea dup)-amiaz) s) se citeasc) cu glas tare Cântarea Cânt)rilor. Tocmai o recit) sau o psalmodiaz), cu o intonație
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
era decât lemn) erau mai Întâi zărite ca un liman răcoros dincolo de o succesiune de coridoare albastre care se clătinau; dar pe măsură ce masa avansa spre fatalul ultim fel de mâncare și un echilibrist cu o tavă plină În mâini se rezema tot mai dramatic de masa noastră, pentru a lăsa să treacă un alt echilibrist cu o altă tavă plină, surprindeam vagonul În procesul de a fi imprudent Înghițit În peisaj, cu tot cu chelnerii care se Împleticeau, În timp ce peisajul Însuși era supus
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
8 dimineața, lumea exterioară era Încă acoperită cu gluga unei bezne maronii hiperboreene. Lumina electrică din dormitor avea o nuanță mohorâtă, aspră, ca de icter, care-mi provoca usturimi la ochi. Proptindu-mi urechea care-mi zbârnâia pe mână și rezemându-mi cotul pe pernă, Îmi impuneam să-mi pregătesc cele zece pagini ale temei neterminate. Pe noptieră, alături de o veioză masivă cu două capete de lei din bronz, se afla un mic ceas neconvențional: un recipient Înalt de cristal În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și apoi, cuprins de un extaz melancolic de libertate, goneam pe marginile din pământ bătătorit, plăcut cleios, ale lungilor drumuri de țară. În vara aceea treceam Întotdeauna pe lângă o izbă, aurie În lumina soarelui ce apunea, În pragul căreia stătea rezemată de ușorul ușii Polenka, o fată de vârsta mea - fiica vizitiului nostru principal, Zahar - cu brațele goale Încrucișate pe piept, cu acel gest domol și comod, specific Rusiei rurale. Mă urmărea cum mă apropii, cu o față luminoasă care-mi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
auzit-o vorbind. 6 Serile de vară ale adolescenței mele, când treceam cu bicicleta prin fața casei ei, Îmi vorbesc acum cu glasul Polenkăi. Pe un drum dintre câmpuri, În locul unde se Întâlnea cu șoseaua pustie, mă dădeam jos și-mi rezemam bicicleta de un stâlp de telegraf. Un apus de soare, aproape unic În splendoarea lui, Întârzia pe cerul expus total luminii. Printre splendorile pe care le Îngrămădea acel apus și care se modificau imperceptibil, se deslușeau detalii de structură cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și cu obloanele trase - tăcut și cu obloanele trase este probabil și astăzi, după o jumătate de secol, conacul unchiului. Acolo, Într-un colț al adăpostului boltit de unde urmărise șerpuirile luminii mele În urcuș, Tamara aștepta, cocoțată pe parapetul lat, rezemată de o coloană. Stingeam felinarul și Înaintam bâjbâind spre ea. Întotdeauna dorești să vorbești mai elocvent despre asemenea lucruri, despre multe altele care speri Întotdeauna că ar putea supraviețui captivității În grădina zoologică a cuvintelor - dar străvezii tei Îngrămădiți lângă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Înăbușite care se auzeau de departe, un strigăt, fluierul, bufnitura unui șut, toate astea erau cu totul neimportante și nu aveau legătură cu mine. Nu mai apăram mingile trase la poartă, ci mai degrabă un secret. Stând cu mâinile Încrucișate, rezemat de stâlpul din stânga al porții, savuram plăcerea de a Închide ochii, ascultând astfel cum Îmi bate inima și simțind burnița oarbă pe față, auzind de departe zgomotele intermitente ale partidei, imaginându-mă o ființă exotică fabuloasă deghizată În fotbalist englez
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Un ciocănit în poartă. Bătrânul cufundat în rugă nu clintește... Nu clintește nici la a doua bătaie, nici la scrâșnetul ruginit al balamalelor. Așteaptă, sunt în rugăciune, șoptește bătrânul fără să ridice capul. În obscuritatea chiliei, abia se deslușește omul rezemat cu spatele de ușă, tăcut, respectându-i ruga... Șuierul vântului, ploaia și tusea seacă a străinului. Bătrânul își face cruce, smerit, se ridică greoi, bătrânește: e un călugăr înalt, uscat, gârbovit, cu barbă albă, într-o rasă neagră, ponosită, peticită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
amurg și soarele la apus incendiase cerul. Țamblac, cu capul pe spate, privea fermecat magnificul spectacol ceresc. Un vultur cu aripile întinse plana în cercuri largi, maiestuos, ca un stăpân al înaltului albastru. Mi-ai amintit de Constantinopol... începe Ștefan rezemându-se de marginea unui meterez. Mi-ai povestit asediul și-am tras învățătură din greșelile voastre. Mă obsedează moartea Împăratului Constantin Paleologu... Singur... Singur cu sabia împotriva unei întregi armate... Fantastic! O moarte pentru un mare rege... A căzut o dată cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
existe un asemenea stoc de lecturi veșnic hrănitoare. * În calendarul adolescenței mele, acea seară de la sfârșitul lui mai 1954 se înscrie ca data uneia din experiențele mele clujene miraculoase. Fereastra camerei în care dormeam atunci era deschisă, stăteam cu coatele rezemate de pervaz și priveam în jos, în stradă. La ora aceea strada Matei Corvin, îngustă ca un canal, se anima brusc, de parcă cineva ar fi făcut un semn, sau ar fi ridicat un zăgaz, se popula dintr-o dată; treceau mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Pavel, în a cărui grupă nimerisem, a exclamat: „A, dumneata ești celebrul Cristea!” * Discuții lungi, epuizante cu mama. Mă aflu în dormitorul lor, ea stă întinsă pe pat, îmbrăcată, ca în timpul zilei (e după-amiază sau seara devreme), eu - în picioare, rezemat de soba în care de mult nu se mai face foc, cu mâinile la spate, cu palmele lipite de plăcile de teracotă, netede și răcoroase. Nu e o ceartă; e o dispută, aprinsă ce-i drept, „de idei” aș putea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
frumoasă după-amiază de toamnă târzie, mă aflu în concediu la Snagov și o aștept pe Doina, care trebuie să se întoarcă de la școala din Gruiu (unde, după plecarea mea, ea a mai rămas un an). Stau în curte, cu coatele rezemate de gardul din față și nu-mi dezlipesc ochii de la locul cu pricina. Nerăbdarea mea crește, crește până când... ca atrasă de ea, învăluită parcă toată într-un nor de lumină, Doina apare pe bicicletă, pedalând lent, iese zâmbitoare din „tunel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
deja despicată, încât oricât încercam să potrivesc cele două masive bucăți, ele tot se mișcau în timpul scrisului, astfel că a trebuit să renunț la ele. Acum stau în picioare în micul spațiu dintre birou și singurul perete întreg al încăperii, rezemate de acesta din urmă. Le scot afară numai când facem „curățenie generală” și întotdeauna mă mir constatând cât sunt de grele. Pereții, văruiți, prezintă, de la desele cutremure ce ne-au încercat, dar și pentru că, având deja patruzeci de ani, casa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
să o surprinzi exact în clipa când e „gata”. Atâta risipă de o frumusețe nebăgată în seamă; dar dacă ai norocul să o observi, ajungi să crezi că, în aceste zile, adevăratele evenimente au loc în copaci. Stau cu coatele rezemate de pervaz și privesc în „curtea” dintre blocul nostru și cel de vizavi, pierd timpul, nătâng, fără un singur gând în cap, simțind cu toate acestea cum de-abia (tocmai) acum viața mi se umple de sens. * Dimineața, înainte de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
etaj un mic apartament îi deschid rareori ușa. Vara, când tinerii de la parter au musafiri, tanti Șura iese pe balconul dinspre curtea îngustă, de unde terasa de jos, preferată pentru răcoarea pe care o oferă, se vede ca în palmă. Stă rezemată pe balustradă și doar se uită, participând, în felul ei, la veselia tinerilor. Așa se simte mai puțin singură. * Record de lipsă de asistență la înmormântarea lui tanti Șura (iulie 1993): în afară de preot și dascăl, doar eu, Doina, Nelu și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
lipită de marginea mesei și plafonul format de partea dinăuntru al tăbliei acesteia, de dincolo de hainele atârnate în cuier sau de faldurile draperiei acoperind caloriferul, cel al culcușului alcătuit de brațul pe care mă sprijin când scriu și de pieptul rezemat de muchia biroului... Ce cărți geniale ar fi scris motanii noștri despre spațiul închis dacă nu ar considera literatura, cum mă tem că o consideră, drept o zădărnicie... * Sunt convins că cel puțin pisoiul cel mare are umor, glumește, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ceafă, când stau la masă și scriu și poziția corpului meu, studiată în prealabil cu atenție, i se pare (motanului cel mare, el îmi face această onoare) convenabilă. Când Doina se uită la televizor, cu genunchii pe scaun și coatele rezemate de masă, în sezonul puloverelor groase mai ales, Gălbenuș i se cațără pe spatele ce formează o pantă lină, pe care se întinde apoi cu fața spre ceafa ei. Niciodată ca în aceste momente nu are o mutrișoară mai arogant-satisfăcută
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]