4,815 matches
-
A mai iscălit cu inițialele numelui și cu pseudonimul Șt. Scurtu. Bun cunoscător al limbii franceze, convins că la Paris va găsi climatul necesar pentru a face să apară un ziar așa cum își dorea și visând să-l întâlnească pe romancierul Émile Zola, pleacă spre Franța împreună cu soția sa. După o ședere în Elveția (trece prin Zürich, Lausanne, face un popas la Geneva; aici, pentru a-și câștiga existența, găsește o slujbă în librăria unui francez), își continuă singur călătoria, ajungând
VAIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290406_a_291735]
-
pitorească”, „înecând [...] tabloul muncii în valuri de reverie, nostalgică, desuetă”. „Regenerarea” morală a unei tinere de origine burgheză se produce în contextul unei activități colective desfășurate în conformitate cu schema literaturii „noi”, totul petrecându-se în condițiile „ascuțirii luptei de clasă”. Gustul romancierului pentru ce iese din obișnuit, ca și propensiunea spre lirism nasc, cu sau fără motivație, situații idilice, episoade romanțioase sau proprii epicului de senzație, monologuri dulcege, scene de violență. Recuzita poetizantă, sentimentală, romantică operează defavorizant și în scrieri de alt
TUDORAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290289_a_291618]
-
acestora și a celorlalte numeroase personaje încorporează cronicii de familie episoade variate ale istoriei veacului, situații din toate straturile și mediile societății. Odată cu Flăcări, Radu Tudoran intră în zona operei care rămâne în istoria literaturii. Fiindcă se afirmă acum un romancier care se poate identifica pe linia de soliditate și vigoare constructivă a romanului social creat de scriitorii originari din Ardeal. În Flăcările lui Radu Tudoran străbate acel realism puternic și de amprentă tragică din Mara lui Slavici, din Arhanghelii lui
TUDORAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290289_a_291618]
-
la București cu titlul În Bucegi, se citește până azi cu încântare, în ciuda unor dialoguri nefirești și pe alocuri a unor stângăcii de construcție cauzate, poate, și de faptul că fusese redactat în franceză. Dedicată lui André Theuriet, poet și romancier din operele căruia U. afirmă că deprinsese cultul naturii (probabil se referă în special la volumul Reine des bois din 1890), versiunea franceză utilizează, ca și cea românească, figura unui mentor - Andrei Jnepeanu (alias Genépin) - care inițiază un discipol (Mircea
URECHIA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290373_a_291702]
-
scrierile de gen românești abia la sfârșit de secol. Cu Marie Boucher a mai scris nuvela Amelie Stefanesco („Zimbrul și Vulturul”, 1858) și microromanul Les Sept montagnes (histoire moldave), imprimat la Paris în 1863, sub semnătura Marie Movila. Virtuți de romancier U. avea totuși puține, neștiind să depășească spațiul de tranziție de la povestire la roman. De aceea, după decenii, va reveni la înzestrarea adevărată, aceea de povestitor, în Legende române (1891), corpus de proză scurtă, reluat și completat în câteva ediții
URECHIA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290374_a_291703]
-
Cercetarea literară azi. Studii în onoarea profesorului Paul Cornea, București, 2000 (coordonator, în colaborare cu Liviu Papadima). Repere bibliografice: Eugen Simion, Stilul obiectivității, RL, 1987, 32; Val Condurache, Cartea de debut. Biblioteca critică, CL, 1988, 4; Cornel Moraru, Lucian Blaga romancier, F, 1991, 3; Lefter, Scriit. rom. ’80-’90, III, 267-269; Catrinel Popa, Cititori și cititoare, RL, 2002, 5; Svetlana Cârstean, O societate și o cultură pe măsura ei, OC, 2002, 113; Ion Bogdan Lefter, Dubla (sau multipla) specializare a lui
VASILESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290454_a_291783]
-
Ramiro de Maetzu, Don Quijote, Don Juan și Celestina, Cluj-Napoca, 1999. Repere bibliografice: Nicolae Manolescu, Sociologia romanului, RL, 1982, 47; Laurențiu Ulici, 5..., RL, 1983, 39; Nicolae Manolescu, Holbaniana, RL, 1984, 12; Șerban Cioculescu, „Explozia” romanului, RL, 1985, 34; Ion Vlad, Romancierii despre roman..., TR, 1985, 34; Marian Papahagi, „Romanul românesc în interviuri”, ST, 1985, 9; Nicolae Manolescu, Romancierii despre roman, RL, 1986, 36; Călinescu, Biblioteci, 199-201; Nicolae Manolescu, Romancierii despre roman și despre realitate, RL, 1988, 30; Mircea Anghelescu, Romanul și
VARTIC-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290438_a_291767]
-
1982, 47; Laurențiu Ulici, 5..., RL, 1983, 39; Nicolae Manolescu, Holbaniana, RL, 1984, 12; Șerban Cioculescu, „Explozia” romanului, RL, 1985, 34; Ion Vlad, Romancierii despre roman..., TR, 1985, 34; Marian Papahagi, „Romanul românesc în interviuri”, ST, 1985, 9; Nicolae Manolescu, Romancierii despre roman, RL, 1986, 36; Călinescu, Biblioteci, 199-201; Nicolae Manolescu, Romancierii despre roman și despre realitate, RL, 1988, 30; Mircea Anghelescu, Romanul și romancierii, T, 1989, 8; Gheorghe Grigurcu, Autobiografia romanului românesc, VR, 1989, 8; Z. Ornea, „Romanul românesc în
VARTIC-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290438_a_291767]
-
RL, 1984, 12; Șerban Cioculescu, „Explozia” romanului, RL, 1985, 34; Ion Vlad, Romancierii despre roman..., TR, 1985, 34; Marian Papahagi, „Romanul românesc în interviuri”, ST, 1985, 9; Nicolae Manolescu, Romancierii despre roman, RL, 1986, 36; Călinescu, Biblioteci, 199-201; Nicolae Manolescu, Romancierii despre roman și despre realitate, RL, 1988, 30; Mircea Anghelescu, Romanul și romancierii, T, 1989, 8; Gheorghe Grigurcu, Autobiografia romanului românesc, VR, 1989, 8; Z. Ornea, „Romanul românesc în interviuri”, RL, 1992, 12; Z. Ornea, „Dramaturgia românească în interviuri”, RL
VARTIC-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290438_a_291767]
-
despre roman..., TR, 1985, 34; Marian Papahagi, „Romanul românesc în interviuri”, ST, 1985, 9; Nicolae Manolescu, Romancierii despre roman, RL, 1986, 36; Călinescu, Biblioteci, 199-201; Nicolae Manolescu, Romancierii despre roman și despre realitate, RL, 1988, 30; Mircea Anghelescu, Romanul și romancierii, T, 1989, 8; Gheorghe Grigurcu, Autobiografia romanului românesc, VR, 1989, 8; Z. Ornea, „Romanul românesc în interviuri”, RL, 1992, 12; Z. Ornea, „Dramaturgia românească în interviuri”, RL, 1995, 41; Doina Modola, Dramaturgia în interviuri, APF, 1996, 6; Constantin Coroiu, „Nu
VARTIC-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290438_a_291767]
-
maladive. Primul război mondial este urmărit din diferite perspective, cu spaima personajelor că nu înțeleg ce se întâmplă de fapt. Dezorientate, disperate, descumpănite, ele joacă mereu roluri, ceea ce le caracterizează fiind black hole-urile memoriei. Explicația disoluției conștiinței lor stă - crede romancierul - în renunțare: „Asta se întâmplă dacă oamenii pleacă”. Tragismul acestor indivizi mereu călători vine chiar din permanența dorului de ducă și din negarea rădăcinilor în vechea lume, pe care au abandonat-o, cea nouă, pe care o descoperă sau o
URICARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290379_a_291708]
-
Aderca se ocupă de „oamenii excepționali” Stalin, Hitler, Kemal Atatürk, Henry Ford, W. R. Hearst, Andrew Carnegie, ca și de Cleopatra, Richard Wagner, Paul Cézanne, Isadora Duncan, Sarah Bernhardt, în vreme ce Mircea Eliade se oprește la maharajahul de Kassimbazar și la romancierul T.E. Lawrence, Petru Manoliu la „Ishill umanistul” și la Nietzsche, Ion Călugăru la „orfanul Charlot”, Hitler și Machiavelli, Pericle Martinescu la Amiel și Troțki, Vasile Lovinescu scrie despre Dante, Constantin Brâncoveanu și despre regina Elisabeta, M. Blecher despre „vizionarul genial
VREMEA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290654_a_291983]
-
Mircea Vaida, „Cerul de dincolo”, TR, 1970, 12; Anița B. Jucan, „Cerul de dincolo”, ST, 1970, 6; Aurel Sava, „Cerul de dincolo”, VR, 1970, 8; Alex. Ștefănescu, „Mlaștina”, LCF, 1971, 18; Nicolae Balotă, „Mlaștina”, RL, 1971, 20; Liviu Petrescu, Un romancier: Eugen Zehan, TR, 1974, 19; Val Condurache, „O partidă de remi”, CL, 1974, 6; Ion Oltean, „O partidă de remi”, ST, 1974, 8; Traian Vedinaș, De la inerție la acțiune, TR, 1974, 41; Cristea, Domeniul, 352-357; Pavel Aioanei, „Studenții”, TR, 1977
ZEHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290731_a_292060]
-
C. Negruzzi ori în aceea a lui B. P. Hasdeu. Alteori criticul abordează analiza comparată, susținută de bogate referințe teoretice moderne, ca atunci când efectuează o lectură polisemică a lui E. A. Poe și I. L. Caragiale. Revine adesea la cei trei mari romancieri interbelici: Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, glosând asupra conceptelor „experiență”, „autenticitate”, „substanțialitate”, prezente la cel din urmă. Aceeași forță de atracție o exercită asupra interpretului marea tripletă a poeziei interbelice: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu. Dacă primele volume
ZACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290682_a_292011]
-
Pop, Mircea Martin, Ioana Em. Petrescu, Marian Papahagi, Ion Vartic ș.a. Într-o scurtă prezentare de ansamblu a prozei dintre 1970 și 1980, și nu numai acolo, Augustin Buzura e considerat „unul dintre cei mai puternici scriitori contemporani, un excelent romancier”. O temă predilectă a criticului o reprezintă jurnalul, corespondența și însemnările de călătorie, despre care scrie frecvent și cu mare plăcere. Jurnalul e văzut ca document istoric și de creație, dar mai mult ca literatură, pagina diaristică individualizându-se prin
ZACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290682_a_292011]
-
activ” în Societatea Autorilor Dramatici Români. Distins de Societatea Scriitorilor Români cu premiul pe anul 1931 pentru romanul Madona cu trandafiri, i se acordă și Premiul „I. Al. Brătescu-Voinești” (1932), iar post-mortem Premiul „Regele Carol II” (1939) pentru opera de romancier. În versurile lui Z., cele inițiale de rezonanță minulesciană, lamentațiile venite din nevroze și gânduri funebre, reflectând o structură mereu frământată, vulnerabilă, coabitează cu atitudini umanitariste, ce dobândesc nu o dată accente protestatare. Asemenea atitudini caracterizează și nuvelele adunate în volumul
ZAMFIRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290697_a_292026]
-
dominând însă, creată atât prin atmosfera unei colectivități aparte, cât și prin ipostazele umane care ilustrează fatalitatea erosului. Poetizări superflue, tendințe intelectualizante sunt iarăși prezente, după cum se poate constata diluarea treptată a substanței epice. Dacă Z. și-a câștigat ca romancier un loc distinct în opinia vremii și a posterității, el s-a impus, totuși, în primul rând ca dramaturg. Asupra teatrului și a artei scenice are idei tranșante. În 1938 publică un volum de cronici și eseuri teatrale, Mărturii în
ZAMFIRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290697_a_292026]
-
devenit un adevărat prieten intelectual (este semnificativă și corespondența dintre ei), pe Tudor Arghezi, Ion Barbu, pe Lucian Blaga ca filosof, pe G. Călinescu (pentru Viața lui Mihai Eminescu), pe Al. O. Teodoreanu și, în mod surprinzător, pe Ion Minulescu romancierul. Cu o amplă activitate publicistică de moralist, de eseist politic și chiar de istoric al civilizației române, autorul cărții Din registrul ideilor gingașe s-a situat în apărarea inteligenței, păstrându-și „mângâierea gândirii lucide”. El a fost, în tradiția lui
ZARIFOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
amintirile scriitorului, participant în 1883, ca ziarist, la anchetarea țăranilor dintr-un sat prahovean răsculat. Astfel construit, romanul asociază idilicul, lirismul cu incisivitatea observației, romantismul idealizant cu realismul brutal. Aliajul artistic contrastant include și o optică ideologică disjunctivă, în viziunea romancierului toată vina pentru soarta țăranilor având-o arendașii; în schimb, boierul, demofil prin definiție, îi este țăranului părinte. Proprie literaturii române cu tematică rurală din secolul al XIX-lea, această viziune va orienta la începutul secolului următor literatura sămănătoristă. Tănase
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
și psihologiei sociale (Tănase Scatiu în special), nu își ascunde dorința de a-i „judeca” în proiecția dată imaginii lor ficționale, dar fără nimic schematizant, fără a-i transforma în fantoșe; „tendința” (nu teza) îi apare ca un drept al romancierului la o „demonstrațiune” - nu de idei, ci prin fictio - a unui punct de vedere implicit, care trebuie „să stea de sine”. Z. are intuiția premonitorie a acelui „realism trist” pe care îl va realiza Liviu Rebreanu, ca imagine a universului
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
928-932; Kalustian, Simple note, 239-256; Manolescu, Arca, I, 120-138; G. C. Nicolescu, Duiliu Zamfirescu, București, 1980; Sanda Stolojan, Duiliu Zamfirescu, tr. Eric D. Tappe, Boston, 1980; Petrescu, Configurații, 181-188; Ion Istrate, Un punct de vedere sociologic în cercetarea operei de romancier a lui Duiliu Zamfirescu, DCF, 16-38; Ciobanu, Opera, 80-89; Iorgulescu, Ceara, 68-72; Săndulescu, Portrete, 105-117; Nițescu, Atitudini, 7-24; Țeposu, Viața, 35-45; Adam, Planetariu, 6-70; Cornea, Itinerar, 212-241; Dobrescu, Foiletoane, III, 152-160; Cosma, Geneza, 105-114; Craia, Orizontul, 64-71; Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Iosif
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
particularitățile evoluției societății românești într-o etapă istorică de mari transformări. „În ritmul acestei «istorii încetinite» - constată S. în concluzia cărții - oamenii se pot adapta la schimbări, în timp ce miezul lor psihologic și spiritual este conservat”. Duiliu Zamfirescu este văzut ca „romancierul unei lumi dispărute a cărei imagine a coborât în subconștient, unde supraviețuiește cu puterea unui mit”. S-a remarcat că profunzimea și valoarea acestei monografii cu structură clasică - viața, opera, analiza corespondenței - vine din „complicitatea dincolo de timp, dintre scriitor și
STOLOJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289963_a_291292]
-
Artă și sensibilitate (1975). Dar deși încearcă să imprime o notă de originalitate anumitor concepte, autorul nu depășește decât rareori nivelul unor însemnări de lectură. Interesul paginilor stă în capacitatea de sistematizare teoretică, dublată de modalitatea metaforică a expunerii. Ca romancier, după Vatra legendelor (1970), o narațiune pitorească rememorând pilduitor timpuri legendare, abordează actualitatea în Ianus (I-II, 1980-1983). Protagonistul-narator e un inginer a cărui evoluție e surprinsă din momentul îndepărtării sale de la conducerea unei importante intreprinderi ieșene pentru a fi
STURZU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290001_a_291330]
-
Diverse (1934) strânge câteva cronici și eseuri literare. Dintre acestea din urmă, Un paradox valorizează portretele de țărani realizate de Duiliu Zamfirescu în „ciclul Comăneștilor”, în pofida convingerii declarate a prozatorului că țăranul nu poate fi subiect de literatură. În eseul Romancierul, după ce semnalează faptul că în anii 1933-1934 romanul s-a detașat ca specia literară cea mai apreciată de cititori și enumeră figurile de romancieri valoroși - Liviu Rebreanu, Ionel Teodoreanu, Cezar Petrescu (exclusiv pentru Întunecare) -, comentatorul se oprește la alți trei
SURU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290022_a_291351]
-
Comăneștilor”, în pofida convingerii declarate a prozatorului că țăranul nu poate fi subiect de literatură. În eseul Romancierul, după ce semnalează faptul că în anii 1933-1934 romanul s-a detașat ca specia literară cea mai apreciată de cititori și enumeră figurile de romancieri valoroși - Liviu Rebreanu, Ionel Teodoreanu, Cezar Petrescu (exclusiv pentru Întunecare) -, comentatorul se oprește la alți trei scriitori afirmați acum: Camil Petrescu - „cronicar al iubirii”, George Mihail Zamfirescu - „cântăreț al grotescului și realității exagerate” și C. Stere - „exemplul cel mai frumos
SURU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290022_a_291351]