4,125 matches
-
recupereze Căutare; întunericul se îmbolnăvește și pleacă, înfundându-și jobenul pe ochii mărturisind neputința Forme, în timp ce orbul râu Lethe se plimbă, încălțat în pantofi de mort, pe stradă Un râu etc. Chiar și când în codul poetic pentru care optează scriitura daniloviană trec ironia și autoironia bufă sau cinismul bine temperat, impresia de ansamblu este a unui discurs niciodată saturat de metafizic, de tensiunile unei interiorități deschise în același timp spre transfigurarea simbolico-mitică a exteriorității. În fapt, mai ales lumea Centurii
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
spre mine/ zguduie geamurile ca o toacă/ nesiguranța a ajuns ca un plumb încins/ care vine din toate părțile deodată/ și parcă înaintez/ printr-o mare excesiv de sărată/ spre rugul aprins" (Prin hăurile foii). Întreg volumul denotă această suferință a scriiturii, procesul (auto)recluziunii forțate într-un spațiu al durerii, al cuvântului-durere, mai exact. Însemnele acestuia sunt, de regulă, anunțate tocmai de simboluri ale facerii și refacerii continue a textelor, contaminate de atributele durerii regnurilor vii. Poetul îmbracă "arcul de tămâie
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ironico-parodic, este fructificată și în volumul următor, Poezii (Contrapunct. Tempera. Mișcare inocentă), Editura Cartea Românească, 1988. Pasiunea livrescă se direcționează acum mai apăsat în direcția resuscitării decorului și procedeelor simboliste specifice, deși impulsul de a uzita de acest gen de scriitură este subsumat deseori unei tendințe de semn contrar, resimțite și mai acut de congenerii lui Mircea Popovici: nevoia de a persifla, de a se situa la antipodul oricărui model cultural. Din balansul nu tocmai lejer între cele două ia naștere
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
demontează așadar nu numai un întreg spectacol al umanului (de la protola post-istoria lui chinuită de tot felul de demoni), ci și o eboșă a spectacolului literaturii sacre și profane. Viziunea proprie asupra ambelor forme de reprezentare este condensată într-o scriitură ce se recomandă prin inteligență, rafinament stilistic și o ironie fină, ce nu face însă decât să intensifice unda de tragism subteran. Referințe critice (selectiv): Nicolae Busuioc și Florentin Busuioc, în Scriitori și publiciști ieșeni contemporani. Dicționar 1945-2008, ediția a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ci, dimpotrivă, să le potențeze pare a fi de altfel starea poetică originară ce dă substanță unei lirici tensionate, de un dramatism adesea nereținut. În "arsenalul pietros de cuvinte" al poeziei actuale, Cassian Maria Spiridon pătrunde cu un gen de scriitură propriu, în care coexistă limbajul apodictic și cel discursiv, minieseul sprințar, jucăuș și formula sobră, simili-științifică, notele metafizice și extazele religioase, referințele livrești și exprimările apoftegmatice originale. Devoalându-și influențele și afinitățile elective (Dante, Wittgenstein, Aleixandre, Hölderlin, Eminescu, Rilke, T.S. Eliot
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
discursul poetic a metaforei-simbol a cumpenei, cu echivalentele ei semantice cunoscute chiar și ultimele volume ale scriitorului poartă titluri emblematice: Între două nopți, Cumpăna sau Poeme în balans. Pare greu de crezut, astfel, că sursa majoră a suferinței emanate de scriitura lui Cassian Maria Spiridon este determinată, așa cum s-a spus, de timpul perceput ca desfășurare de forțe organice, vii, urieșești, ca un principiu ordonator sau matcă a toate câte ființează. E adevărat totuși că, întocmai ca și romanticii secolului al
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de "tigru la bătrânețe" ori de "lup însingurat" nu ascunde altceva decât voința de a se recunoaște însemnat cu această capacitate vizionară, care-l face a trăi continuu într-o singulară Zodie a nopții. De aici, poeticitatea de substanță a scriiturii lui Cassian Maria Spiridon, ce propune, în definitiv, o mistică a existentului trăit la modul total, cu o durere vie, pătimașă, cum rareori se mai mărturisește astăzi în poezie. Referințe critice (selectiv): Cristian Livescu, în "Luceafărul", nr. 23, 1995; Emil
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Eu l-am adus să se-adape/ din nesfârșirea unicei ape/ fără izvoare/ O, Doamne, cu câtă sete/ bea calul alb din râul Lethe". Și în alte câteva artes poeticae apar posibile reminiscențe ale unor lecturi orfice, care în ecuația scriiturii lui Nicolae Turtureanu vor avea o finalitate bine camuflată într-o retorică elegantă, adesea plurietajată: echivalența dintre poezie și ritualul sacrificial. Lăsându-se în voia torturii creației (undeva apare imaginea unei autoflagelări, un volum întreg se numește chiar Ascunsa rană
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de ordin diferit 32. Feminismul francez este mult mai slab decât în alte țări, excluderea femeilor a fost la acel timp slab combătuta. Începând cu acest grad zero, femeile secolului al XIX-lea lupta în spațiul simbolic care le rămâne, scriitura element important al libertății feminine. De la începutul secolului al XIX-lea femeile lupta și scriu contra ideologiei dominante masculine. Cazul femeilor autoare din secolul al XIX-lea este exemplar în acest sens și în special cazul lui George Sand33. Figuri
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
de grand coeur votre collaboration" [4.XI.1869, p.1]. Astfel se face un pas spre cititorul sau, spre universul sau cotidian și familial, asigurându-și astfel legitimitatea morală. Adresarea este, în fond, un semn de recunoaștere a capacității de scriitura a femeii. În acest context, Pariziana este un nou model feminin, care ocupă în secolul al XIX-lea avanscena societății în revistele pariziene cum ar fi La Vie parizienne sau La Parisienne. Se constată că Pariziana s-a instalat în
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
riens coquets et neutres avec lesquels se façonne le caractère d'une toilette distinguée de femme" [Chartier, p.133]. Consemnarea are legătură cu subiectul nostru și ne pare de o mare pertinenta. Acestei sarcini i-ar putea răspunde tipul de scriitura artistică, practicată de frații Goncourt în Jurnalul lor. Această scriitura rafinată, "réalisme impressioniste, artiste et sensoriel des Goncourt" [Hamon, Viboud, p.12], primește definiția lui Edmond Goncourt în prefață la Leș frères Zemgano (1879) că "realism de eleganță" și completează
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
d'une toilette distinguée de femme" [Chartier, p.133]. Consemnarea are legătură cu subiectul nostru și ne pare de o mare pertinenta. Acestei sarcini i-ar putea răspunde tipul de scriitura artistică, practicată de frații Goncourt în Jurnalul lor. Această scriitura rafinată, "réalisme impressioniste, artiste et sensoriel des Goncourt" [Hamon, Viboud, p.12], primește definiția lui Edmond Goncourt în prefață la Leș frères Zemgano (1879) că "realism de eleganță" și completează estetică uratului dezvoltată de naturalism. În comparație cu personajul singular, bizar și
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
de majoritatea scriitorilor timpului, cum ar fi răzvrătirea potențială a femeii, capacitățile ei subversive și surprinzătoarea să autonomie. Ambii scriitori-giganți constituie o mitologie fondatoare a literaturii secolului al XIX-lea, dat fiind influență modelelor socio-literare balzaciene și zoliste asupra întregii scriituri românești contemporane. Diferiți factori importanți fac din Pariziana când un model negativ, când unul pozitiv. Caracterele analizate dovedesc o oarecare omogenitate și comuniune a acțiunilor, a conduitei și stilului femeii pariziene, care se regăsesc în toate scrierile artistice analizate. Ideea
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
care îl definește; hipertextualitatea desemnează orice relație care leagă un text B (hipertext) de un text anterior A (hipotext), fără a fi vorba de comentariu" (ibidem, 106). Facem mențiunea că hipotextul nu este obligat, în realitatea lecturii, să respecte cronologia scriiturii. Și remarcăm faptul că "al cincilea element", ca să parafrazăm un titlu cinematografic, adică tocmai intertextualitatea lipsește din seria relațiilor dintre texte, puse în ordine (din fericire sau din nefericire pentru ele) de Gérard Genette și actualizate în articolul de dicționar
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Orice text se situează la joncțiunea mai multor texte, cărora le este, totodată, relectură, accentuare, condensare, deplasare și profunzime. Grupul de teoreticieni și practicieni ai literaturii vorbește despre o ruptură textuală, în sensul reconsiderării conceptelor-cheie din teoria textului. [Teoria istoriei scriiturii textuale] este definită mai întâi ca o lectură. Această lectură nu este posibilă decât printr-o scriitură care recunoaște ruptura. Ruptura afectează conceptul de text în felul următor: textul real este conceput ca un produs al unei dualități pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și profunzime. Grupul de teoreticieni și practicieni ai literaturii vorbește despre o ruptură textuală, în sensul reconsiderării conceptelor-cheie din teoria textului. [Teoria istoriei scriiturii textuale] este definită mai întâi ca o lectură. Această lectură nu este posibilă decât printr-o scriitură care recunoaște ruptura. Ruptura afectează conceptul de text în felul următor: textul real este conceput ca un produs al unei dualități pe care el o produce. Există, deci, întotdeauna două locuri raportate la un text care nu există decât prin
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
faptul că intertextualitatea poetică și cea critică se bucură de același regim. Barthes, Butor și Blanchot ne arată, de o manieră diferită, modul în care critica literară poate să depășească citatul și să acceadă la intertext diseminare, colaj sau bruiaj scriitură. Dificultatea intervine în situația în care criticul are complexul auctorial (Barthes) și încearcă să și-l depășească, printr-un discurs critic mai puțin riguros. Cu timpul, în istoria legăturii hipotextului cu hipertextul, s-a produs o parțială suprapunere conceptuală intertextualitate-intertext
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
care să le fi determinat pe amândouă. Există diferența între surse dovedite, indecise și respinse (ibidem, 34). Critica surselor a apărut la început ca un instrument, printre altele, care ajuta la înțelegerea textelor, în timp ce intertextualitatea a apărut ca esențială pentru scriitură, ca și pentru lectură, angajând chiar literaritatea textelor. Critica surselor a pierdut teren, în pofida importanței pe care o avea pentru critica literară, din cauză că devenise cam elitist-universitară consideră cercetătoarea într-o societate care se democratiza tot mai mult și în care
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
scop, critica genetică. Critica genetică se apleacă asupra manuscriselor, bruioanelor și avantextelor pentru a elucida sensul. Criticul descoperă arhiva, pe care o transformă în dovezi materiale ale dinamicii creatoare, pentru ca, foarte important, să propună apoi ipoteze despre drumul parcurs de scriitură și despre semnificațiile posibile ale acestui proces creator (Almuth Grésillon apud Gignoux: 2005, pp. 83-84). Bruionul reprezintă un document relevant (vezi Fragmentarium, la Mihai Eminescu), un "moment al textualizării care constituie medierea dintre proiectul inițial al operei și textul definitiv
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
infinit, repetiție perpetuă, rescriere (cu doi é s.n.) care împinge stereotipul la limită și debordează. Pe când a apărut noțiunea de intertextualitate, ea s-a înscris într-o "teorie a textului" cu multiple fațete, din care erau mai bine luminate productivitatea scriiturii și semnificanța (signifiance) ca proces (ibidem, 8). Dacă intertextualitatea se prezenta în primele formulări, că definiri nu prea erau ca o categorie generală, aspectul se datora preocupărilor promotorilor ei, circumscrise mai curând filosofiei decât criticii. Fenomenele intertextuale s-au bucurat
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
neprețuit studiul monografic al autorilor la care s-au oprit sau oferă tabloul cuprinzător al evoluției intertextualității : Cristina Hăulică Textul ca intertextualitate (pornind de la Borges) (București,[1981]), Adriana Babeți Bătăliile pierdute. Dimitrie Cantemir. Strategii de lectură (Timișoara, [1998]), Carmen Pascu Scriiturile diferenței. Intertextualitatea parodică în literatura română contemporană (Craiova, [2002]), Ileana Alexandrescu Discursul repetat, cod intertextual al literaturii postmoderne (aplicație pe Levantul de Mircea Cărtărescu) (Iași, [2006], 2007), Ruxandra Oana Buglea Intertextualitate și mass-media. O perspectivă asupra presei germane (Timișoara, [2010
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
încadrează în sfera intratextului). Forma tripartită de reprezentare a textului amintește de expunerea susținută de Philippe Sollers în urmă cu 30 de ani față de momentul Thvilitis, când erau prezentate nivelurile semantice ale unui text modern 56: o un strat profund: "scriitura", ca punere în scenă și înglobare a reprezentării (urme, mărci, numere); o un strat intermediar: intertextualitatea, ceea ce am numit corpul material; o un strat superficial, scriitura: cuvinte, rime, fraze, secvențe, motive etc., totul formând un acumulator dinamic care se generează
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
când erau prezentate nivelurile semantice ale unui text modern 56: o un strat profund: "scriitura", ca punere în scenă și înglobare a reprezentării (urme, mărci, numere); o un strat intermediar: intertextualitatea, ceea ce am numit corpul material; o un strat superficial, scriitura: cuvinte, rime, fraze, secvențe, motive etc., totul formând un acumulator dinamic care se generează de la 1 la 3 și se descifrează de la 3 la 1. Marina Mureșanu-Ionescu (1996:11) actualizează aspectul tripartit pentru sistemul celor trei câmpuri din teoria lecturii
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
atribuită oricărui fragment textual de dimensiuni reduse, care să poată fi considerat în termenii teoriei tradiționale o unitate literară independentă; dat fiind tipul ansamblului analizat, vom avea mai cu seamă în vedere speciile prozei scurte; o textul total produs de scriitura aceluiași "autor" ("operele complete" ale acestuia) și deschis, în același timp, către marele TEXT universal (infinit) reprezentat de civilizația umană. În ceea ce privește lexia, Cristina Hăulică (1981) o atribuie lui Roland Barthes (1970 și 1973), Théodore Thvilitis (1998) îl invocă pe Francois
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
din timpul istoric și personal și ne cufundăm într-un timp fabulos, transistoric (Eliade: 1978, 179). Apropierea mit-intertext plasează studiul nostru în proximitatea antropologiei culturale. Nu trebuie omisă tradiția criticii dezvoltate pe axa respectivei analogii. "Relația dintre funcția mitică și scriitura poetică se clarifică în mod considerabil: ambele furnizează sens, pornind de la imagini comune, ale căror determinări se precizează și se însuflețesc în funcție de forțele particulare care le generează" (Burgos:1988,181). Cercetările care urmăresc convergența literatură-mit mizează pe imaginar: un scenariu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]