22,588 matches
-
pîndă pe la colțuri de străzi. — Mă Întreb, ce-or fi făcut cu restul persoanei lui? zise domnul Prentice. — Dar cine era? — Jones... CAPITOLUL III NUMERE GREȘITE „A fost un drum foarte lunecos, Înșelător și primejdios.“ Micul duce 1 Rowe avea senzația că se maturizează; cu fiecare oră, se apropia tot mai mult de vîrsta lui reală. Crîmpeie de amintiri Își recăpătau locul În memoria lui. Parcă auzea, de pildă, glasul domnului Rennit: „SÎnt de acord cu Johns“. Și parcă vedea sendvișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
nihilismului, care nu respectă nici o lege și nu se sinchisește de nimic, nici măcar de iubire. Cu asemenea principii, viața devenea foarte simplă... Înainte de a adormi, Hilfe citise: cu una dintre mîini ținea Încă deschisă o carte, pe pat. Rowe avea senzația că pătrunsese În cavoul unui tînăr student; aplecîndu-se, putu citi următorul epitaf, dar nu gravat În marmură, ci tipărit pe hîrtie: Denn Orpheus ists. Seine Metamorphose in dem und dem. Wir sollen nicht mühn um andre Namen. Ein für alle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
inaccesibili celor vii - fie ei vinovați sau nu. Și Rowe nu voia să-și mîntuiască sufletul. — Ce-ai de gînd să faci? auzi el iarăși glasul lui Hilfe prin pîcla ce-i Învăluia creierul, chinuit de lunga-i călătorie. Avea senzația că Înaintează printr-un coridor nesfîrșit, spre un individ pe nume Digby, care-i semăna atît de mult, deși avea amintiri atît de diferite. Parcă auzea glasul lui Digby spunînd: „Închide ochii“ Se văzu Într-o Încăpere plină de flori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
nu mai putea fi liniște. Între Paddington și Battersea e un drum destul de lung ca să poți reflecta. Rowe luase o hotărîre cu mult Înainte de a Începe să urce scările. Își aminti ce spusese Johns În legătură cu un Minister al Groazei. Avea senzația că fusese și el angajat, că făcea parte din personalul permanent al acestui minister. Dar nu al micului minister la care se referise Johns și care avea țeluri atît de limitate, ca de pildă cîștigarea unui război sau modificarea unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ca ale mele. Bănuiam că era un absolvent care se specializa la spitalul aeroportului în chirurgia cazurilor rezultate din accidente. Mâinile lui puternice duceau o servietă plină cu fotografii. Clefăind cu maxilarele ciupite de vărsat o bucată de gumă, aveam senzația că împărțea pe ascuns poze obscene prin saloane, foi de radiografii pornografice și analize de urină trecute pe lista neagră. Un medalion de alamă i se legăna pe pieptul gol la capătul unui șnur negru de mătase, însă ceea ce-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
privea din camera de zi, cu o mână pe telefonul din spatele ei, m-am uitat pentru prima oară la acea imensă coroană de celuloză șlefuită care se întindea de la linia sudică a orizontului până la șoselele din nord. Am încercat o senzație nedefinită de pericol extrem, aproape ca și când ar fi fost pe cale să producă un accident în care să fie implicate toate mașinile. Pasagerii din avioanele ce decolau de pe aeroport fugeau din zona dezastrului, scăpând din acest autoghedon ce avea să vie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
aceasta obosită, și simțeam că ar fi trebuit să mă lansez într-o scuză formală pentru moartea soțului ei și groaznicul act de violență în care fuseserăm implicați. În același timp, mâna ei înmănușată pe cromul zgâriat îmi trezea o senzație de acută excitare sexuală. - O să-ți rupi mănușile. I-am îndepărtat mâna de grilaj. - Nu cred că ar fi trebuit să venim aici. Mă surprinde că poliția nu impune mai multe reguli pentru asta. Încheietura puternică a mâinii sale îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
sa, precum săpăturile unei dălți, demarcau îmbrățișarea tăioasă a unui compartiment prăbușit al pasagerului, o cuneiformă a cărnii formată din cadrane sparte, schimbătoare de viteză și manete ale luminilor de poziție frânte. Laolaltă descriau un limbaj exact al durerii și senzației, al erotismului și dorinței. Lumina reflectată a farurilor lui Vaughan scotea la iveală un semicerc de cinci cicatrice care-i înconjurau sfârcul drept, o schiță pentru o mână care-i va atinge sânul. La toaleta secției accidente, am stat lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
am întors să plec, hotărât s-o aștept pe Helen în mașină. Vaughan mă urmă. În ușă îmi prinse mâna într-o strânsoare puternică. - Nu pleca încă, Ballard, vreau să mă ajuți. Și, în timp ce cuprindea scena cu privirea, am avut senzația că Vaughan ne domina pe toți, dându-ne fiecăruia ceea ce ne doream și ne temeam mai mult. L-am urmat de-a lungul coridorului spre o cameră obscură. Închise ușa și mă invită în mijlocul încăperii. - Ăsta e noul proiect, Ballard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
Am pierdut-o pe Catherine din vedere când zidurile de sticlă ale blocurilor înalte se interpuseră între noi. În jurul meu, traficul de dimineață stătea blocat în soarele năpădit de muște. Ciudat, nu simțeam aproape nici un pic de anxietate. Acea profundă senzație rău prevestitoare, care planase deasupra mea ca semafoarele suspendate deasupra precedentelor mele excursii pe autostrăzi, se ștersese. Prezența lui Vaughan, undeva în preajma mea de-a lungul șoselelor aglomerate, mă convingea că se putea găsi un fel de cheie pentru acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
sexuale, cu bucăți din grilaje de radiator și tablouri de bord, îmbinări dintre cot și rama cromată a geamului, vulvă și carcase pentru cadrane, rezumau posibilitățile unei noi logici create de acele artefacte multiplicatoare, erau codurile unui nou mariaj dintre senzații și posibilitate. Vaughan mă înspăimântase. Perfidia cu care îl exploatase pe Seagrave, profitând de fanteziile lui violente de șofer sonat, mă avertiza că probabil ar fi mers până-n pânzele albe ca să profite de situația imediată. Am accelerat în timp ce traficul ajungea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
doua părți a zilei, cele câteva sute de vizitatori adoptau aspectul unor manechine, deloc mai reali ca figurile de plastic ce aveau să joace rolurile de șofer și pasageri într-o coliziune frontală dintre o berlină și o motocicletă. Această senzație de descărnare, de irealitate a propriilor mei mușchi și oase, spori când apăru Vaughan. În fața mea, tehnicienii fixau motocicleta pe suportul care urma să fie împins pe șinele lui de oțel către mașina aflată la o distanță de șaizeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
mulțimii. Am încercat să urmăresc vorbele comentatorului, însă creierul nu reuși să traducă sunetele. Urâtul și violentul impact al acelui accident simulat, frângerea metalului și-a sticlei securizate, și distrugerea intenționată a unor artefacte de fabricație costisitoare îmi lăsaseră o senzație de vertij. Helen Remington mă prinse de braț. Îmi zâmbi, clătinând încurajator din cap, ca pentru a îndemna un copil să treacă de-o barieră mentală. - Îl putem revedea în ampex. Cu încetinitorul. Mulțimea se îndrepta spre mesele demontabile, vocile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
ultimele zvâcnetele ale creierului muribund. Venind pe trotuar, un polițist de circulație se apropie de Lincoln, recunoscând în mod evident mașina. Când mă văzu la volan pe mine, trecu mai departe, dar, preț de o clipă, m-am bucurat de senzația provocată de faptul că fusesem confundat cu Vaughan și cu imaginile neclare ale violenței criminale care prindeau formă în ochii poliției. M-am gândit la mașinile zdrobite de la locul accidentului, la Seagrave murind în timpul ultimei supradoze de acid lisergic. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
cu oroare sau repulsie la vederea acelor victime rănite, șezând în stare de șoc pe iarbă în spatele mașinilor lor după o accidentare cauzată de ceața primelor ore ale după-amiezii, ori țintuite pe tablourile de bord, eu și Vaughan încercam o senzație de detașare profesională, în care se manifestau primele simptome ale unei autentice implicări. Oroarea și dezgustul meu la vederea acelor răni îngrozitoare făcuseră loc unei acceptări lucide a faptului că transformarea rănilor în termenii fanteziilor și ai comportamentelor noastre sexuale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
care curgea peste peisaj în toate direcțiile. Cu brațul petrecut pe după umerii lui Vaughan, care dormea, am urmărit treptata retragere a izvorului de lumină ce țâșnea din grilajele radiatoarelor mașinilor zdrobite aflate la distanță de douăzeci de metri. O profundă senzație de calm îmi domina corpul, un calm izvorât în parte din iubirea mea pentru Vaughan și în parte de sentimentele mele de tandrețe față de pavilionul de metal în care ne aflam. Când se trezi, Vaughan, epuizat și încă pe jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
acel „Eu“ din romanele lui Puși Dinulescu, sensibil și imbecil și gândind mereu aceleași gânduri. Poate că nu voi înțelege niciodată mai mult decât înțeleg acum, și recunosc că nu înțeleg prea multe. Poate că nu voi scăpa niciodată de senzația că mereu, în toate, este vorba despre sex. De exemplu acum, în acest monolog. - Vrei să spui că îmi zici toate astea ca să te culci cu mine? întreabă Delia. - Nu. Îți spun toate astea pentru că asta simt. Dar poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
miel sau un dog german, de plastic, vopsit în roșu, cu hamuri aurii și șea albastră. Vopseaua este scorojită pe alocuri. Cum spre deosebire de mine Delia pare să știe ce face, mă las în voia ei. Nu am cuvinte să descriu senzația pe care o am și, oricum, ar fi indiscret să o împărtășesc aici. Nu mă gândesc la nimic în acest moment, și bine fac, pentru că altfel gândurile mi-ar fi întrerupte de ceea ce aud. Și anume: Vine tonul. De undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
noastră se află și opera închisă și calculată, în care închiderea și calculul sunt opțiuni paradoxale, care nu indică un adevăr prea încurajator (a fi complet și cu ținută), adevăr pe care propria formă pare să-l semnifice, ci comunică senzația unei lumi precare, în suspensie, fărâmițată. Dar dacă tu admiți asta, trebuie să recunoști că volumul Călătorului în întregime răspunde în oarecare măsură acestui model (începând cu folosirea - caracteristică acestui gen - a vechiului topos de roman: conspirația universală, investită cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
dai seama: o cursă. Sau poate că autorul e încă nedecis, cum pe de altă parte și tu, cititorule, nu ești foarte sigur de ce ți-ar face mai mare plăcere să citești: sosirea într-o gară veche, ce-ți dă senzația unei reveniri, a reocupării timpului și locurilor pierdute, sau o fulgerare de lumini și sunete, ce ți-ar da senzația de a fi viu. S-ar putea ca ochii mei, miopi sau iritați, să fi văzut acest bar (sau „bufet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ești foarte sigur de ce ți-ar face mai mare plăcere să citești: sosirea într-o gară veche, ce-ți dă senzația unei reveniri, a reocupării timpului și locurilor pierdute, sau o fulgerare de lumini și sunete, ce ți-ar da senzația de a fi viu. S-ar putea ca ochii mei, miopi sau iritați, să fi văzut acest bar (sau „bufet al gării“, cum se mai numește), aburit și confuz, când, de fapt, nu e exclus să fie plin de lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
numai amintirea vremii în care gara era singurul punct de contact cu restul lumii. Degeaba îmi tot spun că nu mai există orașe de provincie și poate nici n-au existat vreodată: toate locurile comunică între ele în mod instantaneu, senzația de izolare este simțită numai în timpul călătoriei dintr-un loc în altul, adică atunci când nu te afli în nici un loc. Exact așa mă aflu eu aici, fără un aici, nici un altundeva, ușor de recunoscut ca străin de cei nestrăini, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
să fii în același timp distrat și foarte atent, ca mine, care mă concentrez, ascuțind urechea, cu un cot pe tejgheaua barului și palma la falcă. Dacă acum romanul începe să iasă din imprecizia cețoasă, dând detalii despre aspectul persoanelor, senzația pe care vrea să ți-o transmită este de chipuri văzute pentru prima oară, dar văzute parcă de mii de ori. Suntem într-un oraș pe străzile căruia pot fi întâlnite mereu aceleași persoane; pe chipuri apasă greutatea obișnuinței, comunicată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
lui. De fapt, era Bazakbal. Dar e bun acest Bazakbal. Nu citisem niciodată nimic de el. — Nici eu - poți spune tu, liniștit, liniștind-o. — Puțin prea confuz ca fel de a povesti, pentru gustul meu. Mie nu-mi displace deloc senzația de nedumerire pe care mi-o dă un roman când încep să-l citesc, dar dacă primul efect e efectul de ceață, mi-e teamă că atunci când ceața se ridică, și plăcerea cititului se pierde. Tu dai din cap, gânditor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
zeama de ceapă se carbonizează, trecând printr-o serie de nuanțe olfactive și cromatice, toate învăluite în mirosul de ulei, care prăjește încetișor. Ulei de rapiță, se spune în text, unde totul e foarte precis, lucrurile cu nomenclatura lor și senzațiile pe care le transmit, toate mâncărurile pe foc în același timp, pe plitele din bucătărie, fiecare în recipientul ei exact numit, tigăi, tigăițe, oale; la fel și operațiile pe care le comportă gătitul: a tăvăli prin făină, a bate ouăle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]