3,720 matches
-
avea ocazia: să roadă cablurile electrice și să observe păsările și fluturii, prea leneș ca să le vâneze. De cea de-a doua se plictisea uneori, Însă de prima niciodată. Aproape fiecare cablu electric din casă fusese În repetate rânduri morfolit, sfâșiat cu ghearele, mușcat și stricat de el. Pașa al Treilea reușise să supraviețuiască până la o vârstă Înaintată având În vedere șocurile electrice prin care trecuse. — Așa, Pasha, bun băiat. Zeliha i-a dat să mănânce câteva bucăți de brânză feta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
care era o femeie nervoasă, cu ochi mari și triști În care se citea prea multă suspiciune și care se Întâmpla să fie o caricaturistă mult mai bună decât soțul ei, dar mult mai puțin apreciată, a scrâșnit din dinți, sfâșiată Între dorința de a se lua de partenerul ei de viață din ultimii doisprezece ani și cea de a-i susține fără nici un fel de rezerve nebunia, așa cum ar fi făcut o soție ideală. Se detestau sincer și, totuși, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Trebuia să-și viziteze trecutul pentru a putea Începe să-și trăiască propria viață. Pe când greutatea acestei revelații o izbea, a simțit impulsul de a scrie un mesaj aparent adresat tuturor, Însă În special lui Baron Baghdassarian: Paradoxul Ienicerilor e sfâșiat Între două stări contradictorii ale existenței. Pe de o parte, rămășițele trecutului se Îngrămădesc - un pântece de tandrețe și tristețe, un sentiment al nedreptății și discriminării. Pe de altă parte strălucește viitorul promis - un adăpost decorat cu podoabele și ornamentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
stânjenită de faptul că-și spunea propria poveste, Însă nevoia de a continua era prea puternică. Fiind singura fiică a unui tată armean, el Însuși copil de supraviețuitori, și a unei mame din Elizabethtown, Kentucky, știu ce Înseamnă să fii sfâșiat Între două părți opuse, incapabil să aparții pe deplin vreuneia din ele, oscilând necontenit Între două stări ale existenței. Până În ziua aceea nu scrisese nimic atât de personal și atât de direct nimănui din grup. A respirat adânc În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
piețe murdare, case șubrede dinspre care veneau miresme de türlü și plânsete de copii. Singurul semn de viață era un pisoi gălbui ce mieuna jalnic lângă o rigolă murdară, lingându-și pântecul micuț Într-un loc În care carnea era sfâșiată, iar sângele se Închegase În jurul unei răni adânci și umflate. Mulți ani mai târziu când se gândea la tatăl lui, Yervant Își amintea de pisoiul acela cu desăvârșire singur pe strada pustie și Întunecoasă. Chiar și În Sivas, În micul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Însă mai mult ca orice pe Noe l-a durut trădarea soției sale, nu-i așa, mătușă? N-a trecut soția sa În rândurile păgânilor? — Într-adevăr, așa a făcut șarpele ăla cu chip de femeie! a răspuns mătușa Banu sfâșiată Între dorința de a povesti corespunzător o povestire religioasă și cea de a o presăra cu câteva remarci proprii. — Noe a Încercat să-și convingă soția și poporul timp de opt sute de ani... Nu mă Întrebați cum se face că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
imam-ul schilod ieșind din Încăpere. Pe când Îl conducea spre ieșire, mătușa Banu i-a sărutat mâinile și i-a mulțumit de multe ori, după care i-a dat un bacșiș. De Îndată ce imam-ul a plecat, un țipăt ascuțit a sfâșiat aerul. Îl scosese o femeie cu obraji bucălați pe care n-o mai văzuse nimeni Înainte. Țipătul ei a atins acute impresionante, iar În clipa următoare s-a Învinețit la față, vocea i-a devenit stridentă și a Început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Nasul îi sălta liber de fiecare dată când își deschidea gura, din care nu ieșea niciun cuvânt, ci doar sânge. Porfiri deschise ochii și studie vânătăile de pe fața doamnei Kezel și simți nevoia să atingă locul unde pielea ei fusese sfâșiată. ă Pavel Pavelovici, răspunse ea în sfârșit. ă Virginski, încuviință Porfiri. și a avut dreptate? Soția lui Kezel se uită la podea. ă Nu el l-a furat, nu-i așa? Dumneata i l-ai dat. Dumneata i l-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
a venit după tine? — Prietena mea din Italia mi-a zis că a sunat-o luni de zile. Totuși mă Îndoiesc că mă iubea mai mult decât Își iubea moștenirea. De aceea am fost atât de rănită. Inima Îmi era sfâșiată, mă simțeam jignită, nu voiam să-i mai văd nici pe el, nici pe-ai lui, niciodată, zise ea ridicându-se din șezlong și Îndreptându-se spre iarba proaspăt cosită, inspirându-i prospețimea. Matthew tăcea din nou. Kitty intră În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
-ți arăta o figură în acord cu acțiunea asasină, o față plină de ură și ferocitate, o expresie plină de furie dementă, chiar și de răceală inumană, dar, pentru numele lui Dumnezeu, să nu-ți zâmbească în timp ce-ți sfâșie inima, să nu te disprețuiască într-atât încât să-ți dea false speranțe, spunându-ți, de exemplu, Nu vă faceți griji, e o nimica toată, cu câteva cusături veți fi ca înainte, ori, Doresc sincer ca rezultatul sondajului să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
praf poate, și stătea cu ochii în pământ, înfruntându-i tocmai prin refuzul de a se dezvinovăți. Un puștan obraznic, slab, numai piele și os, cu capul ascuțit ca o pasăre, a venit atunci prin spatele ei și i-a sfâșiat bluza. Marta s-a întors fulgerător și l-a pleznit peste obraz, de l-a podidit sângele. Și toți pescarii, după o clipă de uluială, au început să râdă la mesele lor. Râdeau continuu, iar râsul lor puternic se rostogolea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ani de zile fug de această oglindă și de adevărul ei neplăcut, sălciu, searbăd; și, în sfârșit, când am ajuns să cred că nu mai sunt un oarecare, că am devenit «cineva», tocmai femeia pe care o iubesc să-mi sfâșie acest vis? Că e o minciună? Bine, draga mea, să lămurim acest lucru. Poate că e, cum spui tu, pe jumătate minciună sau în întregime minciună. Dar e o minciună care mă ajută să mă ridic acolo unde nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
devenit Aer, e regimul Lunii, Pruncul lor s-a născut... Atunci Materia a dobândit un grad de stabilitate atât de mare, Încât nici Focul n-ar putea s-o distrugă... Când artistul vede albeața perfectă. Filosofii spun că trebuie să sfâșie cărțile, pentru că ele devin inutile. (Dom J. Pernety, Dictionnaire mytho-hermétique, Paris, Bauche, 1758, „Blancheur“) Am Îngăimat o scuză, În grabă. Cred că am spus „prietena mea trebuie să nască mâine“, Salon mi-a făcut o mulțime de urări, având aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ca o vestală, plăpândă și zgribulită ca muma pădurii - o, vedenie de iad care-mi dai fiori prin șalele mele centenare și-mi Înfiori pieptul cu mușcătura dorinței, o, mulatră superbă, instrument al pierzaniei mele. Cu mâinile chircite eu Îmi sfâșii cămașa de batist fin ce-mi Împodobește pieptul și cu unghiile mi-l brăzdez cu dungi sângeroase, În timp ce o arsură atroce Îmi incendiază buzele reci ca mâinile șarpelui. Un răget surd urcă din cele mai negre caverne ale sufletului meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
conferințe. În mod ironic, el ține o prelegere despre evoluția omenirii și dezvoltarea dinților. La Începuturile sale, omenirea avea dinți puternici și mînca rădăcini și scoarță de copac. Apoi, unui număr mic de aleși le-au crescut colți care puteau sfîșia carnea. De aici a pornit un lung și Întunecat ev de carii, infecții, moarte. Stomatologia medievală. Dinții de lemn. Apoi, lumina: anestezicele, plombele, protezele, aparatele de Îndreptat dinți, estetica. În viitor, spune el publicului, dinții vor avea plantate cipuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
numele domnului doctor Westcott. Poate că era țicnită. Îngrijirea în sânul comunității nu era întotdeauna ideea cea mai inspirată. Simplul fapt că purta un costum bej de in nu însemna că nu era o schizofrenică periculoasă care avea să-și sfâșie hainele de pe ea și să-l urmărească pe domnul doctor Westcott la sfârșitul programului. Poate că n-ar fi trebuit să-i spună numele lui. Fără a avea habar de suspiciunile asistentei, Henrietta zâmbea îndreptându-se spre parcare. Simțea deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
scoată sutienul în timp ce fac praf fiecare bărbat din public? — Mi se pare dezgustător. — De fapt, chiar m-am gândit odată sa-i dau o rubrică la ziar, dar Stevie nici n-a vrut să audă. Afecțiunea din vocea lui îi sfâșie sufletul lui Fran. — Tată... Fran nu știa cum să întrebe asta. — Ai iubit-o pe Stevie? Ralph privi spre radiator. — Ne-am înțeles unul pe celălalt, dacă asta înseamnă dragoste. — De ce nu ai plecat atunci? Vreau să spun, tu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Doar pentru că te porți atât de minunat cu bebelușii. Nu-ți dorești unul al tău? El se retrase brusc, de parcă l-ar fi picat cu ceară. Trecu mult timp până când vorbi din nou. — Uite ce e, Francesca - cuvintele lui îi sfâșiară sufletul -, dacă îți dorești copii, poate că nu sunt bărbatul potrivit pentru tine. A doua zi străbătură în tăcere drumul înapoi spre Woodbury. Fran se simțea de parcă ar fi fost despărțiți de un paravan. Fusese oare prea devreme pentru relația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de întrebări, ci ceva mult mai spinos. — Salutare, amice. Jack arătă spre locul liber de lângă el, de pe canapeaua moale. — Cum o mai duci? Ochii negri strălucitori ai lui Ben, care semănau atât de mult cu ai maică-sii încât îi sfâșiau cândva inima lui Jack, îi întâlniră pe ai lui, apoi se întoarseră în altă direcție. — Bine. Voiai să vorbim despre ceva? O greșeală. Prea direct. Când o să învețe și el că trebuie respectat un protocol cu astfel de lucruri? Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
familiei? Văzând durerea din ochii lui Fran, își dori să-și fi putut retrage cuvintele. Dar nu putea. Amintirea umilinței lui Ralph era încă vie în mintea lui. Plecă la fel de brusc cum venise. Fran îl privi în tăcere, simțindu-se sfâșiată de sentimentul de vinovăție. Tabloul pe care îl schițase el era unul brutal, dar în adâncurile conștiinței ei Fran știa că era, probabil, adevărat. Simți că Stevie se strecurase în spatele ei. — Jack se aprinde repede. Nu e capabil niciodată să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
o clipă râul, apoi se sărutară pătimaș, uitând de amurg sau de orice altceva din jurul lor. Oare ea putea să simtă vreodată ceva asemănător pentru Laurence, acum sau peste zece ani? Simți o împunsătură de vinovăție și spaimă, care-i sfâșie sufletul. Laurence o iubea. Mai era doar o săptămână până la nuntă. Era genul de bărbat care ținea la prestigiul lui, căruia îi era greu să se apropie de cineva, dar care își deschisese sufletul dinaintea ei. Fusese deja rănit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
atmosfera primei expoziții, apropiind-o — pe linia „ritualului modernist” — de manifestările dadaiste: „Întunericul sălii în care se agita o mulțime foarte numeroasă de invitați și în care se pierdea puțin cuvîntul de introducere rostit de d. Eugen Filotti fu deodată sfîșiat de un uruit de tobă. Luminile care se aprinseră în același timp lămuriră pe estradă, la spatele conferențiarului, o orchestră de jazzband din care nu lipsea muzicantul negru. La sunetul coardelor, al sirenei și al tobelor, mulțimea invitaților reușea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
capăt în relația cu logodnica sa, el asistă - finalmente - la violarea ei de către o brută: un triumf cinic, ironic al „barbariei” instinctului biologic în fața devitalizării „raționale”... „Luntre și punte“ (nr. 65-67) este o narațiune obsesională; eroul ei se declară mereu sfîșiat între nevoia evadării din lumea exterioară și „constrîngerea” relațiilor cu aceasta. Întîlnim, din nou, conflictul interior (propriu și autorului) între temperamentul romantic, sentimental, defetist și cel „avangardist”, instinctual, dur: „Sînt un romantic fără leac, un sentimental sortit înfrîngerii. Resorturile animalului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
greș, pentru că Endō a reușit să pareze loviturile. Cazmaua lovea cu zgomot pământul de fiecare dată. Kobayashi nu se lăsa și țintea cu toată forța, cu muchia ascuțită a cazmalei. Endō intra tot mai mult în apă. Pantalonii îi erau sfâșiați la genunchi și îi curgea sânge. Acesta se dizolva în apă precum cerneala neagră într-un lichid transparent. Strategia lui Endō era clară. Pământul de pe mal era tare, deci lui Kobayashi nu-i era greu să ridice cazmaua după fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pe-un vârf de picior ca pe-o sticlă întoarsă. Dar sus, la o mie de metri-nălțime, spre răsărit stelele își spun povești prin cetini de brazi și-n miez de noapte râtul mistreților deschide izvoarele. [1929] * IOAN SE SFÎȘIE ÎN PUSTIE Unde ești, Elohim? Lumea din mînile tale-a zburat ca porumbul lui Noe. Tu poate și astăzi o mai aștepți. Unde ești, Elohim? Umblăm turburați și fără de voie, printre stihiile nopții te iscodim, sărutăm în pulbere steaua de
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]