5,479 matches
-
nutriției și se numește „Hrană pentru viață” scrisă de dr. Daniel Menrath, apărută la Editura Benefica în 2008. Sunt mândru de faptul că autorul este român și este o lectură foarte plăcută și utilă, având chiar si niște folositoare și simpatice reguli de aur. Începând să scriu, ceea ce poate la început ar fi trebuit să fie o broșură mai groasă a ieșit de fapt... o carte mică. De la începutul anilor `90 m-au pasionat chestiile mai... esoterice. Ce-i drept, atunci
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare =. In: Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
ori Vânzătorul de păsări. Ca să câștige un gologan în plus, dădeau masa la câțiva dintre colegii mei, servind pe fiecare în camera lui în lipsă de sufragerie. Odăile mansardei erau închiriate, afară de una singură, aflată lângă camera mea. Cel mai simpatic dintre colegi era Păunescu, poreclit Charlot, fiindcă semăna puțin cu actorul de cinema Chaplin. Deși înscris la Drept de vreo cinci ani, abia izbutise să treacă două examene. În schimb, avea o îndemînare neobișnuită, unică aproape, de a măslui cărțile
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Fraților, are un vin care te scoală din boală și te bagă în groapă. Eram vesel, exuberant, într-o dispoziție de plenitudine cum nu mai fusesem de multă vreme. "Bolta verde" unde am poposit părea un local mizerabil dar, oricum, simpatic. Nu știu de "ce-mi plăceau atâta cârciumile periferice care duhneau de rachiu. Înăuntru toate mesele erau înțesate de ceferiști, lucrători, băieți de prăvălie. Charlot însă nu ținea seama de asta. La el decorul n-avea nici o însemnătate, principalul era
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
abilitate, un aviz într-o formă care nu lăsa nimic de dorit. În același birou lucra și prietenul Bogdan, la conacul căruia făcusem nunta. (De fapt el îmi indicase vacanța postului.) Era gras, mătăhălos, cu un cap enorm, dar foarte simpatic și bun ca pâinea caldă. Cu timpul, se împrieteniră și soțiile noastre. Ne făceam vizite reciproce, ca să omorâm după-amiezile plictisitoare de duminică, sau ne duceam împreună la teatru. Odată, când Bogdăneștii veniră la noi, se încinse o discuție aprinsă pe
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
să mă fac mică, mică de tot, să pier ca un fulg de păpădie. În fine, a trecut și asta. Fără' să vreau am surprins o frântură din conversație: două studente din fața mea vorbeau despre tine. Una spunea: Ce dascăl simpatic, seamănă leit cu Garry Cooper. O fi căsătorit?" Cealaltă a răspuns: "Nu știu, parcă n-aș vrea să fie. Tare-mi place ca bărbat". Mi-a trecut o sabie rece prin inimă. Cum le-aș fi strigat că eu sânt
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
basarabeancă. La Enichioi funcționa ca învățător suplinitor Iancu Dimofte. La invitația lui m-am dus să joc acolo într-o piesă de teatru "Sfârșitul pământului". Am ajuns seara târziu în odaia închiriată de Iancu și Trache Pârcălăbescu, un oltean foarte simpatic, energic, bun coleg și prieten. Alt prieten era Pavlușa Belodanov, student la teologie, frate cu soția preotului Manolescu. Prieten cu soția popii era Trache iar preotul bea de usca. In rest, om de treabă. Intre actorii din piesă era și
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
trei kilometri de Jibrieni, sat de lipoveni de unde se putea merge cu caicele pe mare până la Vâlcov. Iar de la Vâlcov toate drumurile erau posibile dar numai pe apă: Chilia, Câșlița Dunăre, Tulcea, Reni Galați. Aici l-am întâlnit și pe simpaticul institutor Ion Rogojină, om vesel, luminos și mai așezat în vârstă față de ceilalți. Cele 40 de zile treceau repede și frumos în tabăra străjerească. Stăteam în corturi care deveneau seara obiectivul de atac al țânțarilor. La baltă ne distram cu
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
Din păcate nu exista nici bibliotecă, nici muzeu. Comuna avea și circumscripție medicală care acoperea mai multe comune: Doluchioi, Necrasovca Nouă și altele. Medicul, un tânăr cam de 32-33 ani de la Vlădeni, județul Iași, se numea Axinte Octav, un om simpatic și prietenos, iubit de oamenii din sat mai ales dacă erau femei. Se lăuda că acolo, acasă, în Jijia, aduna raci și scoici pe fundul apei fiind un înotător redutabil. Și cum în Sofian era un lac mare plin de
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
concluzie? - V-am auzit de mai multe ori cum o certați pe pisica Manuche, pentru că tot pândea surate de-ale mele. - Așa este. Manuche e o strechietă cam crudă. Pândește și înhață orice: șopârle, șoricei, păsărele. în rest, e simpatică și jucăușă. - Am auzit că-i place să vâneze chiar și iepurași, domnule. Dar, cine știe... Poate că și asupra ei apasă un blestem și trebuie să ispășească o pedeapsă... - O, chestia cu iepurașii e o întreagă tărășenie. Foarte interesantă
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92332]
-
care ne-o dezvăluise un pedagog ce ne-a dus, încolonați, de la internat la bordel, dar începusem să am vagi tulburări erotice. Probabil, și asta a contribuit ca viața plină de păcate lumești din Olimp să mi-i facă deosebit de simpatici pe "olimpieni". Nu-i simțeam severi, intransigenți. Și mă încînta să văd că niște zei duceau o existență de copii mari care nu reușeau să se maturizeze. Preferau să imite ce observau la oameni, fără să se ridice peste limitele
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
auzite și azi" în preajma țărmurilor și că o sirenă a fost găsită moartă pe malul mării. Cum să-l luați în serios? Dumneavoastră puteți dovedi oricând, cu câteva argumente simple, că povestea legării lui Ulise de catarg e o minciună simpatică. Uitați, totuși, ceva: că transformarea sirenelor în stânci a fost o mare greșeală a culturii grecești; poate, cea mai mare, întrucît absența sirenelor și a cântecelor lor vrăjite implică riscuri și mai mari decât cele înlăturate de moartea lor. Și
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Uneori, mă culcam pe nisip. Sau mă afundam, iarăși, în povestea lui Schliemann, "diletantul" care lăsase negustoria pentru a se amesteca în arheologie, "farseurul", "căutătorul de comori", "inconștientul" care se baza orbește pe fiecare cuvânt al lui Homer. Îmi era simpatic acest "zănatec" și am jubilat la fiecare dovadă care demonstra că oficialitățile arheologiei s-au văzut obligate să înghită în sec. Culcat pe plaja de la Costinești, îmi plăcea să cred că "starea naturală" e privilegiată, că "barbarul" e, în aceeași
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
și în împrejurimi. Undeva, în stânga, zăresc stânca Acropolei, luminată de reflectoare. Ne afundăm, apoi, într-o zonă comercială. Multe vitrine elegante, ademenitoare (dacă ai bani!), reclame strălucitoare, de bun gust, ceea ce mă face să mă gândesc la două lucruri. Unul simpatic. Calitatea de "popor estet" de care se bucurau grecii antici ― pe drept sau pe nedrept ― s-a transmis, întrucîtva, și urmașilor. Altul, neplăcut. Înainte de război, Grecia era mai înapoiată decât România. Gabriel D. Îmi spune că rudele lui trimiteau, atunci
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
orizonturile. B. e mai discret și unilateral. Se pare că, prin el, reușim să facem o bună impre-sie în nordul continentului. Nici la capitolul "figuri pitorești" nu stăm rău. Un "poet metafizic" improvizează continuu versuri picante. Un armean cârtitor și simpatic, Ștefan Agopian ("Agop", cum îi zic prietenii), pare mereu abia sculat din somn și mahmur. Adoră, se pare, lenea și comoditatea, cel puțini așa rezultă din felul cum declară că nu-i place să meargă în excursii, să coboare de pe
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
să învăț această limbă care tinde să devină un fel de latină modernă. Apoi, lipsa mea desăvârșită de spirit practic pe care, printr-o chimie misterioasă a complexelor, am transformat-o în orgoliu nu era de natură să-mi facă simpatică mentalitatea pragmatică de la baza "reușitelor" americane. Așa cum se poate constata în jurnalul pe care-l public acum (cele din precedentele traversări ale Oceanului le-am pierdut), m-a cam sâcâit greutatea pe care o au "afacerile" în logica americană și
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
mari care n-au venit în București, ori să-mi fac mici cumpărături. Americanii italieni sunt la fel de guralivi ca italienii din Italia. Oriunde intri și dai peste doi italieni se cunoaște. Încăperea se umple de trăncăneala lor amețitoare. Sunt volubili, simpatici, și de unde să știu eu care e mafiot? Nici nu mă interesează. Mă declar mulțumit că hoții, tâlharii, criminalii nu îndrăznesc să-și facă "meseria" în cartierul italian. Se tem de mafia italiană mai tare decât de poliția din Boston
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
în timp ce, la bar, unde ard două lumini roșii, sună mereu telefonul. Branco e un bărbat tânăr, n-are nici patruzeci de ani, cred, cu aspect de băiețandru. Amestecă vorbele românești cu cele americane, e necizelat, frust, dar vioi, volubil și simpatic. Foarte întreprinzător, se pare, și fără fasoane. Recunoaște că suferă de un complex. Ar vrea să joace un rol important în comunitatea românească din Chicago, de aceea a cumpărat o jumătate de oră la un canal de televiziune, unde transmite
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
se trezeau nici dragostea, și nici generozitatea, ci numai dorința de a fi iubit și de a primi ceea ce, credeam eu, mi se cuvenea. De îndată ce eram iubit, îmi uitam iar partenera, eram strălucitor, în cea mai bună formă, din nou simpatic. Trebuie să vă mărturisesc, de altfel, că orice afecțiune, o dată redobândită, devenea pentru mine o povară. În clipele de enervare îmi spuneam că soluția ideală pentru acea femeie ar fi fost moartea. Căci, legându-ne pentru totdeauna, ea ne-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
simțit împotriva soldatului neamț mi-au arătat în chip neîndoielnic că reacția mea era patriotică. Dacă acel câine l-ar fi urmat pe un civil francez, lucrul m-ar fi lăsat cu totul indiferent. Dar așa, mi-l imaginam pe simpaticul animal în chip de mascotă a unui regiment german și simțeam cum mă cuprinde mânia. Testul era cât se poate de convingător. M-am dus în zona sudică, să mă lămuresc în legătură cu Rezistența. Dar, o dată ajuns acolo și având toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
Acum trecea sprinten strada, aruncind ochii împrejur. Se auzi apoi lângă zid un murmur vag de voci, și pe urmă nimic. Mai protocolar, doctorul Rim făcu prezintările in lipsă: - Domnișoara Sia Petrescu - zise, mângâind cuvintele - nepoata noastră! . . . fiica unică a simpaticului văr Lică! Mini rămase uimită. Cunoscuse pe acel Lică, totodată umil și obraznic, în formă de rudă inferioară. Un Lică pe care îl zăreai dispărând discret pe după vreo ușă și care ținea în salon ghetele aliniate și sucea pălăria moale
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
discret pe după vreo ușă și care ținea în salon ghetele aliniate și sucea pălăria moale în mâini, când se afla în prezența severă a doctorului Rim. Era, totuși, după toate datele, aceiași Lică, căruia Rim îi dăruia acum epitetul de simpatic. Negreșit Lieă nu era deloc antipatic, dar schimbările apăreau mari pe la prietenii Rim. Mini nu comentă deloc acele noutăți, tocmai fiindcă era prea mult mirată de ele. Lică Trubadurul, tatăl acelei fete greoaie! . . . Lică avea un copii! . . . Acel băiețandru care
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
măsoare timpul parcurs sau >ă-și oroieete-ze filmul trecutului. 149 îi'i adevăr, cum oare îi căzuse pe cap acea fată trunchioasă lui Lică, un băiat atât de subțirel, de talie mijlocie, cu o mustață mică, neagră, pe un botișor simpatic, fluierîncl mereu între dinții mărunți albi, tari, pe care îi strângea de obicei și la plăcere și la necaz. Acea jăvruță de fată îi căzuse lesne pe brațe și nu i le-încurcase prea tare. Tocmai o proastă și o
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
de stradă, ii părea un haiduc modern a cărui pădure e orașul. Lică se încadra destul ele bine într-o astfel de concepție. Prietenele devotate, răspândite pretutindeni, reprezentau 159 bine organizarea simplă a uaor gazde de hoți; silueta zveltă, juvenilă, simpatică și suspectă a lui Lică nu dezmințea aceleași asemănări. Vagabondul inofensiv, cu mîinilc veșnic în buzunar, le-ar fi putut ține acolo strânse pe un revolver sau pe teaca unui cuțit. Arme care n-au nevoie să slujească cât timp
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
când Ada era mai în fierbere. Dacă Lică, la grajduri, nu era de mare folos, nici nu era de prisos. Caii erau, e drept, de mâna întîia, achiziționați cu jocheii lor cu tot, dar Lică avea calitatea de a fi simpatic personalului. Nu venise cu nici o pretenție, din contra, se interesa cu o sinceră și naivă curiozitate de la neamț, jocheul-șef, ca de la cineva mai competent; în schimb, când pusese mâna pe cai, o pusese bine și neamțul văzuse că domnișorul
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
jocheu-șof să se amestece în astfel de bănuieli supărătoare. Pentru Victor Marțian menajul lui Maxențiu era foarte satisfăcător, își freca cu mulțumire mâinile bine îngrijite și frumoase, zieindu-și că bietul Maxențiu avusese bună prevedere cu acea căsătorie. Femeia se arăta simpatică și plină de bun-simț și sănătatea lui avea nevoie de bani. Cât despre ideea concertului Bach, cu în-ceiul se strecurase și se așezase la loc bun în mintea lui Marcian. - Frumos! . . . Minunat! . . . Lucru rar să vezi la noi în țară
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]