3,995 matches
-
magnetofonul. Continua să vorbească, din ce în ce mai repede, privindu-și mâinile; apoi își apropie ceasul-brățară de urechi și începu să asculte, surprinsă și fericită în același timp. Fața i se lumină, ca și cum ar fi fost gata să râdă. Dar, pe neașteptate, tresări speriată, scânci de mai multe ori și începu să-și frece ochii. Se îndrepta somnoroasă, amețită, spre canapea și când o văzu că se clatină, o prinse în brațe. O purtă în odaia alăturată și o întinse în pat, acoperind-o
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ani. Efectul injecțiilor se lăsa așteptat. În fiecare zi se simțea tot mai obosită; adesea, după ce se privise în oglindă, o surprindea plângând. O dată, în timp ce se îndrepta spre parc, auzi pași repezi în urma lui și întoarse capul. - Professore, îi șopti speriată bucătăreasa la Signora ha il malocchio! "Trebuia să fi înțeles asta de la început, își spuse. Ne-am făcut amândoi datoria, și acum trebuie să ne despărțim. Și cum nu se putea găsi un argument mai convingător în afară de un accident mortal
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
până la toamnă ai să te stingi!... Nu pot să-ți spun mai mult, nu am dreptul, dar te asigur că, în realitate, n-ai îmbătrinit! Îndată ce voi dispărea din viața ta, îți vei regăsi tinerețea și frumusețea... Veronica îi căută speriată mâna, o prinse între mâinile ei, începu să i-o sărute. - Nu mă părăsi, șopti. - Ascultă-mă! Te implor, ascultă-mă încă două, trei minute. Am fost ursit să pierd tot ce iubesc. Dar prefer să te pierd tânără și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Dar curând ajunse până la ei un geamăt surd, ca un suspin prelungit peste măsură, și apoi brusc sugrumat. După câteva secunde, parcă mai aproape de ei, geamătul se auzi din nou, de astă dată mai profund, urmat de un gâfâit scurt, speriat, ca și cum cineva ar fi trecut repede pe lângă ei și s-ar fi îndreptat grăbit spre ușa podului. - Nu e nimeni, șopti Ieronim. Nici un duh, nici o stafie, vreau să spun. Toate zgomotele pe care le auzi vin de sus, de la lucarna
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
întreb cum a așezat-o Generăleasa în ladă, fără s-o îndoaie. Că, uite, orice am face, cât de mult am strînge-o, tot rămâne ceva pe din afară... - Eu zic să nu mai pierdem vremea, începu Vladimir. Dar se întrerupse speriat, făcu semn lui Ieronim să tacă, apăsîndu-și degetul pe buze, și stinse lumina. - Se aude ceva, șopti cât putu mai încet. După primele măsuri, Antim închisese ochii și i se păru deodată că visează, că se află din nou lângă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
fond, asta se întîmplă cu noi toți, cu toți artiștii, îi spusese. Pe de o parte, trădăm, trădăm un ideal, căci orice ideal, în cele din urmă, este inaccesibil. Dar pe de altă parte..." Fata se oprise brusc și ridicase, speriată, privirile spre tavan. - Iertați-mă, Maestre, dar nu mai pot... Mi-e frică! Mi se pare că umblă cineva prin pod... Antim începu să râdă, fără să reușească totuși să-și ascundă turburarea. - Așa se aude întotdeauna, nopțile, mai ales
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
deci tragedia ca singurul mod de existență vrednic de un artist dăruit cu atâția morți; morți pe care, vrând-nevrând, îi purtăm în spate. Prea ne-a strâns în brațe destinul, prea ne-a urmărit nenorocul... Maria roși brusc și căută speriată privirile lui Antim. - Te rog, nu vorbi de nenoroc, încercă din nou Antim să-l întrerupă. Îl cunoaștem prea bine și-l cunoaște și Maria... - Încă un motiv ca s-o admir! exclamă Ieronim apropiindu-se brusc și sărutîndu-i mâna
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nici un rău, întrerupse, zâmbind, Iconaru. Au și ei rosturile lor... - Și nu i-a fost frică nici când a trecut pe lângă noi moș Vasile Chelaru, trăgîndu-și sacul cu surcele, continuă Ieronim însuflețindu-se, nici când a auzit pe Veronica gemând, speriată, și apoi fugind spre ușă, șoptind, printre suspine: "Nu vreau să mor; mamă, spuneți-le că nu vreau să mor!..." Dar poate nu i-a auzit vorbele, căci Veronica fugea prea repede, se grăbea, sărmana, să ajungă la ușa podului
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ele, siluete neverosimile ale invitaților, cu paharele de șampanie (înalte cât o cizmă sau largi cât găleata) în mână, având în mijlocul lor jilțul în care se odihnea, hieratic, Generăleasa, și acum râdeau și ei, un râs la început timid, puțin speriat, dar devenind repede contagios, râdeau acum cu toții, și în oglindă îi vedea cum se privesc unii pe alții, încîntați și totuși neliniștiți, căci nu prea înțelegeau ce li se întîmplă, până când, iarăși fără ca nimic să fi pregătit acest gest, Ieronim
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
un copil, întrebîndu-se ce i-ar putea spune, acum, după atâția ani, când, ajunși la capătul salonului, dădu deodată cu ochii de oglindă, sclipind scăldată în lumină, așa cum nu se întîmpla decât când toate candelabrele erau aprinse, și se opri, speriat și fericit totodată. Dar fata continua să-l tragă după ea. - Unde vrei să mergem? exclamă foarte bine dispus. Vrei să trecem prin oglindă? Fata începu să râdă și întoarse capul. - Oglinda e înapoia noastră, Manole. N-o vezi? și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
numărat banii la dotă, tăticu, ce să vezi, s-a încurcat ; el, care să-i fi cerut nu scotea o para, a pus cinșpe mii în plus la numărătoare ! Și ăsta, prostu, omu ei, lighioana bătrână, ăsta vine la ea speriat : Ce facem, zice, uite c-a greșit tat-tu când mi-a înnumărat banii... Ce facem, zice prostu, să-i dăm înapoi, uite, ia-i tu și dă-i... Dă-i încoa, a zis ea, și să nu mai sufli
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
progresului și că foarte curând vom cunoaște alt tip de femeie ? Mai ții minte, Ștefan, când ? Ai venit într-o sâmbătă să mă iei de la Școala Centrală și în drum ai oprit trăsura să urce o femeie în pantaloni. Ce speriată era, biata de ea, era un pic cam sulemenită și-atât de speriată ! Elle tremblait de peur ! Mână, birjar, mână mai repede, mai repede, strigai tu, și ea se ghemuise pe bancheta din față, coșul era tras, dar, degeaba, ei
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
minte, Ștefan, când ? Ai venit într-o sâmbătă să mă iei de la Școala Centrală și în drum ai oprit trăsura să urce o femeie în pantaloni. Ce speriată era, biata de ea, era un pic cam sulemenită și-atât de speriată ! Elle tremblait de peur ! Mână, birjar, mână mai repede, mai repede, strigai tu, și ea se ghemuise pe bancheta din față, coșul era tras, dar, degeaba, ei tot o vedeau. Și cum mai amenințau cu bastoanele ! Mână, birjar, mai repede
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mele pe care le știu io, lasă-mi hârtia unde e, și lasă pâinea, că-mi prinde bine ! Că nu știu dacă mâine... Lasă, că nu te fac de râs și nu mă fac nici io, nu mai fi așa speriat ! Că uite la Moapsa ce noroc a avut, și de surori, și de nepoți, se-ntrece care ce să-i mai aducă ! Și ce nu-i cară, și struguri, și vin, și păsări, și tot ce vrei, d-acolo, de la
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
luni! Băga-mi-aș... Unii dintre băieți sînt OK, și chiar și unii dintre locotenenți - tineri, au absolvit școala militară de cîțiva ani. S-au adunat să ne primească, dar mai mult stau și cască gura, amuzîndu-se de aerul nostru speriat și stîngaci. Stăm În fața unui pavilion care funcționează ca magazie și ni se spune pe un ton prietenesc că e momentul să schimbăm ținuta civilă cu uniforma. Cam pe același ton prietenesc pe care l-ar folosi un medic ca să
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
care iese din peisaj spre o destinație invizibilă, departe, spre sud. CÎnd coloana de 200 de soldați Începe să Înainteze șerpuit, picioarele sincronizîndu-se cu greu sau aproape deloc, ciorile din plopii de pe margine se ridică pe cerul din ce În ce mai galben, croncănind speriate - un pumn de litere deșirînd pentru o clipă enunțuri aleatoare, Înainte ca hîrtia de aer să le absoarbă. Ce scrie acolo? mă aud Întrebînd. — Scrie: Taci din gură, răcane, și culcă-te la loc! mîrÎie de undeva vocea unor pași
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
În omătul dușmănos, vîntul bate și spulberă zăpada care Îi intră pe sub guler, la gît, se Încleștează de bidon cînd cade, urcînd În gol panta abruptă, luptîndu-se pentru propria lui viață. E la cîțiva metri de gardul unității. Pe răcanul speriat Îl vor găsi spre dimineață, undeva la jumătatea povîrnișului. Mort, gerul l-a transformat Într-o statuie neînsuflețită de gheață, nu avea cum să reziste atîta vreme În viscol. O poveste Îngrozitor de stupidă, o moarte fără nici un rost! CÎnd Îți
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
un efort pe care nimeni și nimic nu ne Încurajează să-l facem. Trăim cu unica imagine a acestui personaj care e În stare să vorbească ore În șir lucruri absurde, În timp ce foarte mulți oameni Îl aplaudă ore În șir, speriați, Înnebuniți de foame, trăind Amenințarea. Ne-am născut direct În brațele lui, am crescut cu el deasupra capetelor și acum sîntem numai buni să-l slujim, pentru noi e un fenomen aproape cosmic, Statul, Partidul, Mama, Tata, Frica și Întunericul
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
poligonul ascuns după un mal enorm de pămînt, căptușit cu plăci de beton și saci de nisip, toată suflarea unității care se găsește deja acolo uită de țintele aliniate, uită de armele Încărcate și pregătite de tragere și se Întoarce speriată să vadă cine sînt zănaticii care rag și le strică toată concentrarea momentului. Lui Portocală i se Învîrte boneta pe cap de mîndrie. Seara, la duș, Portocală, beat de sine după o zi glorioasă, Îl trece printr-o serie de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Într-o pînză ieftină albastră, o bătrînă cu o sacoșă flască se zgîiește aiurea, cineva plimbă un cîine, cîinele arată ca dracu’, parcă a pățit ceva Îngrozitor. Unde naiba e toată lumea? Ceva nu e În regulă, Îmi amintesc de aerul speriat al lui taică-meu, văzînd orașul din cîmpia Bărăganului. Dar de Craiova nu se sperie? Încerc să-i povestesc faza lui Andi, dar Îmi iese cu reținere și oricum el merge iute În fața mea și pare că nu vrea să
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
se vede un șir de lumini albastre care emit o lumină intermitentă, hipnotică, undeva afară, pe aleile care leagă clădirile unităților militare. Le privesc și Încerc să răzbesc cu mintea cuvintele, În timp ce bucătarul Îmi Îndeasă pîinile În raniță. Nu pare speriat și mă Întreb dacă nu cumva Își bate joc de noi. Luminile de alarmă care se văd prin fereastră Îmi spun că nu. Îmi cîrpește o palmă peste umăr să mă trezească, apoi țipă: — Ieșiți... Acum, ieșiți naibii, că trebuie
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
aud țipete și sunete ciudate, strada răsună de parcă e o scenă de luptă. Se aud focuri de armă. Tudor sună acasă și maică-sa Îl roagă să vină repede. Prietena lui Îl roagă să mai stea cu ea, pentru că e speriată. Tudor e speriat și el, dar e și curios. Așa că mai stă o jumătate de oră, apoi o ia spre casă. Reface traseul de la venire, dar de data asta nu se grăbește. Se Întîmplă ceva, ceva imposibil de gîndit. Își
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
bate cîmpii, e Îngrozitor de tîmpit... nu pare să priceapă cu adevărat ce se Întîmplă. Trebuia rămînem acolo să auzim și noi ce se vorbește. Nu cred că se uită cineva urît la noi. Noi nu sîntem armata, sîntem niște animale speriate, niște gîngănii, niște prăpădiți la fel ca ei. Mă reîntorc la cartea mea, o vreme turuie singur, apoi tace. — Tu ce faci acolo? mă Întreabă el ușor iritat. — Citesc, răspund Într-un tîrziu. — Ce citești? Ridic mîna În care țin
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
se așeze, ce le cere el e să stea liniștiți. Pentru cei care au reușit să vadă această secvență pe ecranele televizoarelor, doar pentru o clipă Înainte ca semnalul video să fie tăiat, Ceaușescu nu mai e decît un bătrîn speriat, iar sistemul său, un mamut care Începe să se clatine. Nici măcar acum nu pare să Înțeleagă prostia pe care a făcut-o. E o provocare, scapă el În microfon, dar cuvintele sînt adresate celor care-l Însoțesc În balcon, În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
că ar putea să meargă În piața de lîngă spital să cumpere unul. O ia pe Ana cu ea. Dar cartierul e aproape pustiu. În nici un caz nu ai de unde să cumperi brazi. Puținii oameni care sînt pe stradă aleargă speriați. E prînz și În parcul de lîngă spital sînt parcate mașini militare Înconjurate de soldați. Soldații par prinși Într-un fel de luptă. Ancăi i se pare că visează. Ce caută aici oamenii ăștia Îmbrăcați atît de ciudat? Și de ce
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]