3,677 matches
-
inima de bronz, pe mine. Și eu... eu n-o pot iubi. Stele-n ceri, amoruri pe pământ, numai în noaptea mea neci o stea, numai în sufletul meu... neci un amor. Câteodată numai aud bătăile pustiitului meu suflet, câteodată suflarea mi se curmă-n piept, ca vântul ce se curmă prin ruinele zdrobite de munții anilor... câteodată mai simt și eu!... O, atunci îmi place să trec prin lume cu ochii închiși și să trăiesc sau în trecut sau în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
umere. Era ușor ca o fată. Sării cu el gardul și traversai cu el câmpia cea ninsă, asemenea unui fur de morți. Aproape de oraș îl pusei jos la pământ, am început să-l frec cu zăpadă și să suflu cu suflarea mea înghețată asupra feței de-o paloare ce în lumina lunei părea de argint. Fața sa trasă îmi păru că se mișcă. - - Ioane! zic, scoală, hai acasă. El își întoarse, culcat fiind, ochii spre casa unde fusesem. Lumina era stinsă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
te iubesc cum îmi iubesc patria, cum iubesc pe Dumnezeu! Poesis!... Prin straturile de flori roiau fluturii nopții... arborii înfloriți își plecau ramurile îngreunate de flori albe și roza pe frunțile noastre - parfumul îmbătător al primăverei {EminescuOpVII 199} împluse cu suflarea sa răcoare și virgină piepturile noastre, gură-n gură îi sorbeam suflarea, ea, cu genele jumătate închise, nu rezista de fel dezmierdărilor mele melancolice... numai luna veghea ca un dulce soare de argint asupra îndelungului nostru amor! A doua zi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
straturile de flori roiau fluturii nopții... arborii înfloriți își plecau ramurile îngreunate de flori albe și roza pe frunțile noastre - parfumul îmbătător al primăverei {EminescuOpVII 199} împluse cu suflarea sa răcoare și virgină piepturile noastre, gură-n gură îi sorbeam suflarea, ea, cu genele jumătate închise, nu rezista de fel dezmierdărilor mele melancolice... numai luna veghea ca un dulce soare de argint asupra îndelungului nostru amor! A doua zi, sculîndu-mă fericit de pe patul meu cel vârtos de paie și aninîndu-mi mantaua
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mă coprinsese, însă somn cu durere de cap și cu bătăi de inimă. Creierii mei părea că-i stoarce o gheară de lemn, pieptul meu părea apăsat ca de-o piatră, părea că e cineva pe mine care-mi stinge suflarea, care m-apucă cu brațe lungi și teribile și m-aruncă într-un abis întunecos unde cădeam mereu, mereu... Astfel între cer și iad văd piscul cel de piatră sfarmată a unei stînce pe care mi se părea c-am
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
departe, Mureșul, într-o parte un orășel care, aprins din multe părți, începea a arde. Departe era cam cale de două ceasuri. Calul era obosit și nu mai putea merge decât în pas. Il îndreptai spre orășel. In curând însă suflarea cea limpede a aerului de noapte începu a deveni mai rece și mai iute. Deși cerul era senin, ace mici de ninsoare începură a-mi izbi fața și fruntea, îi dedei un impuls nou calului, care-o începu în treapăt
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mele mâni, îl strâng la pieptul meu, în care abia mai bate inima mea cea bolnavă, îl strâng cu furie, doar va avea milă și mă va-ncălzi. Dar piatra e rece, rece ura tiranului. Suflu în înghețatele pălmi, dar suflarea mea e rece ea însăși. Inimă, inimă, cum nu mai ai atâta căldură? O stafie urâtă, bărboasă, cu părul bătut și sur de praf, mă acațăr în hainele rupte, mai mult gol, de zăbrelele de aramă și-mi espun fața
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mormântul... Am aruncat destul pentru ca să nu fie descoperit... - Hai dar! Luară lopețile de-a umere și, în noaptea cea clară, ieșiră șoptind și povestind încet din cimitiri *... Crucile albite se uitau în lună, florile de pe morminte foșneau mișcate de-o suflare lină, murii cei albi, ce se ridicau peste câmpia crucilor și a mormintelor, luna, ce trecea atât de palidă și dureroasă... și, de departe, orașul, cu conturele lui fantastice, cu case și turnuri, cu ferestele-i mute ce ascundeau mistere
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se părea că lada de creieri * este o sală frumoasă plină de flori și oglinzi, dar fără lumină încă... o muzică înceată trecu prin sală, ciudată și dulce, și el simțea ființe trecând prin sală, fete în haine albe... cu suflarea lor caldă și cu pieptul plin, și bărbați strîngîndu-le de mâni și șoptindu-le de amor... Era o lume de semiîntunerec și mezzavoce. O candelă ardea în mijlocul salei a cărei lumină creștea din ce în ce, din un punct ca
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
albe, de dulceața cântării nevăzute, de aprinderea danțului e plină lumea salei... Câte grații tăinuite, brațele lor albe și goale, hainele lungi, cununile de roze în părul lor... și numai muzica animă plăcerile cu sunetele ei sfinte, le mișcă cu suflarea ei... Pintre ele, tineri în haine negre, cu veste în floarea crinul[ui ], cu mănușe ca mărgăritarul, cu botine radioase și bumbi de diamant la maneșcă. Prin bolțile ce reprezentau locul ferestrelor lipsinde erau trepte cu oale de flori proaspete
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un demon, o crezi asta? zise ea-ntunecată, trebuie s-o crezi până ce ești încă liber de a te desface de mine... până ce nu e prea târziu... căci nu voi să te-nșel asupra viitorului tău... te vei usca sub suflarea mea ca o floare desrădăcinată în arșița soarelui de vară... Trebuie s-o știi... îți trebuiesc angeli? Voi ști să seduc angeli pentru tine... numai să nu te dezguste... Un zâmbet de nespusă și sântă fericire trecu pe buzele lui
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu zările-n fîntînă ochiul deschide-un șanț te știu adînc În mine ca-n fund de mări uscatul te-nfigi ca-ntr-o gingie mă clatini ca un lanț. Uimirea naiv-adolescentină, cu poza „cavalerească” de rigoare („ești limpede-n suflare și proaspătă ca-n ploscă / (mă crezi) În vine-ți circuli un sînge superior”) se Întîlnește cu gesticulația rafinat-senzuală, de CÎntare a cîntărilor, dintr-o strofă ca aceasta: În rumenire glasul sporește ca o jimblă urcă de-aici pe scara
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
cameră suspendată pe cea mai înaltă trambulină: poți cuprinde de-aici prea multă mare, pădurea de pini de pe întregul litoral, câte un acoperiș mai depărtat și oamenii, mai mici decât copiii, toate în aceeași fotografie schimbătoare a unui pământ fără suflare; nu sunt acolo sus fantome de ocolit pe care arcul corpului ațintit în sus, căzând apoi, să nu le poată alunga până în apa fără viață din bazin. Acum așteptarea devine reală, cercul culorilor se strânge împrejurul bordului pentru a contura
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Ș-ale valurilor mîndre generații spumegate Zidul vechi al mănăstirei În cadență Îl izbesc. Dintr-o peșteră, din rîpă, noaptea iese, mă-mpresoară: De pe muche, de pe stîncă, chipuri negre se cobor; Mușchiul zidului se mișcă... printre iarbă se strecoară O suflare, care trece ca prin vine un fior. Este ceasul nălucirei: un mormînt se dezvelește, O fantomă-ncoronată din el iese... o zăresc... Iese... vine către țărmuri... stă... În preajma ei privește... RÎul Înapoi se trage... munții vîrful Își clătesc. Ascultați... ! marea fantomă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
stele ca-n lumi de lumină, SÎnt suflete, Îngeri, ce cînt și ador; Ființi grațioase ce blînd se Înclină, Cătîndu-și În lume tovarășii lor. Și cînd, stăpînită d-a vieței mîhnire, Te plimbi tu pe cîmpul tăcerii-nchinat, De simți o suflare, d-auzi o șoptire, E glasu-unui Înger de tine-ncîntat.” PÎnă ce „gîndirea (...) se Întoarce cu durere” spre priveliștile triste ale existenței, poetul mai gustă o clipă de desfătare În „vesela vale”. Aici: „Tot mișcă, Încîntă a noastră gîndire; Tot are
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
virile la resemnarea În prieteșug. „Obiectul de iubii” este la Alexandrescu nedeterminat: un nume (Eliza, Nina), o emoție, o așteptare, multe sfaturi și... atît. CÎnd se decide să-i facă portretul, poetul recurge la imagini celebre (și inconsistente): „zîmbirea-i cerească”, suflarea ei „bălsămește” aerul, figura radioasă duce gîndul la Aurora, „nimfă de soare”. În alt loc femeia este „fiica Armoniei”, „o tînără sor” etc. Poetul descrie nu atît femeia cît frumusețea feminină, cea fără nume („un dar, ce nume n-are
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
părți (O noapte de amor). Marea participă, aici, la o existență universală, aburii ei se pierd În eter, soarele se scufundă În materia azurată, parfumurile uscatului se Îmbină cu acelea ale mării. Efectul este Îmbătarea simțurilor, nașterea unei voluptăți sacrale („suflarea-mi cu suflarea-ți cerească, Îmbătîndă”), pierderea simțului realului, topirea Într-o flacără divină: „În fundu-acestui cadru ce ochii ne Îmbată Eterul și cu marea unesc azurul lor; Iar soarele ce-apune, pe marea azurată Revarsă-n fluviu d-aur
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de amor). Marea participă, aici, la o existență universală, aburii ei se pierd În eter, soarele se scufundă În materia azurată, parfumurile uscatului se Îmbină cu acelea ale mării. Efectul este Îmbătarea simțurilor, nașterea unei voluptăți sacrale („suflarea-mi cu suflarea-ți cerească, Îmbătîndă”), pierderea simțului realului, topirea Într-o flacără divină: „În fundu-acestui cadru ce ochii ne Îmbată Eterul și cu marea unesc azurul lor; Iar soarele ce-apune, pe marea azurată Revarsă-n fluviu d-aur, măreț, dezmierdător! Pe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Tu, pentru care astăzi tot iadul se deschide, Tu, răpitor de zile cui ți-ai dat viață, nume! Atunci a ta osîndă sfîrșit să aibă-n lume CÎnd astă buturugă de arbor ars sub care Părintele tău zace ucis, fără suflare, Va da și flori și frunze, etern fiind udată Cu apa cea din vale În gura ta carată. Iar păn-atunce, iasmă ce a născut Păcatul, Legată-n Înfrățire cu Răul nempăcatul, În viață și-n mormîntu-ți În veci să nu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
gol, El apare pe sub nouri ca un munte de turbare Ce amenință pămîntul să-l turtească-n răzbunare! Ca și dînsul, Strîmbă-Lemne, uragan de vijelie, Intră-n lunci, păduri și codri, ducînd viscol, ducînd larmă, Plopul nalt l-a lui suflare ca o creangă se mlădie, Ulmul cade, fagul crapă și stejarul gros se darmă. El pătrunde prin desime, trece iute prin zăvoaie, Și sub brațul său puternic totul pîrÎie, trăsnește, Tot se rumpe, se răstoarnă, se sucește, se Îndoaie, Ș-
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lume fată Noi nu știam ce este pustiul de iubit, Dar Îns-acum o fată De tot este schimbată, Iubește cît de mică că lumea s-a iuțit”... Fata tînără pe patul morții este, tot așa, o „floarea matinală”, o „tînără suflare.”, o copiliță, În fine, care-și Încetează cîntecul În dimineața vieții. Se observă chiar un regres al vîrstei erotice, de la Văcărești la Bolintineanu și, În genere, la romantici. Cei dintîi cîntă femeia coaptă, ibovnica are o anumită experiență, farmecul ei
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
curaj erotic Într-o epocă În care curajul este să păstrezi tăcere asupra lucrurilor delicate. Conachi nu-și mai ascunde impaciența: „Aleargă, suflet’, aleargă, La soțîia ta cea dragă, Căci te-așteaptă cu dor mare, Ca să-i duci a mea suflare. GÎndule, mergi și-i vestește Că iubitul ei sosăște, Spune-i să se descernească Și să nu mă mai bocească. Du ochilor drept vestire A plînsului contenire, Du guriței bucurie De sărutări cu trufie. SÎnul, peptul dezvălește, ȚÎțișoare rumenește, Rădică
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să urle ridicăndu-se și zburănd în direcția din care auzea plănsetul. Ca și acum cățiva ani în urmă începu să taie epiderma intunericului însă acum cu o precizie a unui chirurg priceput, școlit. În fața lui se afla Griul legănănd prin suflarea sa un fel de nor alb, pufos un suflet. Un tablou fantastic putea spune un pictor, fantastic putea spune și Gavriel însă într-un mod aspru și grotesc. Băiete, ți-am spus eu, rosti Griul , urăsc oameni și mofturile lor
Lumi paralele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
fi gândit. Așadar continui să negi tot ceea ce ți se atribuie? N-am trădat nicicând Biserica și spiritul Domnului. Eu nu concep nici măcar sentimentul de ofensă și, chiar atunci când merg, sunt atent unde pun piciorul pentru ca nu cumva să sting suflarea lucrurilor. De ce oare sunt persecutat oriunde m-aș duce? Fac apel la conștiința Voastră în numele lui Dumnezeu. Toate cărțile citite, de data asta n-o să te poată salva. Învinuirile sunt deosebit de grave și sosesc din mai multe orașe. IX Tommaso
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
om simplu și blând, cu puțină instrucție, ținu discursul funebru. Vorbi din inimă, cu dăruire, ținuse mult la Tommaso și se referea la el cu emoția unui discipol: "Aparținea stirpei celei mai nobile de când există oameni pe pământ. Dumnezeu dă suflare unor asemenea cugete pentru a arăta o firimitură din puterea și din judecata Sa și dăruie virtuți atât de mari o dată la trei sute de ani". În aceeași colecție au mai apărut (selectiv): • Cioran. Vitalitatea renunțării, Emil Stan • "Citește-mă pe
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]