7,135 matches
-
4); a primi(4); servi(4); aduce(3); aminte(3); bătaie(3); cadou(3); a cere(3); dărui(3); duce(3); furat(3); lacom(3); măr(3); mită(3); obiect(3); a obține(3); parte(3); poseda(3); repede(3); sustrage (3); acapara(2); accepta(2); apă(2); a atribui(2); cina(2); a completa (2); confisca(2); cumpăr(2); cumpărături(2); dă(2); a dărui(2); decizie(2); decizii(2); dobîndi(2); a duce(2); ea (2); exemplu(2); fără
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
din sărite (5); apa (4); arunca (4); dă (4); geantă (4); iveală (4); împinge (4); limbă (4); ajută (3); bancomat (3); cartofi (3); ceva (3); copil (3); a da (3); durere (3); elimină (3); leagă (3); pistol (3); sunete (3); sustrage (3); acțiune (2); aer (2); ajutor (2); arma (2); aur (2); băgă (2); cadouri (2); card (2); cartea (2); căldare (2); cuie (2); cureaua (2); descoase (2); descoperi (2); dezvăluire (2); din minți (2); dinte (2); ea (2); editură (2
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
prins; cu pușca; rage; remarcă; remorcă; repede; retrage; roabă; rob; sală de forță; săgeți; scapă; scoală; seacă; sfoara; de sfoară; sfori; sforile; la sine; smucește; soartă; soluții; la sorți; sparge; speranță; stai; stare; strînge; sudoare; suferință; sus; mai sus; suspans; sustrage; de tine; tîrg; tîrîie; totul; trage; a trage de timp; la turta lui; trăgaci; trînti; ținta; țintește; ucide; umple; ureche; cu urechea; urni; vine; vînătorul; vorbă; vrabie; vrea; vrere; zăvor; zbate; zgomot (1); 771/301/94/207/0 traistă: geantă
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
se instituie impozitele se precizează persoanele în sarcina cărora cade plata impozitelor, materia supusă impunerii, mărimea relativă a impozitului, termenele de plată, sancțiunile care se aplică persoanelor fizice și/sau juridice care nu-și onorează obligațiile fiscale la termenele stabilite, sustrag materia impozabilă de la impunere și încalcă alte dispoziții ale reglementărilor fiscale 44. Este necesar, în acest sens, să se cunoască elementele tehnice ale unui impozit, iar cele mai multe lucrări de specialitate converg spre următoarele: a) subiectul impozitului: este identic în termeni
Finanțe publice by Florin Franț () [Corola-publishinghouse/Science/194_a_137]
-
fie pentru impunerea aplicată în situația veniturilor realizate de persoanele fizice, fie pentru cea care se aplică profitului societăților de capital (corporații). În situația în care persoana fizică optează pentru impunerea profitului societăților de capital, ea are posibilitatea de a sustrage o parte din venit de la impunere, deoarece cotele de impozitare aplicate asupra profitului corporațiilor sunt mai reduse (la același venit) comparativ cu cele aplicate la impunerea veniturilor obținute de persoanele fizice. O astfel de practică este considerată legală în țările
Finanțe publice by Florin Franț () [Corola-publishinghouse/Science/194_a_137]
-
frauduloasă este tot mai des întâlnită și se realizează cu încălcarea prevederilor legale, fundamentându-se deci pe fraudă și rea-credință. Prof. Iulian Văcărel spune 98 Ibidem, p. 432. Capitolul 10 141 141 că acest fenomen antisocial trebuie combătut puternic, fiindcă sustrage de la bugetul public un volum important de resurse financiare care ar putea fi folosite pentru acoperirea unor cheltuieli de ordin social sau economic. Adesea, evaziunea fiscală frauduloasă se întâlnește sub diverse forme, cum ar fi: păstrarea unor registre contabile nereale
Finanțe publice by Florin Franț () [Corola-publishinghouse/Science/194_a_137]
-
mult mai tentată să transfere o parte cât mai mare din profitul pe care l-a obținut în statul/statele cu fiscalitate mai ridicată în statul/statele cu fiscalitate mai redusă). Companiile transnaționale utilizează adesea o metodă de a se sustrage de la impunerea unei părți din profit, și anume, înființarea unor sucursale (filiale) în țări cu fiscalitate mai redusă și stabilirea unor relații adesea doar scriptice între acestea și unitățile producătoare situate pe teritoriul altei țări cu fiscalitate mai ridicată (uneori
Finanțe publice by Florin Franț () [Corola-publishinghouse/Science/194_a_137]
-
vinde la un preț apropiat de prețul de piață, către o altă companie fictivă sau către angrosist (angrosistul, care de obicei este una și aceeași societate cu importatorul, vinde, de asemenea, cu un profit foarte mic). În acest fel, societățile sustrag ilegal sume importante reprezentând TVA, impozit pe profit sau accize. Având ca punct de plecare însușirile economico-sociale ale tranziției, sunt necesare transformarea și adaptarea sistemului de control fiscal la noile condiții caracterizate prin mărirea semnificativă a numărului de agenți economici
Finanțe publice by Florin Franț () [Corola-publishinghouse/Science/194_a_137]
-
implacabilă. Încă o dată, individul se ipostaziază ca un „corp fără organe”, o identitate dezorganizată care sfidează integritatea, stabilitatea și universalitatea prin ansamblul eterogen de organe, interfețe, gene și proteze. Astfel, acționând contingent, parțial și flexibil, individul cyborgic încearcă să se sustragă normalizării și standardizării (ca în teoria feministă a cyborgului promovată de Donna Harawayă, expunându-se sub posibila emblemă de „organe fără corp”. Dorința mașinică determină nu doar cyborgul, ci și avatarul și subiectul transgenic, să fie organisme, însă unele lipsite
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
o factură deosebită, „care se cunosc fără vreo afirmare sau vreo negare”, și care nu sunt altele decât așa-numitele „noțiuni simple”, adică prime. Ele nu mai pot fi supuse Îndoielii, căci, dacă ar face-o, spiritul nostru și-ar sustrage posibilitatea de a ajunge la scopul pe care-l urmărește. „Există noțiuni atât de clare În ele Însele, Încât le facem obscure dacă vrem să le definim după tipicul școlii, iar ele nu se dobândesc prin studiu, ci se nasc
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
mișcă sub impulsurile unor resorturi? Dar hotărăsc că am de-a face cu oameni adevărați, și astfel - numai prin puterea de a judeca ce se află În spiritul meu - Înțeleg ceea ce cred că și văd cu ochii mei”. Ca să-și sustragă demersul riscului de care aminteam mai sus, Descartes recurge la o spectaculoasă deducție ce readuce lucrurile Într-un punct deja cunoscut: afirmarea cogito-ului: „Căci, dacă socotesc bucata de ceară ca existând prin faptul că o văd, negreșit reiese cu mult
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
nefericit, o plăcere morbidă de a ne chinui singuri, de a ne agita aiurea pentru te miri ce și nimic, o scandaloasă inaptitudine la «fericire»” (24 martie 1980 Ă 539). Crezându-se înrădăcinat în prezent, el nu se poate, totuși, sustrage eredității Ă din care țâșnește nu numai frământarea, ci și melancolia. Iată: „Ce e cu tine? Ce mai faci? Te simt mai degrabă sumbru. Ce se întâmplă? Nu trebuie să iei lucrurile prea în serios. A ne face sânge rău
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
însumi, ba chiar m-am detestat cu o furie ucigașă. Mă întreb uneori prin ce miracol izbutesc să mă mai suport. Ură de sine vecină cu urletul sau lacrimile” (idem). Deducem, oricum, că poltroneria este mijlocul laș de a se sustrage confruntărilor, vieții, energiilor în acțiune. Or, fiind ceea ce detestă, lui Cioran nu-i rămâne decât să se hrănească cu această ură de sine. Fără să se identifice pe deplin cu ceva, trăiește “în situații echivoce”, „mereu pe-alături” (II, 57
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
există?”. El însuși își spune: „Dar ăsta nu-i un răspuns” (II, 192). În adâncime, crede că, pentru asceză, pentru proiectarea în vegetal, pentru a deveni sihastru, nu are vocație spirituală. Poate că, mai mult decât atât, nu se poate sustrage păcatelor eului. Prezența celuilalt, pe care îl contestă, îl abjură, îl ucide, este, de fapt, fundamentală pentru ființa cioraniană. Căci în realitate, Cioran nu suportă singurătatea. Își spune: „Suferim de îndată ce avem nevoie de cineva sau de ceva. Să facem astfel încât
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
pentru care pare să nu fie făcut, există reversul născut nu din neputință, ci din convingere. Refuză Ă teoretic Ă orice fel de exhibiționism, dar știe că eului Ă a se citi vanității, gloriei, celebrității Ă nu i te poți sustrage. „E o tâmpenie să pretinzi că renunți la eu, la amorul-propriu, la vanitate și la orgoliu: toate acestea nu pot fi depășite, iar de îndată ce-ți închipui că le-ai depășit, cazi într-un șir nesfârșit de minciuni. Eul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
În alt loc, declara că îi plac „senzualii care au oroare de carnalitate” (I, 278). Or, fără să știm dacă nu va fi fost el însuși cu adevărat un senzual, Cioran are oroare de carnalitatea căreia nu i se poate sustrage. Nu întâmplător transcrie cuvintele cu care Porfir începe Viața lui Plotin: „Filozoful Plotin, care a trăit în zilele noastre, părea rușinat că are un trup”. Comentează Cioran: „Nu cunosc început mai strălucitor. Extraordinarul din prima lovitură. Ar trebui întotdeauna să
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ani, aveam o nesățioasă dorință de glorie; Ă acum nu o mai am. Iar fără ea cum să acționez?” (I, 22). Iată cum, deși blamat uneori, trecutul acesta, al freneziilor, poartă în el ceva întemeietor și Cioran nu se poate sustrage nostalgiei sau admirației. Spune: „Când mă gândesc la pasiunile, la ardoarea tinereții mele, mi-e necaz că am ajuns la acreala asta searbădă, la acest neant penibil în care vegetez” (I, 202). Ce-i drept, Cioran vorbește des despre tragedia
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
strategiile lui Cioran de a-și schimba identitatea și de a-și justifica schimbarea. Notează într-un loc: „Nu mă mai tulbură ideea morții; o port în gând fără ca gândul să-mi fie la ea. Ceva în mine s-a sustras vieții pentru totdeauna. Ah, vremea freneziilor mele!” (I, 214). Trecând peste exultanța aceasta nostalgică, oare nu cumva delirurile tinereții sunt consecința nu doar a spaimei de a nu fi nimic, ci mai ales a spaimei de moarte? Din nou, violența
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
întotdeauna”. Continuă Cioran: „Recunosc aici filozofia neamului nostru. N-am inventat nimic. N-am făcut decât să prelungesc dezamăgirea strămoșilor mei” (II, 214-215). Tot de la ai săi va fi moștenit Cioran sentimentul neantului. Nu-i vorbă, încearcă să i se sustragă, dar finalmente plonjează cu o anume voluptate în el, voluptatea negării de sine prin care încearcă să se salveze. Cum am văzut, își renegă strămoșii; nu are importanță că face același lucru cu propriul trecut. Iată: „Cât de adevărat este
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
în suflet, mă sărăcește sau mă îmbogățește, mă ține: nimic de făcut în această privință. Compatrioții mă asaltează, îmi mănâncă timpul: Ă firesc, câtă vreme pentru ei timpul nu înseamnă nimic” (II, 242). Or, deși pare că dorește să se sustragă atât dezamăgirii strămoșilor, cât și acestei vocații a neantului, Cioran mărturisește că, prin nu știu ce fatalitate, s-a simțit întotdeauna atras de eșec. Cum să ne explicăm o astfel de atitudine? Să fie chiar în acest instinct al eșecului reacția revanșardă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de suferință numai dezgust. Și o crescîndă amăgire de sine. Prins în roțile unui mecanism implacabil, uniformizator, amploaiatul de al asigurări sociale s-a birocratizat pînă la autoanulare, conformismul care zăcea într-unul ieșind fatalmente al suprafață. Căutând să se sustragă unui climat irespirabil, insul și-a denaturat ființa și în el instinctul vieții e pe cale să se stingă. E, într-adevăr, un fel de moarte... O alunecare lentă în nonsens, în vacuitate, într-un vid absorbant unde, cu eul împuținat
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
personajele nu sunt, ci le bănuim că ar exista, păsările rămân fără cânt, un anume hieratism domină melancolia poetului. Principiile eterne ale naturii, aerul, apa, pădurea capătă semnificația unor evenimente umane fundamentale, desfășurate într-o geografie cu contururi ferme, dar sustrase timpului, evocarea este nostalgică, exprimând dorul de călătorie; mișcarea interioară, neliniștea întreținută de instinctul mi-grației este sugerată de instabilitatea peisajului, echivalent simbolic al naturii interioare. De aceea, poetul cântă "migratoarele păsări", "hohotul vântului", "valurile întunecate și sumbre", semne ale
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
treaz, e ceasul/ când zeului i se înfioară mâna/ de gheață, și Necunoscutul bate/ încet din clopot" ("Rond"). Peste tot este o negare, un sfârșit, parcă simțim atmosfera din "Marea trecere" a lui L. Blaga. Omul nu se mai poate sustrage unei vieți pustii până la jertfa definitivă. Viața este o pândă permanentă, care pe care se umilesc, se devorează, se ucid. Sicriele se înmulțesc halucinant, astfel că nu mai distingi cine este mort și cine este viu. Universul este în dezagregare
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nivelurile de Realitate, dar și Subiectul cu Obiectul. c. Niveluri de ființă Atunci când Subiectul transdisciplinar și Obiectul transdisciplinar când sunt considerate separat, sacrul (unitatea) apare ca o zonă de non-rezistență la reprezentările, descrierile, experiențele sau formalizările noastre matematice. Ea se sustrage oricărei raționalizări. Deși e rațional, sacrul nu e raționalizabil (B.N., 2002b, p. 44). Însă atunci când Subiectul transdisciplinar și Obiectul transdisciplinar sunt unificate (integrate), sacrul apare, în mod paradoxal, ca o zonă de rezistență absolută. Atunci, acest terț tainic inclus (care
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
turneu) și Cartofi prăjiți la orice, examenul de absolvire al lui Alexa Visarion. Șocul spectacolului lui Manea era că îți deschidea o poartă spre un alt tărâm, te confrunta cu moartea, îți dovedea omniprezența ei, imposibilitatea de a i te sustrage. Manea avea acces la o realitate pe care noi o ignoram, el aducea în scenă un personaj care nu mai era printre cei vii, dar reacționa asupra noastră cu o forță totală. O fereastră către o altă lume, cea pe
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]