8,991 matches
-
și o operă de combatere a monofiziților. Noi ne referim aici la cel din Alexandria care ar trebui să fie acel Amoniu al cărui nume apare frecvent ca autor de interpretări în diverse Catene de exegeze ale Vechiului și Noului Testament. I se atribuie unele observații despre Psalmi și Daniel, mai numeroase acestea din urmă, care derivă probabil dintr-un comentariu propriu-zis care s-a pierdut, sau dintr-un ciclu de omilii consacrate acestui text profetic. Dintre acestea, o parte însemnată
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
colaborare cu Ion Chiriță), Roma, 1990; Studi di lingua e letteratura romena, Roma, 1992. Traduceri: Ion Caraion, Lacrime perpendicolari, Roma, 1994. Repere bibliografice: George Muntean, „Storia del nome Dracula e di altre parole d’oggi”, RITL, 1976, 4; Gheorghe Carageani, Testamentul unui romanist, RL, 1998, 9; Manolescu, Enciclopedia, 371-372. I.D.
GUŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287392_a_288721]
-
ideologice din cadrul colegiului aiudean, adoptând înnoirile raționaliste, carteziene. Poziția afirmată nu rămâne fără consecințe, căci în 1674 este nevoit să se refugieze la Sibiu, unde avea legături cu sașii luterani. La 31 de ani H. face gestul definitiv al redactării testamentului, în limba română, cu gândul de a părăsi Transilvania. Va fi apoi student în Țările de Jos, urmând dreptul la Leiden, din 1679. Mai târziu, în 1694, este descoperit de emigranți ardeleni (și de Mihail Bethlen, fiul cancelarului Transilvaniei) la
HALICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287400_a_288729]
-
Londra, unde activa în cadrul Foreign Office-ului pentru chestiuni orientale. Ultima oară, scrisul lui H. apare în 1712, pe un Tatăl nostru în latinește și ungurește, păstrat într-un manuscris la British Museum. La acea dată i se deschidea în țară testamentul, prin care lăsa prietenilor și colegiului din Orăștie o substanțială bibliotecă, mărturie a preocupărilor sale clasiciste, scolastico-teologice, umaniste și chiar științifice. Primele încercări ale lui H. sunt 85 de poezii, în latină și maghiară, exerciții de versificație pe teme date
HALICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287400_a_288729]
-
Manuscriptum”, 1992), fie sub forma unor interviuri („Tineretul liber”, 1992, „Manuscriptum”, 1992). Câteva studii despre Basarabia s-au editat la Iași (1912), Chișinău (1914) și București (1941), iar o istorie amănunțită a evenimentelor din Basarabia anilor 1917-1918 este cuprinsă în Testament pentru urmași (în colaborare cu A. Moraru), publicată la München în 1967, republicată parțial la Chișinău, în 1991. O culegere de Pilde și povețe (1908), cu extrase din Lev Tolstoi, I. Heliade-Rădulescu, Al. Donici, C. Negruzzi, I. Creangă, Pintilie Cubolteanu
HALIPPA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287402_a_288731]
-
raport literar), cât în fapte, remarcabilă în ansamblu, exemplară ca semnificație social-culturală. SCRIERI: Pilde și povețe, Chișinău, 1908; Basarabia. Schiță geografică, Iași, [1912]; Flori de pârloagă, pref. Mihail Sadoveanu, Iași, 1921; Bogdan Petriceicu Hasdeu, Chișinău, 1939; Cântare pământului, Chișinău, 1940; Testament pentru urmași (în colaborare cu A. Moraru), München, 1967; ed. Chișinău, 1991; Povestea vieții mele, Chișinău, 1990; Publicistică, îngr. Iuri Colesnic, Chișinău, 2001. Repere bibliografice: Onisifor Ghibu, De la Basarabia rusească la Basarabia românească, I, Cluj, 1926, passim; Iorga, Ist. lit.
HALIPPA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287402_a_288731]
-
o internațională a tuturor scriitorilor. Își propusese de asemenea să apere libertatea profesiei În raport cu politicul, urmărind să separe literatura că arta de literatură că jurnalism sau formă de propagandă, Încercând să proscrie din PEN, așa cum ceruse Galsworthy În discursul său testament din 1932, termeni că naționalist, internaționalist, democratic, aristocratic, imperialist, antiimperialist, burghez, revoluționar, pe care Îi consideră incompatibili cu literatura (cf. Vegesack, 1986, p. 361). Prin originile sale și prin ritualurile devenite celebre precum discursurile ocazianate de dineuri, PEN-Clubul apărea, mai
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
O nouă clasă de comercianți și bancheri a Început să Împrumute bani cu interes, obținând astfel profituri enorme. Biserica argumenta că obținerea de profit era un păcat capital, pedepsit prin osândă veșnică. Ca să suporte această poziție, aducea citate din ambele testamente. În Ieșirea 22,25, Dumnezeu Își avertiza poporul ales: „Dacă vei Împrumuta bani fratelui sărac din poporul Meu, să nu-l strâmtorezi și să nu-i pui camătă”. Vaticanul a arătat clar că nu se opune unui preț corect, dar
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
Târgoviștei. Destinul lui s-a împlinit - poate și cărturărește, ca autor al cronicii - în preajma Cantacuzinilor, pe care i-a slujit cu credință. A scris documentele familiei (ca logofăt trebuie să se fi descurcat bine în articolele pravilelor), între ele și testamentele (două) ale Elinei, soția marelui postelnic Constantin Cantacuzino. Tot în preajma Cantacuzinilor a și murit, cândva, între 1693 și 1697. Poate că N. Iorga i-a făcut dreptate. Repere bibliografice: N. Iorga, Cronicele muntene, AAR, memoriile secțiunii istorice, t. XXI, 1898-1899
LUDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287878_a_289207]
-
număr de optzeci și trei, a cărui scriere se prelungește pînă în 396. Pînă la quaestio 25 se discută probleme filozofice și teologice de larg interes; de la nr. 26 pînă la nr. 65 sînt abordate probleme de exegeză a Vechiului Testament și a Evangheliei, iar de la nr. 66 probleme inerente epistolelor pauline, pînă la nr. 75; în sfîrșit, probleme morale. Acum trebuie amintite și cele două cărți cuprinzînd Diverse întrebări către Simplicianus (De diversis quaestionibus ad Simplicianum), în număr de șapte
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cit., III, pp. 173-440; Cirillo di Alessandria. Commento alla Lettera ai Romani, ediție îngrijită de V. Ugenti (Coll. di testi patr. 95), Città Nuova, Roma, 1991. Despre exegeza lui Chiril: A. Kerrigan, St. Cyril of Alexandria, Interpreter of the Old Testament (Analecta Biblica 2), Pont. Universitas Gregoriana, Roma, 1952; M. Simonetti, Lettera e/o allegoria, cit., pp. 216-226. c) Opere dogmatice înainte de controversa nestoriană Deși Alexandria fusese leagănul arianismului, Atanasie redusese mult influența acestuia și, la începutul episcopatului lui Chiril, importanța
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de Ioan Scotus Eriugena care, și prin intermediul propriei opere, a făcut cunoscută în Evul Mediu occidental teologia lui Dionisie. Lorenzo Valla a formulat în mod lucid obiecții contra autenticității acestui corpus, comentînd Faptele 17 în scrierea sa Observații asupra Noului Testament, publicată de altfel abia în 1504 de Erasm din Rotterdam, adică la multă vreme după moartea autorului (1457). De atunci, susținătorii autenticității corpusului au rămas tot mai izolați, deși au existat cîțiva chiar în secolul al XIX-lea, mai ales
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
este interesant întrucît se referă la conținutul acestor cîntări: „Nu trebuie să fie intonate, la slujbă, cîntări personale, și nici nu trebuie să fie citite cărți ce nu țin de canon, ci doar cărțile canonice ale Vechiului și ale Noului Testament”. Dacă aceste canoane ale conciliului ar fi fost acceptate în Orientul creștin, ar fi dus la limitarea dezvoltării libere a imnografiei. însă conciliul, puțin cunoscut, nu a avut probabil mare greutate în acea epocă și nici în cele care au
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și o operă de combatere a monofiziților. Noi ne referim aici la cel din Alexandria, care ar trebui să fie acel Ammonius al cărui nume apare frecvent ca autor de interpretări în diverse Catenarii de exegeze ale Vechiului și Noului Testament. I se atribuie unele observații despre Psalmi și Daniel, mai numeroase acestea din urmă, care derivă probabil dintr-un comentariu propriu-zis ce s-a pierdut sau dintr-un ciclu de omilii consacrate respectivului text profetic. Dintre acestea, o parte însemnată
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de ce să ne mirăm că a vorbi despre rolul securității și al comuniștilor în ruinarea României iscă adevărate războaie civile? Bieții domnitori, de-ar fi știut ei în ce bătălii le va fi târât numele, probabil că ar fi lăsat testamente peste testamente că nici ei, nici urmașii urmașilor lor nu sunt nici securiști, nici comuniști, ci niște bieți comandanți de oști feudali care urmăreau, ca tot războinicul, să mai acapareze o moșie, un râu, un ram! Cât despre Eminescu, probabil
Pastorul Gauck: Unsprezece ipostaze by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17155_a_18480]
-
ne mirăm că a vorbi despre rolul securității și al comuniștilor în ruinarea României iscă adevărate războaie civile? Bieții domnitori, de-ar fi știut ei în ce bătălii le va fi târât numele, probabil că ar fi lăsat testamente peste testamente că nici ei, nici urmașii urmașilor lor nu sunt nici securiști, nici comuniști, ci niște bieți comandanți de oști feudali care urmăreau, ca tot războinicul, să mai acapareze o moșie, un râu, un ram! Cât despre Eminescu, probabil că nimic
Pastorul Gauck: Unsprezece ipostaze by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17155_a_18480]
-
trecerea vremii le redusese uneori la enunțuri formale. Spre a deosebi cele două componente - iudaică și creștină -, primeia i s-a dat numele de Vechiul Testament (mai corect ar fi fost Vechiul Legământ), iar celei de-a doua, Noul Testament. Redactarea Vechiului Testament s-a încheiat prin secolul al V-lea sau cel târziu în secolul al IV-lea î. Hr. I s-au adăugat ulterior unele părți istorice, care însă nu sunt recunoscute ca organice nici de tradiția iudaică, nici de o parte
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
al erei creștine, un șir de învățați evrei le-a stabilit o formă, devenită oficială, numită „masoretică” (din ebraica târzie: masoreth „tradiție”, „legătură”). În fapt, până acum vreo cincizeci de ani, cele mai vechi manuscrise ebraice sau arameice ale Vechiului Testament, ajunse până la noi, erau copii databile din secolele IX-X. Dar, pe de o parte mărturia celebrului istoric Flavius Josephus (c. 40-100 d. Hr.), pe de alta descoperirea (1947) a încă și mai celebrelor manuscrise de la Qumran (pe țărmul Mării Moarte
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
pe de o parte mărturia celebrului istoric Flavius Josephus (c. 40-100 d. Hr.), pe de alta descoperirea (1947) a încă și mai celebrelor manuscrise de la Qumran (pe țărmul Mării Moarte) atestă că în secolul I d. Hr. textul ebraic al Vechiului Testament era cunoscut, aflat în circulație cu mult înainte, prezentând doar variante de lectură, pe care „masoreticii” vor căuta să le unifice. O dovadă despre un timp mai îndepărtat în care Vechiul Testament era deja consemnat în scris e constituită de traducerea
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
cercetători chiar ceva mai târziu. Fiind o transpunere într-o limbă de cultură universală, larg cunoscută de-a lungul vremurilor în mediile ecleziastice și intelectuale în general, Septuaginta este până astăzi, pentru teologi și filologi, o versiune fundamentală a Vechiului Testament. În afară de această transpunere, s-au mai făcut și alte traduceri din ebraică în greacă. Ultima dintre cele ce ar putea fi numite „istorice” este din secolul al XIV-lea, operă a unui anonim din Veneția. Evreii preferă, bineînțeles cu excepția textului
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
comunicare în întreg spațiul Imperiului Roman. De aceea traducerii Sfântului Ieronim i s-a spus Vulgata („în obște cunoscută”). Spre deosebire de Septuaginta, ea a cuprins și Noul Testament, fiind astfel prima veritabilă „integrală” a Bibliei, în înțelesul actual al cuvântului. Cărțile Noului Testament au fost scrise inițial în limba greacă. Despre Evanghelia Sfântului Matei există mărturii că a fost redactată în arameică. Acest text s-a pierdut, dar din fericire el fusese tradus în grecește, versiune în care s-a păstrat. Primele care
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
el fusese tradus în grecește, versiune în care s-a păstrat. Primele care au fost consemnate în scris par a fi Epistolele Sfântului Pavel, între anii 48-60 d. Hr. Cele patru Evanghelii, Faptele Apostolilor și alte părți alcătuitoare ale Noului Testament au fost scrise între anii 60 și 100, ultima fiind, probabil, Apocalipsul Sfântului Ioan din Patmos. E de remarcat că, în vreme ce Vechiul Testament având - e adevărat - o întindere mult mai mare, a fost alcătuit pe rând, în decurs de aproape o
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
de ani, poate ceva mai mult, dacă se admite ipoteza că aceia care au stat în preajma Mântuitorului au făcut însemnări, măcar în parte, ale spuselor și faptelor lui, pentru a le folosi apoi în forma redactată, rămasă posterității. Cărțile Noului Testament au circulat la început separat. Numai pe la începutul secolului al II-lea au fost grupate la un loc. Tot atunci, Faptele Apostolilor au fost constituite ca un capitol aparte de Evanghelia Sfântului Luca, iar, nu mult mai târziu, Sfântul Iustin
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
română este manuscrisul unui Evangheliar slavon, copiat la 1405 de Nicodim de la Tismana, călugăr athonit originar din Prilep (Macedonia) și exilat la nord de Dunăre după ocuparea Peninsulei Balcanice de către otomani. În chip firesc la un popor creștin, textul Noului Testament precede apariția celui vechi-testamentar, fenomen accentuat în anii care vor urma, când copiștii anonimi continuă opera de transcriere și multiplicare a textelor Scripturii, în mănăstirile reorganizate după modelul athonit de către Nicodim. Treptat, munca acestor copiști atinge performanțe artistice remarcabile. Tetraevangheliarul
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
dovedește începerea chiar de către fiul lui Coresi, Șerban, împreună cu Matei Grămaticul, a traducerii sistematice a Scripturii, pornind chiar de la Vechiul Testament. Sub numele de Palia (de la vechiul grecesc paleos, „vechi”), se tipăresc în 1582, la Orăștie, primele două capitole ale Vechiului Testament, Facerea (Bitia) și Ieșirea (Ishodul), transpuse în românește după o Biblie maghiară tradusă de predicatorul clujean Gáspár Heltai, elev al lui Philip Melanchton. Ca și prima tipăritură coresiană în limba română, Întrebare creștinească (1559), Palia de la Orăștie decurge și ea
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]